Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi pe aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un veşnic delirium tremens poetul
scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este totuna cu falocraţia

damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţin buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un vesnic delirium tremens poetul scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este tot una cu falocraţia
damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei
care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţini buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

Şi chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsufleţească!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

P-o-e-m 111

Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalţă cu tâmple argintii preafrumoşi
Precum în poveştile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Şi se vând încă/ foarte bine

Nu ştiu aceşti cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente şi fiecare cuvânt din cofrajul lor se deşiră iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghiţit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într -un pet şi numai noi ăştia număram clipele care fumează iarbă

Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
şi se aşază pe rafturi ca nişte relicve ale erei
Când poemele muşcau cu dinţi de fildeş urechea poetului ce nu s-a sinucis

Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită şi despre funicularul în care poeţii se urcă
cu Dumnezeu... poeţii întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă
plămânii roşii ai scrisului-jertfă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul adevăraţilor poeţi e să nu aibă succes niciodată. Poezia este destinată poeziei şi nu publicului. Poetul nu are nevoie de public. Publicul confundă poezia cu şansoneta şi când este îndopat cu poezie, o transformă în şansonetă. Ar trebui ca fiecare scriitor să fie în stare a răspunde: scriu pentru că geniul meu, experienţele mele supreme, supraumana mea pătrundere şi adâncime trebuiesc împărtăşite oamenilor. Scriu pentru că un demon interior mă obligă la aceasta. Un om nu poate fi clasificat; ci descifrat şi înţeles. Nici un om nu-i mai puţin demn de interes şi cercetare decât altul. Sens găsim şi omului, şi frunzei, şi pietrei.

citat celebru din Eugene Ionesco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este turlă de cetate

Poetul care-i turlă de cetate,
şi în cetate îşi caută universul,
aprinde zilei focuri mari de astre
şi prin aorta inimii îşi trece versul.

Poetul ce-i stindard gravat în sânge,
nu-şi zămisleşte bustul în senin
ci scormoneşte-n lava ce se scurge
din craterul fatalului destin.

Pentru poetul străfulgerat de viaţă,
ca lama prin carnea unui măr,
nu onomastica statuilor e lege
ci neornamentalul adevăr.

Cu-această grefă de sinceritate
pe cordul lui deschis spre patru zări,
el sapă în tăcerea pietrelor suspectă
tranşee de lumină şi infinite scări.

El nu e spectatorul de serviciu
la un regal de scene-n travesti
ci este curierul unei naţii,
pe-adresa noastră de fiecare zi.

Poetul se ridică la puterea
a milioane de răni nevindecate,
şi pentru toate şi pentru fiecare,
poetul este turlă de cetate.

Şi ca o turlă răstignită-n zare,
pe care piatra începe să o doară,
POETUL este idealul unanim
ce nici nu are voie să mai moară

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul nu este ghidul nefericiţilor

prin hăţişurile iubirii
nu întinde mâna
nici orbilor
nici surzilor
fără suflet
însetaţi de asprimea cuvintelor

poetul macină absolutul
şi fiecare particulă incandescentă
se aşază pe degetele lui înfrigurate
de aici
exact din punctul acesta sublim
viaţa se scrie fără regret
şi moartea la fel
pumnalul înfipt
pentru a nu ştiu câta oară
devine
clar
o necesitate

poetul nu este ghidul nefericiţilor
prin toate încrengăturile iubirii
şi nici pansament ocazional
poetul are suflet
dacă nu ştiaţi
un suflet care şi-a pierdut demnitatea
în faţa unei singure iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul lui

e la loc de cinste printre poeţii
necitiţi de lumea simandi
coasă
e versul care taie auzul
stă scris sub cloştile
care au ouă clocite
locul lui e lângă ceilalţi
poeţi rataţi îngroaşă paginile
scrie despre începutul lumii
despre sfârşitul lui scrie
poetul cu portretul pe peretele igrasios

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul lumii şi al meu

Pandemia poate schimba lumea,
dar nu-L poate schimba pe Dumnezeu.
Este crezul lumii de acuma,
cu siguranţă este şi al meu.
Pământenii pot schimba planeta,
dar nu pot schimba şi Universul.
Ei pot schimba vieţii reţeta,
dar nu pot schimba timpului mersul.
Acesta este crezul lumii,
Acesta e şi crezul meu.
Credinţa e Zeul Înţelepciunii.
A fost, există DUMNEZEU.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul poeziei

Când trupul ce-i aşteaptă versul
De Poezie îl desparte,
Pentru Poet, tot universul
Este pustiu de încă-o carte.

Nimic nu îi alungă chinul,
Când de iubire n-are parte,
Niciun prieten şi nici vinul
N-alungă spaima lui de moarte.

Căci moarte e-n acea idee,
De-a nu trăi întru vecie,
Cu Poezia în Femeie
Şi cu Femeia-n Poezie.

Astfel, pustiu de încă-o carte,
Fără Lumină-i universul,
Când doar o filă îl desparte
De trupul ce-i aşteaptă versul...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că teatrul are îndatorirea sacră de a propovădui o limbă "ca un fagure de miere", cum pe bună dreptate, spune poetul. Noi suntem nu numai dascăli întru viziunea amplă, dialectică, pătrunzătoare asupra lumii, ci şi dascăli de vorbire românească curată, fără "băşcăliile" şi "şmecheriile" care au pornit să cam abunde pe scenele lumii: e un fenomen care, la noi, mai este încă ţinut în frâu, dar care pe alte scene ale lumii (căci fenomenul e, din păcate, mondial) abundă cu o violenţă scabroasă de-a dreptul îngrijorătoare. De aceea, e bine să nu se uite – şi noi, la Naţional, facem mereu efortul acesta – că de pe scenă cuvintele, frazele, frânturile de frază ajung pe stradă, sunt preluate în vorbirea obişnuită, devin limbaj curent.

Radu Beligan în Almanah "Convorbiri literare", "Întâlniri memorabile - Radu Beligan"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neruda II

Poetul s-a trezit
Cu vocea lui declamatoare.
Neruda s-a trezit
Poetul şi oratorul,
Cu cântecul său de bucurie
Pentru ca noi să fim mai buni,
Poetul sa trezit
Împotriva dictaturilor:
Neruda s-a trezit...!
Poetul s-a trezit...!
Să cânţi în lume:
O floare,
Un zâmbet,
Douăzeci de poezii dragoste.
Împotriva dictaturilor.
Pentru America mea tristă,
Pentru America mea care merge pe jos.
În spatele atâtor arme
Ale acestor gangsteri;
Împotriva Americii mele triste,
Împotriva Americii mele rătăcitoare.
Du-te... şi ridică-te, America...!
Du-te... şi ridică-te...!
Asta niciodată nu e ticăloşie,
Aceşti oameni vor amuţi,
Da nu oamenii noştri din câmpii.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2018), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă a poetului

Dureros de dulce

dragostea şi ura

cele două feţe

ale lumii

Poetul

iar le-a

confundat

întru

al poeziei

pat

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (27 august 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

cu multe doruri si necaz
nebarbierit, nepieptanat
cu opinii intelepte
esti poet adevarat

nopti albe petrecute
in compania multor dame
cu iluzii, amintiri,
multe, multe, serenade

ce este poetul?
o frunza in gonire
il asculta cine vrea
dar ramane-n amintire

se va sterge si trecutul
dar poate odat'va reveni,
de-as trai inc-o viata
tot poet as vrea sa fiu

poezie de Boros Otto (2009)
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!