Marilena Răghinaru

Chemare

Îmbracă-te, iubite-n sărbătoare,
Pășește pe-un covor de ghiocei
Surâzător, ca razele solare,
Chemat de ale parcului alei.

Așază-ți în bagaj o melodie,
Un cântec, din poveste renăscut
În tril de inocentă ciocârlie
Și binecuvântat de-al tău sărut.

Învăluie-mi privirea în petale
Multicolore, ca un curcubeu,
Închide-mă, c-un vis, în catedrale,
Icoană-n gândul tău să fiu mereu.

Redă-mi parfumul cald al înfloririi,
Înmugurirea pomilor din Crâng,
Dă-mi adierea blândă a iubirii,
Dă-mi liliac, la suflet să îl strâng!

Vederea îndreptându-mi-o spre Soare,
Cuminte, în uitata noastră gară,
La sân cu un buchet de lăcrămioare,
Te-aștept, dar să-mi aduci o primăvară!

poezie de din revista Boema
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Marilena Răghinaru

Epistolă de Mărțișor

Iubite, fi-va iarăși primăvară,
Dar azi parcă-am uitat să ne iubim,
Lăsăm nedrept iubirea să ne doară,
Doar pe cărări pierdute rătăcim.

Nu mai putem, cu gingași ghiocei,
Să dăruim surâsuri inocente
Ci doar ne risipim fără temei,
Zdrobiți de-nverșunate sentimente.

Cât aș fi vrut, cu flori de liliac
Să mă alini, apoi să-ți ceri iertare,
Să mă privești cu zâmbetul buimac,
Spunându-mi că o umbră trecătoare

S-a strecurat parșivă între noi
Dar nu au reușit să ne doboare
Nici ea și nici torente ce-n șuvoi
Ne chinuiau cu ploi sâcâitoare.

Croiește puntea către împăcare
Pătruns de ești de-al dragostei fior,
Vino cu un buchet de lăcrămioare
Și c-un sărut în zi de Mărțișor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Dă-mi

Dă-mi noaptea ta și visele,
Dă-mi bucuria ce ți-o dau,
Dă-mi dragostea-n privirea ta
Și același dor a viselor!

Dă-mi ziua ta și fericirea,
Dă-mi zâmbetul și bucuria,
Dă-mi inima ca o mireasmă,
Iubitule, tu imi dai viață!

Dă-mi gândul meu să fie-al tău,
Dă-mi si iubirea să o am
Și lasă-mă să fiu tot eu
Cea care cere dragostea!

poezie de din Dor de poeme
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Ascultă-mă!

Aș vrea acum să jur pe-un colț de cer,
Pe-un mugur ce renaște-n primăvară,
Pe-o lacrimă din norul efemer,
Pe o tulpină fină de secară

Să mă-nțelegi că nu sunt vinovată
De-a fi ucis al ciocârliei tril
Și nu mai poate-n suflet să răzbată
Un cântec de iubire în april.

Nu m-acuza de zborul mult prea devreme frânt
Când visătoare aripi spre Rai se deschideau,
Croind gingașă punte-ntre stele și pământ,
Iar magice cuvinte prin galaxii pluteau.

Aș vrea, cu inocență, în ochi să te privesc,
Nu îmi soma tăcerea cu zâmbetu-ți posac!
Te rog, numai o clipă dă-mi voie să-ți vorbesc,
Apoi, o veșnicie, ascultă-mă cum tac!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Epistolă de Mărțișor

Iubite, fi-va iarăși primăvară,
Dar azi parcă-am uitat să ne iubim,
Lăsăm nedrept iubirea să ne doară,
Doar pe cărări pierdute rătăcim.

Nu mai putem, cu gingași ghiocei,
Să dăruim cuvinte inocente
Ci doar ne risipim fără temei,
Zdrobiți de-nverșunate sentimente.

Cât aș fi vrut, cu flori de liliac
Să mă alini, apoi să-ți ceri iertare,
Să mă privești cu zâmbetul buimac,
Spunându-mi că o umbră trecătoare

S-a strecurat parșivă între noi
Dar nu au reușit să ne doboare
Nici ea și nici torente ce-n șuvoi
Ne chinuiau cu ploi sâcâitoare.

Croiește puntea către împăcare
Pătruns de ești de-al dragostei fior,
Vino cu un buchet de lăcrămioare
Și c-un surâs în zi de Mărțișor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi mâna

Dă-mi mâna și visele tale,
Pășește cu mine-mpreună,
Ți-oi face din stele cunună
Și voalul din nori și petale!

Dă-mi mâna, e-n față altarul,
Vrem El să ne lege destinul,
În noi să păstreze seninul
Și-n suflet s-abunde nectarul.

Dă-mi mâna, inelul ți-oi pune
Să fie pecete-a unirii,
Iau Cerul drept martor iubirii
În bine și-n rău ne cunune!

Dă-mi mâna, când pragul te-oi trece
Pe brațele mele plutește,
Cuvinte de dor îmi șoptește
Și lasă sfiala să plece!

Dă-mi mâna, sub teii în floare
În cânt de viori să valsăm
Și-n doi să-ndrăznim să visăm
Iar Cerul în noi să coboare!

poezie de din volumul de versuri Înțelesuri (4 iunie 2019)
Adăugat de Olivia PocolSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zvon de primăvară

Zvon de primăvară

Zvon de primăvară,
Simțim pe afară,
Acum neaua se topește,
Că soarele o-ncălzește.

Covor de brândușe,
Mândre, jucăușe,
Și albi ghiocei
Răsar pe alei.

Frumoși toporași,
Mici și drăgălași,
Tremură-n grădină
Mângâiați de albină.

Roșii, galbene lalele
Ȋnfloresc și ele
Ȋn adierea vântului
Duc mireasma dorului.

Gingașe zambile
Ca niște copile
Cu parfumul lor
Cel îmbătător
Zâmbesc la soare
Parcă-i sărbătoare!

Pomii înfloriți
Mai împodobiți
Cu miresme alese
Așteaptă mirese.

Harnice albine
Duc, iar, în stupine
Dulcele nectar
Din al lor hotar.

Totu-i veselie!
Pe deal și câmpie,
Drăguți mielușei
Zburdă acum și ei.

Păsările toate
Ciripesc în cor.
Că e primăvară
Feeric decor!

poezie de (24 februarie 2022)
Adăugat de Jumolea AlinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Sortit

Să-mi dai un gând de-al tău, să-l înfloresc,
Să-mi spui un vis de-al tău, să-l împlinesc,
Dă-mi plânsul, am să ți-l transform în cântec
Și rănile iubirii dă-mi, să-ți vindec!
Nu-mi mai spune că n-a fost să fie,
Iubirea – știu – mi te-a sortit mie,
Degeaba-ncerci să fugi pe alte căi,
Al meu ești, te dau de gol ochii tăi!
Lăsa-ne-vom în voia valului,
Găsind, în doi, liniștea malului,
Fi-voi, dulcea ta briză de mare,
Tu, îmi vei fi colac de salvare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieții mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi șoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieții mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viața fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neștiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a brațelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe brațul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranța către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toți,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las și la nepoți,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viață lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Și-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colț din munții vineții.

Dă-mi tot ce ești și tot ce ai în tine,
Deși totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceața razelor senine
Din tot nectarul lor și-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Și-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ți să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Și-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ți să mă vrea
Dintr-un șir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopților mele,
Și ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferința și durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Și cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ți cu totul să le sorb
Și-n mine să le duc cât mai departe,
Și dă-mi dorința, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniștei deșarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ți cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Și-n mult prea mult râvnita-ți adiere
Dă-mă pe mine toată, trup și suflet – ție.

poezie de
Adăugat de Monalisa SecuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Viorel Birtu Pîrăianu

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinți
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare și suspin
în zilele ce curg, ce vin
ești roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai și mântuire
dă-mi surâsul tău și clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic și de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe țărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
și fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de știre
dă-mi gândurile și șoapta fericirii
femeie, înger, demon și destin
în noapte, printre clipe de iubire

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi gurița s-o sărut

De ce mă amăgești, de ce ți-e teamă,
Și gura ți-o ferești, râzând mereu,
De spui că mă iubești, de bună seamă
De ce te-mpotrivești dorului meu

Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândește, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinți
De ce să stea cuminți
N-o să le ții așa
O viață-ntreagă, dragă
Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată

De ce m-ai depărtat cu-a ta privire
Și-n suflet mi-ai aprins doar nerăbdări
Sau încă n-ai aflat că o iubire
Moare de n-o hrănești cu sărutari

Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândește, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinți
De ce să stea cuminți
N-o să le ții așa
O viață-ntreagă, dragă
Dă-mi gurița s-o sărut
Căci pentru sărut e dată.

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Parfumul copilăriei

Reflectând la copilărie
în balanță pun un semn
din viorele, ghiocei și brândușe
renasc clipele trăite
în brațele primăverii
înverzită e poiana
freamătă de fluturi și de păsări
miraculosul soare trimite
buchet de raze multicolore
natura iarăși renaște
într-un nou an de viață
jur-împrejur e sărbătoare
parfum de pace simt în suflet
mă văd copil,
în satul de lângă Prut
dar, timpul azi e nesfârșit și nemăsurat
cuprins în dorul meu nespus...

poezie de (8 septembrie 2017)
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi

Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Și să-i închid când noaptea
Vorbește-a întuneric,
Cu greieri.

Dă-mi din fața ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Și s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.

Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Și să-l cuprind când ceața
Lucește-n întuneric,
Cu umbre.

Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Și să le-alint când luna
Vestește întuneric,
Cu frunze.

Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Și să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.

poezie de (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Gânduri pentru nepotul meu

Un nou mileniu te-a adus în dar,
Magic te-au conceput doi gemeni aștri
Pentru-a zâmbi suav, cu ochi albaștri.
Te-am așteptat din Luna lui Florar.

Dar ai venit cu Cireșarul blând,
Când vara își scria copilăria,
Din Soare dărut-ai veselia
Ce izvora pe chipul tău râzând.

Te-ai întrupat la început de veac
Să-mi fii, prin timp, speranță, izbăvire,
Cerul ți-a dăruit a sa privire
Înveșmântată-n flori de liliac.

Sfios, un curcubeu a răsărit
Și, îmbrăcat în razele solare,
A radiat cu fiece culoare
În clipa ce gingaș te-a zămislit.

Iubirea mi-am dorit să-ți fie scut
Ca niciun rău asupra ta vreodată
Să nu aibă curajul să se-abată.
Credința mea prin tine s-a născut!

Ca pe-o icoană binefăcătoare
Păstrez în suflet clipele preasfinte
În care colindam printre cuvinte
Sau ne jucam, dorind să te văd mare.

Azi, într-o altă sărbătoare sfântă,
Privesc anii trecuți cu tainic dor
Și lăcrimez. De-acum vei fi major!
De bucurie, sufletul îmi cântă.

Drum strălucit să îl străbați te-așteaptă
Urcând mereu, nicicând să nu te-abați,
Cu luminoase visuri să-l străbați,
Păstrându-ți totdeauna calea dreaptă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Botnaru

Un binecuvântat mărțișor!

Cum știe să încânte primăvara,
În aripi mici ne coace rapsodii,
Cu raze-alină, așteptarilor, povara
Și ochiului dă larg spre bucurii...

Din albul, ce au lăcrimat nămeții,
Ne plămădește însorite suvenire,
Suind pe frunte nimbul purității,
Răsare-n pâlc de ghiocei, a dăruire.

Cu sânii parfumați de lăcrămioare
Și ia revopsită-n aburul pădurii,
Trezește-n suflet dor de evadare
Spre libertate, în cătușele naturii.

Dar cât de rece-ar fi magia ei,
Cu albul pur, fără scânteile iubirii,
Ce-ațâță-n suflet focul armoniei
Să-ți ia din sânge somnul amorțirii

C-un murmur din petale de lalele,
Cu lava lor fierbinte, de-mplinire,
Balsam pe răni din hibernări rebele,
Un roșu care zgâlțâie a dezrobire...

Priviți-o cum descântă a-ncolțire,
Când răsucește-n palme-un Mărțișor
Din alb cu roșu, Puritate plus Iubire,
Într-un potop nestăvilit de Vise și Amor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amândoi

Dă-mi viață să-nvăț să trăiesc,
Dă-mi lacrimi și zâmbet, să-nvăț să iubesc
Trezește în mine o altă ființă,
Și fă să se nască din suflet dorință...
Greșește-mi și cere-mi iertare,
Dă-mi roua din zori și-o dulce chemare,
Cuprinde-mă-n brațe, condu-mă-n abis
Dă-mi stele aprinse și veșnicul vis.
Dă-mi forță să trec prin foc și prin ploi,
Încrede-te-n mine, încrede-te-n noi
Fii înger al nopții, lumină din Rai!
Blândețea senină din dulcele-ți grai.
Destramă tu, zidul durerii
Dezleagă misterul vechi al tăcerii
Dă-mi șansa să sper, oprește-te-n loc
Să fim iar copii - sa fie un joc!
Oprește tu, dorul ce-n suflet se-adună
Dă-mi parte din tine, să fim împreună.
Mi-e teamă de frigul din sufletul meu
Când focul iubirii se-aprinde cu greu.
Să facem lumină din cer să se nască,
Și dragostea noastră de-apururi să crească.
Dă-mi ropot din lacrimi, culese din ploi.
Și astfel iubirea va fi pentru noi.

poezie de (19 iulie 2014)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Imposibil

Mai dă-mi o șansă
-Imposibil...
-Mai dă-mi portița
De scăpare...
Dă-mi lumea
De odinioară
Dă-mi ziua plină
De-impăcare!
Dă-mi noaptea caldă
Luna plină,
Dă-mi strigătul
De bucurie,
Nu-mi pune-n față
Doar sfârșitul,
Mai dă-mi o șansă
-Imposibil....

poezie de din Clepsidra
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Thomas More

Rugăciune pentru un umor sănătos

Dă-mi, Doamne, digestie bună și, totodată, ceva de digerat.
Dă-mi un trup sănătos și umorul necesar pentru a-l întreține.
Dă-mi un suflet simplu care știe să se bucure de tot ce este bun
și care nu se înspăimântă lesne la vederea răutăților,
ci, mai degrabă, găsește mijloacele de a pune lucrurile la locul cuvenit.
Dă-mi un suflet care nu știe ce-i plictisul, bombănitul, oftatul și lamentările,
nici stresul în exces datorat piedicilor puse de-acel lucru numit "Eu."
Dă-mi, O, Doamne, simțul umorului pentru a găsi în viață puțină veselie,
veselie pe care să fiu în stare s-o împărtășesc cu alții.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Utopia: A Dual-Language Book Paperback" de Thomas More este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.

Primavară

Miroși a flori de primăvară,
A brândușă, a tămâioară.
Căldură emani prin orice por,
Să-mi aline al meu dor:
Dor de copaci înfrunziți,
Dor de ghiocei pitici,
Dor de păsări cântătoare,
Dor de ploi trecătoare,
Dor de soare strălucitor,
Dor de liliac mirositor,
Dor de râsete pe câmpii,
Dor de viață, copilării.

Miroși a liniște, a iubire,
Gânduri bune și fericire.
Emani prin pori doar bunătate,
Primăveri îndepărtate.
Privirea ți-s copacii înfrunziți,
Ghiocei abia înfloriți
Zâmbetul strălucește-n zare,
Mai ceva ca un dulce soare.
Glasu-i blând, liniștitor,
Peste văi el călător.
Tu ești a mea primăvară,
Eu, a ta pitică floare!

poezie de
Adăugat de Adriana Monica BurteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăceri imaculate

Am înflorit ca o mireasmă a florilor de măr,
pe buze port cuibul înverzit de mugur,
contur fragil al unui rid de primăvară,
ai răsărit dinaintea mea ca un arc de curcubeu
și-acum îmi port zilele și nopțile de-a rândul
spre orizonturi liniștite și imaculate,
dar mi-am păstrat brațele rotunde
și-aduc din nou a îmbrățișare,
lumina ochilor tăi mușcă blând din irizări plăpânde,
iar privirea îmi înalță zborul
spre desăvârșirea neclintită a iubirii
și n-ai să poți să mă uiți vreodată -
asta îți citesc pe chip printre atâtea cuvinte nerostite
și respir iubire...
Vibrează clipa, vibrează noaptea,
crestează-mi buzele doar c-un sărut fierbinte
din adierea respirației tale
chiar dacă taci,
îți iubesc tăcerea care mi-a stins neliniștea din suflet!

poezie de (22 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana DrăgușinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook