Împrăștiați, fără de întoarcere...
Ne-mprăștiem prin lume, uitându-ne strămoșii...
Ne-mprăștiem prin lume, ne-mprăștiem ca proștii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă tați,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitați...
Lăsăm în urmă totul tradiții, moșteniri...
Lăsăm hoți să ne fure trăirea din simțiri...
Ne-mprăștiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...
La tot ce am avut și nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăștiem prin lume, pentru c-așa se vrea,
Că nu pot vinde țara cu tot cu noi în ea...
Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăștiați, prin lume rătăciți,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiți...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.