A murit

A murit la ora 10,30; era vară,
Zidul năştea umbre de soldaţi.
A căzut ca o ploaie de sînge, uşoară
Sub bolta plopilor retezaţi.

S-a întocmit procesul verbal,
L-au pus pe o targă pe la unşpe'
Zidul năştea umbre de soldaţi,
De durere stătea să se surpe.

La inventar avea o cămaşă
În care fusese împuşcat,
Un jurnal intim şi o banderolă
Ce-i acoperise capul bandajat.

Un jurnal intim, un bandaj şi-o cămaşă
A fost averea lui toată din viaţă,
Le-au pus soldaţii într-o cutie
Şi le-au trimis la părinţi cu aviz acasă.

Dar n-au mai ajuns la destinaţie
Că s-au pierdut pe drum aiurea.
La un colţ de drum l-au aruncat
Să-l înghită în sînu-i pădurea.

După vreo cinsprezece ani
S-a spus că nici n-ar fi murit
L-au decorat cu ordinul morţii clasa-ntîi
Pe unul ce-atunci ar fi venit

Avea un jurnal, un bandaj şi-o cămaşă
Sub braţ şi-un buletin străin
Care nu se potriveau cu chipul
Şi nici cu scrisul celui ce nu mai era viu.

S-a prezentat pe scurt: sînt un erou:
Am venit la voi, să-mi puneţi epoleţi!
L-au crezut şi i-au făcut statuie
Şi-au scris despre el iluştri, erudiţi.

Numai un zid păstra taine deşarte
Avortat în timpul însîngerat
Printr-un soare lichid şi de bine
Războiul părea totuşi neterminat...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele trei valori pe care oamenii le-au ţinut timp de secole şi care acum au colapsat sunt: misticismul, colectivismul, altruismul. Misticismul – ca o putere culturală – a murit în vremea Renaşterii. Colectivismul – ca un ideal politic – a murit în Al Doilea Război Mondial. Cât despre altruism – el nu a fost niciodată viu. El este otrava mortală a civilizaţiei vestice, şi oamenii i-au supravieţuit doar în măsura în care ei nici nu l-au crezut şi nici nu l-au practicat.

citat clasic din Ayn Rand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o anchetă

Domnii ce l-au anchetat,
I-au pus întrebări, o ploaie,
L-au stors bine, l-au uscat,
Doar izmenele-s o zoaie.

epigramă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, probabil că viitorul îşi va impune propriul său trecut, în dispreţul celor care l-au trăit şi l-au murit demult!

citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile însângerate

Comunismul îngrădise
orice urmă de libertate.
Zorile mileniului trei,
abia mijite,
erau puternic însângerate.
În Timişoara,
precum şi în toată ţara,
aveau loc crime nefireşti
şi sângele curgea ca Niagara,
din piepturi larg deschise, tinereşti!

Eram la numai două zile,
de la Ignat,
cu porcul tăiat şi învelit în paie,
când s-a pornit un strigăt din odaie...
Dictatorul a zburat!

Am aruncat cuţitul şi chibritul
şi bucuros că i-a venit sfârşitul--
regimului totalitar--
m-am îmbătat dintr-un pahar,
m-am îmbătat cu apă rece şi am plâns de bucurie,
că am învins!

Aşa spunea gesticulând Dinescu,
spuneau Brucan şi Iliescu
şi ultimul din listă,
cu voia dumneavoastră, ce păcat!
ajunse întâiul la palat,
dezlănţuind din clipa următoare
o nemiloasă vânătoare,
a fiilor de dictator...

Când l-au adus în studiou
pe fiul mic, pe Nicuşor,
ca să-l arate tuturor,
avea priviri de căprior rănit de moarte,
înjunghiat făţarnic pe la spate,
de unul ce se vrea... a fi erou!

L-au beştelit cum le-a venit la gură,
că-i fiul unor cruzi tirani
şi l-au scuipat cu-atâta ură,
ei, cei mai puri, mai democraţi şi mai umani,
din câţi s-au zămislit sub soare!

Apoi l-au dus la închisoare,
chiar fără a avea vreo vină
şi l-au lăsat în beci să moară,
ca pe o stranie jivină,
cu mintea lor îngustă, de bovină!

Perpetuând la culme nedreptatea,
hoţia, linguşeala şi desfrâul-
c-aşa-i, când se slăbeşte frâul!
şi astăzi ei susţin-
că asta-i... libertatea!

Iar eu îmi amintesc, că atunci,
întors după timp lung la porcul din obor,
am constatat cu mult umor,
c-avea urechile mâncate
şi coada pe jumătate!

Din lanţuri scăpase Azor
şi hoinărea în libertate...
se bucura de libertate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea lui Isus

În al său palat măreţ,
Irod stă, şi se gândeşte:
Cine-i acel îndrăzneţ
Ce cu gând rău, îl pândeşte?

Cine vrea locul să-i ia
Pe-al său jilţ, să se aşeze?
Cine cutează şi vrea
În al său loc să troneze?

Nimănui nu-i va permite
Locul lui ca să îl ia,
Orice ar fi, căci el, nu minte
Jură, că va fi aşa.

Cei trei magi care-au venit
Despre un Prunc l-au informat.
S-a speriat şi s-a gândit...
Totul îi părea ciudat.

I-a rugat să se întoarcă
Despre Prunc să îl vestească
Ca apoi şi el să poată
Să se ducă, să-L cunoască.

Magii l-au asigurat
Că-n curând îl vor vesti,
Ce-au găsit şi ce-au aflat
Despre Prunc, totul va şti.

Steaua cea strălucitoare
I-a condus spre Betleem
Pe cer, mare, călătoare,
Pentru ei, era un semn.

Aici, steaua s-a oprit
Lumina ei strălucea
Iar magii au poposit.
Pruncul Isus, Se năştea!

Îngeri tot mai mulţi veneau
Ieslea au înconjurat,
Cu putere ei cântau
Pentru al lumii Împărat,

S-a născut Prinţul Ceresc
Toţi, adânc s-au închinat
Cu uimire Îl privesc
Pe Pruncul mic, înfăşat,

O minune s-a-ntâmplat
Slavă cu toţi Îi cântau
Iar magii daruri I-au dat
Şi cu drag, la El priveau

Şi păstorii au venit
Să se-nchine, să-L slăvească
Mieluşei I-au dăruit
Toţi simţeau slava cerească.

O lumină lucitoare
Tot pământul l-a scăldat
Ca lumina ca de soare
Cei prezenţi s-au minunat.

Irod a tot aşteptat
Ca magii să îl vestească...
Ei pe alt drum au plecat
Pruncul să Îl ocrotească.

Vestea bună s-a tot dus
Toţi vorbeau cu bucurie
Toţi Îl vesteau pe Isus
Şi a Sa Împărăţie.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (16 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa

Am zărit astăzi la masă
Intr-un colţ de cafenea
Un bărbat ce in tăcere
O cafea o savura

S-a apropiat de mine
A zâmbit, mi-a spus decent
Ce frumos este afară.
Adrian eu ma numesc

Am zâmbit şi eu tăcută
Cu un gând departe dus
Avea o cămaşă neagră
Elegant... puţin e spus

Am schimbat două cuvinte
La-ntâmplare... se-nţelege
Am rămas cu ceaşca-n mână
Şi-o cămaşă ce vorbeşte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţă

De mult caută-adevărul...
L-au găsit: e gol goluţ.
De-atât drum e şi desculţ
Cât l-au tras, i-au smuls şi părul.

epigramă de Georgeta Tretelniţchi din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne amintim parabola despre un om care era pe patul de moarte şi despre cei trei tovarăşi ai lui. Primul i-a spus: "Eu te voi conduce numai până la groapă". Al doilea: "Eu voi aprinde o lumânare pentru tine", însă al treilea i-a spus: "Eu voi fi mereu cu tine, nu te voi părăsi nici după moarte". Omul a murit. Soţia lui l-a condus numai până la groapă. Banii i-au aprins o lumânare, iar faptele bune l-au însoţit în veşnicie.

Ieromonahul Arsenie în Familia ortodoxă
Adăugat de mirela nicoleta
Comentează! | Votează! | Copiază!

jurnal

Jurnal. O înregistrare zilnică a acelei părţi din viaţa cuiva pe care şi-o poate relata fără să roşească.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acum la aproape şaizeci şi doi de ani
mi-a murit ultima mătuşă
pe care n-am mai văzut-o de ani
mulţi

dac-ai vorbi despre
toată istoria familiei
e ca şi cum ai povesti despre un copac
ramură cu ramură
ceartă cu ceartă
iubire cu iubire
despre toate furnicile care l-au străbătut
păsările ce l-au cîntat
şi încă ceva pe deasupra
atît cît să dai impresia unei ceşti minunate

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ar scrie

o poezie despre păduchi (?!)
nu se găsesc poeţii
cu tocurile pregătite pentru a scrie despre o in
sectă
corp turtit dorso
- ventral nu ar fi bun pentru a dansa
la bară sau pe mese
eu am fost scăldat în călimară cu cerneală
şi voi scrie o poezie despre insectele
care se plimbă pe hainele şi pielea omului
sau în
părul nostru
trebuie să fim încântaţi: pă
duchii l-au mâncat de viu
pe sulla - şi ăsta a fost dictator şi tot l-au piş
cat sau supt -
l-au mâncat şi pe regele iudeu irod
iar pe măritul filip al II-lea al spaniei nu l-au părăsit
nici în mormânt
are o culoare alb mur
dar pentru omul modern
luat dintr-o simplă îmbrăţişare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre ironiile bisericii este faptul că oamenii care lucrează în numele Domnului îşi găsesc rareori timp pentru El. Părinţii lui Isus l-au pierdut la Templu şi nu sunt nici măcar ultimii care l-au pierdut acolo.

citat din Vance Havner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul asta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit, l-au visat. Ori de câte ori o carte îşi schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său creşte şi se întăreşte.

citat din romanul Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

39

Când a început războiul cel mare
i-au pus o mitralieră în mână şi l-au trimis pe front.
dar el, neînţelegând nimic, a rămas pe loc
cu arma în mână.

În jurul lui mureau oameni şi se năşteau morminte
în jurul lui durerea îşi construia regat
în jurul lui frica moşea monştrii.

El nu a tras în nimeni şi niciun glonţ nu l-a atins.

Când s-a oprit războiul,
l-au găsit nemişcat, cu arma plină, nearmată şi rece,
cu ochii goi, neînnoptaţi şi reci,
cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.

L-au judecat conform legilor războiului
şi l-au numit trădător, fricos, mucos, puţoi,
mână moartă,
mort.

I s-a interzis să treacă pe sub arcul de triumf
şi a fost şters de pe toate listele cu participanţii la război;
apoi a fost condamnat să nu moară
până nu va trăi ororile altor 41 de războaie.

El nu a înţeles nicio clipă ce se întâmplă în jurul lui.
În sinea sa, trăia deja de-o viaţă,
un război ridicat la puterea 41.

Războiul cu sinele său surdo-mut.

poezie de Romeo Aurelian Ilie din Patruzeci şi unu. Eu, surdo - mutul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Iisus

Nu avea sclavi, dar ei l-au numit Domn.
Nu a primit o diplomă academică, dar a fost numit "Maestru".
Nu a oferit cure medicale, dar ei l-au numit Tămăduitor.
Nu avea armată, dar oamenii lui Cezar se temeau de El.
Nu a câştigat bătălii în războaie, dar a cucerit lumea cu învăţăturile Lui.
Nu a comis nicio crimă şi totuşi a fost crucificat.
A FOST ÎNMORMÂNTAT, DAR TRĂIEŞTE ŞI ASTĂZI.

poezie de Camelia Opriţa din wordpress (preluare), Roma - 2002, traducere de Teodora Marinescu
Adăugat de Teodora Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui. Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!