Regatul Ruginii
Aș da mult să pot
scrie poemul
despre cel care ai fi vrut
să fiu.
Vinul nou care umple burdufurile crăpate,
pierdere asumată.
Fără figuri de stil, în puține cuvinte,
despre Regatul Ruginii.
Nu știi ce-mi ceri, nu știu ce-mi ceri,
am să-l caut pe acel om.
În gândurile mele
nu se mai poate odihni decât uitarea.
Aș da mult
și pe sub mână
să ne putem îmbrățișa sub merii-nfloriți,
două morminte năpădite de licheni obraznici.
În camera ta, în camera mea,
nu mai e loc
de oglinzi care scriu neîncetat
antipoeme.
poezie de Costin Tănăsescu Ștefănești
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ford
În mâinile tale mi-am lăsat mașina.
În mâinile tale mari și crăpate, mașina pe care o iubesc atât de mult.
Ți-am zis, ai grijă de ea și când mă voi întoarce
îți voi plăti
tot ce ai cheltuit în plus și jumătate.
Am văzut cum îți frecai palmele de fericire.
În viață numai o dată, cel mult de două ori
cineva îți poate aduce
atâta bucurie.
Uleiul cel mai bun, plăcuțele cele mai bune,
filtre, bărbate, filtre!
Pentru că viața e importantă.
Să nu lăsăm răul să intre în motor.
Știi că mașinile respiră,
că vorbesc între ele
că-și dau faruri
despre noi
despre unde au fost ieri
despre cimitirul de la marginea orașului...
Ai grijă de ea ca de tine, frate cu mâinile negre.
În cea de-a 11-a poruncă ar trebui să fie asta.
Cimitirele sunt pline
de fiare.
În mâinile tale, mașina pe care
o iubesc atât de mult.
poezie de Costin Tănăsescu Ștefănești
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inflație
Nu mai știu exact când,
am trecut prin fața casei
unui prieten vechi.
Totul îngrijit, acoperiș nou
verde-verde.
Prin coș ieșea un fum subțire-alb
de femeie văduvă.
Nu mai știu exact când,
îmi spunea
știi dragă tot timpul pierdem ceva
un gând, un tren preadevreme sosit, din amintiri...
Cu această listă nu putem merge
preadeparte,
atâta timp cât
cu banii strânși
pentru o iubire adevărată
poți căpăta cel mult
o mână de paie.
poezie de Costin Tănăsescu Ștefănești
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Condica de prezență
Când ma doare dorul, scriu...
Nu știu ce altceva aș putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aș fi dorit cu adevărat...
Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă știu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă așez pe drumul meu.
Pe lângă mine mai ești și tu,
Prezența care mă înconjoară,
Care mă tulbură și mă împinge,
Mereu înainte, dar nu știu unde...
Nu este despre credință,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.
poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din suflet
Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roșcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă își ascund culoarea sub alte culori
Să scriu despre ochii lor
Albaștri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaștri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu știu...
Mă înnebunește culoarea ochilor de flori
Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate își servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai amețitor
Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra și nici grădina lor
Și ce aș putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranțe încolăcite pe structura lor
Și iată că am scris
Din suflet și din inima mea bolnavă de dragostea lor
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecte
Mă voi lăsa de scris despre muieri,
Că-s acuzat că-i tema predilectă
A unei opere ce-ar fi perfectă,
De-ar fi și despre pomii fructiferi,
Despre albine, despre cai de rasă,
Despre pământ și despre univers;
Voi scrie despre stat și despre mers,
Iar despre țară, cât e de frumoasă...
Voi scrie despre ape, despre munți
Și despre holde strânse în grânare,
Voi face peste ape curgătoare,
Din versuri, sumedenie de punți,
Pe care voi dori trecut să fiu,
Ca recompensă pentru fiecare
Poem compus pe teme novatoare,
La cele despre care nu mai scriu
Și care învechitu-s-au ca vinul,
Tot așteptând un gol să-și facă plinul.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (27 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Definiție aproape completă
Sunt un om cu balcon la cap.
Pe care tu stai și fluturi
o batistă roșie.
Un om din mai multe bucăți
mă faci și mă desfaci sunt
L(ego)-ul stăpânilor plictisiți
de amandine.
Sunt un om de la care nimeni nu cere
atât cât se poate da.
Nu știe stânga ce face dreapta
scrie pe toate gardurile,
un fel de numele tău
în clar.
poezie de Costin Tănăsescu Ștefănești
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre toamna asta...
despre toamna asta...
despre toamna asta aș scrie
și frunzele ei arămii
despre toamna ce-mi este mie
doar gânduri pustii
aș scrie despre cocorii
prea devreme plecați
despre cum rămaseră anii
fără speranțe fără dorinți
și despre zile grăbite
și apusuri aș mai scrie
despre ce-a fost înainte
și n-o să mai fie...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu uita că imaginea pe care o ai tu despre tine, îți aduce toate rezultatele pe care le ai. Nimeni nu va pune mai mult preț pe tine decât pui tu, dacă tu ceri puțin de la viață, primești puțin. Ce crezi că meriți, aia ai. Crește așadar mizele, cere mai mult, îndrăznește mai mult.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Niciodată inima
nu mi-a vorbit mai duios
despre ochii tăi,
acel poem albastru
în care se scaldă trăirile mele.
Poate de vină ești chiar tu, amor
acel dulce izvor
al existenței mele...
Dar știu că mă vei iubi
în ciuda tăcerilor
care îți mistuie tâmpla,
Eu respirând
poemul
ochilor tăi.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor
Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură și univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet și din gând.
Scriu despre biata, frumoasa mea țară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Și despre-a bunicilor casă,
Despre părinți uitați de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi și vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.
Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să știe
Că sunt și eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.
poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pilda săracului căruia i-a rodit țarina
Am venit acasă cu gândul
că e momentul să scriu Poezia poeziilor.
La poartă nimeni nu era.
Înăuntru nimeni nu era.
Va fi despre singurătate,
e stabilit.
Oasele, mai importante
ca inima.
Visul ca întâmplarea.
Duhul pleacă și din ce rămâne
poți să faci un castel,
ori ceva care să miște lumea...
Am fost rămâne
verbul bătrâneților.
Am venit de fapt cu gânduri, mii de gânduri,
ca într-o terapie de cuplu. Nicio rezolvare.
Eu cu mine, eu fără mine.
În fața acestei uși
pe care pot intra două persoane
fără să se atingă.
O duzină de saci e neîncăpătoare
pentru potopul cuvintelor. Atât am cumpărat,
deși citisem de mai multe ori,
un fel de
pilda săracului căruia i-a rodit țarina..
poezie de Costin Tănăsescu Ștefănești
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea
știu c-odată și odată
am să scriu și eu o carte
despre mamă despre tată
despre vitregia soartei
și mai știu că-n cartea ceia
te voi pomeni de bine
am să scriu c-ai fost scânteia
soarelui aprins în mine
ș-oi mai scrie că ești mamă
fiului - mă umple plânsul -
cum nici nu bagă-i în seamă
și era să-l pierd pe dânsul
am să scriu că am nepoată
și că de acuma-i mare
și că-i seamănă lui tata
- ruptă ca și el din soare
și-ncă am să mai scriu că-n lume
toate-s vechi și noi sunt toate
- pe copertă -al tău nume
al meu nume- nu se poate...
poezie de Iurie Osoianu (24 octombrie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că vorbim despre dragoste, camera cea mai importantă e dormitorul. Trebuie să fie curat și ordonat, dar nu e suficient! Ideal e să-l transformi într-un spațiu agreabil, care să fie mai mult decât un simplu loc pentru dormit.
Astrid Schilling în Feng Shui-ul dragostei
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginea pe care ai tu despre tine, îți aduce toate rezultatele pe care le ai. Nimeni nu va pune mai mult preț pe tine decât pui tu, dacă tu ceri puțin de la viață, primești puțin. Cât și ce crezi că meriți, atât primești. Așadar crește mizele, cere mai mult, îndrăznește mai mult!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu
Ți-aș scrie ceva
despre nevinovăție și cunoaștere,
despre remușcare și desnădejde,
despre tristețea mea...
Ți-aș scrie ceva
despre frivolitate și melancolie,
despre Platon, Socrate și Diogene,
despre înduioșare și poezie,
despre inima mea.
Ți-aș scrie ceva
despre eleganța paradoxului,
despre zilele-mi negre și nopțile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârșite, roz-albe!
Ți-aș scrie ceva unduios și sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ți șerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!
Știu, Simm, știi bine că știu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne ceri să Te reprezentăm...
Ne ceri să Te reprezentăm
Oriunde-am merge-n lume
Ne ceri, Isuse, s-arătăm
Celor pe care-i căutăm
Credință nu renume.
Ne ceri să-Ți fim ambasadori
Să-Ți răspândim programul
Despre cereștile splendori
Să poată fi biruitori
Cei ce formează neamul.
Ne ceri să proclamăm cu zel
Despre iubirea-Ți jertfitoare
Ca să răspundă la Apel
Acei ce încă n-au un țel
Și n-au nici sărbătoare.
Ne ceri să promovăm plenar
Decrete-n Slavă concepute
Să fie îmbrăcați în har,
Să vrea să meargă la altar
Cei ce-au ales străine rute.
Ne ceri să spunem tuturor
Că doar traseu-ngust conduce
La ape din ceresc Izvor,
La unicul Mântuitor,
La jertfa sfântă de la cruce.
Ne ceri, Isuse, azi ne ceri
Să-Ți reflectăm suflarea
C-așa primi-vom, iar, puteri
Și iar crea-vom primăveri
Ce vor orna lucrarea.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (14 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiunile nu au valoare de certitudine
nici moartea nu e mai mult
viața nici atât
doar clipele în care te iubesc
au valoare de axiomă
dar tu îmi ceri demonstrații
îmi ceri promisiuni
îmi ceri adevărul
eu îți promit doar cerul
hai
fie
și o parte din infinit
de ziua ta
de noaptea mea
de felul nostru de a deveni cuvinte
eu șoaptă
tu strigăt
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie
Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.
Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Așa de repede trece!
Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingășie
Când suntem în doi!
Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.
Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuței mele.
poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre suferință
Ce poți crede despre mine, nu contează,
Nu vezi când e întuneric și nici eu nu privesc,
Dar la răsăritul soarelui când intunericul încetează
Și toate stelele dispar, nu lumina este cea pe care-o doresc.
Să fie un strop de liniște esența universului, nu știu.
Nu știu nici motivul pentru care continuu să exist, mă sting.
Știu însă care este idealul pentru care merită să mori, să nu fii viu.
Îl știu, dar nu pot să-l pronunț, nu pot să-l simt, nu pot să-l ating.
Ce poți crede despre mine, nu contează,
Săgeata suferinței este de mult plecată spre inima mea.
Rana pe care urmează să mi-o facă deja sângerează
Înainte de a cunoaște începutul, am cunoscut durerea.
Încerc să evit să sufăr, nu pot continua,
Dar ce-mi rămâne astăzi mâine moare
Și dacă mai pot să pierd atunci voi rezista.
Nu vreau să recunosc, dar ce trăiește doare.
poezie de Dorian Dogeanu
Adăugat de Dorian Dogeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima mea constatare e că trăiesc mai mult prin gândurile mele ce ajung în mințile altora, decât prin omul care sunt. Cu alte cuvinte, percepția despre mine e mai reală, decât eu, ființa. Doar eu mă simt, știu cum sunt, ceea ce vede altul e doar cât poate el înțelege din ceea ce proiectez eu asupra lui.
A.I. Raluca Băceanu în eseul "Constatări la 18 ani" (2012)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!