Şapte aprilie...

încă se mai bâiguie mârţoaga
încă face mutra stacojie
locul cioarei e demult la Haga
la bulău închis pe veşnicie
pentru genocid legat cu noduri
între comunism şi creştinie
pentru milioane în exoduri
pentru fariseica hoţie...
pentru plahotniuci crescuţi din faşe
pentru stat cu mafie în frunte
pentru carabine nărăvaşe
şi dodonii luntre peste punte
locul cioarei astea e în Piaţa
Marii Adunări Naţionale
într-o raclă cu azot şi gheaţă
din siberiile noastre bestiale
locul cioarei e desigur în cazane
cu pucioasă şi cu smoală rece
şi cu sferele bătute în chiroane
roşca cu săpun să i le-nece
scriu aceste rânduri ca să ştie
boşorogu naibii ce răsplată
îl aşteaptă pentru blasfemie
într-o lume veşnică şi plată
îl aşteaptă pentru miliarde
supte din poporul ca mioara
într-un întuneric unde arde
când preşedinţia şi când ţara...
scriu aceste rânduri cât pământul
îl mai ţine încă să nu piară
ca să ştie-unde n-ar afla mormântul
toţi vor şti ca e mormânt de fiară...
chiar de-i vor aduce lungi coroane
chiar de-or ţine cuvântări sterile
or să treacă-odată cu boroane
din greşeală pluguri cu şenile
în acest verset e testamentul
celor mulţi şi celor proşti şi care
şi-au ales în frunte elementul
venerat de mulţi precum un soare
în acest verset e chintesenţa
şi prostiei şi înţelepciunii populare
care necătând la somnolenţă
încă mai oftează când o doare...

poezie de Iurie Osoianu (7 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joi

Eu încă scriu pentru tine
Lungi poeme cu vremuri bune
Inventez pretexte de bine
Colorate cu sâmburi de tăciune

Şi mai scriu şi pentru mine
Incantaţii de fericire
Rupte din soare apune
Sperând să mai cred în iubire,

Eu încă mai scriu pentru noi
Pentru tot ce a fost nefiind să ne fie
Pentru viaţa de aici şi apoi
Eu încă mai scriu pentru ziua de joi....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă vie...

eu pentru tine-am strâns atâtea flori
însăilate pe crâmpeie de câmpie
şi pentru tine-am tot cerşit la nori
prin ploi, măcar un strop de apă vie

eu pentru tine împleteam stinghere
coroane de timidă duioşie
te-am aşteptat să vii atâtea ere
nemaivorbind de azi şi veşnicie

eu pentru tine mă uitam la soare
crezând că printre raze stai pitită
şi azi retina încă mă mai doare
de stângăcia mea nesăbuită

dar ai venit când nu te aşteptam
te-am cunoscut, aşa veneai şi-n vise
lipind năsucul tău timid de geam
şi reproşându-mi uşile închise

dar ai venit când trupul mi-i atins
de-a toamnei mele stea de promoroacă
cu licărul din ochi mai trist, mai stins
şi cu ţinuta rece şi posacă

dar totuşi ai venit. Din aşteptări
un zâmbet mi-ai adus şi duioşie
şi iar te reîntorci la nicăieri
la stropul tău. De apă încă vie.

poezie de Iurie Osoianu (6 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Pentru tine scriu aceste versuri,
Pentru tine trăiesc,
Pentru tine respir,
Pentru tine-mibate inima,
Pentru tine simt dragostea.
Pentru tine plâng
Pentru tine râd...

Şi cu mine, cum e atunci
Când după mine te uiţi,
Pentru mine zâmbeşti,
Pentru mine înveţi să iubeşti
Pentru mine cânţi,
Pentru mine arde flacăra dragostei
din sufletul tău... 000

Tu ÎNGER MINUNAT...
Viaţa tu mi-ai colorat...
Sărutul tău ameţitor,
Mă face să simt cum zbor,
Deasupra miilor de stele,
Ce-ţi spun mereu să crezi în ele!
Ca o eternitate eu te voi iubi,
Şi chiar şi-atunci...
Când eu nu voi mai fi!

poezie de Răzvan Crihan
Adăugat de Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul...

În Piaţa Marii Adunări Naţionale
se ofileşte-o piatră lângă marginea-i de drum.
Sub Arca de Triumf vreo câteva rafale
de vânt, se zgribulesc în vraiştea cu fum...

În Piaţa Marii Adunări Naţionale
răsună voci din funduri de pământ-
ecoul hârburilor care râd de oale
loveşte în tării din când în când.

În Piaţa Marii Adunări Naţionale
dansează umbre, paşi bătând pe loc,
şi din genunchi încearcă să se scoale
sorocul dintr-o boaghe de noroc.

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări

Aşteptăm ploaia
pentru a anima acest
pârâiaş: pentru ca aceste pietre
să adăpostească şoapte,
aceste pietricele
să se rostogolească un pic
mai la vale, duse de curent,
aceste frunze
să se învolbure
în ochiurile apei, în umbrele
şi în luciul umezelii.
Patul este gata,
dar nu plouă încă.

poezie de Kay Ryan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări nocturne

Aprinsul întuneric e-al nopţii care vine.
Mă fericesc iluzii ce încă n-au suport,
Şi nu ştiu printre gene ce licăr mai rămâne,
Când vinovat absolv tăcerii ultim ort

Abisuri mă aşteaptă când încă pentru mine
Orbecăirea zilei e ţelul lui suprem
Nu-i linişte sau pace, nici loc pentru mai bine,
Când laurii virtuţii sunt puşi pe un catren.

Mi-am rezervat eu însumi un loc pentru-a mă cere,
La sufletu-ţi fierbinte când rece mă topesc,
Şi văd fără speranţă că nu mai am putere,
Să-ţi spun în nebunia de-acum ca te iubesc.

Mi-e teamă chiar de ziua care va-ncepe mâine,
Din întuneric umbra iubirii s-a desprins
Şi patima tăcerii prin lipsă mai rămâne,
Să suplinească golul ce visul mi-a cuprins.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interiorizare

Uneori sunt prea multe gânduri
Şi preferi să le interiorizezi,
Decât să le aşterni rânduri, rânduri
Pentru că reproiectează momente,
Ce ai vrea să le ştergi.
Mulţi poate n-ar înţelege,
Ce-ai simţit tu, sufletul prin ce trece,
Un zbucium interior, ce arde mocnit,
Chiar dacă tu la suprafaţă
Vezi un chip, aparent fericit.
Şi încă nu ai vazut nimic,
Dar mai bine tac, decât să explic,
Reconstruiesc prin linişte un zid,
Dacă nu mi-ai auzit tăcerea,
Nu mă vei auzi, nici atunci, când strig.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă mai gândesc!

Stau şi mă gîndesc,
Mă gîndesc ca pentru prima dată,
Prima dată şi ultima oară
Ce mi-au rămas în minte şi nu le pot scoate.

Un singur mesaj, mă făcuse să mă topesc,
Ca gheaţa în căldura focului.

Îmi lăsase arsuri pe întregul corp,
Arsuri care nici pînă în ziua de azi nu le pot lăsa,
Lăsa să plece cît mai departe,
Oriunde, oriunde pentru a le uita.

Să uit pentru totdeauna,
De tot ce a fost şi ce am făcut,
De fluturii din stomac
Cît şi de amintirile pe care le avut.

De ce scriu? Scriu pentru ca să scap
De ceea ce mă doare şi mă ţine strâns
Nu mă lasă, şi nici nu-mi zice Adio!
Pentru totdeauna e plîns.

poezie de Raţă Carolina din A autorului (11 mai 2020)
Adăugat de Raţă Carolina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii locul acela între somn şi veghe, în care încă îţi aminteşti ce ai visat? Acolo e locul în care te voi iubi pentru totdeauna.

citat din Julia Roberts
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul esenţial al panopticului este credinţa locatarilor că sunt supravegheaţi permanent şi că nicio îndepărtare de la rutină, oricât de mică şi de trivială, nu va trece neobservată. Pentru a ţine trează această opinie, supraveghetorii trebuiau să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului la posturile lor de observaţie, precum părinţii, care nu pot pleca de acasă mult timp fără să se teamă de poznele copiilor. Modelul panoptic al puterii a legat subordonaţii de locul în care erau, locul în care puteau fi observaţi şi pedepsiţi instantaneu pentru orice încălcare a rutinei. Dar a legat şi supraveghetorii de locul în care se aflau, locul din care trebuiau să supravegheze şi să pedepsească.

Zygmunt Bauman în Comunitatea, Reînrădăcinarea dezrădăcinaţilor
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul este singura lume cunoscută până acum care conţine viaţă. Nu există un alt loc, cel puţin în viitorul apropiat, unde specia noastră ar putea să migreze. Să viziteze? Da. Să se stabilească? Nu încă. Că ne place sau nu, pentru moment, Pământul este locul unde ne înfruntăm soarta. Se spune că astronomia te umple de umilinţă, şi că este o experienţă care construieşte caracterul... Pentru mine, aceasta subliniază, responsabilitatea noastră de a ne comporta unii cu alţii cu mai multă amabilitate, şi să păstrăm şi să preţuim acest palid punct albastru, singura casă pe care noi am cunoscut-o vreodată.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast irlandez

Pentru o viaţă fericită şi lungă,
Şi-o moarte uşoară când surâde la fereastră luna,
Pentru o fată frumoasă şi onestă,
Pentru o bere rece şi... pentru încă una!

poezie de Autor necunoscut-Irlanda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt singura persoană căreia publicarea acestor rânduri îi poate dăuna. Îmi va fi dat să aud cele mai neplăcute reproşuri la adresa superficialităţii, mărginirii spirituale, lipsei de idealism şi de înţelegere pentru interesele supreme ale umanităţii. Pe de o parte însă, aceste imputări nu sunt noi pentru mine, iar pe de altă parte, când cineva a învăţat, încă din tinereţe să treacă cu vederea dezaprobările contemporanilor săi, cum ar mai putea acestea să-i pricinuiască vreun rău la vârsta senectuţii, când el este sigur că în curând se va afla departe de orice favoare sau dizgraţie? Mai demult era altfel: ca urmare a unor asemenea declaraţii, puteai să-ţi scurtezi în mod sigur existenţa pământească şi să-ţi apropii rapid prilejul de a dobândi o experienţă proprie cu privire la viaţa de apoi. Dar, repet, acele timpuri au trecut şi azi asemenea mâzgăleli trec nepedepsite chiar şi pentru autorul lor.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există miliarde de oameni în toată lumea, chiar acum, care - dacă ar putea să schimbe locul cu tine doar pentru o zi - ar trăi o viaţă cu mult dincolo de ce şi-au putut imagina vreodată. Viaţa ta de zi cu zi este realizarea celui mai îndrăzneţ vis al lor şi încă mult mai mult decât atât.

Sandy Forster în Cum să devii fantastic de bogat, în cel mai scurt timp
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun, bine-ai venit

În gând şi în inimi
Eu colind acum
Pentru cei tineri, pentru cei bătrâni,
Şi merg încă pe drum.
Colindul e-o minune
Când lacrimi se aprind,
Vreau pentru toţi a spune
Crăciun bine-ai venit.
Treptat se face seară,
Când cerul arde sus
Lumina cea cerească
Se naşte acum Iisus,
Iar sfânta Fecioară
Coboară-ncet la noi
S-aducă la noi iară
Tot binele pentru voi.
Lumină e de la pământ la cer
De la steaua cea sfântă,
Afară e din nou ger,
Pentru toţi cei ce-ascultă.

poezie de Eugenia Calancea (24 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!