Doină blajină...

mergea odată Dumnezeu
cu Sfântu Petru
şi-n calea lor ieşeam şi eu
în antic metru

le-am dat bineţe fără plecăciuni
fără mătănii
simţind în ei şi oameni buni
şi răi şi genii

ei mi-au răspuns cu zâmbet şi senin
şi lin ce zboară
şi Dumnezeu- că de blajin
ades pogoară

că pelegrin în lung şi lat
străbate toate
că vine azi la mine-n sat
şi-n alte sate

de rând cu toţi în ţintirim
Va frânge pâine
cu vin Va sta să-i pomenim
pe duşi de bine...

trecea prin lume Dumnezeu
cu Sfântu Petru
şi-n calea lor ieşea mereu
cuantic metru...

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui automobilist grăbit

După ce s-a înălţat
Peste gard aproape-un metru,
Actele i le-a-nmânat,
Personal lui Sfântu Petru!

epitaf epigramatic de Vasile Ghica din Epigramişti români contemporani (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ODA lui Eminescu

Codrul nu mai e romantic,
Dar în el – ca prin mister,
Scriu poeţii-n metru antic
(Hoţii fură-n metru... ster)

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset blajin

afară-i vreme caldă, cu vânt ce lin adie
şi stele care scălda a nopţii feerie
în apele luminii şi-n razele tăcerii
ce curg în drepte linii prin prizma primăverii

şi Paştele se trece cu moarte iar pre moarte
călcând destinul rece, făcând la lume parte
de veşnica iertare prin veşnica iubire
prin Fiul care moare pe crucea prorocirii...

şi iarăşi reînvie ducând păcatul lumii
şi duc-se pe pustie în hăurile humei
şi noi iertaţi în toate venim la cimitire
sorbind eternitate din cupa manturii

şi pomenid plecatii cu pâinea- trupul Lui
sorbind din revelaţii şi vinul nimănui...
... şi vremea-i ca-n psaltire cu soare şi senin
şi lume -n cimitire şi Paşte de Blajin...

poezie de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mereu, mereu mă cert în gând
că treaba mea nu e să spun
ceea ce văd şi le aud,
ceea ce-n lume e oricum.

E clar că trebuie s-observ,
să-mi fac în cap o analiză,
fără concluzii, fără sens,
fără părerea mea confuză.

Nu-s Dumnezeu şi nici nu vreau
să scot păreri la suprafaţă,
vreau să îi las pe toţi să vadă
o simplitate complicată.

Mereu, mereu mă ştiu gândind
şi-n capul meu toate pătrund
şi le sucesc pe toate-n gând.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e calea

Mii de drumuri, prin păcate
Duc la moarte şi La iad
Şi-n prăpastia pierzării,
Zilnic mii şi sute cad.
Dar spre ceruri la viaţă,
Doar o cale duce-n sus
Calea mântuiri-una,
Una singură: ISUS.

Toţi acei ce caută altă
Cale spre-a ajunge-n cer
Rătăcesc, se pierd
Şi-n noaptea
Morţii şi durerii, pier.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e în toate

Dumnezeu e în glasul ce firav gângureşte,
Dumnezeu e-n copacul ce din nou înfloreşte,
Dumnezeu e în râsul gingaş de copil
Şi în floarea plâpândă ce-o săruţi în april'.

Dumnezeu te mângâie cu-ale mării talazuri
Când te rogi pe-al său mal, doborât de necazuri.
Dumnezeu e în falnicul brad de la munte,
Dar şi-n ochii bunicii, cu tâmple cărunte.

Dumnezeu e în ploaia, de rod dătătoare
Şi în raza fierbinte, venind de la Soare.
Dumnezeu e-n omătul aşternut în troiene,
E în iarba crescând luminos prin poiene.

Dumnezeu e în vântul ce-adie uşor,
E în Luna ce-o scrii în poeme de dor.
Dumnezeu e în codrul ce freamătă lin,
E în apa curgând şi-n potirul de vin.

Dumnezeu e în ruga, spre cer înălţată
Pentru semenii tăi, cu iubire curată.
Dumnezeu e-n eroul, niciodată înfrânt
Apărându-şi cu viaţa idealul său sfânt.

Dumnezeu e în sufletul ce te-alină la greu,
Dumnezeu e în toate, chiar şi-n omul ateu.
Dumnezeu e în nufărul înflorind în noroi,
Dumnezeu e în tine, Dumnezeu e în noi!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiro logos...

Ca un străin trecu-i prin viaţă, deşi mă ştie-o lume-ntreagă,
de parc-aş fi legat cu-o aţă de alta care mă dezleagă

de firi ce se-ntretaie-n mine (turnate de destin de-a valma),
la rău şi, rareori, la bine - cu linii ce-mi sugrumă palma...

Şi mai străin trecu-i prin lume, ţinând în palme viaţa-ntreagă,
având şi chip, având şi nume – "ego" în stare să-nţeleagă

că zace permanent şi-n sine, şi-n absoluta armonie,
cu altă lume care vine din alt noian de veşnicie.

Ca Fiul Său trecu-i prin toate, fiind şi chip şi-asemănare
cu Tatăl Nostru şi, prea poate, cu cea mai Sfântă din Fecioare.

ca El la El mă voi întoarce, precum e scris în legea firii,
- din alt fuior alt fus va toarce din mine aţa mântuirii...

poezie de Iurie Osoianu (12 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea tatei

în iarna ceea taica nu voia să moară
se zbuciuma pe laiţa sa din sărăieş
mereu ruga să fie dus cumva afară
să vadă de nu vin dinspre Făleşti...

sau poate-a fi cumva dinspre Ungheni
şi-oi claxona la poartă ca pe vremuri
eu, trup din trupul lui de Osoieni
şi sânge, şi suflare, şi blestemuri...

simţea bătrânul că de moarte-i încolţit
că-i rândul lui să-i cerce ascuţişul coasei
dar înainte de-a pleca spre infinit
voia ca să mai stăm pe prispa casei...

să bem în doi un ultim păhărel de vin
şi să ne luăm un bun rămas, fără cuvinte
şoptindu-mi cam pe unde-n ţintirim
ar vrea să-i facă popa loc printre morminte...

şi să-mi mai zică cât îi pare rău
că s-a-însurat cu alta, după moartea mamei
în rest, aşa pe semne vrut-a Dumnezeu
în zbucium şi framânt să-şi ducă anii...

dar n-a fost dat să fie. Am venit
când el zăcea-n sicriu şi-n resemnare
şi chipul lui cu-n zâmbet ostenit
parcă-mi şoptea o ultimă iertare...

în iarna ceea taica n-a murit
ci doar s-a dus de unde nu se vine
s-a dus să stea în aşteptare, liniştit
să facă fiul meu un loc alături. Pentru mine...

poezie de Iurie Osoianu (2 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Eminescu...

. vine-un alai întreg de somităti

să scuipe idealuri

să tulbure singurătăţi

de nemişcate valuri

vine alaiul disolut

crispând a zâmbet ura

sfidând Românul Absolut

esenţa noastră, Pura

ţin cuvântări a câtă oară

şi bat şi bat şi bat mătănii

mai bat şi joc subtil de Ţară

de Neam

de Naţiune

Genii...

poezie de Iurie Osoianu (15 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnicul

Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic şi-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Aşa cum îşi dorise el.

Şi-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.

Îşi petrecu parte din viaţă
Rugându-se la Dumnezeu
Şi de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.

Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greşească-n adevăr,
Să ţie calea vieţii dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.

Îl lăudau în cer toţi sfinţii,
Îl lăudau şi adormiţii,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.

Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu ştia socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le ştia pe toate.

Se scurge timpu-ncetişor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar şi aşa timpul trecu
Şi barba-i albă se făcu, din neagră.

Şi chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci îşi găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.

Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăţie,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.

Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-şi doreşte raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.

Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Priveşte cerul cu mândrie
Şi zboară lin spre absolut.

La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să şadă
Şi să aştepte-n rând.

Un rând de suflete plângând
Aşteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.

"Ţi-e tolba plină de păcate,
În tinereţe le-ai făcut pe toate,
Un hoţ fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.

Te-au blestemat toţi jefuiţii,
Pe tine şi pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi şi suspine
Şi le-au trimis la mine."

Aşa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toţi ştiau ce vrea să spună.

"Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îţi faci palate.

Ai împărţit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiaşi
Şi la văduve-n poartă.

Mai ştiu de anii de căinţă,
Ţi-au fost de mare trebuinţă,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi."

Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrâneţe
Să cerem penitenţă.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi scârţie focul în vatră
şi arde şi arde în piept
şi-n inima asta de piatră
un dulce şi tainic aştept

şi ploaia se trece-n ninsoare
şi aeru-n ace de pin
şi-n sufletul ăsta mai moare
o tristă petală de crin

şi noaptea se lasă -n tăcere
şi iar întunericul frânge
şi iar îmi mângâie himere
fluizii solidului sânge...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ţări...

... sunt ţări incluse-n miliard de aur
a mea e-n tagma miliardului furat
mai sunt şi ţări în care limba e tezaur
în ţara mea nici limbă nu-i nici stat...

există ţări ce au economie
şi-n care toţi au pâine şi la pâine
în ţara mea o neagră sărăcie
ne-a coborât pe toţi la rang de câine

există ţări cu libertatea de-a alege
şi-n ţara mea aceiaşi libertate
am delegat-o hoţilor în lege
şi hoţii judecă şi fac dreptate...

există ţări în care parlamente
alese de popor chiar sunt pentru popor
în ţara mea un grup de (excre)elemente
exprimă numai interesul lor

există ţări cu presa necoruptă
cu opoziţie fără balast şi plaur
în ţara mea mereu se duce lupta
între extremele aceluiaşi balaur

sunt ţări incluse-n miliard de aur
din care vreau mereu să vin acasă
să fac din ţara asta un tezaur
şi colţ de rai
dar hoţii nu mă lasă...

poezie de Iurie Osoianu (7 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi o viaţă întreagă...

Te voi iubi o viaţă întreagă
Fără doar şi poate
Aş pleca în lumea largă
Şi nu m-aş mai întoarce.

Cu tine iubirea mea
Aş străbate lumea în lung şi-n lat
Tu pentru mine eşti ca o stea
Pe cerul înstelat.

poezie de Petruş Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruş Ida-Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să-i indemni pe oameni să-l caute pe Dumnezeu şi această rătăcire e calea religioasă ce durează toata viaţa. Sau le poţi arăta/demonstra că niciodată nu s-au desprins de EL, că adevărata lor identitate veşnică este Dumnezeu. Că aşa cum un pom îşi trage seva vieţii din rădăcina care nu "se vede" şi rădăcina, tatăl omului este Dumnezeu. În acest fel, călăuzind-l prin calea fără cale ce e veşnic aici tu nu-i oferi o banală viaţă religioasă, ci întreaga veşnicie ca Libertate. Te las pe tine, cititorule, să realizezi ce e mai de preţ!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la vorbe la fapte

Promisiuni s-au tot făcut,
Dar le dorim transpuse-n faptă,
Numai că azi ca şi-n trecut
Se împlinec la... Sfântu' Aşteaptă!

epigramă de David Boia din ziarul "Unirea" din Alba Iulia (22 februarie 2005)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baza de tranzit...

dintre adevăruri cel mai absolut
stă ascuns într-o esenţă postulată
ce enunţă- corpul tău de lut
va muri odată şi odată

baza temporarului tranzit
poate chiar sortit să reînvie
se va dezmembra la infinit
se va scurge lin în veşnicie

îl vor pomeni sub cer senin
luturi ca şi tine, condamnate
când esind cu lumea la blajin
când în amintiri înlăcrimate

se vor stinge stelele pe cer
alte stele noi se vor aprinde
între Dumnezeu şi lucifer
iarăşi Universuri vei cuprinde

dar şi dus, oriunde şi oricând,
baza de tranziţie rămasă
undeva sub maluri de Pământ
te va aştepta să vii acasă...

poezie de Iurie Osoianu (13 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema de cleştar

Eu, nestatornicul bizar
Pe tabla clipelor trecute
Cu buchii fine, de cleştar
Aştern poeme necernute

Epistolare amintiri,
Destăinuiri -sincerităţi
Aştern trecutele-mi iubiri
Întregi, fragmente şi bucăţi

Ce rimă oare să găsesc
Spre unica şi indecisa
Ce"n Cartea Cărţilor cereşti
Mergea ca una- "aşa -zisa"?!

Cu care mă stiiam un zeu
Iar părăsit-apus de soare.?!
– Imensitatea unui "eu"
Ce-l transforma -n al unui "doare"...

Pe care mă simţeam izvor
Prin ea curgând cu apă vie
-Abrupte maluri de fiori
Surpând în bezna veşniciei.?!

Şi tu te-ai dus să nu mai vii
Nesinceră-n sinceritatea
Şi nenăscuţilor copii
Şi imitându-ţi voluptatea

Şi tu te-ai dus şi-n locul tău
Eu caut iarăşi alte rime
C-aşa mi-o dat-o Dumnezeu
Să nu găsesc sfârşit în nimeni

Eu, nestatornicul bizar
Eu, vagabondul fără nume
Poema finului cleştar
Cu strigăt mut o cânt la lume...

poezie de Iurie Osoianu (18 septembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Bine e să ai prieteni,
Dar din cei adevăraţi,
Ca şi-n codrul cel cu cetini
Unde pomi toţi sunt fraţi.
Să-i păstrezi mereu alături,
Vântul să nu-i plece jos
Ca pe pomi din pădure
După un vânt vijelios.
Trec ani şi ei se schimbă
Ca şi pomi scorojiţi
Poate mulţi cad din picioare
Ca şi pomi îmbătrâniţi
Tu să nu îi dai uitări
Chiar de au căzut la vale
Uită-te, porneşte îndată!
Să-i mai vezi poate odată
Pe calea cea lunecoasă
Aşezaţi sub iarba deasă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

... te-am aşteptat iubito iar în vis
dar n-ai venit nici vie şi nici moartă
şi singur într-un colţ de paradis
mă tot ascund. De şarpe şi de soartă

parcă-n scenariu s-a schimbat ceva
şi raiu-i înecat în flori de tei
şi Dumnezeu croind din coastă mea
o lume nouă. Plină cu femei

femei la stânga şi la dreapta tot femei
şi sus şi jios, în goluri şi-n ţarii
temeiul meu căzut fără temei
zăcea molatic între pirostrii

şi Dumnezeu, înconjurat de dumnezei
îmi zise radiind a bucurie
- Îţi fac cadou o lume de femei
şi numai tu bărbat. Şi numai ţie

şi m-am trezit. Broboade de sudoare
sclipeau pe fruntea mea de om proscris
cum naiba bre să umplu de candoare
o lume de femei?! Şi-ncă de vis?!

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!