Zanzibar

Zanzibar este oraşul ce nu doarme niciodată,
Unde nu există noapte şi nici linişte deplină,
Ca o mare în furtună, o mulţime deocheată
Urlă, plânge-n disperarea de-a se-ascunde de lumină.

Furnicar de oameni gri pe- uliţele sordide,
Unde se cumpără, se vând virtuţi şi mirodenii,
Se face contrabandă cu visuri în firide
Cu opiumul albastru, cu vicii şi vedenii.

Pestriţe idealuri plutesc în bărci precare,
Puzderie de mărfuri, de pus în galantar,
Carne, peşte, fructe, cuşti cu păsări rare,
Argint şi diamante, cărbuni, mărgăritar.

Parfumuri de fecioare scăldate-n apa mării,
De spasmul desfrânării cu tâlhari de rând,
Ce se vând cu ora-n lucarnele uitării
De spectrul sărăciei care plânge-n gând.

Piraţi de mări albastre îşi caută culcuş,
Ca prigoana legii să nu îi mai ajungă,
În cârciumi şi bordeluri, cu păpuşi de pluş,
Plătind tributul fricii viaţa lor întreagă.

Eu, căpitan al Olandezului pierdut,
Cumpărător de suflete, comori cu superstiţii,
Oraşul ăsta mi-e locul de-nceput
Condamnat la nemurire şi ambiţii.

Client la vrăjitori şi reci altare,
În portul care geme şi suspină,
Sunt visătorul plutind pe mări amare
Prizonier într-o iubire fără vină.

Se zvântă corăbiile, pe rând, la soare,
Ca un cortegiu de Umbre, în lagună,
Ce-aşteptă vântul, ce bate dinspre mare
Mângâind catarge, poveştile să-şi spună.

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe malul

mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpăţânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâţa de coadă
în vântul cald de contrabandă

părăsise oraşul pentru că îi era dor
de gălăgie şi de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în oraşul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal şi pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgrop oraşul

din cenuşă să-l vizitez repede
intru pe uşă şi totul scârţâie
iar somnul îl alung cu o cafea
cu multă gheaţă învăţ unde
să ajung prima dată când vântul
aduce o boare cu miros de peşte
în piaţa goală nici viermii nu ies
pomul răsare în faţa vitrinei
şi femeile zâmbesc păşesc uşoare
ca un fulg luate de vânt era un joc
oraşul dezgropat de mine se îngropa
în cenuşa vulcanică care venea
asemeni unei mări care se revarsă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Paris se află toţi producătorii şi importatorii mari. Este locul unde se concepe cam tot ce e legat de miros. Paris este oraşul unde se produc 80 la sută din parfumuri. Eu fac parfumuri pentru oameni care doresc ceva mai mult de la un parfum.

citat din Octavian Coifan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără nume

Pe-o stradă, în oraşul fără nume
Prin care trec de-atâtea ori în gând,
E-o uşă ce mă-mbie-n altă lume
În care pot să cumpăr sau să vând.

E-o taxă de intrare: două visuri
Pe care mi se dau, în schimb, monezi,
Să joc, să fac din ele compromisuri
Şi fapte-n care poţi să te încrezi.

Nu trebuie decât ca, la ieşire,
Pe fiecare pleoapă să le ţin,
Doar două, ca şi visuri la venire,
O taxă-a reintrării în destin.

Acolo, înăuntru, pe la mese,
Sunt puse-n joc speranţe, viitor,
Se mai plusează vorbele alese
Şi sentimente, şi iubiri, şi dor.

E-un troc, o-nvălmăşeală de trăire,
De moarte-amestecată cu un lut
Călcat cu tălpi de-amară tăinuire
Pe-o stradă-ntr-un oraş necunoscut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu iubire

În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"

În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!

poezie de Florentina Mitrică (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se aşterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Ştii cum bate vremea ora în zadar?
Ştii cum bate ora fără de orar?
Am să-ţi spun când ploaia va crăpa un zar
şi speriaţi urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toţi aceia câţi poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ţi-am deschis umbrela, te aştept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poţi să întârzii,
mai aştept o toamnă, nici nu te grăbi!

Ni se face-a timpul care nici n-a fost,
are şi iubirea, cât de cât, un rost;
haide, sub umbrelă, ca-ntr-un adăpost,
hai, îţi vând iubire fără nici un cost!

E frumoasă marea ca atunci, cândva –
marea noastră neagră, marea noastră rea,
singura-n măsură de-a ne judeca
cu un val de ghiaţă şi cu fulgi de nea.

Am s-aştept pe stânca digului pierdut
să-mi sfârşesc plantonul, ca un biet recrut...
Rana mea cea veche nu m-a mai durut,
sunt atâta: sclavul gândului meu mut.

Ni se face toamnă pentru amândoi,
unde eşti, iubito, când aici sunt ploi?
Fi-va preatârziul lacrimă-n şuvoi
când pe dig, la ţărmuri, vei găsi un sloi.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul mut

La poarta oraşului mut
aşteaptă templierii din marmură
să primească tributul pentru Terra,
semnul infinit şi soldaţii
defilează printre flăcări,
rupând tăcerea tăcerilor
ce arde-n vatra zestrei
ruptă din destinul florii,
aleargă piatra şi lemnul,
cerând dreptate şi iubire
pentru oraşul mut,
plin cu sânge şi cu dor,
în oraşul mut aleargă energiile
spiritului solar,
oraşul mut îşi aşteaptă muţii,
Soarele îi plimbă printre stele,
rupând vraja vrăjilor vieţii terestre,
Oraşul mut nu doarme niciodată,
şi totuşi doarme etern!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cel alb

Sunt în oraşul cel alb.
O ceaţă deasă îmi
Străpunge speranţele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientaţi,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind şi se sting haotic
În oraşul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Şi în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Şi monoton.
Sunt victime în oraşul cel alb,
Care încă nu inţeleg că sunt victime,
Dar sunt şi flori,
Sunt şi chioşcuri cu fast food,
Sunt şi grădini botanice
Cu arbori exotici
Şi mai sunt şi cinematografe cu filme horror.
Ca nişte umbre se desprind din ceaţă
Paşii pierduţi.
Sunt paşi care se caută,
Sunt şi paşi care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza şi în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceaţa albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în oraşul cel alb
Şi te caut în noapte...

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-arunc în mare...

Ochii mei licăresc mai mult,
din nou viaţa grea eu o ascult,
nu mai vreau nici un gând,
că mă face ca totul să vând.

Să vând visele, speranţele,
să-mi vând şi frumuseţile,
s-ascult vrăjitoarele cu vrăjile
şi demonii cu dezmăţurile.

Din nou m-arunc în mare
şi văd stânca rece şi tare,
aş vrea din nou la înălţime,
dar nimeni nu mă ţine.

Acum totul din nou mă doare,
şi privesc stelele în zare,
iar acum năframa-mi cade
şi văd viaţa mea cum scade.

poezie de Eugenia Calancea (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul pierdut

visele-mi sunt catarge sfâşiate într-o zare
şi timpul e oceanul ce sfârşeşte între stânci
păsări albastre-ncep războiul aprig de pe mare
corăbii scufundate văd în ochii tăi adânci

nu te mai pot vedea de pe un ţărm pierdut în noapte
furtunile te-au rătăcit demult pe alte mări
doar cu ocheanul te mai pot zări când se desparte
valul de ţărm şi soarele apune-n depărtări

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Larry Lipton: New York e oraşul care nu doarme niciodată! De aia nu trăim noi în Duluth! În plus, nici măcar nu ştiu unde e Duluth. Mare noroc!

replică din filmul artistic Misterul crimei din Manhattan, scenariu de Woody Allen (18 august 1993)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intru în concediu

cu picioarele în şlapii
de gumă chinezeşti
încercând să uit de stresul
muncii de zi şi de noapte
întins într-un fotoliu intru
în meditaţie studiind
ofertele de vacanţă şi cuvinte
încrucişate pe veci în careuri
enigmatice criptograme
îmi sprijin ochii pe teancurile
de cărţi pregătite pentru zilele
de repaos şi recreere

sper să mă mişc într-o locaţie
nici prea scumpă nici
ieftină nu trebuie să fie
să nu afle prietenii că-mi bate vântul
în buzunarele largi
dar la modă şi anul ăsta

călătoresc cu gândul peste mări
picioarele le-am băgat
într-un lighean cu apă călduţă
fără şlapii mei de cauciuc studiez
oferte din zanzibar cu berea-n mână
ochelarii de soare sunt la locul lor

promit să fie ultimul an petrecut
în dezmăţul unui concediu
cu femei aproape goale
băuturi exotice şi toate alea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ALDE zgârâie brânză...

În oraşul ăsta plin de negustori
Blocurile noastre-s 'nalte pân' la cer
Noi avem de toate, sare şi piper
Cum ar zice ALDE cei nemuritori...

Bucurie mare e în eşicher
Şi ni se promite vom avea comori
În oraşul ăsta plin de negustori
Blocurile noastre-s 'nalte pân' la cer...

Pe cei de-ALDE care încerci să-i adori
Sunt şi ei se pare oamenii cu fler
Brânză zgârâiată colo in eter
Ce promit de toate dar rămân datori...

În oraşul ăsta plin de negustori!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi iubire!

De Dragobete nu cerşesc iubire şi nici în altă zi n-aştept vreun semn
De-ndrăgosteală ca despăgubire din glasuri ce grăiesc în limbi de lemn...

Iubirea poa' să vină pe-nserate, când din amurg pândesc fiori de dor,
De unde nu te-aştepţi şi vinovate, cuvintele se-aşază-n matca lor...

Şi-apoi, eu am iubire în poeme şi o împrăştii peste mări şi zări,
Când aşteptarea, în vagoane, geme în trenul care nu opreşte-n gări.

Luaţi iubire,-o dau fără solvenţă, e liber la iubire-n orice zi
Şi nu o dăruiesc de complezenţă, gustaţi din ea şi vă veţi lămuri!

Iubirea mea se gudură în valuri, în spuma albă-a mării de argint,
E în nisipul de pe-ntinse maluri pe unde-ndrăgostiţii plâng şi mint...

O mai găsiţi şi-n rima-mperecheată, într-o vocală mov de ametist
Să v-o trimit în vârfuri de săgeată cu un Amor abandonat şi trist...

Luaţi iubire, n-o lăsaţi să moară! E primăvară-n mine şi-nfloresc
De câte ori aud din noi cum zboară, de Dragobete, primul ''te iubesc''...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
aprinde stele, rând pe rând
uitat de vreme şi uitând de număr

cu muchie de zori încetişor
în suflet întunericul îmi sparge
întinde albe aripi la catarge
corăbiei cu Olandezul Zburător

să pot pluti cu ea în orice mare
să pot veni în orice colţ de lume
în orice stat ce poartă al tău nume
chiar dacă statul ăsta porturi n-are...

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
că stele stinje rând pe rând
uitând de vreme şi uitat de număr

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimi de păduri înlăcrimate

Vă rog acum să nu mă întrebaţi
de unde ştiu poveştile uitate
pe crengile de arbori retezaţi
în inimi de păduri înlăcrimate!

Pe înserate încă se mai zbat
să-şi caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrişare.

Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-şi găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aştearnă.

Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.

Aş vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!