Alchimie

Spune că sunt prelungirea lui Dumnezeu pe pământ.
Probabil, de aceea mă soarbe din priviri cu scotocirile timpului,
cu emoţie şi cutremur,
să îi rămân pe vecie lângă tâmplă,
punând degetul pe marginea orelor,
transformându-le miraculos în bucuria împărtăşirii.
Nu fac nimic special, doar ţin în echilibru atârnările gândului,
urmărind neobosit pacea, cumpăna drumului.
Izvorăsc roadele din ochiul simţirii...
Au fost zile când sorbeam din căpruiul fierbinte cafeaua zilelor,
suficiente pentru umbletul pe vârful picioarelor în templul viselor.
Au fost zile când în templul soarelui,
puneam degetul pe ceaşca din care îmi beam bucuria
şi mă umpleam de lumină. Deplină magie!
Probabil, de atunci, am deprins gustul pentru alchimie.
M-a atins setea cu prelungirile braţelor
ce ţin cu înţelepciune pulberea clipelor
şi de atunci mă tot descopăr...

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră. Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru fiindcă destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune "nu"? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă?

Octavian Paler în Polemici cordiale (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva zile de mai,
Au fost cândva zile de vis,
Când lângă mine erai
Şi trăiam ca-n paradis.

Multe-au fost, azi nu mai sunt.
Au fost luate de vânt.
S-a dus vremea când erai
Pentru mine colţ de rai.

Din când în când îmi amintesc,
Aş vrea din nou ca să trăiesc
O zi fumoasă de mai,
Tu alături, să-mi fii rai.

poezie de Dumitru Delcă (20 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poeziei

Am călătorit în abisul timpului!
Am urcat şi am coborât munţi.
Şi-am parcurs troieni de timp
Cu lacrimi şi surâsuri ale singurătăţii!
Am strigat plângând
Doar în crăpătura seacă a pământului,
Să fiu sigur ca nu mă aude nimeni...
Doar seceta sufletului meu.
Disperarea şi plictiseala ce au venit şi au trecut,
Călătorind prin anii mei,
Au înţeles cum stau de fapt lucrurile...
Am depăşit zile egale ale singurătăţii în doi,
Prizonieri în pacea de acasă,
Zile egale, fără gust, insipide, fără culoare, ascunse
Între suferinţa şi bucuria cea dorită!
Zile întunecoase şi nopţi albe,
Furtuni în zile însorite dar şi clipe dezolante,
Pline de aglomeraţie, înr-un vid al zilelor, goale...
Acum că tu ai apărut în viaţa mea,
Vroiam să nu te las să pleci,
Să nu te pierd, dupa atâtea căutări.
Dar tu nu vrei să mai rămâi, te-ai speriat de vorbe
Ce nici măcar în gânduri nu erau!
Privirile mele dureau...
Şi cine ştie când te voi mai auzi!
Este inutil să-ţi repet ca pentru mine eşti o stea,
Atâta timp cât tu vei crede ca eăti o rocă
Stăpână, stinsă, echivocă,
O rocă ce provine dintr-un munte.
De vrei un altfel de iubire,
Eu nu pot să mai port încă o mască şi pentru tine!
Voi fi mereu sânge şi tu vena cavă
Iubita mea ce vei trăi prin mine clipe eterne!
Până mai ieri, eu mă hrăneam şi te sorbeam pe tine.
Dar mi-ai lăsat un gust amar în suflet
Şi deci prefer dulceaţa vieţii zilelor ce curg...
Aşa că voi continua să beau din cupa cu otravă,
Vinul fericirii, dătător de moarte ce dă viaţă
Şi puteri de Prometeu,
Gândului meu, poeziei.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredinţat
drumul soarelui şi drumul stelelor;
s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am fost fericită când între umbră şi lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele spaţiul însămânţat de magie.
Amprentam cu dragostea pereţii şi ploaia, se sacraliza şi odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău, coborau în suflet aripi de înălţat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină în fire şi dincolo de fire.
şi mi te topeai pe buze, te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri, alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer şi de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima şi traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la duşul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,
să mă cuprinzi înflorată, bronzată de dor şi de soare, nedespărţită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulţimii, oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau şi goale şi pline,
când tăcerea era drum şi zăvor,
când urcam către cer cu o stea, pe un nor,
când eram şi torent şi izvor,
când te-am scris cu mine însămi într-o mie de feluri.
În cântec te pictez,
să mă descoperi, să te creezi,
să te apropii, să te păstrez,
să trăiesc, să trăieşti.
Am fost şi sunt fericită că eşti.(11.08.2022)

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (11 august 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când eşti profesor nu poţi vedea roadele unei zile de muncă. Ele sunt invizibile şi rămân aşa poate chiar şi douăzeci de ani.

citat din Jacques Barzun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum templul lui Solomon a fost construit cu cedrii din Liban, la fel şi cei neprihăniţi construiesc Templul lui Dumnezeu cu scopul bine definit de a funcţiona precum Casa lui Dumnezeu.

aforism de Veronica Bobu din Aripi spre cer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tristeţea expusă
la marginea trotuarului
răbda de tăcere.
Deşi i se vedea
bucuria obositoare,
deşi lumina soarelui pălise,
ţinea în continuare degetul
la tâmpla pământului.

poezie de Mihai Simion
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tristeţea expusă
la marginea trotuarului
răbda de tăcere.
Deşi i se vedea
bucuria obositoare,
deşi lumina soarelui pălise,
ţinea în continuare degetul
în tâmpla pământului.

poezie de Marius Paveliuc
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N~am plâns,n-am râs,n-am dansat

Eu n-am mai plâns de ani de zile,
Sunt sigur că n-avea niciun rost
Din calendar am rupt multe file,
Şi nici indrăgostit nu am fost!

N-am râs o dată de ani de zile,
Probabil că am fost un prost
Ieşeam adesea cu diverse copile,
Dar îndrăgostit eu n~am fost!

N-am mai dansat de ani de zile,
Chiar mi se părea un lucru anost
Trăiam poveşti de-o noapte, inutile
Dar îndrăgostit eu n-am fost!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătoreşte pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă şi coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la şase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respiraţia gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereţii de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendenţe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viaţă.
Şşş! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoaşterea spaţiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenţei. ( Iulia Dragomir )

poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă eşti interesat de ceva, te vei concentra asupra acestuia şi, dacă te concentrezi asupra oricărui lucru, este foarte probabil că vei deveni interesat de el. Multe dintre lucrurile pe care le găsim interesante nu sunt aşa în mod natural, ci pentru că am depus efortul de a le acorda atenţia noastră."

" Bucuria apare la limita dintre plictiseală şi anxietate, atunci când provocările sunt echilibrate de capacitatea persoanei de a acţiona."

" Atunci când acţionăm în mod liber, de dragul acţiunii în sine şi nu din alte motive, învăţăm să devenim mai mult decât ceea ce eram înainte."

"... să înveţi cum să te bucuri de viaţa ta de zi cu zi, fără a diminua şansele altor persoane de a se bucura de a lor. "

" Dintre toate virtuţile pe care le putem învăţa nici una nu este mai utilă, mai esenţială pentru supravieţuire şi este mai probabil să ne îmbunătăţească calitatea vieţii decât capacitatea de a transforma adversitatea într-o provocare plăcută."

Mihaly Csikszentmihalyi în Flux. Psihologia fericirii
Adăugat de Lavinia Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un "Dumnezeu" la discreţia gândului, e doar un sclav pe viaţă. Mintea îl va vinde şi cumpăra pentru cine oferă mai mult pe deşertăciunea ei numită "înţelegere". Doar recunoaşteţi-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-şti". Hristos, sau "A-Fi" este infinit şi îşi dansează iubirea în toate formele acestei lumi, "A-şti" are întotdeauna şi fără excepţie drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deşertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării- EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez şi nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie dar pentru inimă, este deja veşnica voastră libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am intalnit-o

Zâmbea. Senin era ochiul,
singurul cu care zărea.
Schiopăta. Mâna cu venele umflate,
sprijinită pe baston,
avea petele maron
ale vârstei – a treia.
Maron. Ca lemnul bastonului,
încovoiat elegant şi terminat
cu un cap de pajură.
Fusese al lui. Ca şi ea.
Ca şi ea? Da.
Ciocul pajurei mângâie degetul ei arătător.
Mâna ei mângâie gâtul pajurei.
Ar fi putut amândouă zbura. Amândouă,
ca atunci când el îi arăta
cu vârful bastonului avioane
şi se prefăcea că astfel eliberează pajura
şi le mângâia pe gât cu arătătorul:
întâi pe ea, cu degetul uşor îndoit,
apoi, fâstâcit de atingere, pajura.

Zâmbea. Senin era ochiul amintirii,
singurul care înţelegea.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar recunoaşteţi-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-şti". Hristos, sau "A-Fi" este infinit şi îşi dansează iubirea în toate formele acestei lumi. "A-şti" are întotdeauna şi fără excepţie drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deşertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării - EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez şi nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie, dar pentru inimă, este deja veşnica voastră libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naturaleţe

Să mă îndrăgostesc de tine a fost cel mai usor lucru care mi s-a întâmplat, poezie.
Te-am privit până în sufletul timpului
şi mii de păsări au dat din aripi,
gândul s-a făcut zbor cu ochi scăpărători
la hrănitul zilelor în gânduri înflorite.
Mi-ai îmbrăţişat calea
şi m-am trezit trăind până la gâtul clipelor.
Aici sunt, în strigătul aerului.
Respiră-ţi viaţa!
Să mă îndrăgostesc de tine a fost cea mai frumoasă călătorie înlăuntru,
între sinele timid şi sinele dezlănţuit,
gata de naturaleţea exprimării.
Bucură-te de libertate!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!