Poema de cleştar

Eu, nestatornicul bizar
Pe tabla clipelor trecute
Cu buchii fine, de cleştar
Aştern poeme necernute

Epistolare amintiri,
Destăinuiri -sincerităţi
Aştern trecutele-mi iubiri
Întregi, fragmente şi bucăţi

Ce rimă oare să găsesc
Spre unica şi indecisa
Ce"n Cartea Cărţilor cereşti
Mergea ca una- "aşa -zisa"?!

Cu care mă stiiam un zeu
Iar părăsit-apus de soare.?!
– Imensitatea unui "eu"
Ce-l transforma -n al unui "doare"...

Pe care mă simţeam izvor
Prin ea curgând cu apă vie
-Abrupte maluri de fiori
Surpând în bezna veşniciei.?!

Şi tu te-ai dus să nu mai vii
Nesinceră-n sinceritatea
Şi nenăscuţilor copii
Şi imitându-ţi voluptatea

Şi tu te-ai dus şi-n locul tău
Eu caut iarăşi alte rime
C-aşa mi-o dat-o Dumnezeu
Să nu găsesc sfârşit în nimeni

Eu, nestatornicul bizar
Eu, vagabondul fără nume
Poema finului cleştar
Cu strigăt mut o cânt la lume...

poezie de Iurie Osoianu (18 septembrie 2012)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!