Poruncă

Dumnezeu a poruncit,
să te închizi în cochilia universului
şi să rabzi de foamea sferelor înalte
la masa tăcerii unde sosesc oaspeţii ideii,
să se hrănească cu însemnele lăsate lumii
dăltuite-n piatră.

Şi ce-ai făcut?

Am iniţiat zborul, l-am prelungit cioplit în absolut
ori alte simboluri esenţă
care urcă spiritul
acolo unde-i este locul,
în stânga creatorului suprem,
în dreapta eşti tu cel care m-ai iniţiat pe mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuşi obosit după călătoria prin lume,
se aşază şi el la masa rotundă din lemn
şi gustă roadele pământului originar.
Suferinţa din gând îşi vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului şi coloana fără sfârşit
după ce a iniţiat himere, vrăjitoare, domnişoare, prinţese...
şi zborul unor păsări văzute la Hobiţa
chiar peşti ori ţestoase zburătoare.
Urmaşii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul şi lemnul lumii
mai mult decât în conştiinţa noastră
de neînsemnaţi muritori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă uşor
şi nici nu înţeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulţimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
şi morţii îşi trimit blestemul
la momentul potrivit.

Îşi pun războaiele-n cărţi
şi cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor şterge şi urmele celor fără ţară,
noaptea în care intră
este una fără lună şi stele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Aceste obiecte pe masa de scris
şi portretul tău în ramă obeză
ca nişte figurine răzleţe
sculptate în ceară.
Cochilia de scoică
în care a scăpat un fir de nisip
din care s-a format o perlă
şi gândul la sărutul pe gâtul cu perle
când singurătatea mă leagă de scaun
şi vine miezul nopţii
ca un pustiu
din care nu mai apari.

Apoi păianjenii
care ţes o pânză
pe care vreau să-ţi ilustrez
poemul însăilat pe hârtie,
noaptea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi căuta alte premise

Împuternicit de consideraţii logice
dăruiesc din mine întreaga epuizare
unde totul se confruntă prin definiţii
ca nişte luptători în arenă
până iese învingătorul final
cu laurii care-l copleşesc
şi plânge victoria.

Voi căuta alte premise
care să conducă la concluzii valide,
se vor încununa cu aura sacră
până la descoperirea altor legi
ce pătrund mai în adâncime
unde ochiul lui Dumnezeu
veghează neîncetat
cum i se reproduce în evoluţie
nesfârşita creaţie
pe care o imită oamenii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valori înalte

Libertatea este cea mai scumpă,
demnitatea-i piatră de temelie,
adevărul un puternic liant,
toate dau încredere deplină
în valori înalte.

Atunci falduri se înalţă
ca farurile la ţărm

şi toţi oamenii ştiu
spre ce se îndreaptă

fără să li se pună piedici
din spate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta sărutului

Abur la poarta unui sărut
unde bat să deschidă,
mirosul fierbinte al pâinii rupte
ce urcă o rugă spre inimi,
magica poartă
în faţa luminii cosmice.
Aştept cu palmele lipite
dulcele ei surâs,
tăcerea care o alungă
cu ochii minţii.
În piatră se coace infuzia
pe care buzele mele o simt
dragoste devenind,

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la facerea lumii

din toate visele numai unul are aripi
nefolosite la zbor
şi sub ele se cloceşte oul lui Columb
din care iese universul
pe care l-a gândit Dumnezeu
şi nu oamenii aşa cum se laudă
de la facerea lumii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita

În cuvintele sale s-a copt regina viilor,
pe sub arcuri de triumf trec cohorte de îngeri,
toamna nu se mai satură de arome
în iubiri de femei înalte
cu glezne subţiri,
leoaice de pradă.
Poemele îi cântă în trâmbiţele veacului
nemurirea în harul divin
şi din cer lumina i se aşează pe umeri.
Dar Nichita rămâne rodul visării
unde sufletul se încuvântă apoteotic,
este sămânţa din fructul universului
din care răsar luceferii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai, Tanţo?

Ce-ai, Tanţo, de te uiţi la mine
Cu ochii ăştia zgomotoşi?

Sunt anii roşi
De-atât reproş
Şi-aşa îmi vine,
Când mi-e bine,
Să fug în tine!

Ce-ai, Tanţo, de te cerţi cu noi?
Cum care noi?
Noi amândoi!

Cu buzele-astea-mpleticite
Pe lujer sur,
Nici bun augur,
Nici trandafir,
Nici chilipir,
Cu genele-astea aurite
Să mă dai lumii înapoi!

Copacii goi
Stau la taifas.
Mai e un ceas
Şi fug în tine,
N-a mai rămas
Nimic din mine.

Ce-ai, Tanţo, ce-ai de împărţit?
Lasă copilul ghemuit,
Unde e cald!
Cum unde?-n noi!
Cum care noi?
Noi amândoi!

Degeaba mi l-ai perpelit.
Copilul ăsta iar ne creşte,
Nici Dumnezeu nu ne iubeşte
Aşa cum ne iubeşte el.
Şi-i blând,
Şi-i miel,
De lacrimi chel,
Şi ne zâmbeşte într-un fel
Cum Dumnezeu n-a mai zâmbit.
Ce-ai, Tanţo, de nu m-ai iubit?

Tanţa zăcea
Pe-un colţ de stea.

Păcat de ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă urc în cireş

Mă urc în cireşul pietros al zilei,
din spatele nopţii coborâtă de pe scară,
soarele urcă pe treptele înalte ale cerului,
cireşele strălucesc în razele lui.

Aşteaptă-mă la marginea amiezii
unde se odihneşte liniştea la umbră,
se deschid uşile raiului
şi nu-i nicio adiere de vânt.

Acolo cu limba subţiată de aromă
îmi vei înflori cuvintele nespuse
şi-mi vei înroşi cu buzele iubirea
în carte-mi arde răsuflarea
în focul aprins.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa de piatră

Ne întoarcem în miezul iubirii,
să aşezăm bucuria-n cuvinte
la masa de piatră medităm în tăcere,
în rotunda formă a universului
până pătrunde adânc în lucruri,
de seminţele germinează dezbrăcate
în pământ sub stele cu amfore-n braţe.

Mâinile îţi împlinesc sânii-n mugur,
ovale gurile poftesc sărutu'-n fiecare zi,
de-n odăile inimii înfloresc dorinţele
şi visele îmblânzite capătă trup de pasăre
într-un zbor peste păduri la crepuscul
unde se nasc astre-n aşteptare.

Ochii tăi văd cum se apropie întunericul,
se tulbură rătăciţi în depresiuni
prin care nu trece nimeni, doar vântul
îţi lasă o boare aromată pe faţă,
de parcă de pe drumuri dezbrăcată iubirea
soseşte-n casă odată cu noaptea
şi adoarme-n descântecul mamei.

Sculptorul gânditor cu fruntea-n stele
aşteaptă să-i vină luceafărul la masă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul a iniţiat un joc pe care nici Dumnezeu nu-l poate opri.

aforism de Carlos Saavedra Weise, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii de veghe

S-a dezis de îndată de uitare,
stare obişnuită
şi urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,

într-o conştiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre şi înalte.

Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.

Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaş umbros,

cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care răneşte.

Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pian, mâna stângă are acompaniamenutul, basul, tonul, iar mâna dreaptă are melodia principală, jocul şi principiul. Dacă vorbim în termeni de emisfere, viaţa e ca o melodie la pian: stânga acompaniază, dreapta dă tonul. Dreapta face muzica, strigă, stânga susţine, ajută. Stânga dă putere şi voluptate, dreapta dă tonus şi gingăşie. Dreapta se urcă pe pereţi, face ravagii, distruge, stânga bate toba şi opreşte delirul. Dar când dreapta tace, stânga murmură... ispitind-o cu noate joase, să mai cânte ceva.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Muzica (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte perspective

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor

am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi formez normal
într-un singur scop

nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
şi desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.

nu te mai chem la nicio întâlnire
eşti cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul verde

Numai munţii albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
şlefuiesc cerul şi fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele ştie tot ce se întâmplă,
lenevind în amiezele zilelor lungi.

Oglindă cât un lac rece şi limpede, visătoare între brazi,
mai jos văile cu râuri acoperite de ceaţă
visul unde frumosul îşi pierde culoarea,

nu şi plăcerea de a urca peştii-n amonte
ce sclipesc ca razele de lumină, ageri în salt
respiră aromele vieţii.

Simbol intim al iubirii fertile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (3 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!