Alin Ghiorghieș

Dâra de sânge

Cum să o vezi când are scut o piatră de moară?
Cum să te apropii de ea când te biciuiește cu o dâră de sânge rănită?
Cum să tragi cu ochiul la ea
când ea trage în tine cu ambii tăi ochi?
Cum?
Cum să o atingi
când încă ea nu te vrea
dar e cu crucea ta logodită?
Fugi! Prefă-te mort!
Mestecă o stea
și scuipă-i un dinte în sân!
Miroase-i din coasă parfumul de fân
până devine mireasa ta!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alin Ghiorghieș

Sfânta coasă

Pe când se lasă seara
pe atunci mă fată
Luna
ba mai iarnă
ba mai vară
ba de toate
ba tot-una.
și pe când se lasă seară
ieși din ochiul de copac
ne culegem împreună
eu pe tine
tu pe mine
amândoi un braț de mac.
Și te-aș vrea ntr-o pădure
și m-ai vrea trimis acasă
să mă fure
să te fure
Sfânta iarbă
Sfânta coasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Așteptarea e un animal periculos

mereu îmi dă târcoale
trage de carnea mea obosită
ca de o zdreanță
și mestecă
mestecă până la suflet
nu strig
nu mă zbat
mă las în ghearele ei ascuțite
și orele trec
și trec

așteptarea e un animal flămând
mereu mă pune la zid
și mă gustă
cu fălcile ei mari
mestecă
încă o oră
încă o zi
totul pare să fie doar o dâră subțire de sânge

așteptarea e animalul de care mi-e frică mereu
mă încolțește din toate unghiurile
tresar
dar o las să mă consume
până te întorci

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

Blestemat, ah, ochi de piatră

Vai vieții mele, încă de la naștere
ochi de piatră în trup de apă...
Vederea, ca tăria păianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice.
Atârnă greu ochiul de piatră
și sfâșie apa.
La ce bun vederea pietrei pentru apă
când trebuie să înghețe apa de frig
când trupul trebuie să-mi fie de gheață
bloc lucios și transparent de gheață,
gheață tare, gheață solidă
ca să nu-mi cadă ochiul de piatră de sub sprânceană
ca să nu-mi alunece prin piept
prin pântec și prin picior
ca să nu-mi ajungă vederea lui de piatră
sub tălpile mele de apă.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă,
trebuie să-ngheț ca să te țin sub sprânceană,
mai friguros decât frigul
trebuie să mă țin
în toiul frigului
ca să văd vederea pietrei cu tine.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alin Ghiorghieș

Dintele

Îmi las dintele aici!
Nu vă apropiați de el
E posibil să muște.
E urât!
Când e singur mănâncă osul de sub
os
când vin oamenii
să râdă de el
se îngălbenește cu sânge
și devine frumos...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Dimineața pe sânge

Îngerul batea marginea lunii cu o coasă.
Mi-am recunoscut mâna
mânios
Mi-a recunoscut mângâierea mâinii.
Desigur că ascuțeam tăișul de os
cu un ciob de craniu
și îl ștergeam cu un pumn de iarbă
desigur că ascuțea tăișul de lumină
cu un pumn de uraniu
și o ștergea cu spărtură de carne
dimineața pe sânge
când fluturii cască
când se ridică roua de pe ultima stea căzătoare
îndoliată
îngerul își ascuțea brațul cu mâna mea
eu îi mângâiam coasa cu iarbă
cu aripa lui iradiată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Generici

Să spunem generic
Iubito!
Să spunem generici
noi doi!
Când se scutură frunza de copacii
generici
când peste haine ne simțim
ca și cum am fi goi
când urcăm cu tramvaie în stații
cu un pumn de pământ în loc de bilet
când îmi împrumuți o carte
în care ai subliniat un secret.
Să ne spunem generici
Să ne spunem cum vrei
când prin ploaie udați până la sânge
ne bea sub copac o frunză de tei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Salutul prafului

Din când în când
mă mai ciupesc
cu mâna mea
să văd că nu sunt mort
sub ea...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Joaca cu ochii

În ochiul meu te legănam
pe un hamac din cristaline
cu pleoapa mi te-acopeream
de frigul văzului din tine.
Striga un orb în depărtare
Strigoii se spălau la geam
Tu îmi clipeai
a-ntunecare
când ochi de ochi ne atingeam.
Ochioasă-n ochi
te legănam
și te spărgeam în minți...
mințite
cu pleoapele descoperite
de buze timpul
îți spărgeam...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Spovedania

Mărturisesc că am păcătuit!
Cu ce fiule?
Cu ce?
Mi-am aruncat în cer ochiul și am vrut să sară de trei ori...
știi părinte ca broasca să sară!
Și fiule
și!?
Și s-a scufundat!
S-a scufundat!
Ca o piatră într-o piatră
Ca o fecioară în mama ei
Ca un cântec în urechile dimineții...
Ești iertat fiule!
Ești iertat!
Cum adică părinte...?
Sunt iertat?
Dar mi-am aruncat ochiul în cer!
Și am râs
Și când plângeau norii le ștergeam lacrimile
cu pumnul...
Ești iertat fiule!
În cer nu există ochi pentru ochiul tău.
În cer
există doar păcat pentru păcatul tău
și acum sare a treia oară
ca o broască
de pe tine pe
Următorul!
...
Următorul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Fuga ochiului

Îmi latră ochiul!
Vine un străin
la mine
din mine
să ne socotim!
Fugi ochiule...
Fugi!
Te vrea străinul din mine
să mă vadă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mesaj duios

(lui Alexandar Petrov)

te rog caută-mă mai târziu iubite
când lacrimile tale vor ajunge pe buză
când dorul tău se va scurge pe frunză
să freamăte vara povești înverzite.

până atunci te recompun din vis
cu ochi de stea mă apropii de tine
în mătase albastră îndrăgostit de mine
pajiști cu licurici mi te-au descris.

amintirile noastre sunt treceri prin viață
astăzi osteniți cărăm crucea în spate
azi nu ne mai dorim decât sănătate
am străbătut geruri și apusuri în ceață.

te aștept iubite încrezător și calm
ca o mângâiere din litere de psalm.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Din când în când
urc într-un far
să fac din ochi
și să dispar

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Greșeala

Până și apa greșește când curge la vale
și spală de îngeri pontoanele goale
până și cerul greșește
când se împiedică de pragul de nori
și de-naltul din cale!
Greșește
până și peștele când prins nu vorbește în plasă
și-l lasă pe om să greșească
când îl duce acasă
copilul să-și crească
și să nu-i mai vorbească
deși își dorește...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Fata cu hribi

Piatră... piatră... doi ocnași
nesărați la drumul mare
cu soldații pe cărare
prin gamele instruiți.
Se-aud pași din buza ta
Se-aud pași cu fard de piatră
Ud din sec de limbă seacă
spuza care ne-a vorbit
Ziar sub litere îmi latră
Geană-n ochi noroc de-or vrea
Hai la vatră să ne țesem
din scântei ocnașa stea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Pe patul de la moară

Albise brusc! Morile de moarte
învârteau mormintele goale
Vânăt!
Vânăt deget rupt în ochiul alb
ce leagă privirea de vedere
Se pregătea să moară.
Morarul striga
Striga... La revedere!
când noi reînviați stăteam la rând
și unul către altul
măcinați
strigam cu bucurie și durere
Pe curând!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălțată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Și ochiul închis care vede și plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Și-o lume întreagă, păcatele-și lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger își frânge o aripă-n două
Și ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-și lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine și-a noastră e vina!

Purtăm toți pe frunte, coroană cu ținte;
Așa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem pașapoarte și-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Legată la ochi

De fiecare dată când am crezut că văd,
Îmi mai făceam noi răni, din suflet curgând sânge,
Când ceea ce văzusem lăsa-n urmă prăpăd...
Acuma știu de ce inima-ntruna-mi plânge!...

Atâta sânge curs s-a închegat în piatră
Și propria mea mână a aruncat-o-n mine,
Să-mi pedepsesc risipa IUBIRII strânse-n vatră,
Ce trebuia păstrată întreagă, pentru tine!

Astăzi, când ne vedem mai clar ca niciodată,
Răni vechi, încă mustind, îmi vindeci de trecut
La fel ești de rănit, deși n-ai nicio pată,
Doar că nu ai știut să ceri, când te-ai vândut!...

Și neputința grea, scăldată în IUBIRE,
Deschide alte răni, cu șovăirea sa,
Făcându-mă să cred că totu-i amăgire...
Ascunde-mă de mine și leagă-mă la ochi
Cu nemurirea ta!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Acasă

De-a dura-i orașul. Eu sunt în ochiul tău acasă.
Mă izbesc cu liniștea deasă de perdea
când treci prin fața mea în doliu
de mireasă în rochie de stea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu

Tu pleci când stai
Și fugi când te apropii,
Și te mai miri că-n mine ochii
Își vând din vise
Când genele umbresc
Din rai...
Tu pierzi când dai
Și te ascunzi când ieși,
Și mă mai cerți că-n mine, șterși,
Copii ai dorului se sting
Când flăcările fug:
Alai...

Tu râzi când plângi
Și îmi vorbești când taci,
Și te mai plângi că-n mine zaci,
Ca-n plânset sarea, caldă,
Când pleoapele se scurg:
Adânci...

poezie de (6 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Metamorfoze

Prefă-te în vânt
să fiu liber în zborul meu
la drum de stele

Prefă-te în stea
să-mi arăți drumul
în noaptea ce-a învăluit
orașul inutil și adormit

Prefă-te în cuvânt
ce-aleargă rătăcind în vânt
și apoi, dacă vrei,
atunci când va fi să ne vedem,
să-ți amintești
să te prefaci
în cea mai mare IUBIRE

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook