Suflet arestat
Veniți să-l judecați! Are zăbrele!
Mi-e sufletul în temniță închis!
Râzând, i-am pus cătușele prea grele,
De ale sale fapte m-am dezis.
Tăios l-am acuzat, prea des plângea
Pentru orice făptură trăitoare
Pe-acest pământ. Mâhnirea îl durea
De era om... sau animal... sau floare.
Că e prea trist, adesea îi spuneam...
Visam să râd cu el... sau să dansăm.
Însă și-n bucurie ne mințeam
Când el voia atât doar: să visăm.
Nu mă lăsa să-i uit pe-ai mei părinți,
Care demult spre Ceruri au plecat,
Mi-i amintea cu lacrime fierbinți...
Off! Nu era vreodată împăcat!
Nu îmi zicea s-alung în nepăsare
Iubiri pierdute, care m-au rănit
Dar mi-amintea, cu slove curgătoare
Din dragoste, ce mult a suferit.
Mă îndemna s-aștern pe o hârtie
Tot ce dorea, visa, iubea, credea.
Dictându-mi, îmi spunea că-s poezie
Vorbele înșirate la cafea.
Spera că îi voi fi mereu supusă,
Că-l voi lăsa oricând să îmi dicteze.
I-am arătat că nu mai sunt dispusă
Ca, după al său plac, să mă trateze.
L-am arestat acum și nu mai poate
Să mai pătrundă-n ale mele gânduri
Nu i-am lăsat vreun drept la libertate!
Și totuși... cine-a scris aceste rânduri?
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Răghinaru. [Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre iubire
- poezii despre cătușe
- poezii despre zoologie
- poezii despre poezie
- poezii despre libertate
- poezii despre hârtie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.