
Pecetluirea speranțelor
În orașul plin de istorie
Asfaltul nu se înmoaie,
Prospețimea străzilor
Stă în amiaza timpului.
Falși muzicanți
Cântă cerșetor
Până în gura portului.
Blestemele se întind
Ca un val cu spumele tunse.
Voi cum o să fiți
Într-o liniște strivită
Pecetluind speranțele?
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tuns
- poezii despre timp
- poezii despre porturi
- poezii despre oraș
- poezii despre muzică
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre istorie
- poezii despre gură
- poezii despre cerșetorie
Citate similare

Orașul fără poeți
e cel mai vesel oraș
aici e o singură lume
una în care viața chiar se trăiește
nu năvălesc demoni și nici muze inventate
e liniște când e liniște
nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeții au fost închiși în canalele
de la marginea orașului
numai în nopțile cu lună se mai aude câte un lătrat subțire
dar și atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii își dorm liniștiți visele
prin orașul fără poeți
curge râul de cerneală
și locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre poezie, poezii despre visare, poezii despre somn, poezii despre râuri, poezii despre păsări sau poezii despre noapte

Edililor orașului, care nu se îngrijesc de pavarea străzilor
Se plânge unul:"Pe la noi
S-a dezghețat și e noroi".
Răspunsu-i plin de politețe:
"Vom lua măsuri... ca să înghețe".
epigramă de Marin Sorescu (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre plâns, citate de Marin Sorescu despre plâns, epigrame despre oraș, citate de Marin Sorescu despre oraș, epigrame despre gheață sau epigrame despre bunele maniere

Clepsidra de amor
Ochii-nlăcrimați sunt arși de uitare,
Dulcele surâs e apusă floare,
Trupu-nobilat în brațe cu fior
Risipește-n mine un albastru dor.
Ceața e beție pe zarea cu brazi,
Întind amăgirii mâna să nu cazi
Peste genunchii ascunselor lumini
Unde zoresc noaptea hoardele de crini.
De-atâta boală-n inima pornită
Uit stelele în vatra risipită
Și ochii tăi, surâsul, însetarea
Îmbrățișează searbăd depărtarea.
Adun din candelă rugile fierbinți,
Imaginile cu îngerii în dinți,
Risipesc în zboruri doruri după dor
Pentru amiaza clepsidrei de amor.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre uitare, poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre mâini, poezii despre lumină sau poezii despre inimă

Pată galbenă
Pe asfaltul roșu
Frunza strivită
haiku de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre roșu, citate despre galben sau citate despre frunze

Pată galbenă
pe asfaltul roșu
frunza strivită
haiku de Constantin Păun din O cupă de rouă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La gura
humorului îți plouă printre bătăile
inimii care curge între două
iubiri sofisticate în pași de dans
la un capăt de pădure începe
trotuarul lipit cu ziare
un fonograf cântă neîncetat
melodii din orașul meu
la gura humorului cade o ploaie
urbană de trei zile
și trei nopți fără stele
femeile iubesc până la capătul
norilor scăpați pe cer
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre iubire, poezii despre zile, poezii despre păduri, poezii despre puls, poezii despre nori sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Rondelul liliacului
Într-o liniște discretă
I s-a împlinit sorocul,
În coroana lui cochetă
Vinețiu se-aprinde focul.
Arde iubirea secretă,
În jur se sfințește locul,
Într-o liniște discretă
I s-a împlinit sorocul.
Fetele-își cheamă ghiocul
Și-n emoție completă
Caută din plin norocul
Scris în floarea violetă,
Într-o liniște discretă.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre foc, poezii despre flori sau poezii despre coroană

Îmbătați-vă!
Asta-i!
Trebuie să fiți mereu beți.
Este imperativ!
Numai așa nu veți simți
Povara-îngrozitoare-a timpului
sângerându-vă umerii,
râșnindu-vă până ajungeți țărână.
Îmbătați-vă și rămâneți beți.
Cu ce?
Cu vin, cu poezie, cu virtute, cu orice.
Important este să fiți beți.
Și dacă se-întâmplă uneori ca cineva să vă trezească
la intrarea-într-un palat,
în iarba verde-a unui șanț,
în singurătatea cețoasă-a camerei voastre,
iar beția se risipește sau dispare,
întreabați vântul,
valul,
steaua,
pasărea,
ceasornicul,
întreabați orice zboară,
orice geme
sau se rostogolește,
sau cântă,
orice vorbește,
întreabați ce oră este
iar
vântul,
valul,
steaua,
pasărea,
ceasornicul
vă vor răspunde:
A venit vremea să vă îmbătați!
Refuzați să fiți martirii Timpului.
Îmbătați-vă!
Nu vă treziți din beție!
Cu vin, cu poezie, cu virtute, cu orice.
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre singurătate sau poezii despre palate
Un cerșetor: Ai niște mărunțiș?
Fletcher: Absolut!
Un cerșetor: Și te-ai putea lipsi de câțiva bănuți?
Fletcher: Da, aș putea!
Un cerșetor: Și vei face asta?
Fletcher: Nu!
Un cerșetor: Cum așa?
Fletcher: Pentru că eu cred că îți vei cumpăra băutură cu ei! Vreau doar să pot ieși din mașină și să ajung până la birou fără să mă confrunt cu decăderea societății occidentale!... În plus, sunt zgârcit!
replici din filmul artistic Mincinosul mincinoșilor
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zgârcenie, citate despre cerșetorie sau citate despre băuturi
Doamne, nu-mi lua darul de a-mi exprima gândurile în cuvinte, chiar dacă mi se vor auzi și lacrimile, și speranțele și blestemele!
citat din Elena Stan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre cuvinte sau citate despre cadouri

Lupta interioară, din iubire
În noi, lupta interioară, nu are sfârșit,
Între inimă și creier e zbucium infinit,
Când inima vrea și poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.
Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au șansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.
Arde intens până hărțuirea se termină,
Până rugina credinței devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre lupi, poezii despre infinit sau poezii despre devenire
În clasă domnea o liniște deplină, de puteai să auzi și musca. Din păcate, bâzâitul nu se auzea, pentru că nu se găsea acolo nici o muscă. Se aflau doar treizeci de elevi și un profesor de istorie. Faptul acesta nu explica deloc liniștea. Ba, dimpotrivă, o făcea de neînțeles. Treizeci de elevi și un profesor de istorie stârnesc mai degrabă gălăgie decât liniște. Catalogul stătea deschis, ceea ce însemna pentru clasă un mare pericol: examinarea cunoștințelor. Cu alte cuvinte: bătălie, vijelie, furtună. Ori, timpul dinaintea bătăliei, vijeliei sau furtunii e întotdeauna plin de liniște. Aceasta era adevărata explicație a tăcerii și nemișcării celor treizeci de elevi.
Milivoj Matosec în De prisos în Univers
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre război
- citate despre muște
- citate despre tăcere
- citate despre timp
- citate despre profesori
- citate despre pericole
- citate despre istorie
- citate despre elevi
- citate despre educație

Orașul
Ca un piept dezvelit, într-o piață publică,
Stă soarele proptit în cârca norilor:
Impietate pentru sfinții sacrificați
Pe scările catedralei.
Jos, orașul plin
Cu sensuri giratorii
Veghează ca moartea să nască veșnicie.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sacrificiu, poezii despre religie, poezii despre naștere, poezii despre moarte sau poezii despre Soare

De Sf. Gheorghe
Sunteți prea mulți să vă urez la fiecare
Mulți ani și să vă dăruiesc o floare.
Așa că, sper, că nu va fi cu supărare,
De vă urez la toți, la mic, la mare
Să aveți parte de ce vă doriți
Și măcar azi să fiți mai fericiți!
Să prăznuiți în liniște și pace
Cu cin' vi-e drag, cu cine rău nu face,
Să fie soare, cer senin și voie bună
Și să vă veseliți cu toții împreună!
Iar voi, bărbații, mai ușor cu vinul,
Că v-amețește rău, acum, pelinul.
Luați-o mai ușor cu băutura,
C-o să vă ia pe dinainte gura.
Și nu-i frumos ca-n zi de sărbătoare
Să fiți chiar voi, cu gura cea mai mare.
S-aveți de toate azi, pe sfânta masă
Și bucuria să domnească-n casă!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre vin, poezii despre urări, poezii despre sărbători, poezii despre supărare, poezii despre pace sau poezii despre frumusețe

Ploaie urbană
Plouă!...
În orașul nostru românesc
Ploua așa cum știm cu toți că plouă
Ploua "gris" ca-ntr-o estampă japoneză...
Pietonii pe trotuare se răresc,
O trăsură cu un "Chrysler" în viteză,
Trec în sens invers
Și se ciocnesc...
Iar un popă cu sutana nouă
Stă lipit de chioșcul de ziare,
Ca un Crist de abanos într-o vitrină
Plină
Cu tot felul de obiecte rare...
Plouă...
Și-n orașul nostru ploaia cântă,
Cântă ca un fonograf stricat...
De trei zile și trei nopți, neîncetat,
Un tenor cu vocea falsă se frământă
Și pe străzi,
Și-n curte la palat...
Un tramvai se-ntoarce de la gară,
Și-n tramvaiul plin de pasageri
Toată lumea cântă-n cor pe dinafară,
Ce-a cântat și ieri,
Și-alaltăieri...
Plouă!...
Și-n orașul nostru românesc,
Bântuit de gripă și ftizie,
Tinerii fumează și tușesc,
Iar bătrânii dorm în veșnicie,
Ca soluțiile puse-n... (paranteză)...
Plouă "gris" ca-ntr-o estampă japoneză...
poezie celebră de Ion Minulescu din Universul literar, XLI, nr. 10 (7 martie 1926)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tramvaie, poezii despre voce, poezii despre viteză, poezii despre trecut sau poezii despre tinerețe

Constituția europeană în versuri
Articolul 60 Azilul și migrația
I-au dat o bucată de pâine -
iar injera s-a lipit de buricele degetelor mele
împreună cu poveștile
nopților petrecute în celulele din Safi
fără somn
scormonind prin întuneric.
L-am întrebat:
Nu ai adus cu tine puțin pământ?
Să-ți amintească senzația de crustacee coapte?
Această insulă este uscată
dacă toată lumea i-ar oferi puțin pământ
din fiecare amintire gravată
o nouă istorie se va naște.
Uite, mi-a spus,
și de îndată ce și-a deschis palma
am văzut frica agățată de prospețimea nopții
într-o barcă zgâriind albastrul Mediteranei,
i-am văzut gura plină de cuvinte
nenumărate și nesfârșite povești,
conturul ochilor săi plini de furie
rostogolindu-se
pe obraji
precum perlele.
Articolul 40 - dreptul la istorie
Toată lumea are dreptul la o nouă istorie
care se naște pe buze
care explodează între fisurile dislocate
ale zidurilor rănite.
Și tu, dragă Saleh,
ai și tu dreptul să însăilezi
o altă istorie
din fragmentele pietrelor
care sfarmă
fiecare frontieră.
poezie de Clare Azzoppardi (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre versuri, poezii despre pâine sau poezii despre perle
Optimistul este prospețimea adâncurilor intime ale ființei, infinit-poezia sau nebunia interioară a sufletului ce determină un armistițiu cu moartea. Nu se mulțumește cu un elogiu permanent adus lirismului său lăuntric, ci se transformă într-o fluiditate amețitoare, urcând dintr-o înălțime spre alta. Timpul capătă un ritm intens și plin până la rupere: iată cum timpul trece dincolo de flacăra născătoare de luceafăr.
Camelia Oprița în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre suflet, citate despre ritm, citate despre optimism, citate despre nebunie, citate despre naștere, citate despre mulțumire sau citate despre moarte
Bătrânul soldat
îți caută gura cu nebunia
unui adolescent ce numără
stelele aruncate pe cer
te gustă numai noaptea
cu tandrețea lipsită de rușine
trece pragul cu dorul de ea
ochii scoși din ranița plină
cu praf de stele presurat
mângâie corpul până la glezne
bătrânul soldat moare sorbind
cu nesaț esențialul uitat
la marginea patului de vegetație
fugind pe asfaltul ud și plin
de tacâmuri de pui de lebădă
bătrânul soldat te privește
cu ochii puri hăituiți de un muncitor
forestier în haine verzi în lumina
electrică și inumană până la capăt
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre verde, poezii despre silvicultură, poezii despre rușine, poezii despre nebunie sau poezii despre muncă

În orașul Betleem
În orașul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În orașul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Și un imn de laudă să-i cânte.
În orașul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Și de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Și ne spune să trăim în pace!
Și să-l iubim pe Dumnezeu.
În orașul Betleem și acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate și lumină.
poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre sfințenie sau poezii despre bebeluși
Cuplu de muzicanți pe scena politică
Insoliți ca repertoriu,
Ierarhiile răstoarnă:
Tatăl - trombonist notoriu,
Iar băiatul - tare-n goarnă.
epigramă de Nicolae Zărnescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre politică sau epigrame despre notorietate