Singur

Se sparge bolta toamnei cristalină
În cioburi de culoare ruginie
Şi peste inima-mi, şi-aşa prea plină,
Revarsă seve dintr-o altă vie!

Fâşii de galben, sângeriu şi verde
Se rup în munţi, pe dealuri şi câmpii
Şi dorul mă găseşte şi mă pierde
Cu sufletu-ndoit că n-o să vii.

Uscate vrejuri de o aspră brumă
Sugrumă Raţiunea-n câte-un loc
Şi toamna rece – vitrega mea mumă –
Mă biciuie cu vergile-i de foc.

Când nu cad stele, plouă peste vise
Şi-n echinocţiul sufletului meu
Bat în zadar la porţile închise!
Sunt singur şi împovărat de greu.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a schimbat aliura,
Înroşindu-şi peruca şi pidichiura,
A lăsat toamna în vie,
Peste dealuri şi-n câmpie,
Aramă vie pe tipsie...
Fiindcă toamna ruginie
E plină de dărnicie
Are multă omenie.

Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnei ruginii

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri şi de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foşnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Şi în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze şi fluturi. Tu nu ştii
Că voi pleca şi eu cu ele?!
Nu ştii că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine ştie...

De sângeri şi de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, acelaşi... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.

Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Şi plouă, plouă zi de zi
Şi-i tot mai rece, tot mai rece...

Voal foşnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Şi sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerşesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.

Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Şi pentru mine-i prea târziu.
Voi alergaţi către-nceputuri!
Pictaţi o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roşu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...

De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalţi şi cazi
Şi mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâşii pe putred cer
Şi trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!

Şi în apusul sângeriu
Se-nalţă rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Şi tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...

Dansează cetele de brazi –
Jad şi cleştar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne laşi ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.

Dansează cetele de brazi
Şi în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foşnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri şi de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa toamnei, vis de jale

Ceaţa toamnei, vis de jale,
Peste munţi şi văi s-abate.
Vântul scutură copacii,
Seci fantome dezbrăcate.

Singuratic, trist, veghează
Un copac nescuturat -
Vârful lui cel verde pare
Că-i de lacrime udat.

Pustiirea din natură
Este inima-mi cernită,
Iar copacul verde, dragă,
E icoana ta leită.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Toamna

Vine Toamna!

Încet se trece vara şi verdele se moare
Grădina înflorită îşi pierde din culoare.

Mireasma florii piere,.... un abur în amurg
Cocorii albi în cârduri, încet, încet se scurg.

Un cuib pustiu, sub grindă, în curte la bunici,
Îi duce deja dorul, voioasei rândunici.

Iar sus pe hornul casei o barză agitată
Priveşte melancolic, în jur, ultima dată.

Din stână, de la munte, spre sat coboară-uşor
Ţurcane albe, negre,... păstori cuprinşi de dor.

Hărpăreţele omizi fac ravagii prin livadă
Ordonate şi "cuminţi" au pornit a lor cruciadă.

O frunza mică plânge, speriată în cădere
Simţind pe propria-i piele a vântutui putere.

Bătrânii pomi, săracii, sunt tot mai necăjiţi
Ieri au fost plini de viaţă, azi tot mai ruginiţi.

E seară tot mai iute şi soarele-i mai trist
Doineşte prins de jale un greier "chitarist".

Iar ploaia-i tot mai rece şi norii-s tot mai gri
Uscate, arse, ofilite, întinsele câmpii.

Apare-n dealuri Toamna, coborând la pas spre vale
E pe drum, ajunge sigur,... nu e altă cale!

.................................................

Mă cuprinde o tristeţe... însă remediabiă
Căci aud că anu-acesta, Toamna va fi agreabilă.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte - Poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E frig şi noapte-n suflet şi în jurul meu,
Şi-atâta brumă rece cade peste flori,
Pe inimă îşi ţese promoroaca, macrameu,
De răutatea lumii se ascunde luna-n nori.

Pe chip cad frunzele uscate şi îngălbenite,
Firav, un zâmbet încearcă să iasă de sub ele,
În suflet picura melancolii din ploile cernite,
Ca pe un luci de apă, făcând pe el inele.

Din amintiri mai încolţeşte câte-un dor,
Speranţele mijesc timide înspre zori,
Trec nostalgii în noapte pe aripi de cocor,
Spre primăveri pictate în corole vii de flori.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt?

Când te gândeşti la lume, eu nu sunt
Decât un bulgăr pe-un imens pământ...
Eu către ţintă pornit în atac,
Plec ca o schijă şi mă prefac,
După explozii, bucăţi de cărbune
Şi mici pietricele ce s-or depune.
Ating pământul şi ars ca de foc,
Mă destram în aer, simulez un joc,
Mă transform în pulberi şi purtat de vânt,
Mă depun când plouă, uşor la pământ,
Căci pe globul lumii colbul meu îl port,
Îl arunc în apă şi-l usuc la loc,
Îl depun pe ghete şi îl pun să scrie,
După o furtună, altă vijelie.
Aşa că oriunde, pe câmpii şi-n munţi,
Peste deal şi ape, peste aspre frunţi,
Mă depun şi eu sunt risipit în spaţiu...
Şi de vreţi, întreg ca să fiu în vânt,
Pulberea o chem iute fluturând,
Fac o bază mică şi-apoi tot eu sunt,
Cum am fost *nainte bulgăr de pământ.

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când de verde crud şi muguri

Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveşmântat pământul
într-o pestriţă culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porţii mari din blândul soare.

Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roşu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Şi îmi vine, tare-mi vine, să m-agăţ de poala doamnei
Şi să-i spun cum că, rodirea şi migrarea n-o absolvă,

Nici de dezfrunziri şi ceaţă, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmeşte ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud şi muguri, nu e lumea-îndestulată.

Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătuşat speranţa de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse
Că inspir iar dor de tine. Prin cuvintele prea strâmte.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu de dor

Vino tu... zâmbet arzător
In toamna zilelor,.. de dor
Lungeşte bătăia inimii
In echinocţiul verii.

Acum e ghemuită in ploi
Sub frunza amintirilor...
In echinocţiul toamnei
Cu bătăi prea scurte... de dor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta

Miroasea rod bogat şi-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranţe nămolite...

S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliţi de vis, ne dor.

Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat şi veşnic celibat,
Când între noi tăcerea se aşterne...
Şi plouă, plouă, plouă rod bogat.

Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-şi arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată şi bogată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal..

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
în lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pas!

Merit eu o toamnă plânsă,
Când sunt plină de culori?
Frunză-n galben aer prinsă,
Cântec straniu de cocori...

Merit să mă-ngheţe toamna?
Caut o urmă de răspuns...
Azi, măsor poteci cu palma,
Nu am drumeţit de-ajuns!

Cât de tare doare ploaia,
Peste gânduri când loveşte!
Poate domoli văpaia?
O întreb, dar nu vorbeşte...

Văd o Lună ruginită,
Printre nori muşcaţi de vânt,
De ce toamna mea-i grăbită?
Curge verdele oftând...

Port peceţi de anotimpuri,
Aşchii dor în pieptul meu,
Roi de stele peste câmpuri,
Înecată în cuvinte, merit eu!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!