Ileana

1.
Pesemne, stele am visat,
– Pe-un cer, din timpuri grele,
La tini' pe trup s-au arătat
Tulpini prea vechi de stele.

2.
Şi, poate, vremuri de-început
Spre spaţii să te cheme
Şi ai scăpa, din azimut
Spre-întâile lor gheme.

3.
Care sunt stele ce se nasc,
De mult, se scrie vreme,
Şi poate, încă, stele pasc
Lumini ce cresc, devreme.

4.
Din apă, este dorul meu,
Căci eu odesc' viaţa!
Iar dragostea de Dumnezeu
Se naşte dimineaţa.

5.
Cum mai sclipea-n, dor, sânul tău
Chemându-mă, pe moale
Căldura ta, ca un pârău
Din trupul cărnii tale.

6.
Îmi pare-acum că un sărut
O poamă, dulce-mi vine
Şi pielea ta, de început,
Se vaită, cu lumine.

7.
Şi cred că dacă n-aş ţinea
În palma asta aspră
Un sân, parfum din carnea ta,
Muri-voi, noaptea-albastră;

8.
Ea, de frumoasă, cum vă e
Gingaşă, o gazelă;
Şi poate pasăre-ar păre
Pe-o luntre fără velă.

9.
O mănăstire trupul ei
L-am prins, întâia oară...
În luntrea cărnii îi prăsei
Doi sâni ca două pară.

10.
Şi dacă,-odată, ai văzut
Cum geme căprioara,
Spre omul, când l-a cunoscut
De ea, spune vioara.

11.
Şi de adăst, un pic, s-o văd
Îmi pare că un rege
A luat un pumn de lut, prăpăd!
Frumosul să-l dezlege.

12.
Îmi pare, multe nu am spus,
De cum vă este fata,
Ea e duioasă, ca Iisus,
Mireasma-înlăcrimata!

13.
Iar dacă zac, de două ori,
Spre genele închise
Îmi par că nu sunt închisori
În moarte sau în vise.

14.
A treia oară,-am coborât
Cu pasul, de la stână,
La ea, îmi trece de urât,
Că am viaţă-n vână.

15.
Şi-mi pare, nimeni n-a ştiut
Că e aşa frumoasă;
Dar mie, -odată mi-a părut
C-ar fi ca o mireasă.

16.
Îmi pare că, în părul ei,
Stau stelele de ziuă;
Şi-ochiţii-s frumuşei
Şi nu mai ştii de iuă.

17.
Bujoru,-n părul ei, părea
O floare dintre stele;
În părul ei, ce izvora
Din noaptea fricii mele.

18.
Când coboram, pe munte,-n jos,
Copiii, după mine,
Şi nu ştiam, neserios,
Cătam mieri de albine.

19.
Cu un aşa frumos păcat,
I-am coborât la uşă,
Îmi pare, nimeni n-a aflat,
Afară, de-o mătuşă;

20.
Şi prunca mică, îmi părea,
Tot culegea afine;
Când coboram, pe piatra grea,
Fetiţele, cu mine...

21.
Şi nu vor şti că m-am deschis
Cum liliacu-n fiii,
Şi, adăstând, acum, în vis,
Îi rătăceam copiii...

22.
Un alt păstor, mai dulce ca
Feciorul ce ţi-apare
Ileana altul n-o afla
Şi nu ar fi oricare...

23.
Şi dacă,-odată, ai aflat,
Pe drumuri de răscruce,
Că se scoboară un bărbat,
Pe lângă loc de cruce,

24.
Tu pleacă-ţi capul în pământ
Să nu ştii ce-l aşteaptă!
Căci, poate-adus, frumos, de vânt
Îi bate ei, în poartă!

25.
Copiii l-au lăsat, târziu
La poartă nu e nime'
Pe uliţi, totul e pustiu
S-au risipit, puştime...

26.
Cu un aşa frumos păcat
Îi bate Ioan la uşă
Îmi pare nimeni n-a aflat
Dar ştie-o ţigăncuşă

27.
Te pleacă, omule şi lut,
Că nu ai şti ce vine
Îmi pare, stelele-au crescut
Ca trandafiri, pe spine.

28.
Să nu poţi şti ce stă în scump
Paharul, ce deşartă
Din mierea ei, pe care-o rump
În rană, bat la poartă.

29.
E faţa-i, plină de lumini,
Căci l-a văzut pe mire,
Prin merii adolescentini,
Ce-l scaldă, cu uimire.

30.
Un mai frumos, nu a văzut
Îi pare,-un păr de aur;
Şi ochii-i nu i-a cunoscut
Un trup, inel de faur.

31.
Cine eşti tu? Şi ce îmi vrei?
Întreabă-înduplecată.
Poate pe-o laviţă, să stei,
Cu trupul tău de fată!

32.
Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

33.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare.

34.
Şi poate-aşa, doar, îi păru
Căci lumea e ciudată
Un vis prea mare ne-încăpu
Ca un zuluf de fată.

35.
Şi poate, doară, nu ştim noi
Cum lumea se mai ţine
Cât stele, sus, se-arată, roi
Cu basme şi mulţime.

36.
Şi poame dulci, s-or desfăta
În mărul de la poartă
Un fel de pom de catifea
Ce lunile-s deşartă.

37.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

38.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

39.
Şi nu a trebuit mai mult,
Ca el să îi şoptească,
Sau să îi şuiere-n, tumult,
Din pofta lui trupească.

40.
Ileana, parc-a tresărit,
Dorinţa ei de fată,
Nu ştiu, acuma, ce-a zărit
E vie şi curată...

41.
Eu, mere am să-ţi dau, fecior,
Şi apa e destulă...
Am tras, la ziuă, din izvor...
Gingaşă-i şi credulă!

42.
Zic, merele s-au copt, din nou!
Dar nu la noi, pe munte...
Că ai tu mere, şi-un trusou
De rochii foarte multe...

43.
Tu adă vadra, şi, pe dat,
Primeşte-mă, în casă,
Pe-afară frigul s-a lăsat
Odat' te fac mireasă!

44.
Căci, lasă-mă să te alint,
Cum nu te ţine nime'
În ceruri stelele ne mint
Că viaţa-i dalb', şi ţine!

45.
Un strop de cer, pe gura mea,
Când buzele-mi se-adapă!
Din apa, ce i-o întindea
Din vadra fără groapă.

46.
Un strop de stea, pe buza lui
Şi gura ei întreagă
Să nu mai fie-a orişicui
Ci să îi steie dragă.

47.
Un strop de cer pe gura mea
Când buzele-mi se-adapă!
E floarea ce i-o întindea
Cu lacrima sub pleoapă.

48.
Şi fost-a un sărut dulceag
Lăsat, demult, de stele
Şi cum l-a prins, de-atunci, de drag...
Ivitu-s-au inele...

49.
Îmi pare, luna a zăcut
De sus, în trei lucarne
Şi, cred, o stea i-a cunoscut
Le-a coborât în carne.

50.
Un strop de nea, pe gura lui
Le-au încăput sărutul
Şi ea, acum, a nimănui
Şi visul, abătutul...

51.
Să îl mai ţină-încetişor
Să-i steie, pentru dânsul
O stea legată de un nor
Când o cuprinde plânsul.

52.
Ci lasă-mă să te alint
Să te cuprind în braţă!
Pesemne luna de argint
Se gată-n dimineaţă!

53.
Tu ţine-mă de mijlocel
Şi-mi află dezlegarea!
Pesemne cerul e ca el,
Şi el ar vrea chemarea...

54.
Tu eşti chiar raiul pe pământ!
Tu eşti alesul florii!
Aşa-i şoptea, alunecând,
S-o vadă peţitorii...

55.
Căci de acuma, suliţi cald
Răpun pe orişicare
E, încă, albul cel din fald
Le dă întâmpinare.

56.
În straie, noaptea se-încingea
Văzând, iar, frumuseţe...
Dar o pereche, alegea:
N-a vrut să-i dea bineţe!

57.
Tu eşti chiar roua ce-a căzut
În trup, de dimineaţă!
Sărut, eu nu am cunoscut
Dar eu ţi-am dat viaţă!

58.
Îmi eşti chemarea spre păcat
Şi eşti alunecare!
Păstor, ca tine, n-am aflat
Şi n-am ştiut de soare!

59.
Cuprinde-mi pieptu-încetişor,
Să stăm, acum, pe prispă,
Şi poate fiecare nor
S-o scurge în batistă...

60.
Să stăm acum, îngemănaţi,
Ca stelele-între ele,
Tu spune-mi de păstorii fraţi,
Şi zi-mi, iar, de inele!

61.
Îmi eşti chemarea, spre păcat,
Şi eşti alunecare!
Bărbat ca tine, n-am aflat!
Nu eşti ca orişicare!

62.
Îmi pare, coapsa i-a cuprins,
Pe mini' pe umflă plânsul
Să spun de basmu-acesta nins
Să-ţi zic, acum, de dânsul.

63.
Ileană, repede-ai lăsat
Să intre omu-n casă!
Cu poame, tu l-ai ospătat
Dar n-o să-i fi mireasă.

64.
Tu eşti chiar raiul pe pământ!
Tu eşti aleasa florii!
Aşa-i şoptim, alunecând,
De teama non-pudorii.

65.
Cu mere, el s-a ospătat
Şi i-a intrat în casă.
Ţigani, afară, au aflat
Că fata cea frumoasă,

66.
Lăsat-a jos oblonul greu
Şi l-a iubit în taină;
Îmi pare, ca feciorul meu!
Iar fata este faină!

67.
Pe la ferestre, norii grei
Au prins să bată ploaia;
Iar eu de-aici nu-întrezăresc
Păcatul şi odaia...

68.
Sunt mai frumoşi, ca-n început,
Un zeu cu-a lui lumină;
Îmi pare că sunt zei de lut
Frumos, târzia vină.

69.
Îmi pare, Cerul coborât
La ei, în Vadră, timpul
Şi nu ştiu cum de s-a vârât
În ochii-mi, tot Olimpul.

70.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

71.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

72.
Eu îţi voi face doi copii
Cu pielea ca de lapte,
Şi nimeni-n lume nu va şti!
Aşa-i spunea (prin şoapte...)

73.
Din trupul meu, doi prunci micuţi
Care să fii-va tine!
Îmi pare-atunci, că de la munţi
Un zvon, ca de albine,

74.
Se auzea prin ceruri reci...
Sunt stele, scânteiază...
Durerea, astăzi, mi-o petreci
De dincolo de rază.

75.
Tu eşti nebună, draga mea!
Te-am cunoscut, de ziuă!
Îmi pare luna, se hlizea,
La ce râdeau şi iuă...

76.
Eu te iubesc, şi m-ai ghicit!
Aşa să-mi stai, în taină!
- O stea, de dincolo de schit,
Zicea că mândra-i faină!

77.
Ne facem casa, sus, în munţi...
Să nu ne ştie nime'...
Doar brazii, munţii, cu-a' lor frunţi
Şi-a loc întunecime!

78.
Şi ne-om ascunde prin colibi'
Să stăm cu căpriorii
Şi o să-ţi fac lipii cu hribi
Când stau, pe casă, norii...

79.
Din trupul meu, îţi dau fecior
Şi, cred, şi o fetiţă...
Aşa-i şoptea, pe braţ, uşor,
Şi îşi lăsa-o cosiţă...

80.
Ne facem casa sus, pe plai,
Unde mai vin ciobanii
Să rămânem în colţ de rai
Astrâng, cu tine, anii...

81.
Îmi eşti pierzare, draga mea,
Iar eu cioban la stână,
Nu pot să 'mâi, în casa ta,
Mai mult de-o săptămână!

82.
Dar te iubesc cum nu vei ştii
Bărbatul să iubească...
Şi îmi vei ţine doi copii
Acolo, sus pe creastă...

83.
La stână, o să păstorim
Peste cinci oi, o sută,
La iarnă, te-oi iubi, să fim
În nuntă, ne-începută;

84.
Te-oi învăţa, cu graiu mieu
Cum zace,-n vedre, brânza!
Ţi-oi da plăcinte, vinuri, eu
Aşa să-mi fie-osânza!

85.
Şi te-oi iubi, atunci, deplin,
Căci îmi vei fi nevastă,
Şi nu ştia, atunci, venin
Ce ar fi fost năpastă;

86.
Pe-afară zorii se hlizeau
Stătea la el în braţă;
Îmi pare, dânşii-i blestemau
Acum, spre dimineaţă.

87.
Şi ultimele, stele,-încet
Priveau îmbrăţişarea;
Precum iubeşte un poet
Să vază, singur, marea.

88.
Departe, sori invidioşi
Duceau, pe căi de lapte,
Invidia din ochi sticloşi
Pe merele ei coapte...

89.
C-un braţ, e prinsă de Ioan
Şi ţine-îmbrăţişarea!
Cum anul leagă strâns alt an
Şi fulgii ţin ninsoarea...

90.
Îmi pare, ultimul lui strai
Păstra, adânc, secretul
În munte, sus, adânc, pe-un plai,
Nu îl iubea ascetul...

91.
L-a blestemat, cu un cuvânt,
Să nu îşi ia mireasă!
Că dacă-şi ia, până-n pământ,
Năpasta să-l descoasă!

92.
Pe la ferestre, doi ţigani
Cătau, acum s-o rumpă
Ce era cu fata, cu Ioan,
Cu legătura scumpă...

93.
Pesemne,-n casă glasul lor
Un fel de mică oaste,
Ci o mătuşă, la picior,
I-a dus înspre năpaste...

94.
Şi ele iute s-au zorit,
Femeile din casă,
Să-l de-a afar' pe nepoftit
Nicicând n-o să-l mai lasă.

95.
Ileana-i plânsă şi, mereu,
La geamuri fără soartă.
"Eu sunt chiar raza, din antreu,
Ce-ţi intră pe la poartă!"

96.
E-n lacrimi, mult a mai zăcut
Cu ochii, pe la uliţi',
Cum soarele e prefăcut
În zeci de mii de suliţi'...

97.
Ce lăcrimare e în cer,
E bolta-îndurerată,
Îmi pare soarele-un cerber
Ce plânge după-o fată.

98.
De seara, azi, se va lăsa,
Pe poartă, s-o mângâie,
Aşa mă simt, în lumea mea,
Că-i unsă cu tămâie...

99.
Căci fata, astăzi, a plecat
Să steie-n mănăstire,
Pe ochii ei, fără păcat,
El i-a rămas de mire!

100.
Îşi aminteşte, oare, cum
Pe braţe a ţinut-o,
O şoaptă caldă, nu oricum,
Cum, poate, a crezut-o.

101.
Şi credem ochii ei curaţi,
Îi ştim promisiunea,
Ce doi copii-îndelung visaţi
Şi-o stână, în genunea,

102.
Unde-adăstau şi nori, şi miei,
Şi stele nepătate,
Acum coşmaruri şi idei,
Din vieţile furate;

103.
Căci timpul, vârsta, spală tot
Şi l-a uita odată...
Şi timpul va-îngheţa,-n complot,
O viaţă nepătată!

104.
În mintea ei, doi copilaşi
Desculţi, merg sus, pe munte
Cu ei, frumosul ciobănaş
Ce stă să îi asculte...

105.
Căci lacrima i-un început
De aspră penitenţă
Nu-i soarele nepriceput
Să-i dea, uşor, clemenţă.

106.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare
La Crucea sfântă, care-un gând
Aşteaptă de-la-oricare.

107.
Şi, parcă, Ceru-îndurerat
'Napoi la el primeşte
Un suflet poate întinat
Şi de păcătuieşte...

108.
Şi parcă cerul, de dureri,
De sus, pe ei, i-ascultă
Păcatul lor, acel de ieri
Ar vrea durere multă.

109.
Şi parcă Ceru-îndurerat
'Napoi la el primeşte
Un suflet, credem, încercat
Nimic nu îl priveşte;

110.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare...
Nu-i ca Ileana pe pământ
Ioan, nu-i ca oricare...

111.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

112.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare!
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări

Cu palma ta, îmi desfăceai destinul,
Îmi pare că-mi ziceai că sunt frumos...
De prin caişi dulceaţa, ca şi vinul
Din apă binecuvântată de Hristos,

Se scutura în aer şi prin poame.
Sus, miroseau caişii, mâna goală
Se străduia prin rodul de prin coame
Sclipi-ţ-ar trupul cu sclipiri de fală!

Caisele-ntrupează-un drum de rod
Îmi pare că-s magii, că-s vrăji de ceaţă
Întins livezii ca un fel de pod
Cu rotunjimi ce dau a dimineaţă.

Eu sunt bărbatul tău, la-frunte-amoiul,
Astrânge-mă, îţi zic, din depărtare...
Dar glasul meu, sărmanul, ca strigoiul
Se pierde în tăcerea cea mai mare;

Adastă-acum în iarba ce te cheamă,
Ca pe un flutur gol, recunoscut!
Dar nu, rămâi doar gândul meu de seamă
Că niciodată nu te-am cunoscut;

Căci între noi, bătăi de ani de râpă
Mâncaţi de antipozi şi de-arahnide
Desene moi, ce trupul ţi-l ocupă
Un strai frumos şi oasele silfide.

Îmi pare, cu o nimfă să te-asemeni,
iar de invoc Egiptul, sunt robit
să zac acum lângă ăşti doi gemeni
genunchii tăi, şi nici nu i-am zărit.

Nu fi acum o fluturare rară...
Îmi pare că pe-afară-i rost de mas
Şi gând la gând, spre mine te coboară
În carnea-n care încă am rămas.

()

Ce să-ţi mai spun acum, la despărţire?
Frumoasă eşti, nebuna mea nălucă
Din pomul cu esenţe în neştire
Îţi dau caise, calea să-ţi aducă...

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Ana

Cine-ar fi crezut ca vântul
Va avea un scop al lui,
Si că -mi va purta cuvântul
Oriunde si chiar oricui.

L-am rugat să nu se ducă
Mai departe de-al tău sat,
Si de-atunci umblă nălucă,
Dar te tine nu a dat.

L-am ghidat cum am putut,
Chipul tău i-am arătat,
Pur si simplu n-a văzut
Chipul tău în acel sat.

A venit plângând la mine,
Suierand că n-a găsit
Stau si mă gândesc mai bine,
Oare ce l-o fi oprit?

Am vorbit apoi spre soare,
Mi-a zâmbit si-a luminat,
M-am gândit că n-ai scăpare
Dar nici el nu te-a aflat.

Zi de zi el străluceşte,
Si lumina si-o trimite,
Prin ferestre tot priveşte,
Nici o casă nu omite.

A mai prins zile cu nori,
Chiar si-asa nu pot pricepe,
Calea ta-ncotro se-nedreaptă,
Drumul tău unde începe?

L-am lăsat să cerceteze
Satul, timp destul să vadă,
Dar i-am spus să înceteze
Neavând nici o dovadă...

Am vorbit apoi cu luna,
Poate o afla ceva,
Ajutată fiind de stele,
Pun speranţele în ea.

Si-a-nceput strajerul nopţii
Cu armata ei cerească,
Luminând satul cu toţii
Încercând să te găsească.

Nopţi întregi cu lună plină,
Chiar si stele cazatoare,
Căutând a mea regină,
Invizibilă se pare...

Au trimis în jur comete,
Si pe marte l-au rugat,
Au găsit atâtea fete
Dar de tine nu au dat...

Am vrut să vorbesc cu piatra,
Însă ea în taina ei,
Mi-a soptit să-mi caut fata
Doar cu ochişorii mei.

Căci de jur asa iubire,
Oare n-as putea călca
Personal in sat la tine
Si să -ntreb pe cineva?

I-am zâmbit si doar atât,
Nu cred că ar înţelege
Cum iubeste si nici cât,
Inima acestui rege...

Stau acum si ma gândesc,
Oare cum nu te-au găsit?
Vântul, soarele si luna...
Înţeleg că am greşit.

Vântul a umblat degeaba,
Asa lin în ritmul său,
Sigur te-a-ntalnit si sigur
S-a pierdut in părul tău.

Soarele atât de mare,
Dar asa de mititel...
Cum avea sa te zareasca,
Cand lucesti mai mult ca el...

Luna si atâtea stele
Nici ele n-au realizat
Că esti una dintre ele,
Chiar regina din regat.

Căutau fără -ncetare
Dar greşit de la-nceput
Te stiau o muritoare,
Simplă viaţă -n chip de lut.

Cea mai mare -n infinit,
Tu esti steaua mea, doar una,
Nu aveam cum te găsi,
Mi-a recunoscut si luna.

În sfârsit am înţeles,
Că eu pot să te găsesc,
Ascultând de ce-am in suflet
Ca eşti fata ce-o iubesc.

Mi-e asa ruşine -acum
Că am apelat la astre,
Să ghideze al meu drum
Spre poarta iubirii noastre.

Dacă vreau să reuşesc
Trebuie să -nfrunt o lume,
Pentru fata ce iubesc,
Ana.. sa îţi spun pe nume.

Nu-i secret ca te -ndragesc,
Spui ca pare prea ciudat...
Eu stiu sigur, nu greşesc,
Nu-i nimic de explicat.

Poate că mi-ai fost aproape,
C-un cuvânt sau altceva,
Noaptea mi te-ascunzi sub pleoape,
Visul meu... dragostea mea...

Ajutor eu nu mai caut,
Singur am sa te gasesc,
Spun si astăzi cu tărie
Ca esti fata ce-o iubesc.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva ca tine

Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nţeleagă bine
Să îmi iubească râsul şi ochii să-i iubească
Şi-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Şi-acum când eşti aici eu nu ştiu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că eşti real şi toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viaţa mă loveşte cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu eşti mereu aici
Eşti lumea mea, eşti cerul, eşti o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aş putea
Probleme şi necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ţii în braţe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru şi-l spun fără ruşine
Că n-aş putea trăi fără un om ca tine.

poezie de Jessica Sings, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de catifea

Pe-o aripă în zare, pe-o aripă de dor
Când lacrima din vise mă face ca să mor
Pe cerul luminat şi ochii mei de foc
Eşti o iubire amară, eşti cel mai simplu joc.

M-ascund în visul meu ca să trăiesc în doi
În amintirea vie să fim doar printre ploi
Cocorii să plutească în ale noastre sfere
Să contopim cu drag duioase atmosfere.

Pe cerul meu albastru şi plin de bucurie
Gingaşe gânduri zboară spre zarea aurie
Şi umbre din trecut să le lăsăm de vrei
Pe crestele abrupte din munţi înalţi şi grei.

Să ne îmbrăţişăm, să fim două speranţe
Pe buzele de stele, himere rezonanţe
Cu braţul te cuprind, eşti ca un nor vremelnic
Hoinar ajung acum, cu pasul şovăielnic.

Căci nu mai ştiu cum e iubirea cea suavă
Risipa mea de-o viaţă o simt ca o otravă
Am încetat să cred în mica noastră lume
Şi n-am mai dat acum iubirii niciun nume.

În suflete noastre veşnic îndrăgostite
Sunt adevăruri mute ce nu pot fi rostite
Te voi porta mereu în suflet ca pe-o stea
Să străluceşti etern pe-un cer de catifea.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătruns de iubire

Este vară, este soare,
Păsările ciripesc
Inima în piept tresare
Când în ochii tăi privesc.

Cerul este mai senin
Marea pare mai albastră,
De mână cu drag te ţin
Pătruns de iubirea noastră.

Sângele îmi curge-n vine
Simt fiorul cunoscut
Când tu te lipeşti de mine
Şi eu gura ţi-o sărut.

Este foarte cald afară,
Iar dorinţa s-a aprins
Căci nu este prima oară
C-aşa tare m-ai încins.

Şi în mândrul peisaj
Între cer, pământ şi ape
Ştiu că nu eşti un miraj,
Fiindcă-ţi simt trupul aproape.

Seara-acum se lasă sfântă
Se-aprind stelele cereşti,
Însă cel mai mult mă încântă
Că îmi spui că mă iubeşti.

Ne-am topit unul în altul
Plini de senzualitate
Aşteptând să facem saltul
În vasta eternitate.

poezie de Octavian Cocoş (22 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi pare rău?

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege viaţa pură

Prea ocupat, ca să priveşti realitatea,
Gol pe dinăuntru, ţi-ai vândut de mult identitatea.

Vrei echitate?
Tu tot mai crezi că libertatea e undeva, departe?

Îţi laşi visele deoparte, ca pe o carte, prăfuită pe o masă de sticlă ce nici nu coboară dar nici nu ridică,
Nimic, căci "ceva-ul" pare prea greu,
Plăcerea îţi stă acum în monezile ce te privesc din portmoneu.

Lupţi împotriva dogmelor şi a sistemelor,
Însă îngenunchiezi la picioarele consumerismului şi antenelor.
Ştii deja că nu îţi face bine, să fugi de umbra ce se tot ţine după tine,
Să negi superficialitatea ce ţi s-a lipit de minte ca mierea de albine.

Nu este dulce, şi nici nu a fost vreodată,
Băiat sau fată, needucat sau educată, lumea tot pare nedreaptă.
Strânge-ţi laolaltă, forţele ce par să te fi părăsit, interoghează gândurile ce îţi repetă zi de zi că nu eşti văzut, dorit sau iubit.

Respiră pe beat, şi lasă-ţi inima să cânte odată cu tine, dezbracă-te de judecată şi sari gol în marea caldă,
De iubire, pluteşte pe spate căci te va ţine, pe tine, da, te ştie deja atât de bine.

Nu ai fost nicicând renegat, ci tu singur te-ai îndepărtat.
Acum te crezi blestemat, de parcă Dumnezeu te-a uitat,
Chiar şi auzul acestui cuvânt îţi pare străin, parcă îţi sună ciudat.

E păcat, să continui în felul ăsta,
Tu nu eşti un străin, tu nu eşti ăsta.

Ieşi din rol, ca orice bun actor, ce îşi face treaba şi apoi pune capul pe pernă matol, cu creierul îmbibat de alcool.
Nu provenit din băutură, ci stros picătură cu picătură din literatură, din poezie, din pictură.

Renunţă la ură,
Alege viaţa fără ea, alege viaţa pură.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra anilor deşerţi

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauţi printre stele,
Şi regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ţi veştezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocoleşti
Şi-mprăştii tot norocul?
El îţi surâde să-l doreşti
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înţelegi şi nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulţi sfetnici? Dar şi ei,
Ca să greşeşti aşteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porţi
Ce-o ştii că-i pentru tine?
Şi măsori anii pentru morţi
Crezând că aşa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Şi-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu ştiu de azi sau mâine mor
Şi nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viaţa-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deşerţi
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierţi
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranţei ţi-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau şi… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai eşti a ta.

Întreb mereu, şi-am întrebat
Dintre pereţii reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproş pe veci.

Să vii totuşi la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ţi scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la ţintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ţi ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se şi peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ţi ceri iertare,
Sunt veşnicie… Nu mă ai.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu eşti minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Eşti Armonie-n cânt şi-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Eşti trup şi suflet şi eşti gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porţi chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinaţia Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuşi Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieţi,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aştepţi?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este şi bun...
Tu eşti o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Şi-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu eşti micuţa mea prinţesă,
Eu ştiu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost şi vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când eşti cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu eşti devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente şi de dor!
Să te urăsc că eşti Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deşi îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care îşi au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aştepţi? Eu am să vin?

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru cei mai frumoşi miri

Pe cerul vieţii mele fluturi zboară...
Ază îţi voi fi mireasă-ntâia oară,
Un vis frumos, un înger de lumină,
Ce-a prins prin tine, Gigi, rădăcină.

S-a aşezat lumina-n diademă...
Azi mi-a jurat o dragoste eternă.
Eternitatea ne va înfia,
Căci tu vei fi al meu şi eu a ta.

Eşti cea mai frumoasă, femeie!

Femeie, astăzi eşti cea mai frumoasă,
Strălucitoare stea din Carul Mare,
Căci Gigi te-a ales să-i fii mireasă...
Să-ţi fie viaţa cânt şi sărbătoare.

Eşti Soarele şi viaţa pentru care
A-nmugurit lumina la altar,
Eşti vis, lumină, pace, sărbătoare,
Eşti dragostea cea fără de hotar.

Eşti trandafirul prin în diadema
Eternului. Căci azi te-ai cununat
Şi stelele vor răsări pe trena
Ce cu iubire-n suflet ai brodat.

Promisiune
De azi cu tine-alerg prin visul meu,
Sunt şi voi fi mereu îngerul tău...
Promisiune, adevăr, dreptate...
Vom fi acelaşi pas până la moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...neoficial

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, raza mea de soare

Mamă,

Ies afară şi mie frig.
Intru-n casă şi mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranţa îmi e mică.

Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzeşti.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă priveşti.

Pe băncuţa de la poartă
zi de zi, mamă te-aştept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.

Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegeşte pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.

Noaptea privesc mândra lună
şi îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât eşti de strălucitoare.

Mamă – raza mea de soare!
Mamă – icoană mare şi sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!