Ca şi cum cineva ar fi apăsat din greşeală tasta "space"

pe banca de lângă lac
stau lungite la soare
3 pisici cu ochi albaştri
un fluture le dă târcoale
curios
ca un licean naiv
care citeşte cărtărescu în nopţile de vară

aerul te îmbată cu-n miros de tartă cu mere
prin geamul cu perdele cochete
doamna Ene salută poştaşul
îi face cu semn discret cu ochiul
şi continuă să fredoneze romanţa fără ecou

în tramvai
pe scaunele portocalii
doi copii îşi împart cartonaşele cu fotbalişti
vatmanul fumează o ţigară
zâmbeşte din când în când
opreşte la operă
apoi pe horea
şi în final la gară

la colţul străzii
sub castan
domnul rădulescu şi domnul marin
joacă şah
cuminţi
în tihnă
fără grabă

ca şi cum cineva ar fi apăsat din greşeală tasta "space"
şi viaţa ar fi pusă pe pauză

poezie de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Smith: Şi de copii cine o să aibă grijă? Doar ştii că au un băiat şi o fată. Cum îi cheamă?
Domnul Smith: Bobby şi Bobby, la fel ca şi pe părinţi. Unchiul lui Bobby Watson, bătrânul Bobby Watson, e bogat şi îl iubeşte pe băiat. S-ar putea ocupa de educaţia lui Bobby.
Doamna Smith: Aşa ar fi normal. Şi mătuşa lui Bobby Watson, bătrâna Bobby Watson, s-ar putea ocupa, la rândul ei, de educaţia lui Bobby Watson, fiica lui Bobby Watson. În felul ăsta, Bobby, mama lui Bobby Watson, s-ar putea recăsători. Are pe cineva în vedere?
Domnul Smith: Da, pe un văr de-al lui Bobby Watson.
Doamna Smith: Care? Bobby Watson?
Domnul Smith: Tu despre care Bobby Watson vorbeşti?
Doamna Smith: Bobby Watson, fiul bătrânului Bobby Watson, celălalt unchi al lui Bobby Watson, mortul.
Domnul Smith: Ah, nu, nu de el e vorba... De altul. De Bobby Watson, fiul bătrânei Bobby Watson, mătuşa lui Bobby Watson, mortul.
Doamna Smith: Vorbeşti cumva de Bobby Watson comis-voiajorul?
Domnul Smith: Toţi Bobby Watsonii sunt comis-voiajori.
Doamna Smith: Grea meserie! Şi totuşi ies bani frumoşi.
Domnul Smith: Da, când nu e concurenţă.
Doamna Smith: Şi când nu-i concurenţă?
Domnul Smith: Marţea, joia şi marţea.
Doamna Smith: Oho! trei zile pe săptămână? Şi ce face Bobby Watson atunci?
Domnul Smith: Se odihneşte, doarme.
Doamna Smith: Păi de ce nu lucrează în astea trei zile, dacă tot nu-i concurenţă?
Domnul Smith: De unde vrei să le ştiu eu pe toate? Nu pot să răspund la toate întrebările tale idioate.

replici celebre din piesa de teatru Cântăreaţa cheală, scenariu de Eugene Ionesco (11 mai 1950)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei şi în lat,
Aşa cum se joacă în ţară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt aşa ca noi
Pătrunşi de răni şi de nevoi,
Doar tehnocraţii bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În ţară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea şi cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung şi-n lat
A vrut schimbare la Palat.

Teatrul continuă, se ştie,
Un singur om face regie,
Alţii din palme bat frenetic
Şi tehnocratic, şi anemic!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Smith: Krishnamurti, Krishnamurti, Krishnamurti.
Domnul Smith: Papa sapă! Papa n-are supapă. Supapa are-un papă.
Doamna Martin: Bazar, Balzac, bazin!
Domnul Martin: Bizar, bazon, bizon!
Domnul Smith: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, i!
Domnul Martin: B, c, d, f, g, l, m, n, p, r, s, t, v, w, x, z!
Doamna Martin: Ceapă de apă, ceafă cu ceapă!
Doamna Smith (făcând ca trenul): Tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff.
Domnul Smith: Nu!
Doamna Martin: E!
Domnul Martin: Pe-a...!
Doamna Smith:... colo!
Domnul Smith: E!
Doamna Martin: Pe!
Domnul Martin: A!
Doamna Smith: Ici!

replici din piesa de teatru Cântăreaţa cheală, scenariu de Eugene Ionesco (11 mai 1950)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acarul de reportaj

poetu ia o pauză de ţigară -
ca un marfar într-o gară, ţigara ia o pauză de poet -
fumul e ocazia rară
când viaţa şi moartea poetului
se transmit în direct

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de lancea lui Horea le e dor.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi al naţiei noastre
Să mergem cu lancea lui Horea la brâu.

Copiii o învaţă din laptele mamei
O ţin ca pe o cârjă oştenii cărunţi
Ţărănci o preferă în firul maramei
Sunt codrii de lance a lui Horea în munţi.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

În sud e o coroană ce îi seamănă bine
În nord e un clopot cu o voce în el
Copilul o are pe lume când vine
Să o aleagă întâi şi apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean
Iar lancea lui Horea e aici împreună
Cu lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

Sămânţa de lance aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în colţ
Şi nu mai e roata să îi stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo încercare amară
La brâu sa vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu lancea lui Horea: la luptă români.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

cântec, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa a venit marea

la fereastra mea era furtună
epavele se vedeau în colţul străzii
geamul avea miros de peşte prăjit
dat prin ou şi făină
soarele semăna cu un avocado
tu stăteai în mijlocul patului
frumoasă şi seducătoare
stăpână a simţurilor mele
marea fierbea cu spume
de jumătate de metru
în mijlocul străzii murea un stâlp
lovit de-o rază de soare
strecurată prin masa compactă de nori
dată prin blendere
un remix
după o simfonie de beethoven

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul săracului

În vremea în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La sărac până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

Dacă-i prea adânc e semn,
C-a bătut prea multe cuie
Şi că-i ţeapăn ca un lemn
Şi la ceruri, iată-l... suie!

Dacă n-are somn e semn,
Că de frigul care-l frige
Va ieşi în stradă demn
Foamea din el ca s-o strige.

Nopţile în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La săraci până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Darcy: Cum te simţi în seara asta, draga mea?
Elizabeth Bennet: Foarte bine... deşi aş vrea să nu îmi mai spui "draga mea".
Domnul Darcy (zâmbind): De ce?
Elizabeth Bennet: Pentru că aşa îi spune tatăl meu mamei când este supărat.
Domnul Darcy: Atunci ce alinturi îmi sunt permise?
Elizabeth Bennet: Să mă gândesc... "Lizzie" în fiecare zi, "perla mea" duminica şi... "zeiţă divină"... dar numai la ocazii foarte speciale.
Domnul Darcy: Şi... eu cum ar trebui să-ţi spun când sunt supărat? Doamna Darcy?...
Elizabeth Bennet: Nu! Nu! Îmi poţi spune "doamna Darcy"... numai atunci când eşti foarte foarte fericit.
Domnul Darcy (îşi ascunde zâmbetul): Şi în seara asta eşti totuşi... doamna Darcy? (O sărută pe frunte.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul drept.) Doamna Darcy... (Îi sărută nasul.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul stâng.) Doamna Darcy... (În cele din urmă îi sărută gura.)

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de frunze uscate

miros de frunze uscate...
am avut odată o pri-prietenă...
eram atunci un licean, şi odată i-am spus
ca să fac pe nebunul (eram poet): "ştii,
eu văd mai multe culori decât alţii", iar ea,
M., mi-a răspuns "păi de ce
nu consulţi un ocultist?", dar pe bune,
fără mişto... miros
de focuri de frunze uscate prin curţi, pe Barbu Văcărescu,
pe lângă ISPE...

împodobeam atunci toamna cu diamante: o gagică
mi se pare cu plete (sau mănuşi?) de diamant
totul era de diamant pe atunci
şi dacă oamenii defecau
făceau diamante, zornăind în closet, şi
dacă pomii aveau frunze, trebuia
ca ele să fie de diamant.

plângeam bătând la maşină poeme
dar femeile din ele erau inv-inventate
nu ştiam să fac dragoste, încercasem
şi nu reuşisem, puşti
puşti gelos şi zălud... cenaclist de luni...
studinte...
ce dulce sâ mângâi o fată între picioare
când e goală şi foarte, foarte umană
nu "femeie"
şi când e toamnă afară, şi dacă geamul ar fi transparent
ar trece prin el mirosul toamnei: fru-
frunze uscate şi limbi roşii de foc
prin curţi...

sexu-i complet aiurea în cărţi şi în filme - patimă
fucking 'n' sucking
nebunie
când e de fapt atât de dulce şi trist
şi corpurile sunt atât de cuminţi
e şi fucking 'n' sucking
dar în general
şi mai tot timpul
e... altfel, e...

Mir-Mir - aşa îmi spune ea
şi când sunt şucărit îmi spune Mir-Mir.
în lift, când ne-ntoarcem din oraş
şi când au furat iarăşi becul
îi pun o mână pe fund şi-i spun fioros: "gata,
nu mai scapi... te violez!", iar ea intră în joc:
"ia mâna, domnule, sau te pocnesc de nu te vezi!"
şi-n faţa uşii
descuiem şi ne pomenim în căsuţa noastră ticnită
şi ne doare-n dos de toţi şi de toate...

iar acum marele maestru al finalurilor
de poem, vă propune
un final perfect de poem:
"ah, mirosul de frunze arse,
de foi arse prin curţi,
de foi de diamant din 'Aer cu diamante'..."

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Bennet: Mama ta insistă ca tu să te măriţi cu domnul Collins...
Doamna Bennet: Aşa e! Sau nu mai vreau să o văd niciodată!
Domnul Bennet: Aşadar, draga mea, se pare că de azi înainte va trebui să te înstrăinezi de unul dintre părinţii tăi...
Doamna Bennet: Cine va avea grijă de tine după ce tatăl tău nu va mai fi?
Domnul Bennet: Mama ta nu vrea să te mai vadă dacă nu te căsătoreşti cu domnul Collins... iar eu nu mai vreau să te mai văd niciodată dacă accepţi acest lucru.
Doamna Bennt: Domnule Bennet!
Elizabeth Bennet: Îţi mulţumesc, tată.

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,
frumoşii, mătăsoşii, foşnitorii fluturi.
ea îi mătura morţi,
îi mătura roşii, albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz şi portocalii -
acopereau aleile transparente de sticlă,
care vibrau în vântul de înserare.
eu, pe banca din oase ceruite,
îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,
voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.
la fiecare mişcare a frumoasei, mătăsoasei
măturătoare de fluturi,
simt cum mă topesc până ce din
mine nu rămâne decât un fluture negru,
care se-aşază pe umărul femeii ce murmură
un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp
se îndreaptă spre mine,
un fluture negru
printre fluturi albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz, portocalii,
morţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicere

V-om trece... şi eu şi tu...
V-om trece ca un vânt
Un vânt, de toamnă, rece
Ce viaţa o să ne-o sece
Spre moarte dându-ne avânt.

V-om sta in lumea noastră sumbră
Lângă nepoţi, lângă copii
Afară va fi ploaie de vară
Iar tu citindu-le din cărţi, spre seară
Despre fantome si stihii.

De nicăieri, câte-o problemă,
Ne va mai pune la încercare
Dar v-om fi trecuţi prin toate cele
Prin toate vremurile grele
Şi-n viaţa noastră va fi soare.

Impreuna iubito o să fim
Până natura îşi va pierde coloritul
Pierzându-se in nopţile de vară
Când stele vor incepe sa piară,
Atunci iubito, ne va fi sfârşitul.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tu, celălaltule...

Ţigară de pământ
ţigară de bere
şi multă tăcere
expir
suflu cu fum către un sentiment chircit de durere zâmbitoare
agăţat cu unghiile de stânca cu valuri de piatră
voal cu picioarele goale lipite de piatră
aproximaţie
resemnare murmurând "Nu mă doare, nu mă doare..."
absurd păşind pe vârfuri
hipnoză bâjbâind după un verb
fascinaţie a ermeticului dus
unde dus?
pe dealuri în sus...

Privesc cu ochi de şomer spre Homer
şi apoi, prin fum,
spre ceasul placat cu aur de 18 k pe care îl port la mână
se deschide,
se măreşte brusc, înspăimântător,
mă cuprinde, paralizat, sub cupola lui,
devin doar unul din cele 23 de rubine
ale acestui ceas uriaş, automatic,
care trebuie întors de 15 ori în fiecare seară
dacă nu mişti încheietura minţii...
şi strig cu ecou de sub această cupolă:

O tu, celălaltule sex al meu
semenul meu...
semănătoarea mea cu peronul pe partea dreaptă,
nedreaptă,
o tu, inconştientă punte dintre Pe ici
şi Pe colo,
şi anume prin părţile esenţiale,
tu, mosc de zibetă,
nucleu dur al atomului Chanel No 5.

Oh, tu, Eu-le al meu
de sex diametral opus
şi sedus
de sex pantocrator
revoltat şi revoltător

ascultă-mă când îţi zic
că neputând cuprinde cu mintea tot ceea ce locuieşte fiinţele,
am încercat să le simplific
să le privesc ca pe nişte recipiente de carne ambulante,
ca pe nişte rufe ude care refuză odihna la soare,
foşnete înlăcrimate
fluturări apăsate de oboseală
amurguri în miniatură...

am încercat să le privesc aşa
însă curând nu am mai putut cuprinde cu mintea
nici măcar spaima aceea ubicuă
care le face să se mişte mereu, să foşnească,
să privească cu ochi de gheaţă peste umăr
la mine, urmăritorul lor

curând am înţeles că voi plânge de dorul lor
al semenilor mei,
al fiinţelor umede,
simplificate până la sânge
de ce trebuie să ştim cine suntem?
care este piesa lipsă fără de care,
în absenţa acestui răspuns,
nu ne putem trăi viaţa?
cum ar trebui să fim ca să suntem?
Domnul respiraţiilor?
Re Stau?

Iată, Pământul e deschis,
marea e deschisă,
cerul e deschis,
Soarele s-a deschis şi el.
Intră! Aruncă-te!
Şi rămân.
Stau.
Re Stau!

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scripetele [The pulley]

La început, pe om când l-a creat,
Având în jur doar daruri minunate,
Domnul a zis: "Să-i dăm tot ce-i de dat
Şi-aceste bogăţii împrăştiate
Să stea-n el necurmat".

Şi cea dintâi, puterea se iveşte;
Apoi vin frumuseţe, gând, plăcere.
Când toate-s date, Domnul se opreşte,
Văzând că din întreaga Lui avere
Odihna zăboveşte.

"Căci de m-aş apuca", şi-a zis în sine,
"Să dau şi-acest odor la creatură,
Ar adora ce are, nu pe Mine,
Şi şi-ar găsi odihna în Natură;
Vom pierde, şi nu-i bine".

"Lasă ca toate astea să le ţină
Dar cu oftat şi chin să le păzească;
Bogat să fie, fără de odihnă,
Iar când va fi cândva să ostenească,
La pieptul Meu să vină".

poezie de George Herbert, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântaţi

Binecuvintează într-una
suflete pe Dumnezeu
Tot ce am binecuvânte
Numele Lui tot mereu.
Îmbrăcat e în măreţie
şi în slavă-I ne'ncetat
E nemărginit de mare
fie în veci glorificat.

Suflete binecuvântă-L,
binefaceri ai primit
Nu uita însă nici una
din câte ţi-a dăruit.

El fărădelegi îţi iartă
Îţi vindecă boala ta
Suflete binecuvîntă-L,
şi aceasta nu uita.

El din groapă-ţi izbăveşte
viaţa, nu-L da în uitare
Te înconjoară-n bunătate
şi în mare îndurare.

Când ajungi la bătrâneţe
face să întinereşti.
Alergi tu în bătrâneţe,
dar nicicum nu oboseşti.

Zbori ca vulturul bătrâne,
umbli fără obosire.
Şi se cade ca într-una
Domnului să dăm cinstire.

Domnul face El dreptate
celor care-s asupriţi.
Pâine dă la cine n-are
la acei ce-s flămânziţi.

E bogat în bunătate
şi este îndurător.
Milostiv e Domnul nostru
e îndelung răbdător.

Nu ceartă fără încetare
doar o clipă-I e mânie.
Îndurarea-I toată viaţa
aşa Domnul ţi-o dă ţie.

După greşul nost' nu face,
nu face după păcat.
Nu ne pedepseşte Domnul
aşa cum noi am lucrat.

Bunătatea-I pân' la ceruri,
cum e cerul de pământ.
Aşa bunătate are,
pentru cei ce a Lui sunt.

Cât apusu-i de departe
de celălalt capăt răsărit.
Tot aşa El depărtează
de la noi ce am greşit.

"Eu îţi şterg fărădelege",
spune Domnul, nu uita.
"Şi nicicând şi niciodată
nu duc aminte de ea".

Cum un tată se îndură
pentru toţi a lui copii.
Aşa se îndură Domnul
pentru noi din veşnicii.

El cunoaşte slăbiciunea
lipsurile ce avem.
Cum suntem făcuţi, El ştie
din ţărână că suntem.

Viaţa noastră pământească
ca şi iarba-i pe pământ.
Înfloreşte ca şi floarea
se usucă când e vânt.

Cum se risipeşte norul
aşa omul, viaţa sa.
Nu îl mai cunoaşte locul
în care el locuia.

Bunătatea-I este mare
pentru cei fără cusur.
Spune El: "În a mea spiţă
pentru copii mă îndur.

Pentru cei ce legământul
ne'ncetat ei îl păzesc.
Şi aminte de porunci
ei le au şi le păzesc".

Împărat pe tot pământul
este Domnul, osanale.
Scaunu-I este în ceruri
în cerească sfântă cale.

Binecuvântaţi pe Domnul
îngeri în putere tari.
Voi ce ascultaţi Cuvântu-I
şi porunca vă e fruntari.

Binecuvântaţi pe Domnul
toata oştirea cerului.
Robi care îi faceţi voia
Aduceţi mărire Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul
lucruri toate cîte sînt.
Suflete binecuvântă-L
Cu tot ce e pe pământ.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul vede, Domnul iartă

Crini şi trandafiri, flori multe
Râd privirii tale-n curte,
Dintr-un colţ ascuns, pe bune,
Eu te caut printre rune.

Tu zâmbeşti, la cine oare,
La un mugure de floare?
- Nu fi hoţ, te-am observat
Când te-ai strecurat prin gard!

Hai în casă, la răcoare,
Soţul e în depărtare,
Eu sunt singură şi mor
De dragoste şi de dor!...

Crini şi trandafiri, flori multe
Au ascuns iubirea iute
Şi fără nici un păcat
Raiul ne-a înmiresmat...

Eu te caut printre crini
Scumpă floare din vecini
Cu dragostea înfocată –
Domnul vede, Domnul iartă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul meu

în oraşul meu străzile sunt mov
la fiecare intersecţie
un baobab
din care atârnă semafoare
clădirile sunt îmbrăcate în iederă
pe cutiile poştale se cuibăresc ratoni
e ca şi cum natura ar fi pus stăpânire pe aşezările omeneşti
copiii se joacă desculţi
pe malul râului
schimbă pietricele scoici şi cochilii
adună apusuri în ghiozdane
unul mai colorat decât altul

în oraşul meu cărţile se citesc de plăcere
oamenii au timp să asculte
să iubească
fără frică
fără grabă
e ca şi cum natura ar fi pus stăpânire pe simţirile omeneşti
ar fi instaurat o altă lege
una mai cumpătată
mai calmă
mai luminoasă
mai aproape de Dumnezeu.

poezie de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!