Uităm să zâmbim

Permanent îşi afundă privirea pierdută într-un obiect.
Sufletul e gheaţă, ceva acolo e schimbat, pot spune defect.
Nu mai vorbeşte, nu mai răspunde, timpul aleargă, se scurge.
Ne mulţumim că respiră, mănâncă şi merge.
Comunică cu noi şi cu lumea, doar prin acel aparat.
Astăzi gândesc altfel şi blestem ziua când i l-am cumpărat.
Vezi oameni pe stradă, la metrou, la restaurant, la birou.
Captivaţi şi blocaţi mental de acest diavolesc cadou.
Copii, adulţi şi bătrâni, cu voinţa deja încarcerată.
Doar atunci cand dorm, mintea le este eliberată.
Acest nemernic "device", afirm şi susţin că este un viciu.
Iar pentru cei ajunsi în sevraj, să renunţe la el,
e deja subiect tabu, un amalgam şi un sacrificiu.
Am uitat să vorbim, să comunicăm, să iubim.
Fără telefon parcă nu mai gândim.
Devenim zilnic mai ursuzi şi uităm să zâmbim.
Am ajuns să depindem de un nenorocit de obiect.
Diferenţa nu mai facem între greşit şi corect.
Când vorbim şi dezbatem pe marginea acestui subiect.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect tabu

mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,

nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,

vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,

în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,

odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini de trandafiri

Printre spini de trandafiri, lacrimi şi gaze dăruite de jandarmi, ne ducem traiul.

Zilnic observăm că preţurile au luat-o razna, inflaţia a crescut, iar în România nu mai există raiul.

Politicienii noştri sunt doar curve arvunite de vreun şmecher.

Şi zilnic joacă viaţa acestui popor la pocher.

Conduşi de nişte oameni, ce în loc de deservenţi, sunt doar nişte lichele sau orătănii.

Popor damnat ce suntem, nu realizam, că ne aflăm pe marginea unei prăpastii.

Am ajuns zilnic să ne rugăm la Dumnezeu şi să facem doar mătănii.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Spune-mi, Lucian, nu-i aşa că-i mai frumos la voi, pe Terra, decât aici, la noi?
Lucian: Depinde. E frumos şi acolo, dar şi aici, însă n-are rost să facem asemenea comparaţii, deci nu e bine să abordăm acest subiect. Amândoi ştim foarte bine care anume sunt diferenţele sau mai bine zis, diferenţa, unica, singura existentă, sau măcar cea mai importantă. Restul... E mai puţin relevant.
Sonya: Ai dreptate. Spune-mi, nu ţi-e dor de planeta ta?
Lucian: Ba da, evident. Dar nu-i indicat să-mi aminteşti acest amănunt.
Sonya: Totuşi, presupun că în acest moment ai vrea să fii acolo, pe planeta ta. Nu-i aşa că aici te-ai plictisit deja?
Lucian: Nu m-am plictisit încă, deşi... Te rog, să nu mai vorbim despre asta. E normal să-mi fie dor de planeta mea, însă nu pot spune că nu m-aş simţi bine aici.
Sonya: Eşti drăguţ; foarte amabil, subtil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să scăpam de acest mod limitat de gândire: " Eu am făcut asta.. Eu am făcut cealaltă.. " de acest egocentrism, care domină societatea noastră de astăzi. Trebuie să vezi asta ca pe un privilegiu de a fi de folos membrilor societăţii. Nu ne dorim recompense sau medalii sau onoare pentru ceea ce facem, pentru că este o onoare doar să o facem, dacă nu poţi lucra pentru asta, deja ai pierdut barca. Tu nu ai înţeles învăţăturile celor mai înţelepţi oameni care au trăit vreodată pe acest pământ...

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltator şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează... Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puţin sălbatic. În loc ca omul să tindă la o prezenţă strălucitoare în lume, la o existenţă solară şi sclipitoare, în loc să trăiască pentru el însuşi – nu în sens de egoism, ci de creştere interioară – a ajuns un rob păcătos şi impotent al realităţii din afară.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare că la mulţi dintre adulţi nu le face plăcere atunci când copiii mici le pun întrebări ştiinţifice. "De ce este luna rotundă?" întreabă copilul. "De ce este verde iarba? Ce este un vis? Cât de adânc poţi săpa o groapă? Când este ziua planetei? De ce avem degete?" Prea mulţi profesori şi părinţi răspund cu iritare sau ridiculizare, sau repede trec la alt subiect: "Ce te aşteptai ca luna să fie, pătrată?" Copiii descoperă destul de repede că oarecum astfel de întrebări îi irită pe adulţi. Mai câteva experienţe de acest gen, şi un alt copil a fost pierdut de ştiinţă. De ce adulţii ar trebui să se pretindă omniscienţi în faţa unor copii de 6 ani, eu nu o să pot să înţeleg în viaţa mea... Ce e în neregulă cu a admite că nu ştim ceva? Este respectul nostru de sine chiar atât de fragil?

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când citim, o altă persoană gândeşte pentru noi: noi nu facem decât să-i repetăm procesul mental. Cand învaţă să scrie, ucenicul trece cu a sa pană peste ce a subliniat învăţătorul: aşadar, când citim, cea mai mare parte a lucrării gândirii este deja făcută pentru noi. Din această cauză, simţim o uşurare atunci când citim o carte, după ce am fost ocupaţi cu gândurile noastre. În citit, de fapt, mintea noastră este locul de joacă al gândurilor altcuiva. Aşa se face că cineva care îşi petrece întreaga zi citind, şi prin relaxare îşi devotează timpul liber într-un fel negânditor, îşi pierde repetat capacitatea de a gândi, la fel cum omul care mereu călăreşte uită să meargă pe jos.

Arthur Schopenhauer în Eseuri şi aforisme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândim şi rostim: de ce Dumnezeu nu ne spune prin cuvinte ce vrea de la noi? Dar uităm că numai noi, în slăbiciunea noastră, vorbim prin cuvinte inexacte, insuficiente, unilaterale. Iar Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de transmitere a voii sale. Acest mijloc este întreaga viaţă a lumii exterioare şi tot ce s-a investit în sufletul nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog de dragoste şi uitare

cât de nervoasă sunt –
îmi spunea ea –
bineînţeles că pe tine
sau poate că nu
oricum, nu mă interesează
am chef să ţip la tine
asta e tot -

în timpul acesta
eu o urmăream cu privirea
prin casă
cum îmi aducea o cafea neagră
şi mă tachina
spunându-mi că a pus zahăr în ea

apoi a devenit iarăşi serioasă: -
nu pot scăpa de sentimentul
că vorbim
ca doi morţi

te-am visat acum câteva zile
e prima oară când te visez
trebuia să scriu ceva important
eram foarte emoţionată
iar tu ţi-ai tăiat mâinile
de la încheieturi
şi mi le-ai dăruit

apoi am aflat că mâinile tale
îmi trebuiau
abia ziua următoare
iar ele, nefolosite
începuseră deja să putrezească
şi nu te mai găseam
să ţi le dau înapoi

atunci am început să râd
ore întregi
fără sens
atât de zgomotos
dar fără sens

vezi tu – continuă ea
între noi doi nu există învingători
ci doar învinşi

poezie de Adrian Creţu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă şi ne vorbim
amândoi într-un colţ
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare şi cum el nu se dă la o parte
încercăm să facem ceva
îţi mângâi pe sub masă genunchii
şi atunci se întâmplă să mă priveşti într-un anume fel
şi parcă vrei altceva
tot mai mult

şi
cât de greu îţi vine să spui
şi câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul şi spune
şi tu îl crezi
şi crezi că e bine

e vară mulţi merg la mare şi se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puşi pe grătar
te doare sufletul
îţi arde inima
dar nu din cauza asta

e şi ăsta un punct de vedere
numai că vederea îţi poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deştepţi decât noi, ei
ştiu într-adevăr să iubească
pe când noi

şi o insectă ar şti ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i aşa
după furtună doar pietrele mai rămân
şi sunt atât de tăcute

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi că ceva nu merge, cel mai uşor poţi să îţi pierzi timpul şi energia cautând motivele pentru care nu merge acel ceva. NU. Atunci când ceva nu merge, fă altceva! E cea mai simplă cale prin care putem descoperi lucruri la care nu ne-am gândit până în prezent şi ar putea face o mare diferenţă între ceea ce merge şi ceea ce nu merge.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Nu vreau să fiu considerat ceea ce sunt doar datorită intervenţiilor domnului director!
Lia: Nimeni nu te consideră astfel.
Lucian: Nimeni?! Probabil, doar eu... Dar tu nu înţelegi... Chiar şi cu "Pacifis", tot dânsul s-a implicat şi atunci, pentru obţinerea fondurilor necesare realizării ei, altfel, eu, Alex şi Nis, de unde am fi avut atâţia bani, câţi ne-ar fi fost necesari?! Niciodată n-am fi reuşit să strângem suma respectivă, fără dom' director, fără ajutorul dânsului.
Lia: Aşa... Bine! Deci, s-a implicat mult, pentru obţinerea fondurilor necesare construcţiei navei "Pacifis", pentru finanţarea proiectului tău. Şi?! Crezi că ar fi procedat greşit?!
Lucian: Probabil că nu.
Lia: Luci, chiar nu era nimic greşit în toate astea, aşa că, repet, calmează-te! În plus, te-ai abătut de la subiect. Parcă nu depre domnul director era vorba, ci despre domnul Kuny. Parcă despre dânsul doreai să-mi spui ceva foarte important.
Lucian: Aşa e. Scuză-mă... Dar cred că am să intru puţin în navă. Am nevoie de un pahar cu apă... Mai vorbim după aceea.
Lia: Vin cu tine, în navă. La nevoie, ne putem continua şi acolo discuţia.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu împărţit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că eşti altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Şi te iubesc
Şi te iubeşti
Şi mă iubeşti.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim acelaşi om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaţilor
Care nu te iubesc.
La calităţi stăm şi mai bine:
Pentru ele cred că te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubeşti pe mine.
Credem degeaba.
NOI ne iubim doar pe NOI,
Chiar dacă vorbim şi gândim altfel.
Gândim degeaba.
Trece timpul şi nu suntem împreună?
Ce este timpul?
Vine moartea şi nu apucăm să trăim
Amândoi?
Ce este moartea?
Câţi suntem NOI?
Iubito, unu împărţit la doi,
Nu face nici unu, nici doi,
Ci două jumătăţi,
Ca NOI
Făcut bucăţi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aparent

Doar aparent, câte ceva se schimbă.
De mii de ani suntem la fel, îţi spun,
Doi ochi privind cum Soarele se plimbă,
Acelaşi trai, cu ambalaj mai bun.

Mai inventăm câte un tip de rană
Şi parca doare altfel, mai modern,
Sofisticată, noua noastră hrană,
Pavează drumul neted, spre infern.

Tot singuri ne uităm cum fluviul,
Se scurge. Trage după el încet,
Regretul, disperarea, dubiul.
Pluteşte arogant pe el, un pet.

Ne ninge rar, de obicei în marte.
Parcă avem un singur anotimp.
Greşeli mai vechi, aceleaşi şoapte,
Ce-au amăgit părinţii-n al lor timp.

Iubirea este tot mai efemeră,
Transformă bunicuţii în amanţi.
E demodat să faci copii, dar carieră,
Încep de tinere nepoatele-n colanţi.

Şosele cresc, se nasc şi crapă,
Iar banii nevăzuţi se varsă-n cont.
Se plimba în maşini cu trapă,
Ignobilă, o şefa şi-al ei tont.

"Azi" este tot. Speranţa se amână
De ce să mai privim în zori, în sus?
Când ceasul sună, îl luăm în mână
Şi aşteptăm un altfel de apus.

Doar aparent, câte ceva se schimbă,
Iar dezbinarea-i altfel când "unire"
Se cheamă când vorbim aceeaşi limbă,
Păşind cu tocul cui peste iubire.

poezie de Gabriel Pădure (22 decembrie 2018)
Adăugat de Padure Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi şti asta, E, pentru că înaintea oricărei forme de cunoaştere trebuie să existe un cunoscător căreia să-i apară: Cunoaşterea. Sau "eu ştiu" este extrem de limitat şi tot ceea ce poţi cunoaşte, ştii este limitare. Limitarea dintre subiect şi obiect. Adică, tu infinitul eşti apriori cunoaşterii, tocmai de aceea tot ceea ce poţi cunoaşte e doar FRICĂ ÎNVĂŢATĂ DE LA GÂND DESPRE TINE. Şi iată de ce spun asta: "Dar sunt încă într-un trup, limitat de o minte ("cu care lucrez") aceasta este FRICA. Adică în loc să vorbească inima ta, libertatea infinită a Conştiinţei, prin tine încă vorbeşte frica, ok? De fapt care este Adevărul? Pentru că mintea sau frica va spune: "Maharaj, dar eu sunt încă o picătură aflată în ocean, cum aş putea eu să fiu infinită, dar lucrez să devin oceanul!" Şi gogoaşa asta apretată cu "spiritualitate" o spun atât de mulţi oameni pentru a rămâne pe mai departe sclavii corpului-minte şi ai suferinţei. Aşadar, ce e în neregulă la această afirmaţie?
Ceva scârţâie, e o minciună, dar de ce?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!