Bunătatea Lui

Dumnezeu ne-a vindecat
Toate rănile făcute
În inimă de păcat,
Multe chiar necunoscute
Şi-ochii Lui nu vor să vadă
Pe acei ce-L tot rănesc
Dar privesc mereu să şteargă
Ochii răniţi ce-L privesc
Vrând în urma Lui să meargă.

poligramă de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care şi-o ceru.
– El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate – dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e ruşine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
– De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate – şi eu nu!?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată şi privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura credinţei noastre (Mat.9,29) se lărgeşte în raport cu timpul petrecut cu Dumnezeu. Aşa că "Facă-vi-se după credinţa voastră!" este o binecuvântare pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Klaus Iohannis prezentat de ziargii tembeliziunilor înainte şi după câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2014 (pamflet)

Privesc şi mi se face greaţă,
Şi nu mai pot să îi îndur:
Acei ce-l insultau în faţă,
Nu prididesc să-l pupe-n c*r.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (14 aprilie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la măicuţa

Privesc măicuţă şi mă mir,
Ce mâini dibace-ai căpătat,
Atunci, când bunul Dumnezeu,
La naştere, te-a binecuvântat.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum tu la fus nici nu priveşti,
Dar firul tors, pe el se-adună,
Când dusă-n gânduri îl suceşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum ochii tăi privesc în zare,
Şi-n gând întreb, fără răspuns:
La ce gândeşti, la câte oare?

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de firav e trupul tău,
Şi câtă treabă poţi să faci,
Din zori, până-n apus, mereu.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum poţi desculţă să păşeşti,
Pe bătătură ziua toată,
Şi nu te plângi că oboseşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de frumoasă poţi să fii,
Aşa, trudită ziua toată,
Şi nu te plângi, orice ar fi.

Privesc, mă mir, şi mă întreb:
De n-ai fi fost aşa ursită,
Ce ai fi fost, măicuţa mea?
Vreo... cuconiţă fandosită?

poezie de Flori Bungete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La beţivul Claudius se găsesc toate elementele

În ochi are focul ce-l arde mereu,
În burtă e apa ce-l ţine pe el,
Pământul e-n capul său mare şi greu,
Iar aeru-i suflă prin portofel.

epigramă de Cristian Wernicke din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am mii de harfe, dar ca David nu-s
Şi nici ca fiii sinceri ai lui Core!
Psalmul ce-l scriu e-un răsărit apus,
Ochii mi-s două, plânse, mandragore.

Pe Cartea mea e sânge de Iisus,
Dar să îngenunchez nu am putere,
Chiar dacă ştiu că doar pe Cruce pus
Mai pot nădăjdui la Înviere!

Astfel se chinuie un brav intrus,
Din care viaţa a fugit, şi moartea,
Din care toate rănile s-au spus,
Dar Dumnezeu tot nu-i închide Cartea.

poezie de Traian Vasilcău (13 mai 2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea noastră cea de toate zilele

Ne-a dat pâinea Dumnezeu,
Dar românul, cu păcat,
Pune-n ea câte un "eu"
Ca să meargă cu... cârnat.

epigramă de Aura Georgescu din Zâmbete de vacanţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stomatologul

De ce-l stimez atâta oare?
M-a vindecat de mult, de toate
Şi azi nimic nu mă mai doare
Că nu mai are ce-mi mai scoate!

epigramă de Adrian Becherete din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc în casa cu multe ferestre

Locuiesc într-o inimă
Mă numesc Ionuţ şi-mi place să privesc
În fiecare dimineaţă
Lumea

Cresc
Sunt suflet mare
Acum vreau să iubesc
Îmi întind degetele dincolo de ferestre
Aici toate camerele-s nelocuite
Triste

Câteodată nu pot sta locului
Încerc să zbor
Dar mă lovesc de gratii
Şi visurile dor

Mă trezesc
Locuiesc într-o celulă
Aştept graţierea
Lui Dumnezeu

Îmi amintesc
Locuiam împreună cu Ea
Sub cerul liber

Privesc pereţii
Prind viaţă amintirile rupestre

Locuiesc în casa cu multe ferestre

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Corbii nu strâng în grânare,
Crinii nu privesc spre ei
Şi nimic din ce-i sub soare
Nu denotă frământare
Decât tu care nu vrei
Să priveşti cu ochii tăi
La Dumnezeul tău mare!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de Marin Druhora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a pus în noi chiar şi gândul veşniciei, dar nu ne-a dat aripi să-L însoţim pentru că a vrut să ne ducă pe braţele Lui acolo!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Denisa Pricop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,
Urăsc pe toţi acei care-şi aleg
Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,
Care privesc pripit şi cred că văd în mine.

Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc şi mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Şi întocmită fără-a iubirii undă.

Urăsc pe acei care se ceartă
Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,
Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.

Urăsc să mă complac în fel de situaţii,
Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.

Urăsc atunci când cineva opreşte
Iubirea ce în suflet înfloreşte...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Şi fură destine, fermecând mereu.

Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Şi cum se-mpodobeşte că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriţi,
Care stau mereu şi se dau grăbiţi.

Urăsc când spui pe nume şi nu ştii cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranţa şi ce-i de suprafaţă,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheaţă.

Urăsc obrăznicia a celor cu mulţi bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă şi pe cel păgân,
Neştiinţa dom'le, te lasă şi mai spân.

Urăsc pe-acei care nu ştiu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria şi prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.

Urăsc tot ce-i urât şi urâţeşte,
Prin ura de urât se construieşte
Un suflet alb şi-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privind la soare n-ai să poţi
Afla secretele luminii
Şi cu lumina lui nu scoţi
Întunericul ce-l porţi
În adâncurile inimii.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Oryana Rusus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat tot, tot ce aveam nevoie, numai noi n-am priceput că avem nevoie de tot, tot ce ne-a dat Dumnezeu!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrând să pară altfel, tinerii privesc viaţa cu seriozitatea bătrânilor, care, dând în mintea celor dintâi, privesc viaţa în joacă.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii minţii înoite de Dumnezeu văd toate lucrurile real şi cu claritate

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Laurenţiu Validan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul nopţii

Rupând încet colţurile stelelor
Adorm
Norocoase, visez că potcoavele
Se-aud cum îşi lasă pe străzi amprente
Foind mi se pare ca şifonez
Cute din cearşaful nopţii
Ce se frământă în mine
Visând
Că sclipirile ei sunt ochii mei...
Urmele potcoavelor în urma carului mare
Nu se mai văd şi nu se mai aud
Mă cutremur fără să se mişte lampa
Fără să clatin perdeau din geam
Stelele la locul lor privesc speriate cum
Noaptea în mine visează
Şi se chirceşte
...sub coşmarul ce-l aduce poştaşul
Spunând: bună dimineaţa !

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!