America
să ne plimbăm prin new orleans
cu bluesul în sânge
cu melancolia în oase
cu pietre de granat în suflete
cu ace de fier înfipte în inimi
cu chitara lui b b în mână
ca o spadă de cruciat
deschizându-ne calea către amurg
suntem liberi să plângem
când bem din ginul cu gust de frică
suntem liberi să ne ungem pe fețe
cu maioneza din burgeri
și să credem că nu vom mai avea
nici riduri nici amintiri
suntem liberi să ne imaginăm că am fost
și să visăm că vom fi
cumpărați-mi un bilet pentru trenul
care nu duce nicăieri
și lăsați-mă să-l aștept în gară
pe valiza mea de carton
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre trenuri
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre plimbare
- poezii despre mâncare
- poezii despre melancolie
- poezii despre libertate
Citate similare

Restaurație
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
aplaudăm iar statul în stat
și-ntrecem, adesea, măsura.
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...
Suntem liberi, e-adevărat,
dar câtă nostalgie ne-ncearcă,
deși libertatea enorm ne-a costat,
vai, democrația noastră e bearcă.
În sânge ne stă partitura,
suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
de-a pururi, așa ne-a fost dat,
să iubim, Doamne, nomenklatura,
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre dictatură, poezii despre democrație sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Libertatea este o noțiune foarte complicată. Ea îți cere să știi multă filozofie. Suntem liberi, absolut liberi? Avem liberul arbitru? Aici răspunsul teologic este acesta: adevărata libertate este în Dumnezeu, în sensul că ne-a lăsat liberi ca să alegem binele de rău, să-L alegem pe El. Deci, suntem și nu suntem liberi. Suntem liberi atâta timp cât respectăm legile, normele, poruncile lui Dumnezeu până la urmă. Deci nu suntem chiar așa, de capul nostru, în sensul că nu ne vede nimeni. Asta este o idee greșită. Nu ne vede nimeni, pot să trec pe roșu. Nu, nu e corect.
Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (20 august 2014)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre libertate
- citate despre timp
- citate despre semafor
- citate despre roșu
- citate despre religie
- citate despre legi
- citate despre greșeli
- citate despre filozofie
- citate despre Dumnezeu
Simplul fapt de a gândi că nu suntem liberi este suficient pentru a ne împiedica să conștientizăm că în esență suntem de-a pururi liberi.
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Legea alegerii
Suntem liberi să alegem ceea ce gândim și în consecință suntem liberi să alegem toate celelalte părți ale vieții noastre.
Peter Arnold în Cele 28 de Legi Universale ale Succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viață sau citate de Peter Arnold despre legi

Cu cât suntem mai liberi, cu atât vrem să devenim mai liberi.
citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Goethe despre libertate, citate despre devenire sau citate de Goethe despre devenire
Am plâns pentru că nu puteam iubi, pentru că nu ne interesa nimic, nu credeam în nimic, trăiam degeaba, pentru că suntem liberi, liberi ca bărcile pierdute în larg.
John Dos Passos în În toate țările (1934)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plâns, citate despre iubire sau citate despre bărci

Când suntem fericiți, suntem liberi.
citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marin Preda despre libertate, citate despre fericire sau citate de Marin Preda despre fericire
Am crezut că suntem liberi, dar suntem prizonieri pe nave inexistente.
aforism de Camelia Oprița din Între Glorie și Ruină (2020)
Adăugat de Modica Ragusa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre libertate

A fi împreună, pentru noi însemnă a fi liberi ca atunci când suntem singuri și a fi fericiți ca atunci când suntem alături.
citat celebru din Emily Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Emily Bronte despre fericire
Mărul n-a fost creat de Supremație ca pretext al discordiei! Noi, oamenii, suntem răspunzători de rostuirea sa, pe Pământ! Suntem liberi să-i alegem sensul și menirea: nedreptate sau plenitudine; blestem sau binecuvântare!
aforism de Iulia Mirancea (20 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre responsabilitate sau aforisme despre mere
Cântecul libertății umane
Suntem liberi!
Suntem liberi!
Să supunem elementele
doar cu o mantră a iubirii!
Suntem unici!
Suntem unici!
Universul se învârte pe orbita inimii noastre,
n-ar exista nicio stea fără privirea noastră,
n-ar exista niciun zbor fără dorurile noastre.
Stelele zburătoare se nasc din cântecele noastre
și subjugă
zilele de emfază ale dragonilor de umbre
care cuceresc spațiul nepus la adăpost.
Celulele spațiului încă acoperit al lumii
se culcă pe rugăciunile noastre dezgolite,
uitate sau aruncate pe neiertări de gheață.
Să ne trezim din adâncirea în pierderea de sine,
din lâncezeala zilei tridimensionale,
să dezghețăm iertările
să ținem în căușul palmei rugăciunile
și, cu infinită grijă,
să le dăm drumul să zboare libere spre cer.
Suntem liberi
să supunem elementele.
Să lăsăm ziua să-și ardă lumânările,
să lăsăm apa să-și lepede izvoarele,
focul să-și dea ofranda stelelor,
pământul să cuprindă cu dragoste
în sânul lui
obositele manifestări ale existenței cosmice
și să desfacă totul în infinitezimale celule,
ca la începutul Creației.
Dar suntem liberi să supunem elementele,
doar cu mantra iubirii,
a unirii celulelor,
identice dincolo de voalul tăcerii lumii.
Unite să fie celulele de iarbă cu cele de apă,
celulele de aer cu celulele de zbor
celulele curcubeului cu celulele inimii,
celulele luminii ce cele ale poeziei.
Să lăsăm elementele
să se întâmpine unul pe celălalt
în timp ce noi,
liberi,
liberi
și unici,
cântăm mantra iubirii pure...
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre timp, poezii despre muzică, poezii despre existență, poezii despre spațiu și timp, poezii despre început sau poezii despre zile
Iubirea iernii
Repetai într-una că suntem "nebuni".
În jur, zăpada neobișnuit de albă,
te contrazicea.
În trei zile, focul nostru a topit iarna.
"Suntem nebuni", nebuni, spuneai!
Nu, iubitule, suntem liberi!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre zăpadă, poezii despre nebunie, poezii despre foc sau poezii despre alb
Eu sunt interesat de asta: cum artiștii și scriitorii folosesc arta ca terapie. Cum evadăm în lumile pe care le creăm noi. Noi toți suntem victime și numai puțini dintre noi suntem cu adevărat liberi.
citat din David Lloyd
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre artă, citate despre scriitori sau citate despre adevăr
Ai văzut tu vreun om dus de braț de diavol în crâșmă? Omul merge de la sine. De aceea am spus că nu putem să-i învinuim nici pe Dumnezeu, nici pe Satan. Noi suntem liberi să ascultăm de cine vrem.
citat din Iustinian Chira
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre draci
Sa fim iar liberi
Sa fim iar liberi
Simt tristetea florii din fereastra
Cand priveste- afara-nlacrimat
Primavara asta nu-i a noastra
Dumnezeu o clipa ne-a uitat.
Nu mai vor sa infloreasca merii
A cazut zapada peste ei
Si nici vestitorii primaverii
Nu mai au nici loc si nici temei.
N-am crezut ca-n loc de primavara
Vom primi durere si mult chin
N-am stiut ca razele de soare
Se vor ineca intr-un suspin.
Vrem sa fie iarasi primavara
Sa dispara bolile in vant
Vrem sa stam la poarta de cu seara
Si sa fim iar liberi pe pamant!
08 mai 2020
poezie de Felicia Feldiorean (8 mai 2020)
Adăugat de Felicia Feldiorean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre religie, poezii despre mere, poezii despre medicină, poezii despre flori, poezii despre durere, poezii despre boală sau poezii despre Soare

Suntem sclavii legilor pentru a putea fi liberi.
paradox celebru de Cicero
Adăugat de Mike Farkas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sclavie, citate de Cicero despre libertate sau citate de Cicero despre legi
Poem cu fața la perete
ne scrijelim încheieturile
cu un ciob de vitraliu
de astăzi suntem legați prin sânge și frică
eu voi tresări tot mai des
tu îți vei tatua pe umăr un daimon
dimineața îmi voi pune mănușile de satin
tu masca de lut
ne vom plimba prin oraș
cu privirile mai tăioase decât pumnalele
seara ne vom adăposti în carafa cu vin
ca într-o catedrală rugându-ne
să uităm
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre poezie, poezii despre oraș, poezii despre măști sau poezii despre frică

Zbatere...
Se zbate ca o inimă în noapte
Clopot vuind. Speranțele-s deșarte.
Deschid o altă poartă către mâine.
Ne cheamă-n noi spirituala pâine.
Nu suntem demni de a gusta din ea,
Ni-i grea și pustiită inima!
Atingem umbra-i dulce, cu supin
Ca sângele să se prefacă-n vin.
În nefirescul trup intrăm a plânge
Și ne spălăm cu lacrimă de sânge.
Paharul plin cu har să îl sorbim,
Vom săruta potirul cu venin.
În Duhl Sfânt să ne-ntrupăm degrabă,
Spre-a nu ne fii privirea grea și oarbă.
Apoi iertați vom fii și către mâine
Un fluture spre ceruri vom zbura,
Liberi vom fii, cu inima-mpăcată
Și cum am fost iertați, noi vom ierta.
Sorbim din vinul vieții? Trupul nostru,
Nu-i demn dintr-ânsul încă a gusta
Și cu sfială ne plecăm privirea
Și plângem calea vieții noastre grea...
În vinul sacru încă oglindește
Iertarea pentru câte am greșit,
Ne iartă Doamne! Cel care greșește
De Tine-i însetat și miruit.
Prin Tine află calea de-nceput.
În Sfânta zi de Paști e sărbătoarea
Ce sufletul de miere ne-a umplut
Și a topit din suflete ninsoarea.
Tu-ai semănat în suflete iubirea
Iertării și-a prin Fiul tău, Iisus,
A sufletelor noastre mântuire.
Durerea Lui pe cruce a apus.
Mai buni și drepți să fim, iubite Tată,
Iar pentru câte am greșit, ne iartă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre trup și suflet, poezii despre sfinți, poezii despre inimă sau poezii despre greșeli
Fortuna labilis
Sorbim blesteme, visăm idile,
Iubind mai rar același gust...
Rai din păcate, elixirul nostru,
Ce-l plângem bând, și bem uitănd...
A fi poet și a fi om e același vin,
Pe care toți ne silim și iubim să-l bem,
Din cupe de ieri, de azi, puțin câte puțin...
Și cu toții bem și suntem băuți...
poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre Fortuna
Când ne trezim la adevărul nostru, ne dăm seama că suntem liberi.
citat din Kristi Bowman
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!