TIMPUL E DE AUR

În spaţiul inimii, se deschid ferestre,
Gardenia mugurii desface
Petale-s albe ca terestre
Iar sufletul surâde-n pace.

La umbra unui gând târziu,
Stâ cuminte aşteptarea,
Cerul devine străveziu,
Ungher de suflet îmi tresare,

În spuma norilor de vară,
Ochii se clătesc de gânduri,
Din rouă-mi fac o călimară,
O pană albă scrie rânduri.

Pe neaşteptat o ploae m-a udat.
Iarba-i udă, parcă-i de velut,
Natura bucuroasă m-a scăldat
E prospeţime şi plăcut,

În zare-adâncă, bolta-i de cobalt.
Curent de aer gingaş mă străbate,
Şi-mi vine indicaţii din înalt,
Că timpul se plăteşte-n rate.

Am înţeles că timpul e de aur,
Să nu-l mai irosesc fără un rost,
Şi nu se cumpară nici cu tezaur,
Deci să nu facem lucruri de prisos.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N cristale, Îmi face costum de galPLOUĂ , Ceru-mi vine mai aproape, Să-mi arate Iarna mea-i cu costum de gală, 19.12.2019AZI PLOUĂ... autor Ludmila Maciuga Iarna-mi dominează timpul, M-a îmbrăcat azi într-o ploaie, Fără zăpadă-i anotimpul, Picături de argint o

AZI PLOUĂ...
autor Ludmila Maciuga
Iarna-mi dominează timpul,
M-a îmbrăcat azi într-o ploaie,
Fără zăpadă-i anotimpul,
Picături de argint o droaie...

Iarna are multe gânduri,
Uneori vin pe neaşteptat,
Are şi surprize-n vânturi,
Îmi rămâne de acceptat...

Strada e lucioasă-n ape,
Eu mă oglindesc prin ramuri,
Ceru-mi vine mai aproape,
Să-mi arate nor prin valuri.

Iarna mea-i cu frunze ude,
Suspinând pe trotuare,
Chiar şi ghândul mi-l aude,
Ploaia e de alinare.

Ploaia-n iarnă visuri spală,
Curăţândule-n cristale,
Îmi face costum de gală,
Pentru Sărbătoari Universale.
19.12.2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma şi timpul mă însamnă,
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost?

Degeaba-i încărcată a inimii livadă,
Că mâna ce-o aşteaptă nu vine la cules.
Şi fructele, rotunde, pe jos încep să cadă,
Şi totu-i fără noimă şi fără înţeles.

E toamnă iar. Sunt singur şi gândul mi-e la tine!
Şi numele-ţi – fruct dulce – pe buze-l simt şi-l ştiu,
Dar eşti aşa departe şi-atât de frig e-n mine,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu.

Se-apropie sfârşitul? Să plâng nu are rost,
Nimic în astă viaţă nu este cum a fost.

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om, o pană, un gând

pereţii îmbrăţişau cerul
era târziu, îngrozitor de târziu
nu am ştiut cum au trecut
clipa, lumea, totul
eu adunam stele în palme
se rostogoleau haotic printre degete
mereu le încurcam la numărat
cădeau raze de lună pe pietre fierbinţi
stol de păsări ţipau în tufişuri
valuri pluteau peste alte valuri
se spărgeau de maluri de gânduri
eu mă îmbrăcam în nisip
scufundat între ape
zgâriam cu inelul cerul târziu
tropăiau caii sălbatici pe câmpiile lumii
trandafirii izbucneau în petale
eu păşeam pe pământ printre cioburi
trecea şi timpul prezent
eram o filă aruncată pe o masă
flori pastelate mângâiau amurgul
nu, nu ştiam că se făcuse ţârziu
treceau anotimpuri prin mine
eu căutam în camera goală o filă
atingeam noaptea cu degetele
în ţipătul furtunii din suflet
ce joc al sorţii
în clipa fără de sfârşit
un om, o pană, un gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIMĂVARĂ DRĂGĂSTOASĂ

Un tremur gingaş mă cuprinde,
Inima-i numai emoţii,
Primăvara se întinde,
E senină faşa bolţii.

Dacă inima ţii tristă,
Asta, nu o accepta,
Primăvara-i drăgăstoasă,
Şi o floare-ţi v-a purta.

Prinprejur e multă pace,
Tot în lume-ntinereşte,
Chiar şi piatra cea mai rece,
De la soare se-ncalzeşte.

Opreşte ochii pe o clipă,
Uite mugurii cum cresc,
Frunzuliţe cresc în pripă,
Iar crenguţe înfloresc.

Primăvara-i cu speranţă,
Aer cu parfum-uşor,
Coloritul de nuanţe,
Ochi-mi împle de amor.

Cresc sentimentele ca iarba,
Visele cu-aripi se garnisesc,
Ascult a păsărilor vorbă,
Ce frumos mai ciripesc...

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi şi ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec şi tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorinţa de poveste
Aşa cum numai mama ştie-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic şi mere bune
Şi zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Şi de răsfăţ... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... şi n-a durut,
De lacrima-ţi căzută în tăcere.

Atâtea gânduri, mamă, vin la tine,
Bătătorind cărări fără de rost,
Nu poţi întoarce timpul care-a fost
Şi nici schimba înscrisul din destine.

Azi rătăcesc prin umbra unui gând
Şi mai întorc, pe-o parte, câte-un dor.
Doar fluturii mai au acolo, zbor,
Şi glasul tău... dojenitor... şi blând.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

Deschid ușa percepției cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respirația înretăiată
și ochii ridati de-atâta curgere de vreme.

Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine colțul unei stele
înmiresmată cu izul nopților de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
și le-am lăsat să se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care să plece
și să vină cântăreții versurilor de pace.

Îngenunchiază viața în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împuținate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.

Doar cununa de stele împânzește petecul de inimă
pe care cos cu gândul la apa curgând
printre pietre de rau
cum este ca azurul cerului să-ți coasă căptușeala inimii
cu ramuri de măslin și pene albe răscroite din nori
iar trubadurii cerului să picteze pe-o coamă de Rai
floarea irisului din care curgea la începuturi iubirea

mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci exist...

Gânduri pierdute
Pe holuri fără ferestre,
Cu uşi fără chei
Cu odăi fără zestre...
Gânduri cernute
Prin tavane-asfinţite,
Fără temeri de zei
Cu lacrimi iubite...
Gânduri vândute
Pe laice fleacuri
Ce-s fără temei
Şi fără de leacuri...
Gânduri născute
Din depărtări de-nceput,
Se-ascut de un stei
Aşteaptă-un gest absolut...

Istovite gândiri
Cad printre rânduri,
Stau de veghe-amintiri
Zidind alte gânduri...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 decembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

sburau fulgii de nea
fantastic
în traiectorii ciudate
se căutau între ei
în spaţiul scolastic
mii de secunde albe
îmi devorau trupul frumos, străveziu,
eram un suflet de cuvinte
murind la asfinţit
şi-n dimineaţă viu
aveam genele grele, ninse,
descifram tot mai greu azurul
acest anotimp
imbecil de lung şi de alb
îmi încremenea conturul
aproape că murisem
retina reţinuse-un ultim vers de dragoste,
un rând,
bătrânii corbi îmi ciuguleau din înţeleptele orbite
şi-mi deşirau povestea-n timpul lor înalt, sburând.
sburau fulgii de nea
fantastic
din altă viaţă craniul îţi zâmbea
superior,
sarcastic!

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna

e destul de lungă

tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte

în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană

emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
şi nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge şi cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viaţă şi-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea şi să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanţă
dar setea şi durerea, arşita, îl ard şi-n rug de foc
încă se zbate şi nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul şi clipa au sosit, scrum şi cenuşă albă lasă
şi-aşteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arşită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru şi cu-n suflet, în fum ce se roagă

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma mea

Palma mea sânul cuprinde,
Buzele... îl dezgolesc,
Degetul... coarda întinde
"Doamne", cât o mai iubesc.

Palma mea... binecuvântă,
Limba-i necuvântătoare,
Sufletul... în mine cântă,
"Doamne", câtă desfătare.

Palma mea... vise desface,
Ochii verzi... ademenesc,
Vinul în pahare... tace,
Degetele, doar, vorbesc.

Şi o fac... fără ruşine,
Nu au linişte, nici pace,
Nebunia o-ntreţine
Ritmul inimii buimace.

Oare ce gândeşte fata?
Coapsa cine-i încălzeşte?
Timpul e aproape, gata,
Palma mea o-nnebuneşte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi pleca la tata...

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna

e destul de lungă

tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte

în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană

emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra florilor de vis

Paşii tăi, prin visuri, şi-au făcut cărare
Ce-mi străbate cerul nopţilor de dor
Ca o stea ce arde într-o căutare
A iubirii-ascunse-n suflet muritor.

Tălpile-ţi sunt goale, calci uşor şi-mi vii
Caldă şi ferice-n braţele deschise
Pentru-a te cuprinde şi a-ţi aminti
Simfonia noastră-n mii şi mii de vise.

Voalul tău se-aşterne-n umbra unor şoapte
Ce se-nalţă tainic printre flori de vis,
Atrăgând cu smirnă fluturii de noapte
Spre o nouă viaţă, c-un destin rescris.

Trupul tău îmi cântă, ochii tăi mă ard,
Vraja ta-mi îndeamnă sufletul să cânte
Şi să-i ceară voie inimii de bard
Să îţi iasă-n cale, gata să te-ncânte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea să tac!

Vine vremea să tac, să v-aduceţi aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.

Simt că sunt pe un pisc şi n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neştiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.

Vreau să las, să aveţi, doar un zâmbet dovadă,
Să puteţi mai departe, împăcaţi să plecaţi,
C-am fost clipă din voi şi adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieşi vindecaţi.

Vine vremea să plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă aşteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet drag, în umbra paşilor tăi răsare timid chipul dorinţelor. Somnul îmi mângâie genele pline de şoapte şi leagănul viselor învăluie timpul într-un dulce surâs. Eşti cu mine veşnic, în mulţimea străinilor care umple rânduri întregi de prezent şi trecut. Câteodată plec şi trupul străbate clipe lungi în singurătate. Dar întotdeauna rămân cu tine, sufletul meu drag!

Andreea Palasescu (27 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles ideea cu frumuseţea de nepreţuit a inimii, dar cu trupul ce facem? De el nu avem grijă, nu-l valorificăm, nu-l înfrumuseţăm, nu-l purificăm, nu-l îmbrăcăm, nu-l sanctificăm?

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet, la pas

Câteodată, pe-nserate
Vine cheful de plimbare
Şi cu tălpile curate
Ies în suflet, pe răcoare.

Vremea-i bună, nu mă plouă
Şi o iau pe jos, haihui.
Calc pe-a sufletului rouă
Urmărind trotuarul şui.

Ochiul vede şi pereţii
Ca şi stâlpii de curent
Cum se-apleacă, nătăfleţii
Când îi depăşesc absent.

Mă simt oarecum stingher
Să am sufletul banal,
Totuşi în orice ungher
Nu găseşti nici un canal.

E curat la mine-n suflet,
Însă nu-i deloc suspect:
Tot ce dau e numai zâmbet
Şi-napoi primesc respect.

Am băncuţe cu Iubire
Unde stau de-s obosit.
Mă încarc cu fericire
Şi mi-e gândul întărit.

Deci v-aştept la mine, oaspeţi
Cu onoare să îmi fiţi.
Dar în suflet NU cu bascheţi,
Ca să nu mi-l murdăriţi...

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!