Epifanie

hei, care mi-ai intrat în cabină? aveam cuvintele pregătite
unde-i monologul meu? ce pot să mai spun acum?
nimic. crede şi nu cerceta.

voiam să vorbesc despre ceara ce-mi lipeşte pleoapele
dar cum pot să vă conving din moment ce eu citesc
şi nu orbecăi asemeni bătrânului Lear?

ce îţi mai doreşti acum? m-a întrebat privindu-mă
mi-am privit degetele, mi-am privit mâinile
şi m-am văzut spălându-mi-le după crunta judecată

cuvântul. cine ar fi crezut că o să îmi fie greu. te ataşezi, îţi intră-n sânge.
la început eram singur. şi credeţi-mă că e grea singurătatea
dar el mi-a luminat tot întunericul şi m-a învăţat ce e... iubirea

eu poate nu... dar tu, cu siguranţă...
crezi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios Anastasia trecea

nu e despre filme sau actori, e despre viaţă şi despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
şi care se chinuie să înţeleagă viaţa cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
şi-atunci cuvântul se retrage
şi intră în ilegalitate
ca şi genul.
cândva eram şi eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
şi lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ţine istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Am vrut să-mi scriu iubirea
Şi am privit din nou la mine.
Mi-am şlefuit privirea
Şi-am zis să pun în rime,
Nu eram la fel cum mă ştiam,
Eram schimbat de timp, de ani,
Am păstrat o lacrimă de porţelan,
Eram fericit şi fără bani.
Mi-am propus să spun un STOP,
Să opresc schimbarea mea,
Să stau, să mă opresc pe loc,
Să încetez a mă uita.
Vreau un început de viaţă,
Un fundal de colinde ce m-alină,
Să-mi topesc sufletul de gheaţă,
Şi s-aştept dragostea să vină.
Mi-am zis să mă opresc din toate,
Să uit de Instagram,
Să am timp de bunătate,
Căci acum am doar un gram.
Adio Instragram!
Adio, tuturor!
De azi îmi schimb un plan,
De mâine-un viitor!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (20 decembrie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa-aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margarete

vine! nu vine! vine! nu vine...
aşteaptă!
aşa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungeşte până se lipeşte de alta
şi tot aşa, zi după zi, epuizarea se căţără lingându-mi picioarele
aşteaptă. aştept. aşteaptă. aştept. aştept. aştept.
după care mi-am zis că am devenit zeul aşteptărilor
aşa cum şi Luna este zeiţa mareelor
aşteaptă!
şi-am aşteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-şi picioarele de la teatru şi se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care îşi desfăcea pachetul şi lua o muşcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
aşteaptă!
şi vedeam revoluţiile spălându-şi mâinile de sânge
nopţile ca şi cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-şi incertitudinile
de suflul felinarului
aşteaptă!
şi Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până şi perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
aşteaptă!
şi-aşa am aflat că la început a fost cuvântul
şi cuvântul eram eu şi eu eram cuvânt
aşteaptă... mă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (2)

am intrat ştiind că mă asculţi, aşa cum numai un tată iubitor o face
voiam să-ţi spun cât de însetat eram când mi-ai dat dulceaţa cuvântului
iar gura mea, pară de foc, striga într-una: mi-e foame, mi-e foame
şi tu mi-ai dat povara iubirii cu toată îndestularea ei
te-am rugat să-mi dai liniştea şi pacea uitării
dar tu mi-ai suflat duhul iertării şi regretul de a nu fi parte
mi-ai dat răsărituri şi apusuri, şoapte şi mângâieri
mi-ai arătat simplitatea în toată splendoarea ei
şi mai ales nu m-ai întrebat nimic
pentru că mă ştiai.
mi-ai dat încercări şi mi-ai aflat deznădejdea
mi-ai pus piedici în cale şi mi-ai netezit furia
mi-ai desluşit cât de dulce e aerul la prima suflare a dimineţii
şi cât de plăcută e moleşeala unei zile ostenite
mi-ai dat cuvântul ştiind că voi trăi în el
căci numai cu el pot ridica scară la cer
despărţindu-mă de urma lăsată

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Sibiu-România

A trecut viaţa, noi ne-am atins pleoapele
În fiecare zi cu câte-un vers,
Purificând astfel norii...
Tu mi-ai atins mâna si ai mângâiat blândeţea
Cu care ti se oferea iubirea.
A trecut timpul şi eu mi-am dezlipit ochii
Am privit cerul, am privit marea
Suntem tot mai aproape de zei.
Nasturi se aşezară pe fotoliu
Sibiul renaşte,
Sibiul revine...
Lumini, clădiri în mişcarea timpului
Oameni buni, pâine excepţională.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Am fost ascultat la geografie.
Trebuia să vorbesc despre munţi, ape şi păduri.

Profesoara m-a privit sever,
Apoi mi-a cerut să spun lecţia.
Dar eu am început să vorbesc despre tine.

Am demonstrat că relieful nu există
decât în noi,
Că râul e iubire,
Că muntele e absolut,
Că pădurile sînt strigăte de dragoste.
Apoi am vrut să-i conving pe ceilalţi
Că toate acestea eşti tu!
Dar cei din jur au râs,
Iar profesoara mi-a pus 2,
Fără să-şi dea seama că şi doiul
E tot o pereche,
O pereche de îndrăgostiţi,
Care, de fapt, suntem noi [...]

poezie de Vlad Solomon din În noi e un cer mai adevărat (1984)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

închide ochii

pentru început, liniştea îţi va pecetlui pleoapele
apoi întunericul va prinde consistenţa buzelor
şi căldura intimă a izolării
cuvintele trec fără să se oprească
simplă vizualizare pentru o reclamă la viagra
şi cu cât reuşeşti să rezişti mai mult
cu atât mai mult vei descoperi pacea

orb nu e sinonim cu orbirea
la fel cum înţelegerea nu e sinonimă cu iubirea
dacă mă iubeşti mă vei căuta şi mă vei găsi
cu inima, cu degetele, cu un sărut
fără să-ţi doreşti să mă vezi

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc...

Te-am întrebat, de nu mă-nşel, odată,
Ce faci în viaţa ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei maşină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ţi-e şef, de-ai copii mici,
Părinţii dacă-ţi mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...

Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...

Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat şi n-ai răspuns.
Probabil, nu-s "şarmant" de-ajuns?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut şi m-a durut,
Doream să-ţi spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...

Şi azi, eram în colţ, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te ştiu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...

Mergeai încet şi erai frântă,
Umbrela grea era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îţi spun spăşit, cu voce stinsă:
"Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat şi m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea şi felicitări că nu te laşi bătut. Ai nişte slăbiciuni şi faptul că ştii care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune şi am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport şi să mănânc diferit. Să te accepţi pe tine nu înseamnă să rămâi aşa cum eşti, ci înseamnă să nu te pedepseşti pentru ce te-a dus în situaţii urâte de viaţă şi să îţi iei angajamentul că vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment şi îmi iau angajamentul să fiu mai bine."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţii

Mi-a zis un prieten că nu crede
în ele
în superstiţii
băiat deştept mi-am spus
ăsta ştie ce vrea de la viaţă,
l-am întrebat dacă e bogat
un om atât de pragmatic
ca el
aşa ar trebui să fie
bogat,
iar el mi-a spus că a fost sărac toată viaţa.
La dracu
mi-am zis
nici nu o să fii bogat
doar nu o să începi de acum să crezi
în superstiţii.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew Paxton: Acum trei zile, te detestam. Visam noaptea că te loveşte un taxi. Apoi, a avut loc mica noastră aventură în Alaska şi lucrurile au început să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat când ne-am sărutat. Şi când mi-ai spus despre tatuajul tău. Chiar şi când mă examinai când eram dezbrăcaţi. Dar, nu mi-am dat seama de nimic din toate astea, până n-am rămas singur... în hambar... fără nevastă. Acum, îţi poţi imagina ce dezamăgit am fost când, deodată, mi-am dat seama că femeia pe care o iubesc e pe cale să fie expulzată. Deci, Margaret, mărită-te cu mine, pentru că mi-ar plăcea să ieşim împreună.

replică din filmul artistic Vrei să te însori cu mine?
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai

Nu mai ascult!
De când mi-ai aşezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Şi suflul replicii
Iar acum doar aud...

Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Şi am simţit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Şi visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...

Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neştire
Şi ţi-am dezlegat mâinile,
Încordate forţat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah mut

Să vorbim...
Am mutat un zâmbet 3 căsuţe...
Ironic.
Şi ţi-am aranjat părul de pe frunte,
în tic.

În revanşă, mi-ai întins degetele reci
şi mi-ai desenat tandru gropiţe în obraji...
Cald.
Mi-am întins serioasă un rid pe frunte
Şi mi-am lăsat două degete
Să se plimbe pe braţul tău
Până la umăr
"Şah"!

Ai înţeles, fără cuvinte.
Că nu e preţ de "mat"...
Şi ţi-ai întors spatele
"Nebun" şi copilăros,
Cum te ştiu...

"Aha"...
Şi te-am cuprins
Pentru că spatele tău
Îmi surâdea a-mbrăţişare...

Vorbim?
Şi mi-ai răspuns cu ochii şi cu mâinile:
Ar fi de prisos acum, cuvintele,
Draga mea...

poezie de Gabriela Chişcari (30 martie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Increderea

Te rog nu-ti bate joc de mine,
Nu impartasi tot ce vorbim,
Mi-am pus increderea in tine,
Acum ca m-ai vandut noi ce-o sa fim?

Straini eram la inceput dar nu acum,
Ti-am dat bucati din mine pentru ce?
Sa fiu vandut in graba la margine de drum,
Alt prost ce a crezut in alta dragoste.

Te rog sa imi raspunzi, ce suntem noi?
Ieri ne vorbeam atat de cald si cu speranta,
Azi ma arunci cu totul in noroi,
Nu mai exist, sunt un nimic, si tu iti vezi de viata.

Aveam si eu ca orice om secrete,
Doar tie ti le-am spus caci te-am crezut,
Si ca si alte dati am dat cu capul de perete,
Mi-am pus increderea in tine si-am pierdut.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur ...

mi-am luat singurătatea de mână
şi am scos-o puţin la plimbare
pe o bancă
din parcul de alături
şedea Dumnezeu
era frig şi purta
un hanorac cu glugă
ne-am privit ca şi cum
ne-am duce moartea pe umeri
apoi a lăcrimat
ca un copil căruia i se furase mingea

atunci mi-am amintit de mama
care îmi spunea că şi Dumnezeu plânge
când rămâne singur

şi e îngrozitor să fii singur...

poezie de Teodor Dume (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!