Date geografice
M-am născut în zodia visării
Și-am adormit în leagănul iubirii.
Numele meu e scris ca un mugur
Pe coala albastră a cerului.
Pășesc pe nori pufoși de vată
În acest peisaj nu accept nicio pată.
Strâng din an în an câte o floare
Și până acum am 15 mărgăritare.
Locuiesc în extremitatea nordică
A emisferei fericirii
Gust din dulcele iubirii
Și-ncerc să nu alunec în emisfera sudică.
Ce noroc că meridianul uitării
Nu trece razant prin mijlocul
Patului nostru conjugal.
Ce fericire că nu am greșit
Latitudinea și longitudinea iubirii.
Sunt un suflet ferit
Căci locuim sub acoperișul fericirii.
Mânați de același dor
Ne-am urcat, de mână
În același plutitor vapor,
În largul oceanului suntem împreună...
poezie de Iulia Ciortescu (2009)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Date geografice
M-am născut în zodia visării
Și-am adormit în leagănul iubirii.
Numele meu e scris ca un mugur
Pe coala albastră a cerului.
Pășesc pe nori pufoși de vată
În acest peisaj nu accept nicio pată.
Strâng din an în an câte o floare
Și până acum am 15 mărgăritare.
Locuiesc în extremitatea nordică
A emisferei fericirii,
Gust din dulcele iubirii
Și-ncerc să nu alunec în emisfera sudică.
Ce noroc că meridianul uitării
Nu trece razant prin mijlocul
Patului nostru conjugal.
Ce fericire că nu am greșit
Latitudinea și longitudinea iubirii.
Sunt un suflet ferit
Căci locuim sub acoperișul fericirii.
Mânați de același dor
Ne-am urcat, de mână
În același plutitor vapor,
În largul oceanului suntem împreună...
poezie de Iulia Ciortescu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
În numele iubirii
în numele iubirii se-mperechează raze
se construiesc maternități și școli
lumina fericirii reverberează-n fraze
povești cu mândre nunți umplu coli.
în numele iubirii odoarele se nasc
atracții sublime pentru șapte arte
elixirul fericirii se scurge din teasc
expresive viziuni ne poartă de parte.
tonalități mângâietoare apropie inimi
în numele iubirii cerul ne e aproape
să disipe blesteme să destrame patimi
vise infinite rulează sub pleoape.
în numele iubirii se varsă lacrimi
soarele se oglindește în limpezi ape.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut în zodia iubirii
Viața mea e ceasul rău
Al întregii existențe,
În care nu sunt al tău
Din vina unei absențe.
Am lipsit nemotivat
La-mpărțirea fericirii
Și-am rămas nealocat
Ție, înger al iubirii.
Ho, să treacă de la noi
Ceasul rău, cât să mai fie
Până fi-vom amândoi
Un ceas bun, o veșnicie?!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (28 iulie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire în Zodia Iubirii
REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII
Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg și până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalț zidire.
Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineți culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Și dorul nestăvilit de momente dragi.
Te-aud în șipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi șoptesc un basm de iubire,
Și duc ecouri pe-ale vieții hotare,
Cu tristețe ce se scurge din privire.
Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopți cu lună.
Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoțește în al nopții vis,
Pe aripile lui să fim împreună.
Te aud cum mă strigai din trenul vieții,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineții
Fără să cobori în gara fericirii.
Maria Filipoiu
Iunie. 2014
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii
E prea târziu pentru noi doi
Cad frunzele iubirii,
Și noi suntem la fel de goi
Ca pomii cenușii...
E toamnă rece între noi
Adie vântul despărțirii,
Și-n ochii noștrii sunt doar ploi
Ce ne aduc pustii...
Și-am vrea s-aducem înapoi
Uitată clipă a fericirii,
Dar din trecut se nasc strigoi
Ce se opun iubirii...
poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Șarpele iubirii ținut de subsiori
M-am făcut șarpe de umbre și lumină,
M-am strecurat prin ierburi și prin flori,
M-am hrănit cu rouă sfântă de sulfină,
Am pocnit fierbinte cu biciul pe sub nori.
Tu ai scuipat în sân petalele de frică,
Cruce ai făcut și ai privit spre nalt,
Ai urcat vânjos pe-o buturugă mică
Și pe suflet, cu-un zâmbet, m-ai călcat.
M-am pitit cu tact în inima-ți vioaie
Și-am rămas uimit cât de frumoasă ești,
M-ai descântat și am ieșit din ploaie
Iubire minunată, pictată în povești.
Nu mă mai strecor prin umbre și lumină,
Prin ierburi din fânețe și prin flori,
Sunt jumătatea ta din veșnica sulfină,
Sunt șarpele iubirii ținut de subsiori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Astronomia iubirii
Pe cer de am privi Luna amândoi
Din două colțuri ale lumii diferite
Gândindu-ne-n același timp la noi
Norii ar lăsa stelele descoperite.
Și prin ploile Perseidelor
Cuvinte de dragoste să ne trimitem
Iar acestea să roiască în jurul undelor
Iubirii noastre prin care noi renaștem.
Astfel se vor forma florile timpului
Alcătuite din roadele gândului...
Suntem visul în care jucăm de mult timp
Cu inimile noastre așezate în același anotimp.
Iar de în cale-mi te zăresc
Prin urma umbrii tale am să te urmăresc
Căci fluturii ce mi se așează în suflet
Nu îmi dau pace și mă răscolesc
Să te tot iubesc!
poezie de Anca-Denisa Moroșan
Adăugat de Anca-Denisa Moroșan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Geometria iubirii
geometria iubirii durează-n parametri ideali
unghiuri și triunghiuri între cer și pământ
cercuri pasionale creând fiori reali
cu stele și luceferi să facă legământ.
în cubul fericirii mai pot să mă încred
lumini pătrund cu forme pline de mistere
desenează pe pereți un paralepiped
din care zboară gânduri către sfere.
cu tot ce simt trec prin cercuri de foc
un arc multicolor pleacă din mine
iubirea mea sublimă îmi poartă noroc
pune în slove sentimente senine.
geometria iubirii transpusă-n sinonime
scoate în evidență lumini anonime.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu vor înflori toți trandafirii
În ziua când te-am revăzut
Au înflorit toți trandafirii.
Te-am așteptat atât de mult
Să reaprinzi focul iubirii.
Noapte de noapte te-am visat
Cum alergai să vii la mine.
Acum e vis adevărat.
De-acuma trăiesc o minune.
Mă bucur că ai revenit,
C-au înflorit iar trandafirii,
Că visul meu s-a împlinit,
Din nou gust fructul fericirii.
Ai suflet alb, imaculat.
Ca trandafirul ce-ți ofer.
La fel ca el de parfumat
Este sărutul ce îți cer.
De-acuma,
Vom da uitări momentul despărțirii.
Vom retrăi din plin clipele iubirii.
Mereu vom sorbi din cupa fericirii,
Mereu vor înflori toți trandafirii.
poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul iubirii
Cum treci tu prin mine
numai primăvara trece prin muguri,
mirosind a îngeri tăvăliți prin iarbă.
Știu, mâinile care îmi încheie trupul
sunt aceleași care le-au dat zeilor să bea din palmele lor,
cu pete de lună pe ele...
Știu, cel mai frumos m-au scris ele!
Ah, buzele mele te-au cules măr roșu,
îmi tremură ființa,
noaptea și ziua sunt una,
și noi, tot mai flămânzi de noi,
ne naștem unul din celălalt-
două aripi de ape trecând în testamentul iubirii
numele nostru.
poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ți-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Degetele fericirii
Cu degetele fericirii,
atingea cerul iubirii
doar pentru ea
să mai culeagă o stea
pe care i-o așeza
pe cerul inimii,
alături de celelalte stele
una mai minunată între ele.
poezie de Iulia Pascaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oceanul iubirii
Navighez pe oceanul iubirii
Delfinii zburdă peste tot în jur
Simt în nări mirosul fericirii
Ce umple aerul sărat și pur.
Valuri de sentimente mă poartă
Spre orizontul depărtărilor
Nu-mi e necesară nicio hartă,
Urmez chemarea desfătărilor.
Sunt atras în mod irezistibil
Ah, cât de mult aș vrea să pot să zbor!
Deși nimic nu este imposibil
Când simți așa un dor înălțător.
Știu că m-aștepți, că vrei să mă dezmierzi,
Să mă iubești, să mă săruți cu drag
În ochii mei cu totul să te pierzi
Iar eu la tine-n suflet să mă bag.
Atunci oceanul ne va înghiți
Și ne vom dizolva în infinit
Și numai din legende se va ști
Ce mult și ce frumos noi ne-am iubit.
poezie de Octavian Cocoș (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Căușul fericirii
În palmele iubirii suntem amândoi,
Tu rază de soare, eu fulger de ploi,
Tu ploaie în ropot, eu tunet absurd
Când timpu-și arată mugurul surd.
O șuviță din mine poartă săgeți
Din tolba în rime a unor poeți,
Tu pui arcul și tragi la-ntâmplare
În flacăra cu stinsă lumânare.
Eu pot fi ținta ce cade-n sulfină,
Tu, grădinarul ce-mi pune lumină
În palme suav, apoi soarbe ușor
Nectarul cel dulce din raze cu dor.
Amândoi punem căuș fericirii
Palmele noastre-n lumina iubirii
Și bem până ne sfințim întru vecie
Cu dăinuim în marea poezie!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Monumentul iubirii
monumentul iubirii îl sculptez în stâncă
ploaia îl scaldă să îi dea strălucire
inima tresaltă iar cu simțirea adâncă
palpez cu mâna dreaptă pulsanta fericire.
sentimente boeme le ridic o columnă
o boltă albastră și un arc de triumf
fac din timp o artă o creație demnă
pe muntele credinței speranța e în vârf.
am multe de făcut în toamna vieții
în memorii să strâng grație și splendoare
cântecele vârstei în zorii dimineții
să le ridic pe raze atinse de ardoare.
smulg din rădăcină buruiana tristeții
în suflet să vibreze momente de candoare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Drogul iubirii
mi-am aprins o țigară
și am tras cu sete din ea
nu am știut că în mijlocul ei
este plantat drogul iubirii
mi-am otrăvit gura cu dulceața
din floarea de salcâm
privesc în globul de cristal al vrăjitoarei
îmi văd timpul prins într-un tablou
iubirea cum îmi dârdâie
în ritmul unui clopot
am simțit o mână
care frământa frunza de trifoi
iar noi pluteam în cupa fericirii
dansam în ploaie de cuvinte
și aveam ca martori
noaptea
ziua
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Diversitatea modalităților de exprimare a iubirii în cadrul unui limbaj al iubirii este nelimitată atunci când ai imaginație. Important este ca tu și partenerul să vorbiți același limbaj al iubirii.
citat din Gary Chapman
Adăugat de Lidia Reste

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am scris cu sufletul
ne-am scris cu sufletul, iubite
în multele poeme
nemurite
va trăi și iubirea noastră
cu noi și dragostea
a existat
eu și tu nu am plecat
din iubire
doar toamnele
- nebune copile -
s-au furișat la noi în fire
și sângele nostru
ca un fluviu carmin
a urcat în esențe
de cord trufaș
ca un zbor
fecund și dureros
veghind vrăjmaș
la echinox
în ploi sinucigașe
și blestem
se închide acum, iubite
o toamnă bântuită
de lumină
și jocul nemilos, pâgân
se-nchide cu sânge
fremătând
al iubirii nostru poem.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem spirite libere
Pe aripi de vânt zburăm,
în căutarea misterului ne preumblăm.
Să descifrăm încercăm
visul unei nopți sau misterul milenar
lăsat ca mostră în deșertul legendar
căci spirite libere suntem și-am primit veșnicia în dar.
Frică, speranță, curaj și... viață,
suntem toți făcuți din același aluat,
doar prin vise ne distingem relevat...
Să fie oare destinul din neant preluat?
Mintea mângâiată de suflet, limite nu are...
cu o dulce adiere pe strune de chitară,
putem dansa în cercul iubirii
devenind un tot căci asta-i legea firii.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fericirii
Doru-își alinau în șoapte,
Au căzut pradă iubirii,
Au serbat la ceas de noapte
Dulcea zi a fericirii.
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu forța iubirii
Cu forța iubirii
Florile, copacii, zburătoarele,
Cu forța iubirii
Trenuri, avioane, vapoarele,
Cu forța iubirii
Copiii în jocul lor de zaruri și cerc,
Cu forța iubirii
Fetele privind printre draperii,
Cu forța iubirii
Oamenii îndrăgind cerul,
Cu forța iubirii
Totul deveni într-o bună zi nemuritor.
poezie clasică de Maurice Careme
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!