Femeia
Din ce-a creat Mântuitorul, pe-acest pământ de toate plin,
Nimic nu seamănă cu tine, în tine-a pus ceva... Divin!
Pentru Adam, ești... dimineața cu gingășia și misterul,
Îi ești soția, mama, viața... soarele lui, lumina, cerul!...
De n-ai fi tu, nimic pe lume n-ar mai dura, toate-ar muri!
N-ar fi nici rele și nici bune, iar florile n-ar înflori!
Nu ești destul de prețuită! Adam n-a înțeles defel
C-atunci când tu ești umilită, pedeapsa-i mare pentru el!...
Și tu-ai greșit, te-ai,, dus departe"ți-ai părăsit de mult Menirea!
Faci "treburi multe" și deșarte, prea rar mai cauți, Fericirea!
De Ziua ta, vin eu Adamul, care mai crede-n Duhul Sfânt,
Să limpezesc puțin izvorul, Izvorul Vieții pe pământ!...
E prea puțin, un gest, o floare și prea puțin te prețuiesc!...
Cât timp mă doare, când te doare, să știi că... încă te iubesc!
poezie de Ionel Davidiuc (8 martie 2010)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre viață
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre soție
- poezii despre sfințenie
- poezii despre mântuire
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Ionel Ivascu [din public] a spus pe 1 ianuarie 2012: |
| Ce frumos scrieti, dom-le! Aveti dreptate insa, de multe ori, femeia si-o facesingura. Parca implora s-o calci in picioare. |