
Crinul
Esti floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat,
Când te-ai deschis s-au bucurat florile toate,
În nopțile-nstelate ești rege nepătat.
Petale îți surâd de soare mângâiate,
Îmi limpezești privirea și gândul meu curat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat.
Suav, cuceritor, în aeru-înmiresmat
Dezlegi iubirile încătușate,
Bondarii te-nsoțesc în prag de noapte,
Un fluture adoarme pe brațe legănat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre monarhie
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre fluturi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Rondelul crinului
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat,
Când te-ai deschis s-au bucurat florile toate,
În nopțile-nstelate ești rege nepătat.
Petalele surâd în soare mângâiate,
Îmi limpezești privirea și gândul mi-e curat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat.
Suav, cuceritor, în aeru-înmiresmat
Dezlegi iubirile de mult încătușate,
Bondari gălăgioși te bâzâie în noapte,
Albinele-ți adună polenul pe-nserat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cătușe sau poezii despre curățenie

Ești floarea dulce-a macilor din vise
Esti floarea dulce-a macilor din șoapte,
Ascunsă în adâncuri de suflete rebele,
Când bate ceasu-a dor de buze coapte
Și inima aleargă prin pulberea de stele.
Se înroșește zarea topindu-se-n petale,
Privirea zâmbitoare pică-n sărut de foc
Și dansul... ca o vrajă... de tinere vestale
Aprinde vâlvătaia de patimi... și noroc.
Cuvinte dezgolite... par mlădieri divine,
Dobândă pentru suflet în firele de fum,
Chemări demențiale spre clipele puține,
Iubirea ca o haină... căzută peste drum.
Ești floarea dulce-a macilor... din vise,
Înghețul și dezghețul trăirilor trupești,
Când fulgeră cu fluturi la ore indecise
Și te-nfășor iubito... în magice povești.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre vestimentație, poezii despre tinerețe, poezii despre sărut, poezii despre stele sau poezii despre roșu

Fulgi de puritate se topesc peste noi
Cerul albastru metalic
cerne peste noi puritate,
fulgi deși, jucăuși luminează
noaptea de cobalt măiastră.
Gândul meu cristalin bate-n fereastră,
iubirea-i întinsă pe-o plapumă pufoasă.
În densitatea inimii simt o dulce-armonie,
pentru-o iubire sperată, încăpățânată,
simțită în suflet, in carne, in sange si oase.
Ochii se fixează pe fulgii de zăpadă,
mintea se lasă legănată,
inundată de dorința din alte vieți strămutată.
Noi doi în balansoarul vieții
cu aripi de doruri dotați,
străpungem imensitatea albastră
și fulgi de puritate se topesc peste noi,
invadează cu a lor strălucire
ființa și neființa din noi doi.
Din albul cristalin imaculat
răsar flori multicolore,
covor se-ntind sub tălpile goale de gânduri,
impregnate doar cu iubire și sete de viitor.
Acoperă-mi sufletul cu cânt de vioară,
îmbrățișează-mă cu forța iubirii,
strânge-mă-n brațele nemuririi,
iubește-mă cum te iubesc,
trăiește-mă cu tot ce-i încă lumesc
și poartă-mă apoi în eternitate,
ca împreună să povestim
lumii din lumi diverse,
că puterea iubirii-i secretul
ce zidește-n veci cuvântul și poetul.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre albastru, poezii despre încăpățânare, poezii despre zăpadă, poezii despre vioară sau poezii despre viitor

Limba mea română
Vorbește lumea că ești limbă sfântă
Și că în tine lacrimile cântă,
Că ne-ai legat pe veci de rădăcină,
Să ne întoarcem, să luăm lumină!
Vorbește lumea că ești leagăn care
Ne urcă și coboară la izvoare,
Mireasmă dulce-a florilor de măr
Ce ne aduce-n suflet adevăr...
Căci de te-aude-n jurul său, românul,
Oriunde-ar fi, simte în nară, fânul,
Parfumul crud al ierbii, fin, cosite,
Cu brațe de țăran, neobosite...
Vorbește lumea despre puritate,
Despre balade, doine, despre toate
Ce pot să le exprim atât de bine,
Cu tine-n gând, râzând, plângând cu tine...
Vorbește lumea de melancolie,
De muzică și ritm în poezie,
Despre mândria de-a te ști slăvită,
De toți de-un sânge și de-un grai, iubită.
Vorbește lumea, și ce bine face,
Fiindcă în lume, gândul meu de pace
E dus doar în cuvinte, să rămână,
Mereu duioasă, limba mea română!
poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre România, poezii despre țărani, poezii despre vorbire, poezii despre sânge, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Alb
Presărați alb mult,
Preluat din prezent
Amintiri din trecut.
---
Culegeți alb imaculat
Trimiteți albul curat
Priviți alb neîncetat.
---
Puneți alb
În tot ce aveți,
Albul e fericire
Albul e nemurire.
---
Albul din flori,
Albul din ninsori,
Albul din nuferi
Să nu te superi
---
Plecăm în alb înalt
Pe tărâmul celalalt.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre trecut, poezii despre supărare, poezii despre prezent, poezii despre nuferi, poezii despre ninsoare sau poezii despre fericire
Floarea de colt
Pe colț stâncos,
Crescută din piatră,
De soare scăldată,
De caprele negre săpată,
De ploaie udată,
De vânt mângâiată;
Steaua alpină,
Munților regină!
Floarea de colț
În vremi zbuciumate
Tristețea ne alină
Prin puritate
Și prin lumină!
poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre ploaie, poezii despre negru, poezii despre munți sau poezii despre lumină
Rondelul primei zăpezi
Cu albul tău imaculat
Ai mai venit odată iarnă,
Ca din norii tăi să cearnă
Câte un strop de apă înghețat...
Apoi, alert și cadențat
Ascunzi geamul la lucarnă,
Cu albul tău imaculat,
C-ai mai venit odată iarnă.
Copii cu obrazu-mbujorat,
Joviali, te iau în seamă
Deși îi târziu, e înserat
Și caldul lor cămin îi cheamă
Din albul tău imaculat.
rondel de Ioan Friciu (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre nori, poezii despre iarnă, poezii despre gheață sau poezii despre alb
Basarabie
dintre toate florile din lume tu ești floarea cea mai ofilită
uneori scăldată-n foc de brume alteori de arșiță cumplită
dintre toate sorțile din lume, tu ești soarta cea mai oropsită
și când duci în spate al tău nume și când altă cruce prorocită
dintre toate sorțile din lume tu ești floarea cea mai hărăzită
ba din când în când să mă sugrume, ba mereu-mereu a fi iubită...
poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre flori, citate de Iurie Osoianu despre iubire, poezii despre cruce, citate de Iurie Osoianu despre cruce, poezii despre brumă sau citate de Iurie Osoianu despre brumă

Eva
Frumoasă-mi ești prin simplitate,
Așa cum ai fost tu creată,
Un suflet blând, cu puritate,
Din cer aicea așezată
Să nu te-acoperi în culoare,
Nu trebuie să te ascunzi,
Mă lasă ca să văd ce doare
În ochii tăi adânci și blânzi
Am să te vindec cu iubire,
Așa cum tu m-ai vindecat,
Femeie bună, primenire,
Fii cine ești cu-adevărat
Uitat-au toți, acum e timpul,
Doar lasă-mă să le arăt,
Îmi vor citi cu toți cuvântul,
Se vor îndrăgosti de tot
Și vei redeveni aceea,
Care mi-erai când ai venit,
Nu coastă ruptă, ci femeia,
Ce-a sărutat primul iubit
poezie de Adi Conțu (20 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre timp, poezii despre lectură sau poezii despre cuvinte

Lacrima și raza
O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpânde amintiri
Ce sta ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale...
O rază dete peste ea
Și-i zise:
"Simt din căldura ta ca nu ești bob de rouă...
De unde vii și ce ești?"
În vreme ce se destrăma în pulbere de soare,
Răspunse lacrima:
"Eu sunt un strop de suflet
Și sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinți:
Vin totdeauna din adâncuri - mari!"...
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Lucian Blaga despre suflet
- poezii despre rouă
- citate de Lucian Blaga despre rouă
- poezii despre amintiri
- citate de Lucian Blaga despre amintiri
- citate de Lucian Blaga despre alb
- poezii despre Soare
- citate de Lucian Blaga despre Soare
Am căutat puritatea
Am căutat puritatea
în albul trandafirilor.
Am căutat puritatea
în lacrima zorilor.
Am căutat puritatea
în albul zăpezilor.
Am căutat puritatea
chiar și-n albul mieilor.
Am căutat puritatea,
n-am găsit-o nicăieri.
Am căutat ziua, noaptea,
astăzi, ieri și-alaltăieri.
Un înger m-a ajutat
să descopăr puritate,
în sufletul tău curat,
care-acum îmi este parte.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre trandafiri sau poezii despre oi
Gândul meu curat către tine
Aș vrea să întelegi,
că dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
Aș vrea să știi că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aș vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aș vrea să știi că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existența ta,
că tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.
poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre promisiuni sau poezii despre inimă

Un binecuvântat mărțișor!
Cum știe să încânte primăvara,
În aripi mici ne coace rapsodii,
Cu raze-alină, așteptarilor, povara
Și ochiului dă larg spre bucurii...
Din albul, ce au lăcrimat nămeții,
Ne plămădește însorite suvenire,
Suind pe frunte nimbul purității,
Răsare-n pâlc de ghiocei, a dăruire.
Cu sânii parfumați de lăcrămioare
Și ia revopsită-n aburul pădurii,
Trezește-n suflet dor de evadare
Spre libertate, în cătușele naturii.
Dar cât de rece-ar fi magia ei,
Cu albul pur, fără scânteile iubirii,
Ce-ațâță-n suflet focul armoniei
Să-ți ia din sânge somnul amorțirii
C-un murmur din petale de lalele,
Cu lava lor fierbinte, de-mplinire,
Balsam pe răni din hibernări rebele,
Un roșu care zgâlțâie a dezrobire...
Priviți-o cum descântă a-ncolțire,
Când răsucește-n palme-un Mărțișor
Din alb cu roșu, Puritate plus Iubire,
Într-un potop nestăvilit de Vise și Amor!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni
Smerenia, o trăsătură de caracter delicată ca floarea rubinie de mac, nu are de-a face cu hainele ponosite, cu cenușa turnată pe cap și cu o felie de pâine în stomac, ci cu echilibrul dintre suflet, minte și trupul imaculat.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre vestimentație, aforisme despre trup și suflet, aforisme despre suflet, aforisme despre smerenie, aforisme despre pâine, aforisme despre flori, aforisme despre delicatețe sau aforisme despre cenușă

Mi-a răsărit în suflet dorul...
Mi-a răsărit în suflet dorul
Ca o plăpândă floare-albastră,
Și-ntr-un amurg de seară dulce
A înflorit iubirea noastră, -
Dar tu te-ai îngrijit, iubito,
Mai mult de floare, ca de glastră...
În taina nopților tăcute,
Când clipele se pierd mai greu,
Eu am hrănit cu lacrimi floarea
Ce-ntinerind creștea mereu,
Dar azi chemând uitarea sfântă
Smulg floarea sufletului meu.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre tăcere

Iubita mea
Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe

Fulgi de nea se topesc în suflet
amintesc de iarna vieții
din albul imaculat al uitărilor
ghiocei la tâmple înfloresc
Iubiri înghețate.
gogyohka de Marioara Vișan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre suflet, citate despre iubire, citate despre iarnă, citate despre ghiocei, citate despre gheață, citate despre flori sau citate despre alb

O clipă de-mbrățișare
O clipă de-mbrățișare
Îmi aduce-n suflet soare
Și-mi adaugă la viață
Ochii tăi de dimineață,
Tandri și plini de lumină,
Trup din icoană divină,
Simt că anii se măresc
De când, floare, te iubesc
Și mai simt ca-mbrățișare
Dorul tău din depărtare
Așadar fii fericită,
Poezia mea iubită!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre poezie sau poezii despre icoane

Tu, mână ce dai floarea
Tu, mână ce dai floarea, ce parfumată ești,
În pielea ta subțire se-ascund, tăcând, povești.
Miros a câmp și dealuri umbrite de păduri,
A amintiri frumoase adăpostite-n muri...
Tu, mână ce dai floarea, în palma ta-s mirări,
Sunt puncte suspendate, sunt semne de-ntrebări,
Petale inocente atinse doar de soare,
De fluturi mici și galbeni ce ies zâmbind din floare...
Tu, mână ce dai floarea, cu degete subțiri,
Se-ascund în tine lacrimi, iertări și străluciri,
Amurguri înroșite care ating pamântul
Și-n liniile vieții, însângerat, cuvântul!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre moarte, poezii despre inocență, poezii despre iertare sau poezii despre galben
Nufăr...
Te-am căutat mereu,
De când mă știu,
În limpezimea apei
De izvor.
Aș vrea să pot aduce-n dar
Lumină,
Aș vrea să pot dărui
Mângâiere,
Albul te va face
Mai puternic,
Iar gândul își caută
Drumul spre tine.
poezie de Eugenia Calancea (6 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri sau poezii despre apă