
Mărturisire
Aș fi ales de la început aceeași poziție în fața cuvântării,
dar cuvintele s-au înfipt apocaliptic în inima anilor.
Pendulările indicatorilor temperaturii vazduhului în care creșteam viață
urcau pe șira spinării cu paradoxuri înnebunite de apropiere.
Ce să mai înțeleg?
Slăbiciunea cea mare vine din spatele înserării.
Puterea, tot de acolo.
S-au așezat apele, câmpiile, văile, munții,
pântecul vremii pe genunchii sufletului să îi încerce virtuțile zborului.
Am dezlegat tainele să cântărească atent libertatea
și lumina m-a cântărit cât să revăd pragul amiezii.
Și am tăcut în fața tumultului,
cântărind în poeme negrăite, eternitatea.
Explicație
Nu sunetele, ci reflectarea valurilor,
nu oglindirea, ci scindarea adâncului în frunte și piept de cuprins spectacolul apelor!
Nu dorul, ci alergarea după strigătul mării,
nu glasul viorilor concertând în filarmonica zilelor,
ci separarea în corzi sensibile, numai bune de exersat fericirea și alte nevoi!
Nu cuvântul, ci mișcarea!
Înțelegi, viață?
Dintr-un punct, izvorăsc toate.
Din cuget, se naște pacea.
În dragoste, se luminează de sens.
Din credință, se varsă liturghia pașilor.
Tu, ce iubești?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre apă
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Puterea apei
Cel mai greu mi-e să cred că mă iubește fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi și ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenții lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvonește pe la colțul amintirii
că s-au însoțit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaște ieșirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinței în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.
Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipește-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, își tremură genele.
Uită-te atent! Așa de frumos s-a așezat în căușul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viață! Crezi în puterea apei?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre ochi, poezii despre nisip, poezii despre inimă sau poezii despre frumusețe
Ieșire
un stol mare de păsări s-a oprit asupra mea
fiecare pasăre îmi ciugulește lutul
deschizând o fereastră
crucile din cimitir s-au ridicat la înălțimea crucii lui Iisus
cerul pictează caii cu albastru
copitele răstignesc pământul pe-o cărare nouă
din mușchi îmi ies coroane de fluturi
șira spinării a devenit un copac din al cărui lemn
s-au construit biserici într-o viață anterioară
plutesc pe sânge icoane spre răsărit
în mâinile întinse țin lanțul unui lacăt
o noptieră stă în fața mării
îi deschid sertarul și iau cheia ruginită a timpulul
cheia se topește pe pieptul meu
ies afară în stropii de ploaie
în apa căzând aud glasul nașterii
poezie de Radu Chiorean (5 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre cruce
- poezii despre creștinism
- poezii despre înălțime
- poezii despre sânge
- poezii despre reîncarnare
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie

Calea aurită a gândurilor
Se suie viță pe coloana anilor,
înfășurând în atingeri suave lumina zilei.
Despletește părul amiezii, grâu copt,
numai bun pentru frăgezitul dorului de viață.
Își adâncește privirea în râul clipelor, rostogolind în surâs sufletul cerului.
Mă inundă...
Șlefui-m-ar degetele rugăciunii,
copilă curată, răsărită în odaia sufletului,
în noaptea înstelată, fântână cu apă vie, divină!
În strugure, stă gustul toamnei,
de credința-n vinul vieții, plină!
poezie de Iulia Dragomir (25 noiembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suflet, poezii despre vin, poezii despre toamnă, poezii despre struguri sau poezii despre râuri

XXII
Zbaterea unei foi sub mâna
ce-și caută cuvintele
dă sens neliniștii ce mă cucerește
fără o declarație de război.
Brutalitatea la care mă supune
într-o primă fază
nu-mi lasă loc de ripostă,
mă aruncă
în gura cruzimii înfipte
în șira spinării mele.
Folosesc acest dezavantaj
ca pe o șansă
de a descoperi cuvintele
ce dau un sens poveștii ascunse
din ochiul de apă
în fața căruia îngenunchem
și bem din el
tot albastrul cerului.
poezie de Gabriel Hasmațuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre mâini, poezii despre gură, poezii despre brutalitate sau poezii despre albastru

Particula de gheață a lui Robu
(A se citi din perspectiva Principiului al doilea al termodinamicii)
Să fie dorul dinainte
Mai greu ca dorul dinapoi?
Să fie dragostea fierbinte
Mai rece decât un ghețoi,
Electrizând șira spinării,
Câmpul magnetic dintre noi,
Laboratorul așteptării
Unui deznodământ în doi?
Să fie dragostea din urmă
Mai mare decât cea dintâi?
Să fie dorul ce ne scurmă
La fel și după ce rămâi
Însărcinată cu iubirea
Din creștet până la călcâi?
Când se va naște nemurirea,
Vom fi la ea la căpătâi?
Va mai simți, când vom fi oase noi,
Șira spinării noastre un ghețoi?
Va ține o particulă ciudată
Iubirea noastră încă înghețată?
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre particule, poezii despre gheață, poezii despre principii, poezii despre naștere, poezii despre magnetism, poezii despre lectură sau poezii despre dor

O viață și o zi
Din alte lumi și timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porți ce s-au deschis,
Lăsându-ți libertatea o viață a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.
Ne-ai studiat, mirată, și chiar din prima clipă,
Ai înțeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.
Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înțeleagă taina, să știe cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Și să-i accepte-n suflet lumina și domnia.
O cunoșteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Și-i căutai pereche: pe-acel ce-ți poate da
Aceeași încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viață și o zi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre dorințe sau poezii despre bucurie

Renaștere
S-au prins cuvintele, semințe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuți ai palmelor universului.
S-au înlănțuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în față și în spate,
dincolo de chipul dimineții, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfințenia vieții.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creștere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuților.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc și a scorțișoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtășirea din intimitatea aerului.
S-au aprins fețele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Își schimbă vestimentația, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
Se ridică din așteptare în cuibul poeziei, columne de sprijinit edificiul cântării.
poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre sfințenie, poezii despre secunde sau poezii despre schimbare

Muzica înserării
Am intrat deodată în muzica înserării
ca la terapia intensivă a sufletului
cu toate organele urlând
în trecerea prin filtre nefiltrate de anestezice.
Din sclipiri în înnegurări, din încețoșări în limpezimi,
măsuram nemăsurarea,
căzând din gânduri direct în bisturiul ascuțit
al unei rugi pentru sănătatea luminii.
Din toate colțurile, se deșteptaseră brusc
mădularele simțirii cu strigăte clocotitoare.
Pereții proiectau clipele în coșul pieptului
și izvoarele amintirii alergau sălbatic pe obrazul clipelor.
Curgeau sunetele din aerul îmbibat de imagini
ca fluviul în marea primitoare de ceea ce o compune.
Șiroiau viața... în spitalul sentimentelor
în care se puseseră la mezat anii.
Bum, bum, buuuum!
Muzica înserării trecea prin ziduri,
ca în operația din care, cel mai abitir,
se simțea suflul cardinal,
glasul înăbușit al tăcerii.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre sunet, poezii despre seară, poezii despre muzică sau poezii despre medicină

Lumea din care vin
Noaptea se varsă peste viață
cu același întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
și aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înțelesuri ascunse,
curge și ea ca un râu ce se pierde în mare
și marea la rândul ei are aceeași soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ți spun cum să prețuiești lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre plâns, poezii despre noapte sau poezii despre moarte

Binecuvântați... ca soț și soție
Privind-o, simți o căldură binefăcătoare,
Iar inima-i pompa dragoste și candoare,
Era îndrăgostit...
Din cap până-n picioare.
Nu se putea înșela, nu!
Ea era aleasa lui,
Fiecare celulă îl împingea s-o cunoască,
S-o întrebe, să-i vorbească.
Fața lui vorbea de la sine
Iar ea... ea îi citise gândul,
Îi simțise flacăra ochilor scânteind,
Îi simțise inima ce clocotea... a iubire.
Să fie el alesul?
Își întrebă inima
Dar ea, inima, fusese mai iute
Nu mai sta la locul ei... ca 'nainte.
Dorea să-i audă glasul,
Voia să-i simtă îmbrățișarea fierbinte,
Dorea să-și cunoască jumătatea
Nu mai putea să aștepte... cuminte.
Întâi, li s-au îmbrățișat privirile,
Apoi, două inimi s-au făcut una
Iar gândurile au luat-o la fugă
Și s-au contopit într-un cuget.
Iar azi, amândoi, răspund: Da!
În fața Tatălui Sfânt,
Căci El, Dumnezeu,
Le cunoaște inima cel mai bine.
El îi unește pe vecie,
Le dă hrană, armonie-n cămin,
El i-a ales să fie 'mpreună,
El este cel ce unește destine.
Amândoi au dorințe,
Împreună își fac planuri, speranțe, chiar vise,
Dar azi, primesc un dar prețios:
Sunt binecuvântați... ca soț și soție.
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre cunoaștere, poezii despre vorbire, poezii despre soție sau poezii despre sfinți
Singur în fața mării
Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăși vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi șuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Și în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni și nici nu le înțelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în fața mării, și în fața mea
Eu îmi strig mie.
Privesc țărmul pe sute de kilometri distanță:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Lovește digurile, faleza, vapoarele. Și strig, și strig,
O muzică uriașă se rostogolește spre mine.
poezie de Mircea Florin Șandru din Fața ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre metrologie, poezii despre marină sau poezii despre lungime

Libertatea este un râu liniștit și ușor, care curge murmurând dulce și ale cărui ape nu se turbură decât numai atunci când un obiect străin vine a opri mersul pacific și măreț... Libertatea merge cu fruntea senină la lumina zilei și în fața tuturor. Niciodată din libertate nu naște tirania, căci niciodată acei care exercită tirania n-au putut fi oameni liberi... Totdeauna când tirania se exercită asupra unor popor, se naște libertatea, și cu cât tirania a fost mai mare, cu atât libertatea este mai violentă.
Eugeniu Carada în ziarul "Românul", articolul "Din tiranie naște libertate" (18 noiembrie 1859)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre lumină, citate despre violență, citate despre timp sau citate despre naștere

Zestre celestă
Răsuceste gândul cu fața înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să își deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtășire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ține în palmă chiparoșii.
Numai iubirea poate deschide rana nopții
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut și unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aș din cap și până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsucește strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsucește gândul cu fața înspre liturghia vieții!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.
poezie de Iulia Dragomir (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare
Spune-mi
Spune-mi, inimă, de ce în a mea viață
Nu poți opri durerea și furtuna?
De ce în ochi păstrez un nasture de gheață
Și tu în pieptul meu mocnești într-una?
Spune-mi, dorule, de ce te pierzi prin lume?
De ce mă uiți în clipa când te-aștept?
De ce pe minți mi se răstoarnă spume
Și-mi plânge zilnic inima în piept?
Spune-mi lacrimă de ce revii pe fața
Care pe-o clipă numai te-a uitat?
De ce ai plăcere să iți trăiești viața
În ochii care nu s-au mai uscat?
Tu, speranță, spune-mi de ce te pierzi răzleață
În fața celui trist ce lăcrima
Și nu te lași aceluia ce-n viață
N-a știut ce-nseamnă a spera?
Spune-mi, viață, tu, cu ce sunt eu de vină?
De ce ești nemiloasă și mă lași să plâng?
Unde e izvorul darnic de lumină?
Ce-i cu puritatea omului plăpând?
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre tristețe, poezii despre plăcere sau poezii despre minciună
Imaginea din oglindă
Încerci să construiești mereu,
plantezi semințele unor noi începuturi,
unești punctele unei noi povești,
auzite parcă cândva, demult,
traversezi apele emoțiilor adânci,
întregești visele, dorințele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va face
să te simți unic, puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar așa știi că vei fi tu.
Există sentimentul de a fi împins
în mod constant
și tras de mareele interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de lună.
O neliniște adie,
imaginile trec pe cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.
Ritmul fluxului de timpuri
ca valurile se ciocnesc
de vânturile schimbării.
Ți-e teamă să iubești complet
până când simți
că doar Ea te întregește,
te deschide, te transformă,
fiind însăși Iubirea,
iar Iubirea chiar Ea,
devine totul,
rațiunea și sensul vieții,
reflectarea jumătății de cerc
ce completează formula infinitului.
Cerurile s-au înălțat în albastru,
pasăre cu aripile crescute în tine,
nu expiri, ci plutești.
Într-o singură întindere de aripi
e-o singură bătaie de inimă
- rug, flacără, icoană, caldă lumină.
Vei dori mereu să te regăsești
în cuvintele, privirea, atingerile,
sărutul și îmbrățișarea ei,
pentru că doar atunci
știi că ești tu, acolo, acasă,
dar în același timp
ți-e teamă s-o pierzi.
Iubești copia inimii tale,
parte din sufletul tău,
iubești cu ochii și nu doar atat,
iubești cu trupul, cu inima și sufletul,
iubești sincer, curat, profund,
iubești nemărginit,
iubești așa
cum n-ai mai iubit
și nu vei mai iubi vreodată.
O privești în ochi, regăsind
cea mai frumoasă parte
din tine în ea.
Citindu-ți sufletul, și-a găsit loc
pentru totdeauna, în inima ta.
Știi sigur că pentru apropiere
este nevoie de depărtare,
pentru veșnicie este nevoie de timp,
pentru recunoaștere de fapte.
În palma grădinii ți-a răsărit
trandafirul dimineții.
Demult ai trasat drumul,
drumul pe care
doar ea-ți va fi alături.
O iubești - o iubești pentru totdeauna.
O vrei alături - o vrei mereu.
Doar așa nu-ți vei pierde inima,
sufletul și înălțimea.
Un bărbat mereu alege.
Alege provocarea. Alege strălucirea,
zborul, mișcarea, viața.
Alege femeia propriei nebunii.
Dintre toate femeile o alegi
pe cea mai plină de viață.
Din cea mai plină de viață
- pe cea mai înțeleaptă.
Din cea mai înțeleaptă
- pe cea mai delicată.
Și veselă, și răbdătoare.
Dar și nebună, irezistibilă,
pentru că de fiecare dată
când o vei privi adânc în ochi,
îți vei citi bucuria de viață,
înțelepciunea, gingășia,
blândețea și răbdarea din tine.
Și-acea nebunie,
oglindirea propriei esențe!
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre înțelepciune, poezii despre nebunie sau poezii despre imagine

În vatra arsă a sufletului
m-am ridicat din cenușa trupului către lumină
în cântecul morților
prin văile sufletului
și am strigat...
s-au cutremurat munții, a adâncă mirare
cine este nebunul ce tulbură anotimpurile
uneori mă ascundeam în tăcerea anilor pierduți
să nu mă găsească răspunsurile
aveam ochii plini de întrebări
pe frunte duceam spinii cunoașterii
rătăcit într-un cerc,
în vatra arsă a sufletului
căutam taina în dialoguri neconvenționale cu strămoșii
sângele se năpustea haotic prin venele obturate
în țipătul furtunii din mine
am strâns în palme cuvintele din gură
să nu tulbur tăcerea îngerilor
așezați pe umerii sufletului
în văi pâraie, în ochi văpaie
colind din poartă în poartă
să-mi caut destinul și chinul
purtând pe buze a mea soartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet
Oare înțelepciunea nu strigă ea și priceperea nu-și ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porți, în împrejurimile cetății, la intrarea porților, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu și glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învățați cumințenia și voi, cei nebuni, înțelepțiți-vă! Ascultați, căci voi spune lucruri mărețe și buzele mele se deschid pentru a înălța ceea ce este drept; căci gura mea grăiește adevărul și buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit și fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au aflat știința. Luați învățătura mea mai degrabă decât argintul și știința mai mult decât aurul cel mai curat, căci înțelepciunea este mai bună decât pietrele prețioase și nici lucrurile cele mai prețioase nu au valoarea ei. Eu, înțelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea și stăpânesc știința și buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria și obrăznicia, calea răutății și gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul și buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărățesc împărații și principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii și mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc și cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăția și mărirea, averea vrednică de cinste și dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul și decât aurul cel mai curat, și ceea ce vine de la mine este mai de preț decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptății, în mijlocul căilor judecății drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogății și să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiați munții și înaintea văilor eu am luat ființă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste fața adâncului, când a întărit norii sus și izvoarele adâncului curgeau din belșug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste țărmuri și când El a așezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi și desfătându-mă fără încetare în fața Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui și găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Și acum, fiilor, ascultați-mă! Fericiți sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultați învățătura, ca să ajungeți înțelepți, și nu o lepădați. Fericit este omul care ascultă de mine și veghează în fiecare zi la porțile mele și cel ce străjuiește lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viața și dobândește har de la Domnul; iar cel ce păcătuiește împotriva mea își păgubește viața lui. Toți cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".
Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înțelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dreptate, citate despre înțelepciune, citate despre învățătură, citate despre început, citate despre gură, citate despre fericire, citate despre bogăție, citate despre înălțime sau citate despre știință
Poezii
Cuvintele vin la tine ca fluturi,
Nu poți când le vezi decât să te bucuri,
Culoare și foșnet, lumine și umbre,
E totul mișcare și jocuri de unde,
Și-un suflet ce zace pe țărmuri uitat,
Când versul, în lume, tăcut a plecat,
Și-n jur mai rămâne doar cerul și ploaia,
Cu macii cei roșii să ardă odaia.
Pe apele mării am să-mi conduc vasul,
Și-oi plânge în păsări, cu ochii și glasul,
Cu foșnetul dorului prin lume pribeag,
Iar noaptea călca-voi cu stele pe prag,
Lumina mea dulce în nopți să sărute,
Cu raze de lună, rotunda ta frunte,
La piept să te țină în noapte furiș,
Când dorul te arde, păienjeniș...
Sunt demon, iar tu ești albul meu înger,
Amurgul mă face în taina să sânger,
Și dorul mă doare, dar totuși mai sper
Să ardem luceferi pe un capăt de cer.
poezie de Ion Vanghele (5 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre versuri

Poemul valurilor
Întind gândul, îmbrățișare,
așa cum întind mâna după fructul oprit de fața împărătească
ce a repartizat fiecăruia câte o bucată de cer,
câte o haină de îmbrăcat eternitatea cu pipăitul stărilor,
câte un umeraș pe care să își pună intimitatea,
să prindă și să desprindă nasturii cuvintelor,
martori ai deschiderii și închiderii șifonierului inimii.
Întind gândul, atingere măiastră,
mai mult decât ar putea chiar palmele,
tortițe de prins darul vieții,
gata de muzica ființării,
gata de eliberări, planări în aerul viselor.
Sedusă de muza, alchimist,
ce schimbă în zbor dorul pescărușului,
leg și dezleg șiretul de care atârnă înfățișarea întinsului.
Ca dintr-o peșteră, scot capul în gura pădurii de simboluri,
mă întind, maree,
să îmi descopăr prelungirea în rezonanța undelor.
Artistă fără pereche, marea îmi răspunde în poemul valurilor.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre simbolistică, poezii despre seducție sau poezii despre păduri

Ghiocei
Din orice colț de stea, prin fulgii de nea,
susură dulci izvoare, șușotesc, în piept se rotesc.
Din vârf de tei, țipă șăgalnic și mierle, porumbei.
Am dat deoparte bucăți de idei, știuci, miei,
inelul acela colțat, m-am căutat,
am iscodit mădularele anilor să văd: cu ele ce-au luat?
Ce-am uitat? Câte ocazii de cânt, strălucind, m-au curtat?
Cu ce m-am furat? În ce m-am risipit, în ce m-am adunat?
Am pus tăriile la pritocit,
să văd de care parte mă împiedic,
cu ce mă așez în tihna inimii frumos.
S-au așezat oasele în tăcere la tors.
Au tras de firul ochilor duios.
Mai la vedere, mai pe dos,
s-au așezat privirile untos pe colțul acela de rai.
Și tot ziceau: Hai! Hai! Hei! Hei!
Luna la stos? Cai verzi pe pereți?
Neastâmpărul cailor în lan?
Căldura pernelor pe divan? Cu tine ce iei?
În ce capcane se prind ochii tăi?
Înalță gâtul, dintre ierburi, ghiocei.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știuci, poezii despre porumbei sau poezii despre oi