Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche...

Titu Maiorescu în Jurnal (15 iunie 1889)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul poeziei româneşti

În prea puţine cuvinte, de Eminescu amintim,
Şi-n tot atâtea momente, memoria lui o cinstim.
Cum să-l uiţi pe Eminescu, cel care-a văzut "albind",
Şi-a auzit "glăsuirea, pădurilor de argint"?
Eminescu-a dat lumină, poeziei româneşti,
Eminescu e poetul, trăirilor omeneşti.
Cu el am ieşit în lume, şi-am rămas acolo sus,
Despre glia strămoşească, am spus tot ce-aveam de spus.
Străluceşte-n veşnicie, precum zorii dimineaţa,
Luceafărul poeziei ne călăuzeşte viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu a fost un geniu
Şi avere ne-a lăsat.
N-a stăpânit un Imperiu,
Dar era foarte bogat.

Operele consacrate
Sunt ale sale bogăţii.
În veci nu vor fi uitate
Frumoasele poezii.

"Luceafărul", "Lacul", "O rămâi",
"Ce te legeni", "Oricâte stele",
"Revedere", "Scrisoarea I",
"Adio", "Somnoroase păsărele".

În 1850 s-a născut
Luceafărul poeziei româneşti
Şi-n Moldova a crescut
La Botoşani şi Ipoteşti.

Creangă, prieten adevărat.
Alături mereu de Eminescu
Pe el nu l-a trădat
Cum a făcut Maiorescu.

O singură femeie a iubit
Scrisori de dragoste îi trimitea.
Şi-n acelaşi an ei au murit
Veronica Micle se numea.

În 1889, Luceafărul s-a stins,
Dar pe Cer s-a ridicat...
De boală fusese învins,
Din aceasta lume a plecat.

El e poetul cel mai apreciat
Românii şi-acum îl iubesc.
De noi nu a fost uitat,
Mulţi poeziile îi citesc.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.

Titu Maiorescu în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele de amor fericit sau nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în accepţiunea de toate zilele; nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva şi ţinea cu desăvârşire în mărginirea ei. Ca şi Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil. Îl iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea tot copie rămânea, şi el se refugia în melancolie impersonală într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării şi a poeziei. De aici "Luceafărul".

Titu Maiorescu în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Maiorescu

Domnul Titu Maiorescu,
Cel cu capul plin de prisme,
De când este la Domenii,
Face legi în aforisme.

epigramă de Constantin Bacalbaşa
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul nostru

Tembelul contestării
acrit de neputinţă...
Invidia, de fapt asta e,
invidia.
Dar râsul strident,
râsul, de ce?
Incredibil, Demiurgul Poeziei,
luceafărul Eminescu,
e socotit nebun.
Când îl vei vedea pe poenar,
aruncând cu piatra,
în muntele ce-l năuceşte,
deja ştii: rana-i mortală...
Minţi, invidiosule, minţi,
am protestat, Eminescu a
fost otrăvit.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu, a fost bogat,
În urmă, ceva a lăsat.
Nu a stăpânit un Imperiu,
Dar a fost un mare geniu.

Ale sale bogăţii
Au fost frumoasele poezii.
Opere consacrate,
Ce nu pot fi uitate.

Această avere,
Niciodată nu piere.
Ce scrii, rămâne pe vecie,
Toată lumea o ştie.

Vorbele sunt purtate de vânt,
Sau rămân doar în gând.
Ce e scris pe foaie,
Niciodată nu dispare.

Elevii, nu-l uită niciodată,
La bac, mai cade câteodată.
Unora le dă bătăi de cap,
Cand la română, au picat.

Acum 166 de ani, te năşteai.
În această lume rea, păşeai.
Luceafărul poeziei româneşti,
Pe veci o să străluceşti.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera poetică a lui Mihai Eminescu este cheia de boltă a constelaţiei poeziei româneşti.

aforism de Vlad Chirinciuc (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Vlad Chirinciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât o rimă este mai uşoară, cu atât este mai ieftină şi mai comună, şi poetul trebuie să se gândească de două ori pentru a o întrebuinţa. Un poet distins nu va rima niciodată "guriţă-garofiţă".

Titu Maiorescu în Critice (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evaluare între Titu şi Titan: ajutându-l pe Eminescu, doar 10% vestitul critic a fost Maiorescu; în rest, 90%, urmărindu-şi interesele politice, ca un cinic (uneori involuntar) furnizor de necazuri, s-a dovedit a fi... Minorescu!

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a recitat vreodată Luceafarul lui Eminescu, pe dinafară, ce ar putea să ne spună despre dimineaţa poeziei româneşti?

aforism de Cornel Stelian Popa (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această scăpare a suferinţei mute prin farmecul exprimării este binefacerea ce o revarsă poetul de geniu asupra oamenilor ce-l ascultă, poezia lui devine o parte integrantă a sufletului lor şi el trăieşte de acum înainte în viaţa poporului său.

Titu Maiorescu în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicat marelui poet M. Eminescu si fiului meu iubit, Sebi

Bună dimineaţa farmecul meu, zâmbetul frumos de copil inocent,
Primeşte-mă în sufletul tău, cu flori şi suspine
Lacrimile ne lasă cu inimile deschise
Suntem aici pentru a ne comemora un geniu, " Luceafărul" poeziei româneşti
Îmbrăţişează-mi visul şi vino mai aproape
Mângâie-mi inima cu un cuvânt frumos
Purifica-mi iubirea cu un declin
Spiritele noastre comunică într-un tango sideral
Pupici, pe-alocuri, printre sfinţi, statui şi flori imortela
Impresii artistice, teatru fin.... Un vis nestins.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

Şi chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsufleţească!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştia bunicul cine-i Eminescu

Din Eminescu, recita şi,, bunu",
,, Luceafărul", la crâşmă când se îmbăta,
Rugându-l în genunchi pe unde apuca,
O rază, să îi lumineze drumu'.

Pe stradă îl privea, ades, străinu'
,, Mai am un singur dor" pe buze-i fremăta,
Din Eminescu recita şi,, bunu"
,, Luceafărul", la crâşmă când se îmbăta.

Din plopii fără soţ, îi cerea, unu'
Deajuns ca să se rezeme când şchiopăta
Şi pentru,, buna",, floare-albastră" sâmbăta
Să-l ierte când o făcea pe nebunul...

Din Eminescu, recita şi,, bunul"!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor.

Titu Maiorescu în Comediile d-lui I.L. Caragiale (1885)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Botta, actorul poeziei româneşti şi al măştilor teatrale, rămâne simbolistul perfect al actului poetic consumat până la apogeu pe o scenă improvizată în numele toamnei. Poetul singurătăţii şi al sensibilităţii profunde, şi-a jucat propriul rol în mijlocul frunzelor moarte, pe scena "bătută de novembre". Mereu "mistuit de un dor fără saţiu", poetul – artist a stins dorul frunzelor de verde într-un cult al pământului.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Poezia ca o piesă de teatru: Să ne amintim de Emil Botta, Asociaţia Scriitorilor Academus - Bucureşti (24 iulie 2017)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju
Comentează! | Votează! | Copiază!