Legiuni
Te întreb, Înșelătorule, unde sînt legiunile mele
și unde cele o mie de suliți, de turle?
De pe culme spuneai că se vede alba copilărie,
și acum nu aud nici tobe, nici surle.
Ascultă atent! Auzi un fluierat?
E un rest din trenul care a luat totul acum o mie de ani.
Și-un uruit prelung nu-ți sapă urechea?
E viața unui băiat care se plimba pe sub castani.
Din legiunile tale n-a rămas decît un crivăț
care bate neîncetat,
și lancea de lemn care aparține soldatului
ce n-a existat.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.