Am auzit destule cuvinte

Iată, vremea iertării se apropie.
Ectenia inimii râvneşte la mila Domnului.
Să cerem biruinţă şi ni se va da.
Ni se va da, ba chiar mai mult.
Am auzit destule cuvinte urâte despre noi.
Să închidem ochii,
să ne-astupăm urechile.
Să ne rămână două luni albastre.
De-a stânga sau de-a dreapta nu-i totuna.
Această judecată nemiloasă, dar dreaptă...
Să cerem şi ni se va da.
Căci cine va primi un şarpe de la tatăl său
în loc de peşte?
Să lăsăm pietrele din mâini,
să ne întoarcem în biserici.
Unde verighetele mântuirii se bălăcesc vesele
în Potirul veşniciei.
Nu din mândrie spun aceasta,
ci din foame de fapte.
Căci cea mai frumoasă clipă a zilei
este a răsăritului de soare.
Când martor îi eşti
purtându-ţi genunchii roşii
de atâta noapte.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ford

În mâinile tale mi-am lăsat maşina.
În mâinile tale mari şi crăpate, maşina pe care o iubesc atât de mult.
Ţi-am zis, ai grijă de ea şi când mă voi întoarce
îţi voi plăti
tot ce ai cheltuit în plus şi jumătate.
Am văzut cum îţi frecai palmele de fericire.
În viaţă numai o dată, cel mult de două ori
cineva îţi poate aduce
atâta bucurie.
Uleiul cel mai bun, plăcuţele cele mai bune,
filtre, bărbate, filtre!
Pentru că viaţa e importantă.
Să nu lăsăm răul să intre în motor.
Ştii că maşinile respiră,
că vorbesc între ele
că-şi dau faruri
despre noi
despre unde au fost ieri
despre cimitirul de la marginea oraşului...
Ai grijă de ea ca de tine, frate cu mâinile negre.
În cea de-a 11-a poruncă ar trebui să fie asta.
Cimitirele sunt pline
de fiare.
În mâinile tale, maşina pe care
o iubesc atât de mult.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie aproape completă

Sunt un om cu balcon la cap.
Pe care tu stai şi fluturi
o batistă roşie.
Un om din mai multe bucăţi
mă faci şi mă desfaci sunt
L(ego)-ul stăpânilor plictisiţi
de amandine.
Sunt un om de la care nimeni nu cere
atât cât se poate da.
Nu ştie stânga ce face dreapta
scrie pe toate gardurile,
un fel de numele tău
în clar.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru care eşti în cer...

Tatăl nostru care eşti în cer
A Ta voie vrem să se-mplinească,
Precum în cer şi pe pământ,
Împărăţia Ta să se adeverească.

A noastră pâinea din fiecare zi,
O cerem de la Tine cu umilinţă,
Ne-credem în Tine, suntem ai Tăi copii
Îngrijeşte Tu de tot ce avem trebuinţă.

A noastre greşeli te rugăm Tu le iartă
Şi fă-ne să-ţelegem pe deplin,
C-ai noştri greşiţi ne stau la poartă,
Când cerem iertare, dar noi nu iubim.

De ceasul ispitei Te rugăm ne păzeşte,
Şi de-om ajunge acolo cu noi să fii.
A Ta împărăţie prin noi o dovedeşte,
Căci Tu puterea şi slava în veci o deţii.
Amin

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutile

Şi rochii şi pantofi
şi zarvă
şi final de adolescenţă
şi tu pauză
nicăieri
în noaptea
cea mai plină de stele
pe care voiam
să ţi-o dăruiesc.
Aş fi avut voie
în clipa aia astrală
să-ţi spun
cât de mult te iubesc.

Inutile toate poveştile
de-a stânga
şi de-a dreapta inimii mele
de atâta visare
am ajuns fără tine
cometă
hoinară
între stele...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul Ruginii

Aş da mult să pot
scrie poemul
despre cel care ai fi vrut
să fiu.
Vinul nou care umple burdufurile crăpate,
pierdere asumată.
Fără figuri de stil, în puţine cuvinte,
despre Regatul Ruginii.
Nu ştii ce-mi ceri, nu ştiu ce-mi ceri,
am să-l caut pe acel om.
În gândurile mele
nu se mai poate odihni decât uitarea.

Aş da mult
şi pe sub mână
să ne putem îmbrăţişa sub merii-nfloriţi,
două morminte năpădite de licheni obraznici.
În camera ta, în camera mea,
nu mai e loc
de oglinzi care scriu neîncetat
antipoeme.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Iată-ncepe judecata
aici chiar pe acest pământ
omenirea va fi gata
dup-al Domnului Cuvânt

cu-a Lui îngeri veşnic sfinţi
va veni în slava Sa
şi pe cei nesăbuiţi
Domnul îi va judeca

articol de condamnare
iată Legea nu va fi
ci doar viaţa aceasta care
fiecare o primi

ce-a lucrat dar fiecare
viaţa cum el a trăit
în a Lui Hristos lucrare
cât de mult s-a ostenit

neamurile adunate
înaintea Lui Hristos
de El vor fi judecate
cum trăiră aici jos

Hristos îi va despărţi
ca păstorul oile de capre
şi El îi va răsplăti
cu-a vieţii sfântă parte

pe cei ce au ascultat
şi viaţa o trăiră
porunca cum li s-a dat
căci pe oameni îi iubiră

oile la dreapta Lui
caprele la stânga
pentru slava Domnului
cei ce au trăit Scriptura

nu va chip de scăpare
Hristos toate doar le ştie
şi pentru a Lui lucrare
vor primi răsplata vie

celor de la dreapta le va spune
veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu
căci voi în această lume
aţi trăit Cuvântul Său

foame când Mie mi-a fost
de mâncare voi mi-aţi dat
şi aţi fost mereu la post
păstrând sufletul curat

când în temniţă închis
Eu am fost în suferinţă
pe la Mine aţi venit
vii fiind dar în credinţă

iar bolnav când în spital
am zăcut în grea durere
voi călcând al firii val
atunci mi-aţi fost mângăiere

mi-aţi adus ce aţi ştiut
hrană să mă întremaţi
ca un frate v-aţi făcut
sănătate să îmi daţi

când am fost sărman lovit
şi de lipsuri şi de chinuri
pe la Mine aţi venit
să-mi ştergeţi grele suspinuri

Doamne când noi am făcut
totul iată ce ai spus
la săraci bolnavi — când aţi trecut
în Numele Meu — Isus

toate Mie mi le-aţi dat
a lor Mei când le-aţi făcut
de Mine aţi ascultat
şi mi-aţi dat al vost" avut

la stânga celor ce-au stat
Domnul iată le va zice
vă spun iată acum curat
de voi nu este ferice

căci am fost sub apăsare
şi în temniţă lovit
aţi trăit în nepăsare
pe la Mine n-aţi venit

şi-n spital când internat
Eu am fost în suferinţă
pe la Mine nu aţi dat
să-mi vedeţi a Mea Fiinţă

când sărac şi părăsit
am ajuns fără mâncare
nimic nu mi-aţi dăruit
să găsesc în voi salvare

mergeţi astăzi de la Mine
căci voi nu m-aţi ajutat
când în lacrimi şi-n suspine
adesea Eu m-am scăldat

Doamne când noi te-am văzut
şi sărac şi-n plâns amar
şi bine nu ţi-am făcut
nu ţi-am dat nici un pahar

de apă ca Tu să bei
Fiinţa să-ţi înzdrăveneşti
mai aproape să ne iei
pacea să ne-o dăruieşti

celor dar mai nensemnaţi
fraţi de-ai Mei voi n-aţi făcut
fiţi atenţi şi ascultaţi
al Meu suflet m-a durut

Eu am fost cel oropsit
şi lovit căci fraţii Mei
nimic iată n-au găsit
în voi chiar — niciun temei

cei din stânga apoi iată
flăcărilor au fost daţi
cei cu inima curată
în viaţă au fost lăsaţi

căci în Noua-mpărăţie
Stăpân unde Domnu-a fi
vor trăi în bucurie
Isus îi va ocroti

căci va-ncepe o-mpărăţie
de-o mie de ani pe pământ
Domn Isus unde-o să fie
că-i al Vieţii Sfânt Cuvânt

El pământu-l va schimba
chiar viaţa pe planetă
altă faţă îi va da
inserând noua dietă

în sfinţenie să fie
predaţi Domnului oriunde
o viaţă-n armonie
sufletu spre-a ne pătrunde

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste Lui Hristos
căci ne-a dat Cuvântul Său
să-l trăim aicea jos

mulţumim o Tată Sfânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne schimbă pe pământ
să moştenim veşnicia

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nici un fel de calendar

Această viaţă nu-mi aparţine –
Renunţă la dorinţa de-a avea ceea ce au alţii.
În acest fel vei în siguranţă.
"Unde, unde pot fi la adăpost?" întrebi tu.
Aceasta nu-i o zi pentru a pune întrebări,
În nici un fel de calendar.

Această zi este conştientă de ea însăşi.
Această zi este o iubită, pâine, duioşie,
Mai manifestă decât o pot spune vorbele.
Gândurile iau formă din cuvinte,
Dar lumina zilei este dincolo şi înainte
De gândire şi de imaginaţie.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflaţie

Nu mai ştiu exact când,
am trecut prin faţa casei
unui prieten vechi.
Totul îngrijit, acoperiş nou
verde-verde.
Prin coş ieşea un fum subţire-alb
de femeie văduvă.
Nu mai ştiu exact când,
îmi spunea
ştii dragă tot timpul pierdem ceva
un gând, un tren preadevreme sosit, din amintiri...
Cu această listă nu putem merge
preadeparte,
atâta timp cât
cu banii strânşi
pentru o iubire adevărată
poţi căpăta cel mult
o mână de paie.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă

Pe chipul tău râde uimirea
Şi plânge-un dor neostoit...
În faţa ta, se pleacă firea,
Iar viitoru-i nesfârşit.

Bujori ţi-au înflorit obrajii
Şi-o piersică i-a parfumat...
Şi plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ţi-au îmbrăcat.

Din ochii tăi, sfidând seninul,
Ţâşnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ţi-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.

Frumoasă eşti, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Aşa o zgâtie de fată –
Că zânele, de ciudă, mor!

Cristal şi miere, laolaltă,
Se încâlcesc în glasul tău
Şi atunci când pieptul îţi tresaltă,
Răsare luna – dublu, zău!

Mă doare atâta frumuseţe
Şi nostalgia-mi dă ocol...
Când ochii tăi îmi dau bineţe –
Mă simt de răutate gol.

Din mult preaplinul vârstei mele,
Cu fulgi de nea, pe tâmple ninşi,
Îţi fac, cu sârg, dulci temenele –
Cu ochii-adânc de dor cuprinşi.

Căci tu, frumoaso, ştii, prea bine,
Că azi e-al tău Pământu-ntreg,
Că doar privindu-te pe tine –
Ce e sublim pot să-nţeleg.

Trăieşte, deci, de vise beată,
Sub ceru-nalt, de nouri tuns,
Cât soarele-i pe boltă, iată –
Cât stele-n noapte sunt de ajuns.

Căci griji, pe chipul tău de zână,
Vor ofili bujori, cândva,
Şi-o gură rece, de ţărână,
Din trupul tău s-o-ndestula.

Dar azi, tu eşti, cum niciodată,
În lumea largă n-a mai fost,
Aşa o zgâtie de fată –
Ce vieţii mele-i cată rost...

poezie de Boris Ioachim (3 august 2010)
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Priveşte şi întoarce în mormânt
Toţi morţii plânşi... copiii mor de foame...
Sunt criminali şi hoţi pe-acest pământ.

Priveşte Tu durerea! Hai şi schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniştiţi se plimbă.
Pe noi nelinişti noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoţi, aceeaşi soartă...
Ne-aşteaptă suferinţa să urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învăţăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat

Totuna sunt veninul şi dulceaţa,
Chiar binele şi răul par la fel,
Eşti conformist şi, totuşi, eşti rebel
Plângând, tu râzi; aşa îţi trece viaţa...

Răspunzi cu "Da!", deşi ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu doreşti să fugi,
Şi-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai eşti chiar tu.

Tu furi şi-apoi, căit, tu dăruieşti,
Ai vrea să urli, dar îţi place mut,
Ai câştigat şi, totuşi, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deşi drept nu eşti!

Eşti prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubeşti săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gaşcă, dar rămâi...

Prea eşti deştept, când proştii te-nconjoară,
Şi familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Eşti înăuntru, doar când eşti... afară.

Eşti extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, eşti de stânga - vai!,
E ca şi cum în Iad ai fi în Rai,
Eşti "contra", mai întâi, şi apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai ştie,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Şi vrea să te redea pe tine ţie!

poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul cel mai drăgălaş

Cât de scumpă-i sărbătoarea
Naşterii Domnului Sfânt
Noi i-aducem azi onoarea
Şi îi cerem dar venirea
Să ne ia prin Duhul Sfânt
De aici de pe pământ

Cât de gingaş Doamne-ai fost
Când cu ochii Tăi lumina
Ai văzut-o — un adăpost
Căci Lumină ne eşti — rost
Şi ne eşti întodeauna
Cale Doamne — numai una

Cât de gingaş s-a-mplinit
Cuvântul Tău din Scriptură
Când în iesle ai venit
Scump Isuse — scump iubit
Cu plăpânda Ta Făptură
De raze — ce ne umplură

Căci iată Cuvântul spune
Peste cei din umbra morţii
Ce trăiau în astă lume
În păcat — deşărtăciune
Ca un soare-n largul bolţii
Ne-a luat din pragul porţii

Lumina din răsărit
Pruncul Cel din vremi promis
El — cadoul dăruit
Pentru omul rătăcit
Iar s-ajungă-n Pardis
După cum Tatăl ne-a scris

Din lumină prin lumină
Putem astăzi să umblăm
Să trăim fără de vină
Toţi acei ce i se-nchină
Viaţa-ntreagă să i-o dăm
Şi cu drag să îl urmăm

El este lumina noastră
El Cuvântul Minunat
Străbătând bolta albastră
Ne-a dat viaţa sfântă — castă
S-avem sufletul curat
Căci doar El ni l-a spălat

Pruncul Cel mai drăgălaş
Soarele ce străluceşte
Peste-al inimii sălaş
Şi al oilor imaş
El cu drag azi ne primeşte
Şi haina ne-o curăţeşte

Glorie dar Lui Mesia
Că să vină a acceptat
Să ne ofere veşnicia
Viaţa aici şi bucuria
Fie pururi lăudat
Căci doar singur ne-a salvat
25-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea Vieţii-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveţi un duh curat
Şi fiinţa voastră — în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer şi lumii — viaţă-i dăruieşte
Făcându-i calea mai uşoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubeşte

Şi atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — şi luna

Eu sunt Pâinea Vieţii — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine crede în Mine veşnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viaţa-i este dată

Dar iată voi nu credeţi deşi azi m-aţi văzut
Şi cu urechile voastre Cuvântu-aţi ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l dă — eu îi voi fi scut
Şi cel ce vine la Mine — afară nu va fi dat

Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis — pentru cei ce pier
Prin credinţa în Mine — ei să primească mântuirea

Şi voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toţi în ziua da apoi
Veniţi de aceea azi la Mine — Eu vă zic
Ca să trăiţi o viaţă nouă să fiţi cu toţii — oameni noi

Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede şi din inimă se-ncrede
În a Lui Fiinţă chiar — să primească-n veşnicie
Ca un dar viaţa-n sine care pururi nu se pierde

O veniţi dar la izvoare — apă vie voi să beţi
Să mâncaţi din Pâinea Vieţii — Tatăl Sfânt ca să vă fie
Şi sprijin şi adăpost — pururi fii să-i rămâneţi
El Însuşi ca să vă dea — pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această judecată este atâta de înfricoşată şi nefăţarnică încât însuşi logofătul cel mare pârându-l măcar un ţăran şi auzind că se pomeneşte de numele său, îndată trebuie să se scoale de la locul său şi să stea de-a stânga pârâtului său până când îşi isprăveşte jalova sa.

citat celebru din Dimitrie Cantemir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluci

Ce-am încercat s-a frânt,
*Nainte de-a se naşte,
Rămână doar pământ,
Spre-a nu mă mai cunoaşte!

S-aprindă-a stelelor văpăi,
Căci e mai bine-n luptă...
Eu voi cânta aceleaşi văi
Şi-aceiaşi rană ruptă!

Să nu vă pese de-un pribeag,
În vremi ce altul cântă,
Un foc a fost căzut sub steag,
La post în clipă sfântă!

De înţeles, în scrisul meu,
Va fi cu neputinţă...
De mila voastră fug mereu,
Căci nu-mi dă trebuinţă!

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, mila Domnului: "Lac de-ar fi, broaşte sunt destule."

Ion Creangă în Harap-Alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!