Drumul robilor

Soarele în spuză s-a mai cuminţit,
Şi străbate-n taină, Drumul robilor,
Herghelii se-ndreaptă, către asfinţit,
Biciuri din nuiele trec prin coama lor.

Huiduie în cer, de inimă-albastră,
Surugii de tablă ca nişte spahii,
Şase bidivii ce-au supt la corastră,
Au sleit de lapte, ţâţe razachíi...

Cu mustăţi imberbe, caii ţigăneşti,
Galopează mândri prin jar de cărbuni,
Dumnezeu aşază carele cereşti,
Să nu se răstoarne pe copacii bruni.

Dinapoia, mânjii, se ţin după iepe,
- au ochi de tăciune, au şi stei pe frunte -
Dinaintea lor, mamele-sirepe,
Calcă în picioare, galaxii mărunte...

Dricurile vieţii, căile-au greşit -
Roţile ne sfarmă... parcă, os cu os,
Rânduiala,-n osii şi-a găsit sfârşit,
Lumea cu-ale sale, stă cu susu-n jos!

poezie de Rodica Rădiţa Răpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăciune

Am să rămân fierbinte,
Până în ultima clipă,
Treizeci şi şase de grade
Şi jumatea care ţipă.

Încăpăţânat şi orb,
Cum mă ştii tu cel mai bine,
Fulgerând în stări extreme,
Opozant la fitecine.

Cu neîmpăcarea mea,
Am să ard tot focul vieţii,
În furnalele de-adio,
Să topesc cobaltul gheţii.

Şi în spuză neştiut,
Ultimul abstract tăciune,
Aşteptând păgân descântec,
Şoaptata ta cu al meu nume.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu geraniu

ca de la boem
cuminţit la boem cuminţit
îi spun – în poem – fratelui creator
de ascuns asfinţit, cum e vinul
frumos învechit, că marea e numai a noastră
iar soarele
când apune se duce la pescuit de sirene
cum şi noi
într-o vreme scurtam, ah, drumul până-n ocean
petrecând
clipele vieţii la sânul
unor femei numai valuri de vastitate! –
cerul e roşu geraniu
iar unghiile
fecioarelor mării sunt clar
de un alb de titanic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ab iniţio

Lumea mea iată moare,
Lumea ta a murit,
Moartea lumii mă doare,
Vine-un alt asfinţit.

De-ar mai fi altă lume,
Nu-i nimic definit,
Calcă timpu-n picioare,
Într-un spaţiu căznit.

După cum ne e timpul,
Mori şi tu, mor şi eu
Şi să mori nu e simplu,
Fără de Dumnezeu.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară e sfârşit de toamnă

Afară e sfârşit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi şi mai noi.

Afară e sfârşit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Şi tu citeşti o frumoasă poveste
Despre o prinţesă şi un sultan.

Afară e sfârşit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârşit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzeşte
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbeşte.

poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e şase luni de-asupra ecuatorului ceresc şi şase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înţelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mişcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numeşte ecliptică şi cam acest drum îl au toate planetele, cum şi Luna care se învârteşte în jurul Pământului. Constelaţiile prin cari trec Soarele, Luna şi planetele se numesc constelaţii zodiacale.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e cu susu-n jos

Un prieten când trăgea să moară
Spunea că lumea e cu susu-n jos,
C-ar fi mai bine bunăoară
Să moară omul... puţin mai sănătos.

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Şi prin telescopul Hubble... ca şi cum aş fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Şi-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar şi Galaxia Morţii... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Şi pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca şi Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă şi aşa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Şi l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A ştiut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeiţa-l va respinge? C-o să împroaşte-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanţă, e bine că am aflat
Cine şi de ce-a fost naşul Mylky Way... de-a botezat...

Şi prin Calea Laptelui am trecut prin constelaţii
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informaţii
Şi-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila şi Scorpion
Prin Săgetător, Perseus şi pe Braţul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Şi prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns şi am spus primul CUVÂNT....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua internaţională a poeziei

Sunt un poet venit de nicăieri,
Talentu-încins l-am învelit în spuză,
Am început să scriu de azi, de ieri,
Mânat de dor şi îndemnat de muză.

Cuvinte dulci v-aduc şi mângâieri,
De v-am greşit să-mi acordaţi o scuză:
Sunt un poet venit de nicăieri,
Talentu-ncins l-am învelit în spuză.

În lumea zbuciumată şi confuză
Mă zbat să trec prin albe primăveri,
Mă resemnez, n-aduc nicio acuză,
Am versurile mele călăuză,
Sunt un poet venit de nicăieri.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea, matrioşca mea

Să nu afle ce e gerul
- vieţile prinse-n pănuşi -,
Mama-şi leagă de piept cerul,
Să nu cadă pe păpuşi!

Cum să aibă mama vină?
Cum să-i căutăm pricini?
Matrioşca de griji plină
Ce ne-a protejat de spini!

Cum să aibă mama vină
Că ne-am cuibărit în ea?
Pădure ce-ar vrea să ţină
Şi cuibul, şi pasărea...

Cum să aibă mama vină
C-a făcut din noapte zi
Şi pe braţe de lumină
A ales a ne păzi!?

E potop de foc şi apă,
De s-ar vedea singurea
Stăm ca nişte foi de ceapă -
Mama, matrioşca mea!

poezie de Rodica Rădiţa Răpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec mic

Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.

Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.

Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, şi asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Şi se sărută copacii
în asfinţit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristeţe de Cyrano
şi Quijote,
mântuitor
de nemărginiri imposibile
cu ritm de ceasornic.
Şi văd uscându-se crinii
la atingerea glasului meu
pătat de lumini sângerânde
şi poartă liricu-mi cântec
găteli de paiaţă pudrată.
Se-ascunde iubirea mea bună
sub un păianjen. Şi soarele
ca alt păianjen m-ascunde
cu labe de aur.
Destinul nu-mi voi urma,
fiindcă sunt precum Amor
el însuşi se-arată -
din plânset săgeţile sale
şi tolbă inima lui.

Totul voi da la o parte
şi suferinţa-mi voi plânge,
ca un copil părăsit
în basmul ce s-a sfârşit.

poezie de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - de ziua Poeziei

Sunt un poet venit de nicăieri,
Talentu-ncins l-am învelit în spuză,
Am început să scriu de azi, de ieri,
Mânat de dor şi îndemnat de muză.

Cuvinte dulci v-aduc şi mângâieri,
De v-am greşit să-mi acordaţi o scuză:
Sunt un poet venit de nicăieri,
Talentu-ncins l-am învelit în spuză.

În lumea zbuciumată şi confuză
Mă zbat să trec prin albe primăveri,
Mă resemnez, n-aduc nicio acuză,
Am versurile mele călăuză,
Sunt un poet venit de nicăieri.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Baxter: Mă gândeam la nişte lucruri foarte profunde. La Dumnezeu şi relaţia Lui cu Irving Saks şi R. H. Levine şi la viaţă, în general; originea tuturor lucrurilor, moartea ca finalitate... şi ce fermecătoare pare lumea reală, prin opoziţie cu lumea de celuloid a umbrelor pâlpâitoare...
Prostituată (către o alta): Unde l-ai găsit pe clovnul ăsta?

replici din filmul artistic Trandafirul roşu din Cairo, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă bărbatului

Bărbate, te-ai dus aseară
După pâine şi-ai venit...
Aveai capul mult mai mare,
Erai murdar şi ameţit.

Eu te-am văut de la fereastră,
Iar câinii te lingeau vârtos,
Oh, aveai lumea la picioare!
Doar tu erai cu susu-n jos.

Şi prin ogradă dai rateuri,
Că bormaşină de-ai fi fost,
Tot nu loveai cu stângu-n dreptu...
Dar erai beat, bolând şi prost...

Şi totuşi, faci şi tu un bine,
Căci la boboci dai de mâncare...
Bărbate, nu ţi-ar fi ruşine?!
Nu mai ai bani în buzunare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!