Să rămân nu pot!

Azi călătoresc prin cer,
Să văd ce mister
Şi mai ales pe unde
Se ascunde...
Calc pe urmele norilor
Şi cocorilor...
Toate stelele-au căzut.
Cineva le-a cernut
În râuri şi mare?!
Ce mirare!...
Luna se scaldă şi ea
Într-o vâlcea.
Aleargă cometele,
Cochetele,
despletite ca fetele...
Dintre ele, o stea cu coadă,
Ce neroadă!
S-a sărutat cu pământul,
Ca ploaia cu vântul.
Carul Mare s-a răsturnat
Şi-ntr-un iaz tulburat,
Stă resemnat.
Întind un braţ spre zenit
Ce mi-a venit?!
Cu cât mă înalţ mai sus,
Toate s-au dus...
Iaca nu-s!
Nimic nu se vede din cer
Şi oamenii pier...
Nu, asta-i prea de tot,
Să rămân nu pot!
Jos, sunt prietenii mei buni:
Frumoşii nebuni...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cerul infinit-zăpadă-i

Ninge asemenea cum plânge un val pe mare
Şi nu-l asculţi cum scaldă pescăruşii în zare
Doar bătăile cenuşii
În zborul pescăruşilor spre soare
Simţim gândim ca marea când albeşte albastrul
Ca şi cerul infinit-zăpadă-i
Toate timp, culoare şi vântul ce aleargă neoprit
Vioara dintr-un lemn
E muzica ce îmi ascunde dorul într-un mister
Povestea se tot ţes târziu balade
Şi ecouri tot creşte floare de cais.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să înalţ

Am să înalţ un mausoleu în aer,
Într-o culoare mov şi fără vaier,
Nonconformist şi insipid şi simultan,
Ca un proverb sau epitalam.
Să-mi fie trupul risipit în pulberi,
Suflet al meu, tu nu ai să mai suferi,
Inadecvat la viaţa viitoare,
Schimbându-mi cursul precum râul înspre mare,
Indiferenţă, pace şi cadenţă,
O remediere la o ultimă scadenţă,
Un loc comun, o meditaţie, mixtură
Pentru durerea ce mă-mbată şi mă fură,
Megalomanic, antologic, providenţă,
Memento mori, pace şi cadenţă.
*******************************
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
Tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
Cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalţ privirea, în jurul meu nu s-a schimbat niciu semn,
Nu mai pot citi, nici ochii să-i închid,
Lumina mă orbeşte, sunt ca o frunză în vid.
***************************************
Soldaţii s-au pierdut în mlaştinile istoriei,
Au trecut peste sârma ghimpată, s-au ridicat pe socluri,
Iar eu mă curăţ încet, de păcate mă curăţ, prin arderea lentă a unei lumânări,
Unde e casa tăcerii?
Cineva mi-a dat cheia, dar nu cunosc casa, nici uşa spre nicăieri.
Sângele zvâcneşte în ochi, în gură, priveşte-mă,
În jurul nostru este o vijelie grozavă,
Iubito, hai să ne ascundem
Sub blana uriaşului urs ucis de atlanţii pe care nu i-a văzut încă nimeni.
Cum să ridic eu noaptea aceasta ca pe un munte?
Iarba e pârjolită, ochii sunt pârjoliţi,
Apele se întunecă, ce vânează şarpele
Când adună veninul sub colţi?
Ploaia le spală pe toate.
Auzi cum bate inima Universului?
Vântul străbate creierul meu obosit,
Doar pianul mai poate aduce-alinare,
Brusc goarna Infernului năvăleşte în pacea bolnavă.
Oamenii aleargă, ei caută un adăpost,
Noi ne privim, tăcem, ce să vorbim?
Prea mult am vorbit într-o viaţă.
E vreme sărutului, este?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia Universului

Soarele e tată,
Luna este mamă.
Au copii o gloată,
buni de pus în ramă.
Tata-i încălzeşte,
mama-i luminează,
Gloata străluceşte
şi în nopţi veghează.
Dintre stelele-copii,
niciodată n-o să piară
nici Luceafărul de zi,
nici Luceafărul de seară.
Sora lor mai mare
e Steaua Polară.
Calea Lactee-cărare,
cerul împresoară.
Cu Carul mic şi Carul mare,
Gemenii ies la plimbare.
La toţi, bolta le e casa
unde locuiesc,
Pământul le este masa
unde se-întâlnesc.
O familie unită
niciodată nu dispare.
e foarte bine definită
în Universul mare.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mausoleu

Am să înalţ un mausoleu în aer,
Într-o culoare mov şi fără vaier,
Nonconformist şi insipid şi simultan,
Ca un proverb sau epitalam.
Să-mi fie trupul risipit în pulberi,
Suflet al meu, tu nu ai să mai suferi,
Inadecvat la viaţa viitoare,
Schimbându-mi cursul precum râul înspre mare,
Indiferenţă, pace şi cadenţă,
O remediere la o ultimă scadenţă,
Un loc comun, o meditaţie, mixtură
Pentru durerea ce mă-mbată şi mă fură,
Megalomanic, antologic, providenţă,
Memento mori, pace şi cadenţă.
*******************************
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
Tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
Cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalţ privirea, în jurul meu nu s-a schimbat niciu semn,
Nu mai pot citi, nici ochii să-i închid,
Lumina mă orbeşte, sunt ca o frunză în vid.
***************************************
Soldaţii s-au pierdut în mlaştinile istoriei,
Au trecut peste sârma ghimpată,
s-au ridicat pe socluri, iar eu mă curăţ încet,
de păcate mă curăţ, prin arderea lentă a unei lumânări,
unde e casa tăcerii? Cineva mi-a dat cheia,
dar nu cunosc casa, nici uşa spre nicăieri.
Sângele zvâcneşte în ochi, în gură, priveşte-mă,
În jurul nostru este o vijelie grozavă,
Iubito, hai să ne ascundem
Sub blana uriaşului urs ucis de atlanţii
pe care nu i-a văzut încă nimeni.
Cum să ridic eu noaptea aceasta ca pe un munte?
Iarba e pârjolită, ochii sunt pârjoliţi,
Apele se întunecă, ce vânează şarpele
Când adună veninul sub colţi?
Ploaia le spală pe toate. Auzi cum bate inima Universului?
Vântul străbate creierul meu obosit,
Doar pianul mai poate aduce-alinare,
Brusc goarna Infernului năvăleşte în pacea bolnavă.
Oamenii aleargă, ei caută un adăpost,
Noi ne privim, tăcem, ce să vorbim?
Prea mult am vorbit într-o viaţă.
E vreme sărutului, este?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam un vis că pot să zbor ...

Aveam un vis că pot să zbor,
Să mă înalţ pe-un colţ de nor
Şi-n palme, strâns, să ţin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colţ să mă ridic,
Aşa că de la vis abdic
Şi cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă versul barzilor
Semeţia brazilor,
Trecerea cocorilor
Peste piscul norilor.

catren de Mihaela Banu (28 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!

Între mii de stele ce lucesc pe cer,
Să fie şi steaua-mi, încă eu mai sper!
Plină de uimire... nu-i posibil, zic!
Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!
Fac o socoteală, adun stea cu stea
Şi îmi iese lipsă tocmai steaua mea?!
Noaptea următoare, cât stele sclipesc,
Vin nerăbdătoare să le socotesc.
Nor răzlet şi-ntinde peste cer urzeala
Şi hain, îmi strică mie socoteala.
Vântul se zborşeşte ca un om candriu.
Stele-s sub pulpana-i de la anteriu.
Parte din vedere cum mi-a obturat,
Stau şi adun stele pe metru pătrat.
Restul se-nţelege, la cub le ridic...
Steaua mea-i acolo; sigur ceru-i mic!

poezie de Mihaela Banu (29 iulie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu braţe deschise, pe braţe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-aşaza pe umerii goi...
Îşi plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-şi moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sunat-o pe mama

Am sunat-o, azi, pe mama, s-o întreb de sănătate,
Se grăbea, era pe drum, cică... merge la cioban.
C-or venit oile-acasă, că sunt grase şi că-s toate,
Şi că tre' s-aduc-acasă... toată brânza, pe un an!
Mi-a mai zis că păpuşoii... s-au făcut, că sunt destui,
Că fasolea-i sus, în pod, că şi ceapa e destulă!
Că a pus la geam, muşcata şi c-a pus nişte gutui,
Că-s destule toate cele... hrană-n iarnă, pentru gură!
Da' cică-i, totuşi, necăjită, că e casa singurea,
Că pe drum îs mai puţini, oamenii-s mai necăjiţi.
Că uliţele-s mai triste, că-i prea mare liniştea,
Că vecinii-s tot mai rari... şi-s pereţii scorojiţi.
Am sunat-o, azi, pe mama... ş-avea vocea obosită,
Cic-o doare iar în şale şi pe tata-l dor genunchii.
Da' tot ea mi-a spus că: "Asta-i! Că-s din carne plămadită!"
Ş-a oftat a greutate... mi-a cutremurat rărunchii.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

noapte de vară-
Carul Mare-i răsturnat
în lacul morii

haiku de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parlamentarii şi legile jusţitiei

Cu toate c-au tăiat din legi
Cu o strădanie neroadă,
La urmă toate sunt întregi...
Adică fără cap şi coadă!

epigramă de Grigore Chitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa vreau să rămân

Ne aflăm într-o copaie,
pe o mare înspumată
şi mi-e frică
să nu ne mănânce
un şarpe de mare;
Deasupra noastră,
nişte constelaţii
pe care nu le mai văzusem
vreodată.
Mi-aş dori dragon să fiu,
Să-l înfrâng pe şarpe.
Şi dorinţa
mi se îndeplini
pe dată.
Se vede că nu-s amator ;
Din confruntare ies învingător.
Şi fericirea
vreau s-o strig
în gura mare.
În clipa aceea,
Din făcut covrig,
Mă rostogolesc,
Căzând din pat
şi strig
cu ochii larg deschişi:
Nu-s în copaie!
Am visat, oricum.
Sunt dragon de foc
şi-aşa vreau să rămân!

poezie de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa vreau să rămân

Ne aflăm într-o copaie,
pe o mare înspumată
şi mi-e frică
să nu ne mănânce
un şarpe de mare;
Deasupra noastră,
nişte constelaţii
pe care nu le mai văzusem
vreodată.
Mi-aş dori dragon să fiu,
Să-l înfrâng pe şarpe.
Şi dorinţa
mi se îndeplini
pe dată.
Se vede că nu-s amator ;
Din confruntare ies învingător.
Şi fericirea
vreau s-o strig
în gura mare.
În clipa aceea,
Din făcut covrig,
Mă rostogolesc,
Căzând din pat
şi strig
cu ochii larg deschişi:
Nu-s în copaie!
Am visat, oricum.
Sunt dragon de foc
şi-aşa vreau să rămân!

poezie de Carmen Cristina Ştefănescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochiul apei din fântână,
Sunt toate stelele din cer.
Dar de cutez să-ntind o mână,
În clipa următoare pier.

catren de Mihaela Banu (19 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârpesc cerul

Cârpesc cerul cu petece de dor
Şi ud pământul cu lacrimi amare
Sap o fântână şi n-o mai termin,
A căzut în ea Carul Mare.

Aleargă frenetic orele-albastre
Hulpav, în delir aşteaptă pustiul,
Mă-nvârt în cercul de astre
Parc-aş fi increatul, întâiul.

M-a cucerit răcoarea stelelor
Şi zborul paserii spre infinit,
Nemuritoarea amforă virgină
Am îngropat-o pe veci în zenit.

Demonii ridică securea cu drag,
Capul despicat de trup să mi-l taie
Să-l pună iubitei în prag,
Ca trofeu pentru fata bălaie.

Pe valuri care vin şi se sparg
De stânci sterpe, pustii şi deşarte,
Nacela şi viaţa aşteaptă în larg
Să-şi croiasă un drum mai departe.

Never more, aşa, never more,
Cu nava ce viaţa ne-o poartă
Prin ani, prin clipe, prin ore
Ne croim din minuni altă soartă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii timizi

Băieţii timizi aleargă de ei înşişi
să nu fie văzuţi roşind
de fetele cărora le admiră
în secret
mersul spre cealaltă dimensiune a fiinţei.

În sufletul lor dimineaţa încep
să zboare fluturii,
care se aşază pe umărul
unei domnişoare însetate de ploi
cu mister de gheaţă.
Atât de zgribuliţi devin fluturii, încât
băieţii timizi nu mai pot să rostească
"mi-e frig", ci "mi-e dor"
dacă îi întreabă cineva
de ce se ascund
de săruturi furate.

Şi atunci devin şi mai stângaci
şi se lovesc de toate întrebările
lumii
şi de toate răspunsurile
pe care nu le vor da niciodată,
pentru că fluturii lor nu se transformă
în viermi,
ci într-o mătase care noaptea ia stele din cer
şi acoperă fetele singure, ce dorm
ţinând în mână fără să ştie
inima unui băiat timid.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!