Tropote
Mureau încet fără curaj
Și triști și scunzi
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Și nici un tren
Și nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem
Și n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui
Mureau încet
Nici nu știau
Că înșiși fiii lor erau
Ai lor și parcă-ai orișicui
Pribegi pe zimții cerului
Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginți destui
Dar parcă totuși un alean
Că nici un cal nu mai era
Și nici un deal și nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
Să și-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc
Veni o vreme și târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduși cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Și la zăpezile din lunci
Crescute brațelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aștepta-o din trecut
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Robea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.