* * *

Nu-mi pasă că îmi petrec viaţa printre capricioase anotimpuri,
Pe pământ sunt fel şi fel de oameni şi de ritmuri,
Ce este azi a mai fost cândva "Nimic nu este nou sub soare"
Ce-a fost cândva, azi şi în viitor este o realitate în veşnică schimbare;
Zbatere în deşertăciune, ritmuri şi bioritmuri spre perfecţionare,
Iar eu fărâmă de ţărână şi nimic în Univers,
Exist în marea programare.

poezie de Valeria Mahok (19 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de nimic

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu ştiu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De eşti al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios şi infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.

Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Şi să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.

Şi, Doamne! Cum să nu doresc
Să ştiu, în infinitu-ţi univers
viaţa mea şi-a celorlalţi
Oare la ce ajută.?

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de ţărână şi nimic ce sunt,
Ţie, Doamne, de eşti al meu stăpân,
Îţi mulţumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi,
Ştiu ce am fost, dar nu şi ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de ţărână şi nimic,
Ca toate celelalte,
deci exist.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o fărâmă de ţărână şi nimic, în universul misterios şi infinit de mare, dar exist.

Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e deşertăciune

Mânia universului s-a trezit.
Îngrozită de neastâmpărul
viselor pământene
S-a întrebat:
Oare ce au de gând?
Mă mai gâdilă astea mult sub braţ?
Că orice zbatere a lor
Tot în ţărână şi nimic
Până la urmă transform.

poezie de Valeria Mahok (5 mai 2007)
Adăugat de Ika
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

O rătăcire disperată
m-a căutat printre fantomele
trecutului său mărinimos,
şi m-a găsit deshidratată
de marea iubire,
ce cândva-i purtam.
respinsa mândria mea rănită,
cu eleganţă femeiască,
rătăcirea rătăcitoare
ce a rămas uimită,
şi doar în amintire mea iubită,
cea fost, a fost, cândva.

poezie de Valeria Mahok (10 ianuarie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, a fost cândva

A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ţinându-ne de mână
colindam ţara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărţea nici tunet.
Viaţa noastră aşa a fost.
Aşa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau şi eu în veşnicie.
Şi-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viaţa.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura ca şi viaţa oamenilor are patru anotimpuri, care ne-au fost dăruite pentru regenerare şi progres spiritual, scop divin, spre marea armonie universală.

Valeria Mahok (octombrie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu II

Cred, că fiinţa umană este cea mai reuşită,
mai frumoasă şi mai surprinzătoare creaţie a divinităţii,
de aceea nu trebuie să dezamăgim creatorul.
Trăim în iureşul unui univers fantastic,
prin forţa şi frumuseţea lui,
a sistemelor şi ecosistemelor sale,
ca să nu mă gândesc patetic la un dirijor suprem,
al acestei realităţi misterioase
şi la scopul capodoperei sale, viaţa în univers.
Simt prea multă organizare
şi disciplină în universul înconjurător,
ca să mai rămân o ateistă convinsă,
atunci când viaţa, acest miracol viu al creaţiei,
este într-o veşnică dezvăluire şi regenerare,
nelăsând nici un gest pozitiv nerăsplătit
şi nici o greşeală, mai ales omenească,
să treacă nepedepsită, la timpul şi momentul potrivit.
Cred, că nimic nu poate deveni organizat în lume şi în univers
fără ghidul unor sau unei inteligenţe supreme, divine.
Sunt prea multe specii vii cunoscute
şi necunoscute pe pământ şi poate în univers, ca să cred,
că frumuseţea şi caracterul lor deosebit de diferit
sau lanţul trofic care le şi ne leagă pe noi oamenii de ele,
s-a născut şi evoluează întâmplător...
Marea necunoscută a omenirii, printre multe altele,
este scopul vieţii noastre în univers,
şi formele de viaţă de pe alte planete,
sau la ce şi la cine ajută ele sau micimea noastră vie sau moartă,
în macro şi micro universul înconjurător,
deşi cunoaştem bine că,, nimic nu este întâmplător" sau nefolositor,
iar ştiinţa este filozofia vieţii cu cele mai multe necunoscute...
Cred, că Pământul a fost ales, ca cel mai optim acvariu (spus metaforic) al tuturor speciilor vii din Univers,
ocrotit cu grijă de Dumnezeu, ca să nu dispară definitiv miraculoasa colecţie, a creaţiei sale.

poezie de Valeria Mahok (12 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri neuitate...

Pe pervazul de la geam ploaia bate cadenţat,
Împletindu-se ritmat cu clipe de neuitat,
Care mult timp ne-au curtat.
Duetul iubirii noastre amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum, după ce s-au deşirat,
În ritmuri de neuitat.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva...

Cândva am fost copil şi eu.
Am fost copil ca tine.
Pământu-întreg era al meu,
N-aveam lipsă de bine.

Cândva am fost tânăr şi eu.
Am fost tânăr ca tine.
Mi se părea că sunt un zmeu,
Că stăpânesc o lume.

Cândva am fost bărbat şi eu.
Am fost bărbat ca tine.
Am dus pe umeri ce-a fost greu,
Când am unit destine.

Acuma,
Am uitat copilăria,
Tinereţea mi-a trecut,
Am uitat şi bărbăţia...
Puterile mi-au scăzut.

Nostalgia-acelor vremuri
Mă cufundă în tristeţe.
Numai aştept alte trenuri.
Sunt răpus de bătrâneţe.

Pe prispa casei stau cuminte
Şi aştept să vină noaptea.
Noaptea cu tainele sfinte,
Care se numeşte moartea.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmi moderni

Ţărână - suntem toţi ţărână,
E de prisos orice trufie...
Ce-a fost, în veci are să fie...
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate:
Nici o pieire nu s-amână.
Despoţi, cu frunţi încoronate,
Poeţi, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de ştiinţă,
Pagâni, vestiţi prin necredinţă,
Nici o pieire nu s-amână...
Ţărână, suntem toţi ţărână.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România mea

Politica noastră (ce formă difuză a spaimei!)
ne pierde, treptat, în măsuri delirante,
politrucii se-ascund, zi de zi, în spatele faimei
istoriei noastre – cândva – onorante.

Schimonosită mai eşti, Românie –
Doamne, ce generaţii cu memoria scurtă!
România mea, oare câtă de Tu mai eşti Tu
şi cât de noi mai suntem noi?
Doamne, nu transforma într-o colonie mancurtă
o ţară – cândva – de voievozi şi eroi!

Renaşte-ne, redă-ne onoarea, în ritmuri allegro,
nu în ritmuri andante,
şi schimbă-ne cărările intens emigrante...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă trece, alta vine

.. Viaţa în ziua de azi, aici şi acum,
mi-am creat-o, ca de obicei prost,
când plin de ardoae creatoare,
mi-am aşezat pe nas ochelarii de cal,
şi-am început s-o experimentez...

Off,... o prostie a prostiilor,
oftez eu, o prostie şi totul este deşertăciune,
totul este deşertăciune în creeaţia mea...
... Ce folos am eu din toată truda,
cu care mi-am trăit toată viaţa?...

... O viaţă trece, alta vine,
şi pământul este veşnic în mişcare,
viaţa mi se naşte, îmbătrânesc,
şi alearg spre locul de unde n-am scăpare...

... Nimic nou, după câte conştientizez,
cică pe la bătrâneţe o să fiu cam melancolic.
Nu ştiu motivul,
dar o să continui să iubesc viaţa,
din locul unde-am rămas făr de viaţă...

... Ce a fost nu va mai fi,
şi ce s-a facut nu se va mai face,
nu este nimic vechi sub soare,
toul merge spre înainte...

... Pagina din această viaţă mă informează
despre tratativele mele zadarnice cu moartea,
în legătură cu pretenţia ei absurdă
de-a-mi încheia viaţa... de-a muri,
deşi este plină de greşeli nepermise...

... Uitând eu cu bună ştiinţă
că fiecare dintre noi suntem datori
c-o moarte... moarte unde-ţii boldul!...
... Doamne scapă-mă de ea... ajută-mă!...
... Nimic nou... sub soare...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba crezi

Degeaba crezi că ai să poţi să faci
Din nepăsare, scut, întreaga viaţă,
Degeaba tu te-ascunzi şi taci
Dacă te pierzi în negură, în ceaţă.

Ai să ajungi cândva să cauţi farul
Spre care să te-ndrepţi cu bucurie
Şi vei găsi în loc de dragoste, amarul
Că viaţa-i trecătoare şi pustie.

Ai să trăieşti şi tu din amintiri,
Din vise ce-ar fi fost trăiri curate
Dacă în loc de triste amăgiri
Ai fi sădit iubire, realitate.

Regretele târzii nu vor putea
Să-nlocuiască dragostea pierdută,
Privind spre viitor vei constata
Că viaţa aceasta este foarte scurtă.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din turistul care-am fost

Ieri cutreieram pământul
în patru punte cardinale.
Mă-întreceam în zbor cu vântul
până departe în zare.
Astăzi nu mai sunt în stare
nici măcar un pas să fac.
Speranţa în mine moare,
viaţa nu-mi mai e pe plac.
Rău mă dor picioarele.
Nici pe-afară nu mai ies.
Foarte rar văd soarele.
Gânduri multe, nu mai ţes.
Din turistul care-am fost,
azi n-a mai rămas nimic.
În lume nu mai am rost,
din pat nu mă mai ridic.
Singura mea bucurie
e că... picioarele mă ajută,
în lunga călătorie
către lumea neştiută.
Acolo nimic nu doare.
Nici inimă, nici picioare,
Nimic nu te împiedică.
Viaţa este veşnică.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erele peste timp

Erele au fost depuse
În tolba lui Cronos
Şi transportate cu râvnă
În serii extrem lungi
Pe spinări de dinozauri
Când au dispărut dinozauri
Mamiferele au continuat
Să le transporte
În ritmuri mai alerte
Mai apoi au fost preluate
Din zbor de către păsări
Pe urmă le-au preluat oamenii
În avioane supersonice
În viitor vor fi preluate
Cândva de extratereştri
În nave cu viteze superluminice
Şi le vor transmite mai departe
Spre marginea infinitului
Încât şi Cronos le va pierde urma
Şi vor dispare cu tolbă cu tot
Asemenea jocului ireal al ielelor.

poezie de David Boia (31 iulie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări cândva

am fost păsări cândva
trufaşe
cine-şi mai aduce aminte
sfidarea
privind eternitatea în albul ochilor

am fost trăitori de vise semeţe
ne întreceam cu fulgerele
din privirea străbunilor
înalţi

am fost cândva pene de săgeată
ţintind orizontul
a venit vremea să poposim
undeva în cuvânt
în pământ
sau într-o apă
curată

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, om, un biet nimic...

A fost, a fost cândva, dar nu acum...
Acum nu e nici ură, nici iubire!
Şi amintirea noastră e un fum...
Fum e şi calea către fericire...

Lumescul s-a topit în ne-lumesc...
Cu ce-am plătit, cine mai poate şti?!
Nici eu, în mine, nu te regăsesc,
Căci te-am pierdut cândva,-ntr-o bună zi.

Ce caut?! Oh, nimic! Doar paşii mei
Ce-au scormonit, stăpâni pe ne-crezare,
Alese urme... Ce caut eu?!
Eu, om, un biet nimic, stea căzătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o Evă împătimită,
De nimic nu-mi este frică,
Cât sunt prietenă cu Isus
Destinul meu e bine pus.

catren de Valeria Mahok (10 septembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie... printre rânduri!

Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiţi-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit şi... nu de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Şi-n cugetu-mi... risipa noastră!

Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat şi ce v-am dat,
Silfida-mi fiinţă mi-e nod de plâns
Şi-n dumneavoastră a evadat!

Cât timp avem să ne certăm...
Fără să ştim: cum şi... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmaşii-or să ne judece?

Mai este timp de implicare
În spaţiul nostru-ngust, acerb?
Se-aude zumzet de-mpăcare?
"Iubeşte" - e proverb? Sau... verb?

Tot ce a fost cândva, demult,
Iţeşte-n mine nimb de gânduri...
Cred că v-aţi prins că, printre rânduri,
Vă mai iubesc... la fel de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mă-ntorc la unicul meu Soare
Din inimă-mi, subtil, pe rând,
Să vă dedic... micuţa-mi floare!

poezie de Iulia Mirancea (26 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!