Doar aparent

Doar aparent, câte ceva se schimbă.
De mii de ani suntem la fel, îţi spun,
Doi ochi privind cum Soarele se plimbă,
Acelaşi trai, cu ambalaj mai bun.

Mai inventăm câte un tip de rană
Şi parca doare altfel, mai modern,
Sofisticată, noua noastră hrană,
Pavează drumul neted, spre infern.

Tot singuri ne uităm cum fluviul,
Se scurge. Trage după el încet,
Regretul, disperarea, dubiul.
Pluteşte arogant pe el, un pet.

Ne ninge rar, de obicei în marte.
Parcă avem un singur anotimp.
Greşeli mai vechi, aceleaşi şoapte,
Ce-au amăgit părinţii-n al lor timp.

Iubirea este tot mai efemeră,
Transformă bunicuţii în amanţi.
E demodat să faci copii, dar carieră,
Încep de tinere nepoatele-n colanţi.

Şosele cresc, se nasc şi crapă,
Iar banii nevăzuţi se varsă-n cont.
Se plimba în maşini cu trapă,
Ignobilă, o şefa şi-al ei tont.

"Azi" este tot. Speranţa se amână
De ce să mai privim în zori, în sus?
Când ceasul sună, îl luăm în mână
Şi aşteptăm un altfel de apus.

Doar aparent, câte ceva se schimbă,
Iar dezbinarea-i altfel când "unire"
Se cheamă când vorbim aceeaşi limbă,
Păşind cu tocul cui peste iubire.

poezie de Gabriel Pădure (22 decembrie 2018)
Adăugat de Padure Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silenţios

Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când loveşte Beethoven pianul plăpând.

Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar şi aşa, observăm doar când pierdem.

Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece şi tăios, altfel îl simţim,
Ori soarele cald şi blând, altfel ni-l dorim.

Brusc parcă şi regii sunt mai interesaţi,
Este normal, un virus nu are preferaţi,
Am început parcă să îmi cunosc şi fraţii,
Nu aveam timp de ei, aveam de alţii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu greu apare dimineaţa

Te-am aşteptat de când mă ştiu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta să vorbim
Mă întreb dacă am mai putea să ne iubim

M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Şi câte zile şi câte nopţi am irosit
Ce-a fost şi ce-a rămas din ce-am iubit

Am aşteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în şoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat

Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am şi azi în suflet aceeaşi tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...

În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Aşa se scurge încet în întuneric viaţa
Şi fără de revers... apare dimineaţa

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi limbă

De două mii de ani, aceeaşi limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge şi de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-acelaşi ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.

O altă lume, cu alţi fii, se tot plimbă
Şi altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-acelaşi hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.

Cu mierea adunată în cuvinte
Şi-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniţi în cuget, plini de învăţăminte,

La fel urmaşii, ca şi noi vorbesc,
Aceeaşi limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoşesc.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cu Jiul mă aseamăn

E Jiul frate cu Oltul şi e geamăn
Cu care m-am legat de multă vreme,
Altfel de chip am eu, dar mă aseamăn
Şi ca şi el şi eu mai scriu poeme.

Privim aceleaşi locuri din bătrâni
Şi-n timpul scurs noi strângem amintiri,
Suntem şi-om fi de-a pururea români
Şi-avem în viaţă rosturi şi împliniri.

Ne bucurăm nespus când ne-ntâlnim,
Firească e a noastră îmbrăţişare,
Ne spunem câte toate din ce ştim,
De la început, de când am fost izvoare.

Ne încântăm de doine ciobăneşti,
De şoaptele ascunse-n fapt de seară,
De doruri ştim şi patimi omeneşti
Şi când tristeţea e şi ne înconjoară.

Ne hârjonim cu soarele-mpreună,
Când peste noi, cu raze scânteiază
Şi cochetăm în nopţile cu lună,
Când vraja peste noi, încet, se-aşează.

Iubirea lui din setea mea se-adapă,
De când purtăm şi visuri şi credinţi,
Eu sunt cel ce se scaldă-n a lui apă,
Sau el se scaldă-n ochii mei cuminţi?!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

0.2

peste tot ce era necrozat
şi blestemat
a început să cadă altfel lumina

o nouă muzică
pe holuri
senzaţia că
suntem în sfârşit
singuri
aici

oraşul ăsta mic
se schimbă
în funcţie de stările mele
oraşul ăsta
se schimbă în funcţie de
prezenţa/absenţa ta

copacii înfloriţi
ne fac să uităm
de pericol

copacii înfloriţi
smoothie-urile cu căpşuni şi banane
mâinile mele mici
în mâinile tale mari
ne iau gândurile
de la uk şi imigrare

oraşul ăsta
ca un
circuit închis
în care ne-nvârtim
la turaţie maximă
şi niciun şanţ
în care
să sfârşim

siguranţa
că
aici nu o să ni se întâmple
niciodată nimic rău
că toate crimele
se petrec
numai în thrillerele la care privim reci
că iubirea noastră
e
blockbuster

şi

storurile trase
nu ne interesează deloc
ce e afară şi de ce ne-ar păsa

când
avem atâtea ficţiuni în care
să ne torturăm
în care
să ne iubim

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această viaţă ai un aliat de nădejde pe care te poţi baza, şi aceea e inima ta. Unii îi spun inimă, alţii îi spun suflet. Nu e nici minte raţională, nu e nici emoţie. E o STARE sufletească. Şi când te aşezi tu cu tine, când pui lacăt la gură tuturor vocilor din jurul rău, când nu mai iei în considerare tot ce TREBUIE să faci, cum TREBUIE să te porţi, cum TREBUIE să arăţi atunci se întâmplă magia şi mai rămâne doar vocea inimii tale. Şi ea vorbeşte în acelaşi fel pentru toţi oamenii de pe pământ. Nu e pesimistă, nu are nimic negativ în discursul ei. Când începi să prinzi din zbor ceea ce îţi spune inima vei auzi: "Sunt o persoană extraordinară." "Pot şi eu." "Am un destin şi o misiune." "Pot să iubesc, să trăiesc şi să las ceva minunat în urmă." "Am putere." "Pot să ajut lumea din jur." Câte decizii luăm în fiecare zi dictate de vocile din exterior şi câte luăm dictate de vocea noastră interioară?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul schimbă şi naşte visare

Dintre toate sfaturile primite,
nu eşti de acord cu niciunul
şi crezi că sunt făcute de formă,
nu vrei să ţinem cont de reguli
ca nişte copii fără părinţi.

Avem, şi lucrurile se complică
nu pentru că-i avem ci pentru că suntem
nemulţumiţi de ce se întâmplă,
vorbim despre dragoste şi ne prinde teama,
privim în depărtare şi nu vedem orizontul.

Primăvara îşi scutură florile
şi palmele noastre aşteptă în zadar,
să crească-n ele iubirea cu ramuri.

Ne aşteaptă alte trepte de urcat
şi cine ştie până unde vom ajunge,
mi se pare totul ciudat,
tu nu mă crezi.

Lucrurile curg deobicei altfel,
timpul schimbă şi naşte visare
din prezent în trecut nu poţi să te întorci,
dar nici să rămâi pe loc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge sub pleoape

câteodată
ninge sub pleoapele tinerelor femei
aşa cum ninge printre puii de lupi
cărora le cresc dinţii de lapte cu care să
muşte din lună
poate dor la fel... dinţii de lapte sânii
şi ninge să nu vedem noi
să nu fim noi ironici sau spirituali
uneori ninge doar ca să avem lacrimi
să avem soare tinere femei îndrăzneţe să parfumeze perna primului iubit
aruncat ca jucărie puilor de lup
când iraţional ele gândesc că Trebuie să le iubească
altfel ninsoarea nu o mai suport

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect tabu

mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,

nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,

vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,

în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,

odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa noastră

Timpul trece şi ne schimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Visul cere povestire,
Speranţa spune că se poate,
Dorinţa-şteaptă împlinire,
Omul le trăieşte toate.

Timpul trece şi ne schimbă,
Chiar de vrem să refuzăm,
Schimbarea-i una-n orice limbă,
Nu putem, în timp, să stăm,
Dar ascultă ce gândeşti,
Cum te-aştepţi, mereu, să fii,
Ia în calcul ce-ţi doreşti,
Tu alegi cum să devii.

Istoria vrea să ne-amintim,
Să invăţăm din ce a fost,
Să nu uităm ce povestim,
Să gasim, în lume, rost,
Să simţim cum s-a simţit,
Să retrăim momente-ntregi,
Să aflăm de ce-au murit...
Dar ce înveţi doar tu alegi.

Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Se hrăneşte din dorinţă.
Din simţiri ce nu se schimbă.
Se-ntreţine cu voinţă.
Nu se vede dar se simte
Fix aşa cum îţi doreşti,
La toţi diferă, ţine minte:
Tu decizi cum să iubeşti.

Cerul vrea doar să zâmbim,
Când eşti trist, el strânge nori,
Să luptăm, să strălucim,
Când plângi mult, el până-n zori.
Nu-ţi uita vreun sentiment,
Nu urî când poţi iubi,
Nu grăbi când totu-i lent,
Nu fii trist când poţi zâmbi.

Visul cere povestire,
Să-ţi ofere noi idei,
Să vezi altfel, să inspire,
Să te simţi aşa cum vrei,
Să ai tot ce-ţi poţi dori,
Să nu ai nimic închis,
Şi motive de-a zâmbi...
Asta-i viaţa, dar... în vis.

Speranţa spune că se poate,
Ne şopteşte s-aşteptăm,
Să nu vrem să dăm din coate,
Sau, în luptă, să cedăm.
Să nu te opreşti din zbor,
Poţi primi fără să ceri,
Nu te da bătut uşor,
Ai pierdut, când nu mai speri.

Dorinţa-şteaptă împlinire,
Dar c-un preţ, ca în poveşti,
Tre' să lupţi, să-ţi ieşi din fire,
... să obţii ce îţi doreşti.
Dar, doar una, de-ai avea,
... orice lucru, de păstrat.
Ce-ai schimba în lumea ta?
Ce-ţi doreşti cu-adevărat?

Omul le trăieşte toate,
Spuse cel, acum, citit,
Speră-n vise, fiindca poate,
Şi-n momente de zâmbit.
Îşi doreşte amintiri,
Iubind şi plutind pe-un nor,
Şi un vers, plin de simţiri:
Omu-i om sau cititor.

Omul le trăieşte toate,
Dorinţa-şteaptă împlinire,
Speranţa spune că se poate,
Visul cere povestire,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Timpul trece şi ne schimbă.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uităm să zâmbim

Permanent îşi afundă privirea pierdută într-un obiect.
Sufletul e gheaţă, ceva acolo e schimbat, pot spune defect.
Nu mai vorbeşte, nu mai răspunde, timpul aleargă, se scurge.
Ne mulţumim că respiră, mănâncă şi merge.
Comunică cu noi şi cu lumea, doar prin acel aparat.
Astăzi gândesc altfel şi blestem ziua când i l-am cumpărat.
Vezi oameni pe stradă, la metrou, la restaurant, la birou.
Captivaţi şi blocaţi mental de acest diavolesc cadou.
Copii, adulţi şi bătrâni, cu voinţa deja încarcerată.
Doar atunci cand dorm, mintea le este eliberată.
Acest nemernic "device", afirm şi susţin că este un viciu.
Iar pentru cei ajunsi în sevraj, să renunţe la el,
e deja subiect tabu, un amalgam şi un sacrificiu.
Am uitat să vorbim, să comunicăm, să iubim.
Fără telefon parcă nu mai gândim.
Devenim zilnic mai ursuzi şi uităm să zâmbim.
Am ajuns să depindem de un nenorocit de obiect.
Diferenţa nu mai facem între greşit şi corect.
Când vorbim şi dezbatem pe marginea acestui subiect.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Acelaşi loc mi-e leagăn, de creştin ori mormon
Şi, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleaşi punţi... covertă.

E totul diferit dar de-acelaşi tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zeţar
Şi este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câştig, pierdut pe veşnicie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este oare aceasta năzuinţa tainică a oricărui bărbat şi a oricărei femei: de a găsi în tovarăşul său de viaţă, aceeaşi neschimbată icoană a liniştii, aceeaşi curgere lină a iubirii? Doar aceasta este dragostea firească - şi suferim ori de câte ori ne abatem câtuşi de puţin de la ea, ori de câte ori sentimentul nostru se schimbă.

I.A. Goncearov în Oblomov, Partea a doua (1953)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ehe ( Mariaj )

Avem copii – care numără până la doi.
De obicei privim filme diferite.
Prietenii vorbesc despre înstrăinarea noastră.

Dar interesele tale şi ale mele
sunt comune încă, întotdeauna în aceleaşi puncte.
Nu-i vorba doar de butoni.
Mici favoruri, de asemenea:
Ţine un pic oglinda aia.
Schimbă becurile.
Adu ceva.
Sau discuţiile, până când totul este discutat.

Două staţii care din când în când
sunt amândouă reglate pe recepţie.
S-o închid pe-a mea?

Oboseala simulează armonia.
Ce datorăm unul altuia? Că.
Nu-mi place că – ai lăsat păr în baie.

Dar după unsprezece ani chestia e încă amuzantă.
Să fii o singură carne când preţurile fluctuează.
Noi gândim chibzuit, în monede mici.
Pe întuneric tu crezi tot ce-ţi spun.
Descoasem şi împletim din nou.
O prudenţă suplă.
Spunând mulţumesc.

Vino-ţi în fire.

Gazonul tău în grădina noastră.

Acum, iarăşi eşti ironic.
Nu ţi se pare amuzant ce spun?
Atunci, hai, mai bine tai-o, dacă poţi.
Ura noastră-i rezistentă la intemperii.

Dar uneori, cu mintea-n altă parte, suntem tandri.
Declaraţiile copiilor
trebuie semnate.

Deducem unul altuia din impozitul pe venit.
Nu terminăm mai devreme de poimâine.
Tu. Da, tu. Nu mai fuma aşa mult.

poezie de Gunter Grass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţă la mare

Valuri, valuri vin spre plajă,
Soarele încinge tare,
Care cu ale lui raze
Ne cheamă la înviorare.

Intrăm şi ne bălăcim cu toţii
În apa de nesfârşit
Tineri, bătrâni, nepoţii,
Ne luăm apoi la stropit.

Unii fac baie la mal,
Alţii înoată în larg.
Toţi au acelaşi recital,
Să petreacă ziua cu drag.

Când căldura este mare
Plecăm la dejunat,
Iar după ce vine răcoare
Luăm faleza la călcat.

Întâmpinaţi de briza care vine
Din îndepărtările mării,
Ne-am simţit cu toţii bine
În aerul plăcut al serii.

Să fie complet scenariu
Am început cu tahlale,
Alţii pe la Delfinariu,
Urmând cina şi culcare.

Dimineaţa somnul îi bun
Să dormi în continuare,
Noroc cu câte un bătrân
Care ne face chemare.

La plaja cu nisipul ei fin
Şi o mare învolburată,
De parcă ne-ar certa
De ce nu venim odată.

Ca să facem baie în ea
Când e bine şi soare,
Că se schimbă vremea
Cu ploi multe şi răcoare.

Cu algele ei de totdeauna
Ne-am avântat în ea.
I-am gustat şi sărătura,
Altfel nu se putea.

Zi de zi am petrecut
În valurile schimbătoare.
După care am început
Să ne pregătim de plecare.

Cu vacanţa încheiată
Am mers să o vedem
Era furioasă şi înspumată,
Probabil de ce plecăm!

De pe dig, i-am făcut cu mâna,
Spunându-i că venim la vară,
Să fie primitoare întotdeauna,
Şi împreună ne bucurăm iară.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde păsări mă îngână

de ce să te întorci pe drumuri care
bătătoreau pădurile de brazi
atunci când doar în tine poţi să cazi
şi gâtul sângerând nu te mai doare

acelaşi legământ îl faci şi azi
cu frunza veştejită care moare
îţi pui mereu aceeaşi întrebare
cu pas împrumutat de la nomazi

se-aude-n depărtare un ecou
reverberând copaci în asfinţire
şi poate că pe drumul tău cel nou

te-ntrebi ce poate fi atât de rău
iubirea care nu mai e iubire
ori drumul nostru neted spre cavou

sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apriliadele 1

frig
teribil de frig de parcă
sângele-i din mii de statuete
minuscule

când eram
lângă tine căutam cuvinte
frumoase, neasemuite, un fel
de maxim al expresiei –
nu era nevoie
iubirea nu se explică
simple, cele mai simple, aparent
banale fraze
nasc una câte una acum
în frigul acesta când Dorul
te amplifică
mă amplifică, apoi
ne anulează, ai zice
că suntem două cornete
de îngheţată intacte, neatinse – iată
soarele crescând pe tâmpla
dimineţii –
nu-mi va mai fi
frig
nu vom mai fi…

se urnesc statuetele
fluid
crescând

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să vorbim despre economia de timp

despre cum să mai găsim ceva secunde
mai totdeauna sterpe sfrijite şi de neconsumat
de fapt ne vindem iluzia că am câştigat timp
când colo ne uităm din ce în ce mai des la ceas
ca într-o presare ciudată a niciodată de ajuns
apoi chirciţi în noi mestecăm nisipul clepsidrelor
ca pe un deşert îndesat într-o cămilă

hai să strigăm ceva lozincar
la naiba cu festina lente
la rele cu toate aceste renunţări
să frecăm secundele în cap
până le vom transforma în energie verde
măcar se consumă înaintea energiilor convenţionale

hai să tăcem câte ceva despre economia de timp
pur şi simplu să ne privim calzi
să ne pătrundem în suflete
şi să murim încet
cu folos
economic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!