Oricărui membru al generației mele

Ce-ți mai amintești? – diminețile de vară
Petrecute cu o fată-n lunca râului, la Richmond;
Erați în costume de baie și-n vreme ce-o sărutai stângaci
Istoria chicotea în tufișurile de măceș.
Ce avertisment – Dacă-am fi știut, dacă-am fi știut!
Și când, apoi, ai privit retrospectiv în oglindă-a fost acel înțeles
Revelat deplin, ai perceput durerea din culcușul perlei?
Teribilă ziua de mâine-n postura ei teutonică,
Dezvăluind un trecut absurd pe care nu-l putem renega!

Când ne sărutam, nu făceam decât să-încărcăm puștile viitorului,
Iar din jurămintele noastre fierbinți, precum dinții balaurului,
Își extrăgea puterea sărutul morții; când eram tineri și frumoși,
Dansând împreună în ceea ce credeam că este viață,
Cine se aflau în brațele noastre, dacă nu târfele morții,
Târfe pe care le descoperim în paturile noastre-abia astăzi, astăzi...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tu ai știut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă și supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri și sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învățat multe în viață,
când eram neputincioasă.
Tu ai știut să-mi atingi sufletul,
când alții au știut să mă rănească.
Tu ai știut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sărutul timpurilor neștiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru și firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îți amintești ce simplu, natural,
Acele buze și-au unit dulceața
În spațiul devenit atemporal
Când, în sărut, simțeam, eternă, viața?

Mai știi cât a durat? Eu nu mai știu
Și nici nu vreau, dar cred că-n veșnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoți. Așa aș vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin viețile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Și-n timpurile noastre neștiute.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopțile cu ploi,
Mi-e dor de nopțile de vară,
Mi-e dor de tine și de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de pașii ce-i făceam
Prin parc, ținîndu-ne de mână.
Și cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc și patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereții noastre,
Când prea departe ne era sfârșitul.
Te luam în brațe, te purtam spre astre
Eram noi doi și-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia și ca vîntul
S-au dus frumoșii ani ai tinereții.
Nu vom putea împărați pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrșitul vieții...!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspirație pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puț despre care ți-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă țină în viață ca să îmi pot vedea părinții iar, să pot merge iar la școală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să și facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Capcanele timpului

Eram altfel cândva, cu toții...
Nu ne plângeam pe atunci morții;
Și chiar și noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai știi?!

Mai știi de unde vii, hai spune:
De ce ții astăzi cont de lume
Și uiți de tot ce ți-ai promis...
Mai știi c-aveai un vis?

De ce pretinzi că nu mai ești,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris povești...
Îți știu povestea pe de rost!

Nu poți nega că ai uitat,
De vremea când îți permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!

Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?

Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te știu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,

Să simți ce-nseamnă să trăiești
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele povești,
Ce azi te fac să taci...

Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepți acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?

De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?

Viața? Deși nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Și de ce mi te-a luat?
....................................

Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aș fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...

poezie de (2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Traian Abruda

Durerea

nu am știut că nu mă citiți
nu am știut că nu mă cunoașteți
nu am știut
că nu mă iubiți era de la sine
înțeles și nu am știut
despre durere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu știu dacă istoria se repetă

Nu știu dacă istoria se repetă,
Dar știu că tu nu.

Îmi amintesc că orașul era divizat
Nu numai între evrei și arabi,
Dar și între tine și mine,
Și asta mai ales atunci când eram împreună.

Am făcut din noi un pântec plin de primejdii,
Am construit o casă a războaielor mortale,
Asemeni oamenilor din nordul extrem
Care și-au construit case călduroase din gheața mortală.

Orașul a fost reunit,
Dar noi nu suntem acolo împreună.
Acum știu
Că Istoria nu se repetă,
Așa cum întotdeauna am știut că nici tu nu ești repetabilă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poems of Jerusalem and Love Poems Paperback" de Yehuda Amichai este disponibilă pentru comandă online la 65.99 lei.

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri și de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune și respect...
Ți-am zis tot ce-am știut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieții trist tumult
O oază liniștii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-așa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Și-n orice chip ne completăm,
Așa deplin, așa curând...

Da, cred că nu ai spus greșit,
Că "ne-am știut" fără să știm...
Că-n altă viață ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Și-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Și-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiți să ne iubim
Și-n alte vieți, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Pecetea

Pecetea de pe brațul tău,
E chipul meu când ațipeam,
Sărutul, când te sărutam
Și de neșters va fi mereu.

Poate că o să-ți pară rău
De clipele când te iubeam,
Pecetea de pe brațul tău
E chipul meu, când ațipeam.

În gândul tău, ce mai e nou
Totul e vechi, precum știam?
Sărutu-și caută ecou.
A fost o vreme când eram

Pecetea de pe brațul tău.

rondel de din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Serbarea

Astăzi se serbează ziua când cuvintele-au murit,
Tot ce fost-a până astăzi de rostit a fost rostit,
Tot ce de-astăzi înainte cineva va mai rosti
Repetarea unor lucruri ce deja s-au spus va fi.
Astăzi ne-mbrăcăm iubirea în șabloane și clișee,
Astăzi orișice idee-i plagiere de idee,
Și-orice rochie de gală, de-o extravagantă formă,
Nu-i decât cea mai banală, conformistă uniformă.
De dorești să cauți noul, astăzi nu-l mai căuta –
A dansat cu el un altul la un bal naintea ta.
Astăzi se serbează ziua când cuvintele-au murit,
Să tăcem de azi nainte poate s-ar fi cuvenit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Popa

Sancturaniu

Iubito,
dacă Dumnezeu ar fi existat,
și-ar fi privit în ochii tăi,
ar fi lăsat Raiul în grija Satanei,
să se odihnească puțin
în irisul ce-ți descoperă sufletul
ca o apă de munte,
din care cu mult timp în urmă,
înainte să existăm,
Eros se cinstea
și își spăla sufletul,
când astăzi noi, cei care privim
eternitatea din larg,
împreună cu Sfânta Micime,
ne dăm seama
că lacrimile curg din munți
asemenea pâraielor din amintiri.

De ce aș fi lăsat întinderile
să se surpe între noi,
nici Dumnezeu n-ar fi știut,
dacă ar fi existat,
și-ar fi înălțat un jgheab
din Iad până în sufletul tău,
să alunece toți cei care au pângărit
sanctuarul de vise,
încolăcind mistere.

poezie de (martie 2010)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.

Eram

Eram și tineri și nătângi
Dar nu era ieșit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.

Eram frumoși, cu ochi senini
Și vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ți dea și aripi să te poarte?

Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate

Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îți eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.

Nu-nțelegeai că nu pricep
Că școala vieții nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".

Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Același "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altă dată-n altă viață

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viață,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în față?

Și dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaște
Când am să te-mbrățișez,
Dragostea va mai renaște,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor țâșni sub pleoape
Nu vom ști de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Știu c-am să te fac să simți
Alți fiori în dimineață
Fiindc-am fost îndrăgostiți,
Altă dată-n altă viață!

Și de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îți voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Și pentru c-am fost rănită
Viața care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăța cum să iubești,
Iar atunci vei ști tu oare
Că nu-i bine să rănești?

N-am să-ți reproșez nimic
Fiindcă sufletu-ți va ști
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai știut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în brațe te voi strânge,
Și-am să fiu cel înțelept
Și-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ți-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Și răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ți vor curge
Și ți-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Bertolt Brecht

Cântec de dragoste din vremuri grele

Noi nu eram amanți adevărați
dar am trăit o vreme împreună.
Când ne țineam așa îmbrățișați
eram străini, parcă picați din lună.

Astăzi dacă ne-am întâlni la piață
ne-am bate poate doar pentru un pește,
nu am mai fi, ca altădată-n viață
apropiați, când ne iubeam hoțește.

poezie clasică de , traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.90- 29.99 lei.

Din păcate, astăzi, pe scena lumii, noi, occidentalii, împreună, suntem sigurii protagoniști și singurii spectatori, iar, în acest fel, prin televizoarele și ziarele noastre, nu ascultăm decât părerile noastre, nu simțim decât durerea noastră.

citat din
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Inca o tura de carusel" de Tiziano Terzani este disponibilă pentru comandă online la 69.00 lei.
Czeslaw Milosz

Raport

Istoria stupidității mele ar umple paginile multor cărți.

Câteva dintre ele s-ar împotrivi conștiinței,
Ca zborul unei molii care, chiar dacă ar fi știut,
Ar fi avut oricum tendința de a se apropia de flacăra lumânării.

Altele s-ar ocupa de metode pentru calmarea anxietății,
Șoapta aceea abia auzită care, deși-i un avertisment, e ignorată.

M-aș ocupa separat de satisfacție și de mândrie,
De perioada când eram unul din adepții lor, ai celor
Care se făleau victorioși, nesuspectând nimic.

Dar toate ar avea doar un subiect, dorința,
Dacă ar fi fost numai a mea – dar nu, nici vorbă; din păcate,
Am fost condus de aspirația de a fi asemeni celorlalți.
Mi-a fost teamă de ceea ce era sălbatic și indecent în mine.

Istoria stupidității mele nu va fi scrisă.
Datorită unui lucru, e prea târziu. Iar adevărul cere muncă multă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Aleksander Wat. Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european" de Czeslaw Milosz este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -76.10- 57.99 lei.
Adrian Păunescu

Biet nemuritor la zidul morții

Numai viteza mă mai ține viu
Și sclav măreț acelorași proporții,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să știu
Că sunt alergător la zidul morții.

n-am timp la zidul morții să m-așez,
și combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că și trișez,
dacă, de-o viață, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roți, cu-această șa sunt una,
iar dacă aț încetini, umil,
m-aș prăbuși din zid, pe totdeauna.

Distanțele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele și rămase,
pe zidul lentei morți, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,
În toată cursa asta nebunească,
Ființei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis să se oprească.

Și, vai, în toată tragica belea,
Cobor și urc mereu aceași pantă
Și nemurirea e o boală grea,
Un fel de plictiseală arogantă.

Destui își pot închipui că eu
Ador această-ntrecere vulgară,
Că-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul morții unui circ la țară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
Și înțeleg cu vrere vinovată
Că nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul morții, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,
Nu mă opresc, precum m-alungă sorții,
Nu pierd nimic și nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul morții.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Elena Farago

Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții

Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții...

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenușa înfrățită-n huma
Unei mice și albe și tăcute gropi.
Și nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i...

Făr' să le mai număr clipele sau anii,
Roșii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieții un păcat, un vis...

Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții,
Tu, iubire nouă, să nu intri aici,
În grădina morții,
Să nu intri, nici
Să nu simt cum, peste ziduri și zăbrele,
Mă pândesc cu pizmă gândurile-ți negre
De povara unor vane îndoieli...

Sufletul meu astăzi morților se-mparte...
Tu, iubire nouă, ține-te deoparte
Și ferește-ți floarea vie de păcatul
De-a-ntreba ce doruri mi-a știut uscatul
Vraf de flori pe care azi le-am dezgropat.

Lasă-mă în tihnă
Să le-aștern un pat
Somnului din care
Nu pot să-ți umbrească
Cu nimic
Norocul c-am păstrat-o, vie,
Printre ele, floarea ce ți-am dat-o ție.

Mândră-n ramu-i verde,
Las-o să-ți zâmbească,
Făr' să-ntrebi de poate cele ce-au murit
Au fost mai voioase
Când le-am dăruit,
Făr' să-ntrebi nici câte,
Nici ce flori din viață
Mi-au murit în albul strai de dimineață,
Ori în purpuriul caldelor nămiezi.

Nu, iubire nouă, nu căta să vezi
Dincolo de floarea ce-ți surâde-n față
Mândră și unică-n ramurile-i verzi.

Dincolo de dânsa nu pătrunde-n ceața
Ce-mi ascunde morții de nu vrei s-o pierzi...
Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții, -
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici,
În grădina morții... să nu intri, nici
Să nu-ntrebi de-n strâmta groapă ce le strânge
Vor muți de-a pururi vechile-mi iubiri...
Și de-ntors la tine sufletu-mi va plânge,
Mângâie-l, sau plânge-l,
Dar să nu te miri...

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.

Cum aș putea ști dacă nu cumva dragostea de viață este o iluzie, iar spaima morții nu este ca și un tânăr care se crede rătăcit, când de fapt el merge pe drumul cel bun? Li Ki a fost fiica Paznicului frontierei din Ai. Când șeful ținutului a luat-o de nevastă, ea a plâns de și-a udat rochia. Dar când a intrat în palatul regelui și s-a suit în luxosul pat împărătesc, și a mâncat bucatele cele mai alese, a regretat plânsul. Cum oare aș putea ști dacă nu cumva mortul regretă și el că a fost o vreme când s-a agățat de viață!

citat din
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Summer: M-am trezit într-o dimineața și am știut.
Tom: Ce anume?
Summer: Am știut ceva de care nu am fost niciodată sigură când eram cu tine.

replici din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook