Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viaţă! Rămas fără o poziţie materială asigurată şi purtând lovitura morală ca o rană care nu se poate vindeca, voi fi nevoit să iau toiagul pribegiei. O singură fericire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea, posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am dispreţuit şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborât în mocirla vremurilor de azi.

Mihai Eminescu în după destituirea din funcţia de revizor şcolar de către liberali
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. o singură fericire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am vorbit niciodată despre evrei cu respectul care li se cuvine, şi asta din cauza temperamentului meu elen... Acum văd că grecii n-au fost decât nişte adolescenţi frumoşi, în timp ce evreii au fost tot timpul bărbaţi puternici şi neînduplecaţi... şi dacă mândria naşterii n-ar fi contrară spiritului bătrânului revoluţionar şi democrat ce sunt, aş putea fi mândru... că sunt descendent al acestor martiri care au dat lumii un Dumnezeu şi o morală şi care au luptat şi suferit pe toate câmpurile de luptă ale spiritului.

Heinrich Heine în Confesiuni (1854)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi place mâncarea care e aranjată cu prea mare grijă, mă face să gândesc că bucătarul a irosit mult prea mult timp aranjând-o şi i-a rămas prea puţin pentru gătit. Dacă vreau un tablou, comand un tablou.

citat din Andy Rooney
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încreţită, tremuri
inimi, baţi în piept, suflet de oţel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu ştii de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai eşti demult... Lună!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sărăcia materială de azi mă sperie -de altfel e o exagerare, un refelex vechi, reînviat - ci sărăcia vieţii sufleteşti de până acum. Am trăit ca o cârtiţă în galeriile abundenţei. Am ieşit la lumină, lumina e prea tare pentru ochii mei? Sau prea săracă?

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi.

Bertrand Russell în Impactul ştiinţei în societate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă aproapelui meu

Cuvintele-mi ascund o dramă care,
Atât m-a mutilat, de-am adormit...
N-am vrut să-mi mai văd sufletul cum moare,
Din mult prea multă viaţă ce-a simţit.

M-ascultă numai noaptea cum mă scriu,
Iar luna îmi zâmbeşte ca o fecioară...
Ce mult am plâns, nici eu nu mai ştiu,
Şi nici n-aş vrea, căci aş fi amară.

Melodii din mine ies necontenit,
Şi mă sorb aievea şoaptele nebune...
Trăiesc şi energic, dar şi amorţit,
În bataia vieţii fără prinţi şi zâne.

Mileniul cântă vocea-mi care nu mai tace,
Şi nici măcar nu mă aud...
Încă mă vezi mică şi tare îţi mai place,
Dar, ochii mei vorbesc despre azur.

O lampă învechită stă de strajă,
Lumina ei îmi dă un vers de vis...
Mă regăsesc pe a iubirii plajă,
Unde te-ajung din urmă, din abis.

Acolo sunt unde mă vreau... cu tine.
Cuvintele ascund ce vreau să spun...
Şi tot cu ele mă exprim pe mine,
Dar n-ai să le ghiceşti nicicum.

Asta-i baladă fără vers şi fără rimă,
Scrisoarea marilor trăiri poeticeşti...
N-o să pricepi ce zic de nu ai stimă,
Pentru acei care te-nvaţă să trăieşti.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În principiu, pedeapsa pentru infracţiunile comise împotriva statului german este condamnarea la moarte. Dacă aceste infracţiuni sunt pedepsite cu închisoarea, fie şi prin muncă silnică pe viaţă, acest gest va fi privit ca un semn de slăbiciune. Intimidarea eficientă nu poate fi atinsă decât prin pedeapsa capitală sau prin luarea unor măsuri prin care rudele vinovatului şi populaţia să nu afle nimic despre soarta acestuia.

Wilhelm Keitel în documentul "Complot şi agresiune nazistă" (7 decembrie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierţi dac-am îndrăznit să arunc asupra vieţii D-tale umbra aceasta nefericită şi tot de atâtea ori ai avut bunăvoinţa de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acţiune care e cauza tuturor relelor mele.... Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ţi-ar mânca zilele cu propria lui neputinţă şi laşitate. Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorinţa de-a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.

Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (4 februarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

a crea

A crea? A lua din lumea ce ne înconjoară, din lumea materială sau din lumea morală, elemente disparate, şi a le sistematiza apoi, a le lega la un loc, făcând un ce întreg şi logic. Dacă acest lucru nu e scăldat în acel duh de viaţă rupt din însuşi sufletul artistului, creaţia nu e operă de artă. Duhul acesta de viaţă diferă de la un artist la artist, e ceva care nu se poate defini, nici pune la cântar.

definiţie clasică de Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica secolului al-XIV-lea nu poate, fără a se condamna pe ea însăşi, să adopte ideile revoluţionare ale Sfântului Francesco d'Assisi, cel care în prima treime a secolului al-XIII-lea a predicat sărăcia absolută şi care considera că toate proprietăţile sunt un obstacol pentru fericire şi fraternitate.

Jean Gimpel în Contre l'art et les artistes ou La naissance d'une religion (1968)
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe femei fac greşeala de a căuta un bărbat cu care să dezvolte o relaţie fără ca, mai întâi, să stabilească o relaţie cu sine; ele trec de la un bărbat la altul încercând să afle ce le lipseşte. Căutarea trebuie să înceapă acasă, cu sine. Nimeni nu ne va iubi vreodată îndeajuns ca să ne împlinească, dacă nu ne iubim pe noi înşine, pentru că încercând, cu sufletul gol, să găsim dragostea, nu vom găsi decât un alt suflet gol. Evenimentele ce se manifestă în viaţa noastră nu sunt decât reflectarea forului nostru interior: ce credem despre propria noastră valoare, despre dreptul nostru la fericire, despre ce merităm în viaţă. Când ne schimbăm aceste păreri, se schimbă şi viaţa noastră.

Robin Norwood în Femei care iubesc prea mult
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratament pentru suflet...

Aţi vrea să ştiţi cum poate fi sufletul tratat
Oameni de ştiinţă de multe ori s-au întrebat
Dacă-i materie sau poate energie
Nici azi după atâta timp nu se mai ştie

Cum să tratezi un suflet dacă nu-i organ
Cum să-l vezi dacă-i puţin peste gram
Şi totuşi un suflet de multe ori e în suferinţă
Cum îşi explică asta oamenii de ştiinţă

Cum am putea sufletul să îl tratăm
Unde se află, ce este, ne tot întrebăm
Cu siguranţă el există şi este de găsit
Dacă un suflet şi azi mai poate fi rănit

Sunt răni ce ne-afectează sufletul
Se simt ca vuietul, se-aud ca urletul
Şi dacă vrei să vindeci sufletul în rană
Atunci un antidot există, nu-ţi fie teamă

Un singur tratament îl poate vindeca
Formula ideală este doar iubirea
Nu încercaţi s-o cumpăraţi din farmacie
Nici vreo formulă magică nu vrea să fie

Va trebui să luaţi în fiecare seară
O porţie dintr-o substanţă rară
De veţi simţi o nouă stare de trăire
Aveţi un suflet vindecat doar prin iubire

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că de la distanţă percepţia nu este foarte exactă, dar mi s-a părut că, în ultimii doi ani, România s-a clătinat şi a regresat. Mi s-a părut că acum starea populaţiei e mult mai îngrijorată, mult mai agresivă, mult mai iritată, probabil că şi din cauza crizei, care de altfel se simte în toată lumea. Dar aici cred că s-au adunat şi erori ale acestor ultimi 20 de ani, când s-a furat prea mult, s-a minţit prea mult, s-a manipulat şi corupt prea mult şi poate că asta este explicaţia stării din acest moment, de impas, de marasm, de lipsă de speranţă. Să sperăm că ţara va ieşi din asta.

citat din Norman Manea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet arestat

Veniţi să-l judecaţi! Are zăbrele!
Mi-e sufletul în temniţă închis!
Râzând, i-am pus cătuşele prea grele,
De ale sale fapte m-am dezis.

Tăios l-am acuzat, prea des plângea
Pentru orice făptură trăitoare
Pe-acest pământ. Mâhnirea îl durea
De era om... sau animal... sau floare.

Că e prea trist, adesea îi spuneam...
Visam să râd cu el... sau să dansăm.
Însă şi-n bucurie ne minţeam
Când el voia atât doar: să visăm.

Nu mă lăsa să-i uit pe-ai mei părinţi,
Care demult spre Ceruri au plecat,
Mi-i amintea cu lacrime fierbinţi...
Off! Nu era vreodată împăcat!

Nu îmi zicea s-alung în nepăsare
Iubiri pierdute, care m-au rănit
Dar mi-amintea, cu slove curgătoare
Din dragoste, ce mult a suferit.

Mă îndemna s-aştern pe o hârtie
Tot ce dorea, visa, iubea, credea.
Dictându-mi, îmi spunea că-s poezie
Vorbele înşirate la cafea.

Spera că îi voi fi mereu supusă,
Că-l voi lăsa oricând să îmi dicteze.
I-am arătat că nu mai sunt dispusă
Ca, după al său plac, să mă trateze.

L-am arestat acum şi nu mai poate
Să mai pătrundă-n ale mele gânduri
Nu i-am lăsat vreun drept la libertate!
Şi totuşi... cine-a scris aceste rânduri?

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!