Un colţ de lume fragil şi sălbatic

mereu când primesc pachet de acasă
mama trimite medicamente
de la drogheria din colţ
degetele ridicate împotriva fumatului
mă fac să-i neg viciului frumuseţea

din oase n-a apucat să crească nimic
doar
suflarea ta împrăştie un miros plăcut
Domnului
omule fă ce ai de făcut
repede
cine iubeşte iubeşte înmiit
îmi spun de câte ori repet aceleaşi greşeli
pe care le fac bărbaţii
în dragoste

nu cred pentru că acum sunt vindecat
iar singurătatea îşi atinge scopul
precum o femeie care vrea ciocolată
îmi imaginez acele cuvinte risipite în lume
normale
dar mă prefac cu felul meu de a mă insinua între silabele lor
că-mi păstrez echilibrul

mi-ar plăcea să deschid cu ele uşa
spre locul copilăriei
aşa cum pretindeai că arată iubirea
crezând că aparţin vreunui grup dedicat misterelor lumii
numai
că unul din acele mistere musteşte de pace precum iarba călcată
din jurul unei fântâni cu găleata pe lanţ
din copilărie

mă simt mai departe de lume decât am fost vreodată
cu ochii lipsiţi de gene
reclam timpul petrecut în uterul mamei
timpul căruia i-am supravieţuit
până am învăţat că trupul înseamnă mai mult decât durere
şi am putut renunţa la tot ce-şi doreşte un om normal
libertatea prin sine

te-am rugat să mă-ngropi singură
te încăpăţânai convinsă
de importanţa detaliilor

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc omului din cer

mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
şi pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligenţă artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsuceşte cheiţa,
iar eu îmi iau tableta şi umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găseşte pe cineva să-l asculte..

îmi lipseşte răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulţumesc omului din cer că ne suprapunem aceluiaşi gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul şi asemănarea lui
dimineaţa mi-a fost milă că moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiţi despre iad.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beautiful music piano

de obicei când beau nu mă opresc
la nicio femeie
mama îmi pune gheaţă pe frunte
sunt sigur că mor
trece cu jarul deasupra palidei mele priviri
pe care o schimb cu cine se nimereşte să-mi ţină loc de iubită
noaptea se învârte odată cu limbile ceasului
las' că ţi-a fost şi mai bine

nimeni nu-ţi poate lua locul
în inima mea sunt multe feluri de animale ce reprezintă
plăcerea lumii de a întoarce lucrurile
bună seara iubito
ce otravă mi-a pregătit bijutierul curţii regale
dacă mă văd mai frumos decât răsăritul din baltă
cu părul plin de nisip
cu degetele subţiate de obiceiul de a fura zâmbete
şi de ce azi mă încearcă o nostalgie soră cu epilepsia

cât timp pot să iubesc nu cred în miracole
viaţa mă scoate din minţi
precum un câmp de luptă împrejmuit de sârmă ghimpată
o pasăre învăţată cu oameni îmi cere mărunt
să-şi cumpere loc deasupra capului meu
mi-e teamă
nu cumva să crească pomul din care
Dumnezeu ar vrea să mănânce

la fel ca diavolul ascult muzică bună

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte fără rezerve

Într-o lume în care
ura este la putere
fii devastat de ură
şi iubeşte intens,
iubeşte fără să aştepţi
ceva în schimb.
Cine te arde în interior
este cea mai mare
recompensă a ta.
Iubeşte fără rezerve
pentru că dragostea
te îmbogăţeşte pe tine.
Celor ce le place
să te rănească
nu le raspunde la fel.
Dragostea, are toate formele sale,
iubirea fără limite
şi aşa poţi cunoaşte infinitul.
Iubeşte nebunia
şi scapă de nebunia lumii.
Unora le place durerea,
le place să provoace
şi sădesc răutate
în inima ta.
Iubeşte mai mult decât
te-au iubit vreodată ei pe tine.

poezie de Eugenia Calancea (17 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metalurgie

precum un simbol de pe clădiri
din secolul optsprezece
m-am lăsat atras de farmecul vechiului
mai mult decât lumea reală
trupul avea alt punct de vedere
trandafirii cu exploziile lor controlate

dedesubt exista un spaţiu
pentru emoţii puternice
pe una din laturi scria
hainele de vară ale lui mary

după ce mi-au spus că ai murit primul lucru a fost
să întreb
dacă pot să-ţi vorbesc
şi totuşi nu era vorba despre un joc sau vreun medium
doar un spirit puţin mai deschis
la nou
între cer şi grămada de frunze arse
dezvelea statuia primului atom frate cu mine
sărind peste epoci
răul avea urme de fier sub unghii sunetul se amesteca
printre lucruri
de folos generaţiilor următoare
mi-ar plăcea să las ceva de zece ori mai puternic decât fragmentul
ieşit prin coaja copacului de pâine

mă plimbam cu buricele pe rama ferestrei ce da
spre locul unde fiul Omului cina cu nişte tipi ce păreau
cerşetori înainte de momentul când vocea lui m-a oprit:
prietene,
fă-o repede!

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur/ă împotriva lumii?

Singur/ă împotriva lumii? Ce-ar fi dacă ţi-aş spune că lumea eşti chiar tu? Împotriva cui ai fi atunci, şi ce definiţie ar mai avea singurătatea?

Fară o idee despre ea, cum arată libertatea?

Stai, nu te grăbi să îmi răspunzi.

Relaxează-te, respiră, fă o plimbare în natură, sau stai exact acolo unde eşti. Observă totul, observă-ţi respiraţia şi bătăile inimii, observă agitaţia minţii. Observă toate acele gânduri care îţi trec prin cap, iubeşte toată harababura. Deschide-ţi inima larg şi îmbrăţişează momentul, cu tot ce vine el. Doar aşa libertatea şi pacea se redescoperă pe sine ca fiind deja prezente, deja acolo, cu tine, în fiecare moment al fiecărei zile.

Fă cum ţi-am zis şi îţi promit, că tot ceea ce îţi doreşti ţi se va întinde la picioare. Nu te preocupa, căci viaţa nu e altceva, decât o oglindire a fiinţei tale. Iar dacă-năuntru laşi să fie soare, totul în jur va afla de-acea schimbare şi se va transforma în sărbătoare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-şi doreşte o femeie?

Ce-şi doreşte o femeie
Ceas de ceas şi zi de zi?
Îţi spun eu acum, bărbate,
Dar atent te rog să fii!

Vrea mereu să se trezească
Mângâiată de-un sărut
Dăruit de cel pe care
L-a primit în aşternut.

Vrea să fie alintată,
Protejată şi iubită,
Vrea să fie, câteodată,
Nu surprinsă, ci... uimită

Uimită c-o vorbă dulce,
Uimită cu-n gest frumos,
Gest făcut de cel pe care
Îl iubeşte – al ei soţ.

Şi mai vrea, de sărbători,
Când se-mbracă mai... festiv,
Să-l surprindă pe-al ei soţ
Privind-o.... admirativ.

Să citească-n ochii lui
Dragoste, respect, mândrie,
Să-i audă gândurile:
"O iubesc! Oare ea stie?"

Şi uşor, luându-i mâna,
Într-un gest cavaleresc,
Să-l audă că-i şopteşte:
"Eşti frumoasă! Te iubesc!"

Ce-şi doreşte o femeie?
O floare, din când în când.
Dar nu că-i vreo sărbătoare.
Ci că lui îi dă prin gând

Să-i facă o bucurie.
Gândul lui a fost la ea,
Că doar ştie cât de tare
Floarea o va bucura.

Uneori, la ceas de seară,
Dup-o zi obositoare,
Când o vede supărată,
S-o întrebe ce o doare.

Să nu stea cu nepăsare
La televizor, în pat,
Ignorându-i suferinţa.
Asta nu-i de acceptat!

Dacă vede că-i nervoasă,
"Cu fundu-n sus", iritată,
Să aibă puţin răbdare,
Că nu e ea vinovată.

Precis are un motiv serios,
Doar că lui îi scapă
Ai puţintică răbdare,
Fii drăguţ şi o să-i treacă.

Ce-şi doreşte o femeie?
Un bărbat nu poate stii....
Vrea să fie preţuită
Şi iubită zi de zi!

Ea continuu dăruieşte
Muncă, timp şi energie.
Face tot ce-i stă-n putere
Pentru a-ţi fi bine ţie.

Ţie, celui ce-i eşti soţ
Şi copiilor, la fel.
Viaţa ei este-n viteză,
Are ritm de carusel.

Uneori te ameţeşte,
Simţi că ritmul nu-l poţi ţine
Şi tot ea te-ncurajează:
"Nu-ţi fă griji, că va fi bine!"

Şi când tu eşti obosit,
Dup-o zi istovitoare,
Ea, chiar de-i mai obosită,
Tot te-ntreabă ce te doare.

Cu-n zâmbet şi-o mângâiere
Te-nveleşte şi îţi spune:
"Odihneşte-te, iubire,
Şi-o să fii mai bine mâine!"

Ce-şi doreşte o femeie?
Hai serios, oare îţi pasă?
Vrea să fie fericită!
Vrea să-i fie bine-acasă!

Vrea ca soţul ei să-i fie
Şi prieten şi iubit.
Vrea ca lui să-i fie bine,
Vrea să-l vadă fericit!

Să îi poată povesti
Câte-n lună şi în stele,
Zilele să le împartă,
De-or fi bune, de-or fi rele.

Din priviri să se-nţeleagă
Şi să râdă amândoi
De vreo glumă de demult
Gustată doar de ei doi.

Şi acum, în încheiere,
Dacă tot n-aţi priceput
Ce-şi doreşte o femeie,
O s-o iau de la-nceput!

Staţi puţin, că am glumit!
Dragi bărbaţi, nu disperaţi!
Ştim că n-aveţi timp de astea
Sunteţi oameni ocupati.

Ce e cu-atâtea pretenţii?
Fetele-au înnebunit?
Oare ele nu observă
Că noi am încărunţit?

Nu prea mai avem răbdare
Pentru chestii... siropoase.
De stăm prea mult într-un loc
Ne-apucă dureri de oase.

Pentru voi, ai noştri soţi,
Să facem un rezumat:
Ce-şi doreşte o femeie?
Vrea un minunat BĂRBAT!

Unul care s-o cunoască,
S-o accepte, s-o iubească,
Să-i fie mereu alături,
Lângă el să-mbătrânească.

Să se certe, să se-mpace,
Să se bucure-mpreună,
Să-şi aline suferinţa,
Să-şi facă viaţa bună.

Fetelor, vă spun acum,
Şi cu asta-am terminat:
Îl avem chiar lângă noi
Pe-acel minunat BĂRBAT!
Doar că el s-a... camuflat

Ne iubeşte-n felul lui,
Aşa cum numai el ştie,
Aşezat şi liniştit,
Fără multă poezie.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doine sub caldarâm

Merg pe caldarâm în nor de fum
Şi aud sub el flori ce şoptesc
Cu iarba să răsară acum
Închise-n bitume ce-nlăţuiesc

Cu lanturi de beton turme
De asini de cauciuc cu fum
Ce ni se pare că ne fug
Mai repede prin astă lume

Să-nselăm timpul în viteză
Când de fapt el înaintează
Cu cât mai repede noi fugim
Să încercăm să-l păcălim

Invârtindu-i în fum acele
Spre ce nu dorim, cafalcele
Ce le-am pus roţi de dorinţi
Să ajungem in clipe prinţi

Cu o secundă mai repede
Să o trăim in plus prea efemer
Când nisipul ne fuge ager
Cu noi oricând, oriunde

In era vitezei malefice
In scriie de metal carapace
A unor melci mult prea lenţi
Să întrecem in fugă neglijenţi

Timpul ce nu se stă decât
Când privesti ce e dedesubt
În umbra florii ce va înflorii
Atunci când noi nu vom mai fi

Prin crăpături de caldarâm
Unde aud doine de flori acum

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o inviţi pe minte să plece de la masa veşniciei, pentru că nu are ce căuta Aici ea zice: "Stai un pic să îţi spun cum văd eu importanţa MEA, nu pălăvrăgesc mult, DOAR AŞA cât pentru o existenţă." Şi atunci ce îţi rămâne de făcut când cineva iubeşte mai mult sclavia persoanei decât libertatea nemărginită? Îl trimiţi înapoi la mama lui mintea până ce viaţa îl va muşca, dacă are acest noroc. Atunci va fi dispus pentru prima dată să audă şi să primească cu adevărat invitaţia Libertăţii la Libertate!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

În crucea nopţii, la icoană, se roagă maica-nlăcrimată,
Ca traiul puilor să fie frumos ca noaptea înstelată
Şi orice rău sau greutate va fi menit să îi lovească,
Prin mila Domnului preasfântă, să fie ea să o primească.

Rămasă singură, bătrână, mereu la poartă-i e cărarea,
Lumina ochilor, scăzută, sub mână iscodeşte zarea,
Căci dorul o macină în zile şi-n nopţile fără hodină
Şi-ar vrea pe toţi să-i vadă-n prag, până să plece spre lumină.

O mamă, pentru ai ei copii e pururi sfântă şi frumoasă,
Cum sfânt e visul ce în nopţi le poartă sufletul acasă,
La candela de la icoană, la mămăliga aburindă,
La chipul mamei din fereastră, la uşa care dă în tindă.

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Nu sunt atât de sigur în privinţa lui. Nu ştiu dacă într-adevăr e demn de încredere în acest sens. Am înţeles că, în general, îi plac fetele. Toate!
To Kuny: Zvonuri, dragule... De altfel, s-ar putea să-i placă, nu zic că nu, însă numai una i-a cucerit lui inima, iar aceea e sora ta! Celelalte nu prezintă interes pentru el. Aşa că, linişteşte-te, băiatul meu! Sunt convins că nu e nimic între ei doi, nimic din ceea ce-ţi imaginezi tu acum.
Nick: Sper să ai dreptate. Deşi Maria mi-a spus că mai de mult îi plăcea de el.
To Kuny: Îi plăcea de el?! Asta nu înseamnă nimic rău. Dimpotrivă! E bine că a fost sinceră cu tine, a fost corectă. Astfel ţi-a demonstrat că ţine cu adevărat la tine, mult, mult de tot şi că e demnă de încrederea ta! Crede-mă, dragul meu, el nu reprezintă nimic pentru blondina ta, nimic mai mult decât un foarte bun coleg şi prieten, atâta tot! Deşi nu pot nega, e un tip atrăgător, interesant. Dar ea te iubeşte pe tine acum; doar pe tine, nu şi pe el.
Nick: Păi... Nu ştiu, tată. Nu ştiu ce să spun, ce să cred. Cert este însă că nu mi-a plăcut deloc să-i văd îmbrăţişaţi. De altfel, s-au mai manifestat ei astfel, destul de des chiar, însă când eram şi eu de faţă, de asta nu m-a deranjat foarte mult văzându-i, considerând că e un gest normal între nişte vechi colegi, dar dacă procedează astfel şi în lipsa mea, situaţia se schimbă.
To Kuny: Off, dragul meu, asta-i clar gelozie. Ai devenit deja gelos, deşi n-ai motive întemeiate. Crede-mă, Nick, gelozia nu-i pentru tine! E un sentiment puternic, straniu, deloc plăcut, periculos chiar. Nu-l lăsa să te domine! Înfrânge acest sentiment şi lucrurile se vor clarifica. Deci, ce spui acum? Ce intenţionezi să faci?
Nick: Nu ştiu, tată. Nu sunt sigur. Tu ce crezi că ar fi mai bine?
To Kuny: Eu, dragul meu, te-aş sfătui să-i dai ocazia să-ţi explice ce s-a întâmplat de fapt, unuia dintre ei. Vorbeşte cu unul dintre ei şi încearcă să fii cât mai calm posibil, cât mai lucid. Nu te lăsa condus de gelozie; nu te-ar duce la nimic bun! Aşa cred eu c-ar trebui să procedezi. Tu însă, faci cum crezi tu c-ar fi bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica este femeia care naşte, poetul este cel care fecundează... Muzica e femeie. Femeia înseamnă dragoste, dar o dragoste primitore şi care, atunci când primeşte, se dăruieşte pe deplin. Femeia devine ea însăşi abia în clipa când se abandonează... O femeie care nu iubeşte cu această mândrie dăruitoare e o femeie care nu iubeşte deloc. Iar o femeie care nu iubeşte deloc este cel mai respingător spectacol din lume.

citat celebru din Richard Wagner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii adevăraţi nu mănâncă budincă decât dacă ea-i dezbrăcată

Am o prietenă foarte frumoasă şi, oh, atât de tânără...
Soţia mea ştie de noi, deci e ca atunci când totul e spus şi... gata;
nu se iţeşte nicio umbră de gelozie când îi ofer tinerei sfaturile
unui bătrân veteran care şi-a avut partea lui de lupte şi de cicatrici.

Ea-mi spune cât îl iubeşte şi cât de mult ţine la ultimul ei prieten,
dar el, pentru un motiv sau altul, încă nu înţelege pe deplin
că o femeie adevărată vrea să simtă, ea controlează mai puţin
lucrurile în acele momente speciale, când e întinsă sub el.

Pentru că un bărbat care-şi merită sarea
ştie ce doreşte o femeie adevărată...
Şi-ar trebui s-aibă dracului boaşe să-i ofere ceea ce vrea!

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scaunul meu înflorit din sud

îmi aduc aminte unde era luna pe cer,
atunci când primii oameni cuprinşi de îndoială
au fugit crezând că vor scăpa
de ceva ce mie îmi pare că mă pripesc dacă spun
lumii să nu se teamă.

în acest caz,
sărutul ca morfologia iubirii seamănă cu o depresie
necesară,
ceva ce nu voi avea niciodată,
un loc fără nume pe hărţi,
îmi fac curaj recitând din marii poeţi:
omule, nu muri singur aici,
plin de răbdare,
Dumnezeu cu privirea fixă
ascultă în tăcere.

din marile năpaste pe care ni le trimite, probabil
nebunia e cea mai frumoasă,
ne dă libertatea să stricăm la întâmplare,
să ne împrietenim cu puternicii zilei.
până să vând dantelă pe podul cel lung,
nu puteam să trec cu vederea acele monede
de aramă,
silueta unor femei
care se îndepărtează.

nimic mai seducător.

pustiul îmi poartă strigătul încoace şi-ncolo,
iar eu în pat cu duşmanul
dezmierd un vin pe care nu-l beau pentru gustul său,
ci pentru dorinţa de a simţi briza sărată
a mării, pe care întâmplarea a pus-o aproape
de mine, atât de bucuros ştiind
că
voi prinde ziua de mâine
ca pe un sacrificiu ce nu se cuvine.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât nu mi-am imaginat şi nu pot să-mi imaginez vreodată cum voi muri, este mult mai simplu să mă gândesc că nu-mi imaginez cum va fi retragerea de pe scenă. Am să chiorăsc, n-am să pot să mai merg, o să-mi curgă scuipat din gură... asta dacă Dumnezeu nu mă iubeşte. Dacă Dumnezeu mă iubeşte, strigă ca un regizor: "Şi acum... Paaac! Ce bine a făcut momentul ăsta!"... Cortina cade. Şi cum am murit?! La datorie! E mult mai bine decât să se spună "ăsta n-a mai putut să plăteasca datoriile!".

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!