Intim
Ca un burete,
sunt ca un burete care absoarbe tristețea,
și e suficientă în lume, și departe și aproape
de aste nu zâmbesc.
Fugim de tristețe și de oameni triști.
Fugim fiindcă sunt la fel ca noi, iar noi...
noi căutam noutatea, ceva diferit
față de chipul nostru obosit în oglindă.
Ascunde-ți tristețea dacă vrei sa fii iubit,
ascunde-ți compasiunea, sentimentele,
nu se mai poartă...
se poarta fierul, fierul turnat direct pe celule vii
ca sa distrugă orice urmă,
până devii tipar.
poezie de Cezara Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tristețe, poezii despre zâmbet, poezii despre iubire, poezii despre fier, poezii despre devenire, poezii despre compasiune sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Tristețea
De-aș avea puterea
Aș fugi cu toată
Tristețea din lume
Aș lua și ura
Curiozitate morbidă
Aș pune-o in buzunar
Avaria sub pălărie
Să-mi imbogătească pleata
Și voi fii cel mai fericit
Din această lume
Știind că oameni
Sunt fericiți
Fără mănie, ură, avarie
Și eu cu tristețea
Imbătând-o cu curiozitate
Să mă intrebe năucită
De ce sunt fericit
Când toată e in mine
Și zâmbesc de o ucid
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre fericire

Incitare la visare
hai să fugim din carantină,
să punem verde în grădină,
să punem muguri roz în pom
și omenescul iar în om.
hai să fugim din carantină,
din deșănțata ei rutină,
să nu fim zilelor pilaștri,
nici cerului nocturn noi aștri.
hai să fugim din carantină,
să nu fim viermilor cantină,
hâdului timp ce-atroce doare,
să-i punem cântec și culoare.
hai să visăm cu ochii largi,
de câmp cu flori, de oameni dragi,
de tot ce gândul nu întină,
hai să fugim din carantină.
hai să fugim din carantină
și-n viața cea de gelatină,
toate trăirile restante,
să le ivim ca briliante.
să-ntindem mâna prin zăbrele,
rupând zăgazul pus de ele
și mreaja care ne dezbină,
hai să fugim din carantină.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre viermi
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini

Tare ca fierul
Floarea lui Cazacu
Făcuse copilului o cămașă.
A luat foarfecele, că sunt de fier,
Și le-a trecut de trei ori prin cămașă,
Dar neîncheotorată, până a-mbrăca-o el.
Asta, ca să fie tare ca fierul.
"Să fie tare ca fierul cine te poartă,
Să nu se lege boalele de el,
Ca de fier rugina".
Când făceau femeile câte un flanel,
Vreun mintean ceva mai lung,
Ziceau:"Lasă să fie mai lung,
Să zică curul bogdaproste".
Floarea știa bine obiceiurile vechi,
Descântece, tot, și le ținea,
Că zicea că să aibă și copiii ei noroc.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Marin Sorescu despre fier
- poezii despre copilărie
- citate de Marin Sorescu despre copilărie
- poezii despre noroc
- citate de Marin Sorescu despre noroc
- poezii despre legi
- citate de Marin Sorescu despre legi
- poezii despre flori
- citate de Marin Sorescu despre flori
- poezii despre femei
- citate de Marin Sorescu despre femei

E-o tristețe
E-o tristețe în gânduri
E-o tristețe de toamnă
E-o tristețe în lacrimi
Când din inimi răstoarnă.
E-o tristețe-n apusuri
Când în nopți nu sunt vise
E-o tristețe în soare
Când culoarea dispare.
E-o tristețe în vreme
Când fugim fără noimă
E-o tristețe în viață
Frica neavând formă
Și închei cu tristețe
Într-o zi cu mult soare
Neuitându-ne-n urmă
Unde dragostea moare.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre moarte, poezii despre inimă sau poezii despre gânduri
Voința...
Bate fierul cât e cald
Să scoți clipa de smarald,
Bate-l tactic și cu forță
Să poti duce-a vieții torță,
Fie-ți cerul nicovală
Iar scânteia chibzuială
Și ciocanul libertate
Bate fierul, bate, bate....
Bate fierul cât e roșu'
Fără să-ți cânte cocoșu',
Hodine-te în culise
Fi ferice printre vise,
Ține cu dinții de el,
De fierul care-ți este țel,
Un tezaur de dreptate,
Bate fierul, bate, bate!...
Nădușeala dă răzbire,
Bate fierul... cu iubire!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (1 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tezaur, poezii despre roșu, poezii despre muzică, poezii despre libertate sau poezii despre forță
Tristețea mea de joi seara
tristețea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -
o simt în fiecare dimineață
când mă trezesc
și apoi în fiecare seară
când mă chinui să adorm
tristețea mea de joi seara
nu este nici măcar
a mea
este tristețea omului
postmodern
de pretutindeni
pe care o aud
o simt
și o miros
în orice atom de materie
și particulă de praf
oriunde fug prin lume
încercând să tot scap de ea
atât de plictisit
din cauza rutinei
a alergăturii
și al inutilului instalat implacabil
în cele mai mărunte
lucruri pe care le fac
și chinuit să țin pasul
cu ritmul tot mai rapid
al acestui secol minune
în care unii zic
că sunt norocos să exist
sunt nevoit să mă întorc
zi de zi
la nenorocita mea de tristețe
de joi seara
care nici măcar nu este a mea
poezie de Adrian Crețu
Adăugat de cretumadrian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre viteză, poezii despre somn, poezii despre ritm, poezii despre particule sau poezii despre existență
Dacă vrei să minți, minte timpul, dacă vrei să furi, fură inima mea, dacă vrei să fugim în lume, ia-mă de mână...
citat din Paul Butnariu (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre minciună sau citate despre inimă
Tristețea mea
Tristețea mea o port pretutindeni,
Ea mă acoperă ca o mantie demodată,
Când ieșim în oraș, eu și ea am putea părea
Doi soți care nu s-au iubit niciodată.
Tristețea mea e ba pământul, ba cerul,
Iar eu, împingând-o înainte sau ținând-o pe umeri, sunt deopotrivă Sisif și Atlas.
Pe cât de inutile sunt eforturile celui dintâi,
Fără eforturile celui de-al doilea, universul însuși s-ar ruina.
E necesară atunci sau nu tristețea mea?
Știu doar că pe unde trecem, lasă urme adânci,
Pârjolește câmpiile și seacă fântânile,
Să dea de veste în lume că acolo s-a purtat un război,
Unde învinsul din mine a și murit deja.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soț, poezii despre război, poezii despre oraș, poezii despre hărți, poezii despre căsătorie, poezii despre Sisif sau poezii despre Pământ

Ca un burete
O poți scutura cu mâinile,
Singurătatea, moale precum vata,
Lipicioasă, precum palmele
după ce ai mâncat geantâk,
preferata lăcomie tătărască.
Uneori, singurătatea
Devine tare
Precum peretele
Casei noi
De pe strada Lesgaft,
Unde, cine știe,
S-ar putea să locuim împreună.
Singurătatea ia forma
Unei cești,
Din care beau cafea.
Mi-ai dăruit-o
În seara mea de domnișoară.
Absoarbe singurătatea
Ca un burete
Al nimănui.
poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate sau poezii despre cafea
Povestea buretelui
de baie care se numea bob
spusă-ntr-un bar cu tejgheaua
de inox și aramă
unde se servea bere la halbă
toată lumea fuma lulea
mesteca tutun
și asculta cum ar fi putut
un simplu burete de baie
să ajungă burete adevărat
cu viermi cu musculițe pe el
să se-nmulțească prin miceliu
era plin de melamină și spumă
stătea într-un vas cu apă
regreta mult că nu este chiar
un burete de apă un animal
cu miros de formol să trăiască
fixat pe tulpinile unor plante acvatice
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre zoologie, poezii despre plante, poezii despre muște, poezii despre botanică, poezii despre bere sau poezii despre apă

Dacă vrei
Dacă vrei să cânți bucuria,
Sau tristețea,
Fii poet,
Dar să știi,
Vei cânta bucuriile altora și propriile-ți tristeți.
Dacă vrei să-ți cânți bucuria,
Aruncă-te în valurile iubirii,
Dar oprește-te
Când ai ajuns prea departe de țărm
Căci s-ar putea să devii poet,
Fiind îmbătat de paradisul oceanului,
În valurile căruia te-ai aruncat......
Dacă vrei.....
poezie de Constanța Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre rai, poezii despre poezie sau poezii despre ocean

Tot răul vine de acolo că oamenii își închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poți purta fără iubire, poți să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, față de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieții omenești. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, așa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalți fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire față de oameni, stai liniștit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.
Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de Simona Bozintan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Lev Tolstoi despre iubire, citate despre viață, citate de Lev Tolstoi despre viață, citate despre reciprocitate, citate despre legi, citate de Lev Tolstoi despre legi, citate despre fier, citate despre copaci, citate despre adevăr sau citate de Lev Tolstoi despre adevăr

Actorul trebuie să fie oarecum instrumentul pe care cântă autorul, un burete care absoarbe toate culorile și le redă nemodificate.
Hegel în Despre artă și poezie, Drama ca operă de artă poetică (1979)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre culori sau citate despre actorie

E bine ca fiecare să avem un loc în care să fugim. Pentru că vin clipe în care trebuie neapărat să fugim undeva.
citat celebru din Dostoievski
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bate fierul cât e cald și atunci fierul se supune, uită de tăria de care dispune.
Mihail Drumeș în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Maria

Comentează! | Votează! | Copiază!

Liftul
între etaje închis în fierul contorsionat
liftul îmi este sicriu,
nu pot să privesc cerul,
fierul mă strivește,
nu-i drept
nu sunt demn de sacrificiu,
ce să înțeleg?
când cerul nu mai este,
tălpile se descompun de durere,
nu mai am țipăt,
acum cu mine moare copilul din suflet
imatur rămân în față durerii.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre suflet sau poezii despre sacrificiu

Am fost multă vreme îndrăgostit de tristețe, deci în stare de păcat. Căci tristețea este un păcat împotriva speranței. Câtă dreptate are teologia! Nu trebuie să suspinăm după ceea ce vatămă. Or, tristețea este exact asta, vorbesc despre tristețea pe care o iubim, pe care o cultivăm, pe care o savurăm.
Emil Cioran în Caiete II. 1966-1968
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate de Emil Cioran despre tristețe, citate de Emil Cioran despre iubire, citate despre vorbire, citate de Emil Cioran despre vorbire, citate despre religie, citate de Emil Cioran despre religie sau citate despre dreptate

În ce fel roșim adesea când suntem triști. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem triști, ci dimpotrivă, să ne înroșim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristețea, cum sunt iubirea sau dorința, iar uneori și ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine și din alte părți interne, împing sângele spre inimă și de acolo, prin artera cea mare, spre venele feței, fără ca tristețea, care strânge din toate părțile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristețea împiedică lesne sângele ajuns în venele feței să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorința sau ura împing spre față alt sânge din părțile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feței o face roșie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puțin repede, precum și fiindcă astfel se poate aduna în venele feței mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este rușine, aceasta fiind compusă din iubire de sine și dintr-o dorință puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părțile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre față.
citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sânge, citate despre roșu, citate despre dorințe, citate despre rușine sau citate despre dezonoare
Recomandare
Ascunde-ți jena, vrei, nu vrei,
De ești copil, sau în etate
Când de sub fusta dumneaei,
Răzbate "vânt de libertate".
epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vânt, epigrame despre sfaturi, epigrame despre libertate, epigrame despre fuste sau epigrame despre copilărie
Oglinda oarbă
Fierul ruginit care-mi înmoaie oasele
Fierul forjat care-mi zgârie mâinile
Fierul înroșit care mă pătează de sânge
Fierul vechi care-mi invadează biografia
Tu ai putea crede că inima mea e nămolită
dar trecătorii sunt țintuiți pe trotuare
pentru că pereții vor fi scriși hoțește cu sânge
și spaima mea va fi peste tot răspândită
o spaimă ce-mi dilată în crescendo pupilele
o spaimă ca o vorace gură căscată
sau mai degrabă ca distanța dintre dinții ce-mi clănțăne
și în spatele acestei frici îmi voi expune versurile
Îmi doresc să mă privești ca pe o basilică
Îmi doresc să mă pipăi ca pe o orgă
Îmi doresc să mă simți ca pe un capelmaistru
Îmi doresc să cobori, păcălindu-i pe sfinți, din icoană
parodie de Constantin Ardeleanu, după Gellu Naum
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre versuri, poezii despre sânge, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie