Lumină întunecată

[Umbra]

În fiecare zi
De un infinit de ori

Şi copacii mor
Aşteptând în rând ca la tăiere
În a omului onor
Sacrificaţi pentru o clipă de plăcere.
Ne mişcăm, trezim, visăm
Fără ca-n viaţă să discernem
Un cărbune, diamant
Un diamant ce-i tot cărbune.
Nu conştiinţa, inteligenţa
E ceea ce
Ne face umani, geniali sau raţionali.
Deşi trecură
Eoni întregi
N-am învăţat
Cum să trăim în armonie
În agonie
Sau entropie
Cu mişcarea pendulară
A timpului neîn-trecut.
Orice făptură, oricât de mică
Inteligentă de-ar fi
Ca şi noi ea ar distruge
Din spaime abrupte înălţate
O pădure milenară
Ar fi arsă, reclădită
Sub chip de om rebranduită.
Suntem o umbră
(Da, doar o umbră, o cititorule, nu te mira, chiar dacă iţi închizi ochii, umbra, aceeaşi umbră mereu în preschimbare va rămâne... tot la fel)
În căutarea dimineţii
Noaptea găsim ce e tristeţea
Fericirea de a jeli, bucuria de a sluji
Şi totuşi pentru a noastră mântuire
Tăiem la baza rădăcina
Rugându-ne ca şi tulpina
Să stea dreaptă înălţată
Strigând zadarnic un crez impur
A ta jertfă, a mea ofrandă.
Un sunet alb de a vieţui
Neputinţa de a muri.
Suntem nemuritori doar cu gândul,
În veşnicie vom muri.
Suntem aici, ai voştri stăpâni
Vai de noi căci prin
Tăiere
Ce distrugem ne-nconjoară
Ca-ntr-o plasă a minciunii
A durerii, slăbiciunii
Şi a bolii de a fi
Un om prea mic pentru a pricepe
Căci prin viaţa ce-o curmăm
Noi la moarte ne condamnăm

Trecem şi nu ne uitam

La umbra ce-o călcăm.

poezie de Ioan Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră şi în gândul lui,
În sufletul băiatului

Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Şi trăieşte aici şi-acum

Umbra falnicului nuc
Parcă se tot măreşte
Se aude un guguştiuc
Cum în zbor porneşte

E lumină-n umbra lui
Căci sclipeşte soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute

Sentimentele-s puţine
Progresiv profunde
Umbrele dansează
Privirile-s mute

Nu mai este-o simplă umbră
Nu mai este o sclipire
Nu mai e nimic pe lume
Decât o lipsă sumbră

Tânărul nu mai gândeşte
Nu mai crede că există
Căci încet se contopeşte
În inexistenţă tristă

Tristeţea e metafizică
Totuşi nu-i filosofie
Fericirea e mirifică
Ce bine ar fi să fie

Ori că se trezeşte
Ori că doarme nesfârşit
Omul e veşnic nemulţumit
De ceea ce trăieşte

Ce rost mai are să trăieşti
Fără ca să iubeşti
Ce rost mai e să te sfârşeşti
Fără să te-mplineşti

Întrebări fără răspuns
Asta e viaţa lui
E mai mereu pe nicăieri
Şi-al nimănui

Din lumină se nasc umbre
Ele-s totuşi dinainte
Umbrele parcă-s mai sumbre
Şi mai grele ca-nainte

Umbra e lumina rea
Lumina e umbra bună
Fără umbră prea se pare
Că lumina-i o minciună

O minciună e şi viaţa
Se gândeşte tânărul
Viaţa fiind lumina
Şi în umbră fiind amorul

Şi încă stă la umbra nucului
Într-o lumină întunecată
Trupul aproape neîntors
De sufletul băiatului

Aşa mai stau şi eu
În umbră şi-n lumină
Aşa oriunde şi nicicând
Şi nicăieri mereu

Aşa mai stau şi alţii
Fără să stea ca mine
Aşa e viaţa, aşa-s eu
Cu răul în bine

poezie de Radu Andrei Capşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce aşteaptă luna pe înserare

Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viaţă au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră

Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra paşilor călcând mereu

Spun înălţimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

6. Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu

Şi-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
...
Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă
...
Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
Cînd zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atît
Mă satur cu-o umbră şi-atît

Şi sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborît
Tu umbră tăcută si dragă
Aşează-ţi fularul la gît
Aşează-ţi fularul la gît

O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atîta de rău că e bine
E-atîta de mult da că e nu

Bacovia-şi iese din sine
Şi rîde in "a" şi în "u"
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu
Şi umbra aceea eşti tu

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu

Şi-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă

Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atât
Mă satur cu-o umbră şi-atât

Şi sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborât
Tu umbră tăcută şi dragă
Aşează-ţi fularul la gât
Aşează-ţi fularul la gât

O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atâta de rău că e bine
E-atâta de mult da că e nu

Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în "a" şi în "u"
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu
Şi umbra aceea eşti tu

poezie celebră de Adrian Păunescu (1 ianuarie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Faptul că dormim şi visăm şi ne trezim apoi dimineaţa, e felul prin care Dumnezeu ne arată că suntem într-un vis fără sens pe care îl continuăm. Dar până ne trezim cu adevărat din el sau "vedem" ce e Real. M-am trezit dimineaţa cu asta. Păşim iar şi iar in vis, dacă nu deschidem ochiul conştiinţei! Pare că ne mişcăm în conştiinţa IMUABILĂ, ca şi conştiinţă când de fapt doar visăm... A. M: Excelent! Excelent! Exact, oare câţi dintre voi vedeţi că în timp ce trupul doarme neclintit, iluzia visului creează o lume umblătoare? Şi exact aşa dormiţi şi în ceea ce fals mintea numeşte: "viaţa asta; viaţa mea; aceasta reîncarnare", etc. etc. Buddha spune: "Absolut Totul este iluzie!", iar Hristos spune: "Caci umbră şi vis este lumea aceasta!" Realizarea Ultimă nu este Posibilă fără a vedea complet asta, pentru că aşa totul este un vis, este o iluzie, dar coronavirus este real, sau e în nu ştiu ce lume, de parcă ar fi mai multe! Până nu vedeţi că Totul este iluzie creată de gând, gândul coronavirus, yoga, boga sau misticismul tibetan, par atât de reale! Noi de fapt nu dormim niciodată pentru că nici nu suntem născuţi, dar câţi pot vedea această profunzime tulburătoare a Conştiinţei?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea

Eu m-am desprins de umbră şi am lăsato-n drum,
Iar viaţa-n vălătuce o prefăcu în fum
Şi umbra, parcă, este şi, parcă, n-o mai am,
Ea umblă pe la geamuri şi chiuie pe ram.

Eu m-am clădit pe frunze şi rădăcini am prins,
Să caut urma umbrei, ea fuge-n necuprins.
Nu poate să vorbească ş-atunci, când drumu-i greu,
Ea sfârâie pe lacrimi, înaintând mereu.

Figura-aceasta tristă, ce umbra mea a fost,
Îşi caută dublura, dar totu-i făr-de rost
Căci umbra umbrei sale e tot din umbra mea
Şi se prefac în una, când sunt alăturea.

M-am adumbrit cu umbră,... nu pot scăpa de ea,
Căci nu e o nălucă, este chiar viaţa mea,
Eu mă gândesc la dânsa şi vreau să o îndemn,
Alăturea destinul, să-l trecem în tandem.

Cu timpu-n devenire, e tot mai greu s-afirm,
Sunt două-n jumătate, sau e un tot infirm,
Dar inima ce bate, în una dintre noi,
Ne scapă de durere, de grijă şi nevoi.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra harului

La umbra harului găsim
Substanţa dulce a iertării
Fiinţa mult o întărim
Cu starea binecuvântării.

La umbra harului gustăm
Ce poate Cerul să trimită
Ne bucurăm să ascultăm
Povaţa Lui neprihănită.

La umbra harului primim
Şi viziuni şi încântare
Atât de mult îl preţuim
Pentru a Lui manifestare.

La umbra-i deasă intonăm
Sublimul cânt al izbăvirii
Şi-apoi cu drag încununăm
Avântul dulce al sjujirii.

La umbra harului vestim
Ce toţi ar trebui să ştie:
Că doar prin jertfă împlinim
A noastră sfântă datorie.

Ne răcorim la umbra Ta
O, har ce-aduci înviorare
Şi niciodată n-om uita
Că doar prin Tine-avem salvare.

poezie de George Cornici (13 februarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bizari suntem noi, muritorii! Fiecare dintre noi se află aici pentru un scurt sejur; nu ştie pentru ce scop, deşi uneori are impresia că simte de ce. Dar fără a ne gândi prea mult la asta, fiecare dintre noi ştie că există pentru alţi oameni – în primul rând pentru cei de ale căror zâmbete şi bunăstare este dependentă propria noastră fericire; apoi pentru cei mulţi, necunoscuţi nouă, de ale căror destine suntem legaţi prin simpatie. Îmi reamintesc de o sută de ori în fiecare zi că viaţa mea este bazată pe munca altor oameni, în viaţă sau morţi, iar eu la rândul meu trebuie să încerc să dăruiesc în aceeaşi măsură în care am primit şi încă mai primesc.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesomn

Nu pot sta noaptea în tristeţea mea
din pricinã cã-mi aduc aminte de tristeţea lui.
Nimic n-am cu el şi cred
cã nici nu suntem de acelaşi fel al vederii
şi nici nu cred cã suntem
de pe aceeaşi parte a cerului.

Şi totuşi nu pot sã stau în tristeţea mea
din pricina tristeţii lui
şi nici sã dorm nu pot
şi nu de coşmar, de vis,
de astfel de spaime neutre...

Nu pot sã dorm din tristeţea
de a nu mã vedea neapã rat
şi fã rã de mine
când stã noaptea în tristeţea lui
şi mai ales când nu poate sã stea
în tristeţea lui
noaptea, din pricina mea.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daria Ungur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viaţa, niciodată corpul care crede că are viaţa! Viaţa nu are început şi nu poate avea sfârşit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naştere şi moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viaţă căreia ne ataşăm nu se duce absolut niciunde. Viaţa, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viaţa ei vă îmbrăţişează şi vă însufleţeşte chiar Acum pe toţi exact cu aceiaşi dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înşine doar Murim înainte de moarte şi îngropăm noi moartea în inima vieţii veşnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toţi suntem viaţa veşnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viaţă veşnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creştin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulţi dintre preoţi îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpăna dreaptă

În sufletele lor, cresc doar ciulini,
Pierzând total contactul cu pământul,
Ei, pentru noi, sunt doar nişte străini,
Căci ne-au ucis şi datina, şi cântul...
Poporul merge-n jos, treaptă cu treaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Trăim iar vremea lui Caragea Vodă,
Când patria ni-i scoasă la mezat,
Şi-au construit un stat într-un alt stat,
Toţi repetenţii... Doar ei sunt la modă...
Spre sumbre căi, destinul ni se-ndreaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Nu mai avem nici Dumnezeu, nici rost,
Grădina Maicii Domnului suspină,
Ne vindem conştiinţa şi votul contra-cost,
Trăiască vinovaţii, cei ce nu au vreo "vină",
Cântăm un imn ce nu ne mai deşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Ne aliem mereu cu trădătorii,
Suntem mojici şi-n veci duplicitari,
Ne-alegem dintre hoţi conducătorii,
Ne umilim şi suntem miştocari...
Şi suferi-vom pân' la Sfîntu' Aşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui om îi era frică de umbra corpului lui şi căpătase oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!

Anselm Grun în Să nu fugim de umbra noastră
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem întotdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minţii spre alte lucruri decât spre situaţia prezentă, spre aparenţa prezentă; sau, mai ales, suntem în aşteptarea morţii ca şi cum n-am muri şi reînvia în fiecare clipă. În fiecare clipă ni se oferă o viaţă nouă. Astăzi, acuma, îndată e singurul lucru ce ne stă la îndemână.

citat clasic din Andre Maurois
Adăugat de ADRIAN MANDICI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere

Plecar-am către voi
Am vrea să vă vedem
Cu feţe de moroi
Să nu vă speriaţi,
O să venim prin ploaie
Stropiţi toţi cu noroi
Să ne-nchinăm la cruci
Să fim pe veci iertaţi.

Aducem jertfă mare
S-ajungă până-n rai
Să ne ofere-o stea
Să ne găsim cărarea,
E noapte ca în iad
Prin marile păduri
De după falnici brazi
Urlând, ne strigă marea.

Degeaba încearcă fiare
Să ne blocheze calea
Suntem de neoprit
Suntem gata de luptă,
Noi nu ne dăm bătuţi
Mergem la nesfârşit
Suntem obişnuiţi
Cu lumea lor coruptă.

Am vrea să vă vedem
Până se face ziuă
Să nu mai fim răpiţi
De groaznica lumină,
Ieşiţi din lumea voastră
Întindeţi doar o mână
Să ne mai daţi în dar
Tămâie şi cu smirnă.

Am fost cu voi o viaţă
Şi nu vă v-om uita
Chiar dacă locuim
În umbra neagră a morţii,
De veţi ajunge-n rai
Prea mult ne-om bucura
V-om fi iar împreună
Când v-om învia cu toţii.

poezie de Alin Ojog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!