Să facem o socoteală!

E prag de seară,
Pentru-a câta oară?!
Aduceţi o coală
Să facem o socoteală,
Să tragem o linie dreaptă
După vorbă şi faptă!
Prea mulţi au murit în chin,
Înecaţi în suspin.
Pierzându-şi răbdarea
Li s-a-ncovoiat spinarea
Şi-au fost retezaţi din şale
De ghimpii din picioarele goale.
Totul a murit ca un vis,
De lespedea prezentului ucis.
Şi lumea n-a amuţit,
Nici n-a înlemnit.
Îşi urmează drumul şi râde,
Cu feţe anoste şi hâde.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-mi bate la fereastră ...

Noaptea-mi bate la fereastră
Amintind iubirea noastră,
Când simt, pentru-a câta oară,
Că tristeţea mă-nfioară.
Cu singurătatea soră,
Număr oră după oră,
De mă apasă pereţii
Până-n ceasul dimineţii.
Noaptea, timpul se dilată,-
Ceasurile prind să bată
Sferturi, jumătăţi şi ore,
Zorii zilei să-i implore.
Noaptea lungă şi pustie,
Îmi va ţine companie
Stând cu mine la taclale,
Umplând ceasurile goale.
Printre florile din glastră
Noaptea-mi bate la fereastră
Alungând pe orişiunde,
Ore, minute, secunde...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a murit!

Viaţa îmi joacă tot felul de feste,
Şi-aruncă-n mine cu un zar măsluit
E clar, nici nu mai încape poveste,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Ce-mi era drag a călcat în picioare
Viaţa şi corbii-in stol nesfîrşit,
Nuqq am pe lumea asta1 nicio chemare
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Totul este trist şi totul este gol
De tata, un accident ne-a desparţit,
Iar mama zâcând fără viaţă-n formol,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Şi pe motanul meu drag, pe Buzdugan,
Frumos şi blând, scump şi prea iubit,
L-ai luat degrabă, precum un uragan,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Las pe alţii ce-s în neagra genune,
Creiere spalate, emotivi-n asfintit
Ce-aveţi nevoie, de-un crez, o minune
Dar pentru mine, Dumnezeu a murit!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi au murit

copilaşii în leagăne de molid
apoi au murit
părinţii şi părinţii părinţilor retezaţi
trei generaţii
ca brazii într-o singură zi au murit
sub soarele scânteind în gătej de lumină (?!)
ca o pânză sonoră de gater
întors răsucit
cu dinţii împotriva pădurilor sale în care
acum chiar acum
ruşinea durerii ia curgere de răşină
în care nicicum
cei care au murit au vreo vină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este-un răsărit de soare,
Trezindu-te a câta oară?!
E-o altă zi ce se strecoară,
Prin uşa vieţii trecătoare.

catren de Mihaela Banu (4 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie (i)logică

După ce-a murit căprarul,
O anchetă de duzină,
Cât ai scăpăra amnarul,
Spuse clar: mortu-i de vină!

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în patruzeci

am murit prima oară la sfârşitul
anului cu trupele germane
pe străzile bucureştiului şi
horia sima alături de antonescu
la putere. trebuia să mor. am dus
o muncă de lămurire cu mine,
cu familia, apoi am dispărut.
am murit prima oară în trepte,
pe datorie şi m-au radiat
de la evidenţa populaţiei.

pe atunci se murea foarte mult şi
dispariţia mea nu era demnă
de a fi remarcată. am reuşit să şterg
toate urmele şi lumea a constatat
că mă evaporasem. am fost mort
cinci ani. a fost prima mea moarte,
iar pe prima o ţii minte cel mai bine.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut un an. Şi n-a murit nici unul dintre noi, dar parcă am murit mulţi.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de anna_fun_steaua
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew: E un tip grozav şi un doctor minunat. Nici un pacient nu i-a murit. Le-a lăsat pe câteva însărcinate, dar de murit, n-a murit nici unul.

replică din filmul artistic Comedia erotică a unei nopţi de vară, scenariu de Woody Allen (16 iulie 1982)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit încă unul

A mai murit încă unul -
cu foamea pe faţă,
cu ochii de ceaţă,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, şase, opt, zece...
A mai murit un mişel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
şi nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mangaie foarte.
Tovarăşi de moarte,
poftim încă unul!

Lăsaţi-l să plece!
Nu spuneţi o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
şi-o pâine rece.

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi întreb ca legionari: Dacă ordinul este acum tăcere, ei nu pot executa ordinul? Sau îşi închipuie că am murit, că a murit Mişcarea, că moare, sau poate că nu ştim noi ce să facem, de asta tăcem. Să n-aibă nici o grijă de asta. Trăim. Nu ne e teamă nici de dracu. Mişcarea n-a murit şi nici să nu se sperie nimeni că va muri. Eu sunt aici şi răspund de victorie. Dar vreau să nu se mişte nimeni fără ordinul meu.

citat clasic din Corneliu Zelea Codreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

A şoptit minciuna, printre dinţi: Mi-e frică!
Cred c-o să ne prindă cu ocaua mică.
Chiar de ne-am ascunde după măşti şi rame,
Suntem prea sfruntate, pururea infame.
Şi prin ce miracol să fim nevăzute,
Când cu aţă albă toate-am fost cusute?!...
O lume întreagă pe nume ne strigă,
Ca în ţepe-n văzul lumii să ne-nfigă.
N-am putea, nici vorbă, să scăpăm din curte,
C-am avut, din faşă, picioarele scurte
Şi nenumărate alte beteşuguri:
Ori prea gogonate, ori cu vicleşuguri.
Am urcat, in pripă, pe a noastră scară,
Strâmb încorsetate sub greaua povară.
Dar nici adevărul nu se simte bine-
Se teme, ca naiba, de voi şi de mine
Şi până-n răscruce, când drumuri se-mpart,
Umblă năuc, bietul şi cu capul spart.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drept

Merg drept pe longitudine
Latudine, bisectoare
Tot de unde am plecat ajung
Pământul e un ceas
Suntem acele lui...
Alerg drept fără să mă abat
Alerg de unde am inceput să alerg
Ce linie dreaptă e acesta?
Mă roteşte in timp
Drept nu pot păsi in zare
Timpul ne roteşte încet
Rotaţie in linie dreaptă
O utopie ce nu o inteleg
O centrifugă ce învârte
Fiecare picătură de sânge
Ce nu merge drept
Mă rotesc ca o limbă de orologiu
Să numai spuneţi că mergem
In linie dreaptă
Zborul de după moarte
Eu cred că e drumul drept...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea aceasta inca nu a murit nimeni de suferinta altuia. Iar acela care a zis ca moare pentru noi n-a murit, ci a fost omorat.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restructurare

Gânduri rele mă-mpresoară,
Nu ştiu pentru-a câta oară,
Dar lupt să rezist pe post,
Am atu, că sunt "un fost".

epigramă de Anastase Popescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Economie substanţială

Tot înodând ţigară de ţigară,
Se-mpăună pentru a câta oară,
Că-şi rotunjea capitolul venituri,
Făcând economie la... chibrituri

epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit

A murit la ora 10,30; era vară,
Zidul năştea umbre de soldaţi.
A căzut ca o ploaie de sînge, uşoară
Sub bolta plopilor retezaţi.

S-a întocmit procesul verbal,
L-au pus pe o targă pe la unşpe'
Zidul năştea umbre de soldaţi,
De durere stătea să se surpe.

La inventar avea o cămaşă
În care fusese împuşcat,
Un jurnal intim şi o banderolă
Ce-i acoperise capul bandajat.

Un jurnal intim, un bandaj şi-o cămaşă
A fost averea lui toată din viaţă,
Le-au pus soldaţii într-o cutie
Şi le-au trimis la părinţi cu aviz acasă.

Dar n-au mai ajuns la destinaţie
Că s-au pierdut pe drum aiurea.
La un colţ de drum l-au aruncat
Să-l înghită în sînu-i pădurea.

După vreo cinsprezece ani
S-a spus că nici n-ar fi murit
L-au decorat cu ordinul morţii clasa-ntîi
Pe unul ce-atunci ar fi venit

Avea un jurnal, un bandaj şi-o cămaşă
Sub braţ şi-un buletin străin
Care nu se potriveau cu chipul
Şi nici cu scrisul celui ce nu mai era viu.

S-a prezentat pe scurt: sînt un erou:
Am venit la voi, să-mi puneţi epoleţi!
L-au crezut şi i-au făcut statuie
Şi-au scris despre el iluştri, erudiţi.

Numai un zid păstra taine deşarte
Avortat în timpul însîngerat
Printr-un soare lichid şi de bine
Războiul părea totuşi neterminat...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!