
Rânduri pentru fiica Maria
Nu pot să-ți dau un mărțișor,
Dar ți-l trimit în depărtare,
Făcut din raza cea de soare
Și părintescul nostru dor.
În singuratic colț al minții,
Noi ne rugăm să treacă vama
Și-abia acuma ne dăm seama
Cum ne-așteptau pe noi părinții...
"Pe lume toate au un rând,
E bună viața, chiar și-amară";
Amestecat cu primăvară,
De sus, ne-acoperă un gând.
Zâmbind, pe-această-a lumii parte,
Răsare-un firav ghiocel,
Ca să n-aștepți și tu la fel,
Când noi vom fi și mai departe...
poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre vamă
- poezii despre singurătate
- poezii despre primăvară
- poezii despre gânduri
- poezii despre ghiocei
- poezii despre Soare
- poezii despre Mărțișor
- poezii despre Maria
Citate similare
Zori de Mărțișor
E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărțișor!
E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-și jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărțișor!
E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheț, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărțișor!
E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbați, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărțișor!
E-un simbol EA... Ce toți o vor,
E EA, renașterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Și eu, m-anin pe-un piept... O ador!
EA, ne-a dat lumea... Mărțișor!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre femei
- poezii despre zbor
- poezii despre sărut
- poezii despre simbolistică
- poezii despre promisiuni
- poezii despre nebunie
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pentru tine mama mea
Dintr-o inimă de nor
Îți fac astăzi mărțișor.
Fir de soare are-n el,
Alb curat de ghiocel.
Guleraș de mucava
Pentru tine mama mea.
Am făcut și un șiret
Să ți-l prind acum în piept.
poezie de Camelia Oprița (8 martie 2007)
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre prezent, citate de Camelia Oprița despre prezent, poezii despre mamă, citate de Camelia Oprița despre mamă, citate de Camelia Oprița despre inimă, poezii despre curățenie sau citate de Camelia Oprița despre Soare
Vama de la Prut
Vama asta, rod al minții
Unei hrăpărețe nații,
La ieșire-mi ia părinții,
La intrare îmi ia... frații.
epigramă de Efim Tarlapan din Îngerii din cerul gurii... (2003)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre vamă
Ghiocel, clopoțel - Poezie pentru ochișorii micuți
Floare mândră în lumină,
Clopoțel alb, dantelat,
Cu moț verde, ca antenă,
Sunt la lume conectat,
Când ies falnic din zăpadă
Și iarna am înfruntat.
Doar un pic, m-am lăudat.
Când vârsta mea e adultă,
Toată lumea o salută,
Și mă simt mândru de ea,
Îmi ghicesc și zodia:
Mărțișor de primăvară,
Ghiocel gingaș, vioi,
Adorat de toți copiii,
Chiar de ziua mamelor.
În alai frumos curtat,
De Martie mângâiat,
Primăvara o salut
Și raiul ei adorat.
poezie pentru copii de Valeria Mahok (27 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie, poezii despre zăpadă, poezii despre vârstă, poezii despre verde, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre poezie sau poezii despre ochi

Mărțișoare
Nu-i cerul mai senin deasupra văii
Cuprins de voronețul pitoresc
Așa cum sunt ochii femeii,
Când visele se împlinesc.
Sub raza blândă aurie
Cu toate cele câte-au fost,
Un mărțișor însemnă bucurie
Cuprinsă-n frumusețea unui gest.
Un dar cu nelipsite șoapte,
Când primăvară vine iar
Cu freamăt nou din zori în noapte
Și-i nelipsit din calendar.
Prin ghioceii-n albă mantie
Un ghiocel simbol de întâi martie.
sonet de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre visare, poezii despre noapte sau poezii despre frumusețe

Anii mei și tinerețea...
Anii mei și tinerețea, cuibăriți pe un colț de gând
Stau la sfat cu bătrânețe, ce mă încearcă de curând.
Tinerețea face glume și de toate se amuză
Bătrânețea nu înțelege și se pare că-i confuză...
Cum să facă să-nțeleagă și să accepte mai ușor,
Că ce-a fost n-o să mai fie, chiar de simte în suflet dor...
Dor să poate să mai zburde și să ia viața în glumă
Să vadă pe cer doar soare, chiar de plouă și-i furtună?
Însă dusă-i tinerețe, stă acum pe un colț de gând
Și încearcă să mă ajute, să le iau cum sunt, pe rând...
Și uite așa, încet și sigur, bătrânețea o accept
Eu pe ea, și ea pe mine... cine zice că e drept?
poezie de Elena Bulancea din Personală (1 august 2019)
Adăugat de Elena Bulancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre tinerețe, poezii despre bătrânețe, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre sfaturi sau poezii despre ploaie

O zi...
(sa fie deajuns o zi să cunoști un om?...)
Dă-mi doar o zi din viața ta
Să-ți fie ție bine,
Parfum de viorea-ți voi da
Și zile câte-o mie.
Te iau de mână să te simt
Și dorul pleacă-n lume,
Chiar dacă tu îmi spui, nu mint,
Văd urme de zăpadă.
Miros de primăvară ești
Sunt raza ta de soare
Când ghiocei se nasc ușor
Pământul râde iară-și.
O zi și-o noapte-i deajuns
Să mă cunoști mai bine,
Și-o zi cu soare printre nori
Ocean de desfătare fie.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre zile, poezii despre ocean, poezii despre nori sau poezii despre naștere
Dor de Mărțișor
Un fir alb și altul de dor înroșit
Împreună s-au unit
Ca să spună negreșit:
Primăvara a sosit!
An de an cu bucurie
Tot mai bine să ne fie
La mulți ani cu sănătate,
Că-i mai bună decât toate...
... spuneți voi și mai departe...
La mulți ani cu armonie,
De ești bună de soție
La mulți ani laolaltă
Dacă vrei casă de piatră.
Cum ar fi de n-ar mai fi Primăvară
Și ghioceii n-ar mai răsări iară?
Ar fi iarnă pentru eternitate
Și fără flori sau păsări vreodată pictate.
Totuși cel mai frumos Mărțișor
Nu e din flori cu ață colorată.
E făcut din cel mai curat dor
Și se dăruiește etern... decât o singură dată.
PS:
Diana Șoșoacă, de 1 Martie
Îți dorim cel mai frumos mărțisor
S-ajungi Președinte de Românie
Să ai sănătate și spor!
poezie de Ciprian Dragne
Adăugat de ciprian_dragne

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urări, poezii despre sănătate, poezii despre soție, poezii despre roșu, poezii despre păsări, poezii despre președinte sau poezii despre pictură

Gând alb
Sâmburele se decojește de noapte,
din miez
naște colți flămânzi de soare
cu ploaia în ochi cresc.
De după hat
se aud șoaptele dimineții
în clopoței de ghiocel,
iubito, culeg un gând
și ți-l dăruiesc alb.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre creștere sau poezii despre cadouri
Mărțișor
Ghiocel de catifea
Cu petale de aba
Și ață de pe mosor
Mărțișor.
Îngerașii de rubin
Cu beteală prinsă-n clin
Cântă-n cor
Mărțișor.
poezie de Camelia Oprița din Povești din Călimară
Adăugat de Elena Georgiana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărțișor
Ghiocel de catifea
Cu petale de aba
Și ață de pe mosor
Mărțișor.
Îngerașii de rubin
Cu beteală prinsă-n clin
Cântă-n cor
Mărțișor.
poezie de Camelia Oprița din cartea Broderii cu poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Teodora Marinescu - Realitatea Plus Precedentement

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ajungi să fii conștient de adevărata ta ființă, atunci îți poți lua adio de la stres, de la metode și eforturi inutile. Atunci îți vei da seama că tot timpul ai fost aceasta, ești aceasta și vei fi în veci aceasta. Și tot ce aveai de făcut era să dai la o parte toate gândurile și credințele tale în toate prostiile minții, inclusiv mult iubitul gând "eu".
citat din Marius Crețu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre timp, citate despre stres, citate despre prostie sau citate despre iubire
Rămas bun
Când viața greu te va-ncerca
Și-n suflet teama-ți va ploua
Prieten drag, tu nu uita:
Speranța moare ultima!
Nu te lăsa încovoiat
De drumul greu, întortocheat
Ce soarta ți-l așterne-n față
Nu-i fă pe plac la șugubeață!
Ridică fruntea către cer
Doar Dumnezeu nu-i efemer
În rest toate sunt trecătoare
Pe-a omului vieții cărare.
Când zorii te-or găsi plângând
Primește-mă la tine-n gând
Și lasă-mă să-ți fiu aproape
Durerea să ți-o duc departe.
Tâmpla pe umăr să ți-o țin
Și să-mi lași mie al tău chin
Să-ți răcoresc cu blândă sărutare
Ochii aprinși de lacrimile-amare.
Și gândurile negre, rând pe rând
Să plece,-n urmă liniște lăsând
Și să se-audă șoapta ta:
"Speranța moare ultima!"
....................................................
Nu-ngenunchia în fața sorții
Nu te-așeza în rând cu morții
Prieten drag, crede ce-ți spun
Nu-i vreme-acum de "Rămas bun!"
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre prietenie
Când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se naște
și iubirea inundă
trăirile minții.
Trăirile minții
să treci te învață,
prin labirintul vieții,
când vorbele tac.
Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minții.
Trăirile minții
îți zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.
Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minții.
Trăirile minții
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.
Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restriște
trăirile minții.
poezie de Silviu Crăciunaș (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură sau poezii despre schimbare

Sosire-ți
în jurul tău am plantat o lizieră de palmieri
spre tine să nu mai treacă toate și ceilalți;
în margine de lume tu să-mi fi cea de ieri
cu murmurul fiorilor gri în așteptare așezați.
am suflat în umbră prilej cale să-mi deschid,
urechea am curățat-o de neaciuatele miresme,
să aud gemătul timpului cu tălăzuirea de arid
de la naștere el pururea înzorzonat cu aiurisme.
negrul gând mi l-am poleit cu dos de scoică
din lumină de oglinzi spre lume tot împins,
în spate tot mă lovea frunza-n valuri și eufonică,
din țipătul ochiului ridicam un cer destul convins.
și înaintea mea vedeam părerile fuginde,
era primăvară, cam așa ceva, era aprilie
ce divorța de zăpezile vlăguite în lichide
și presărând pe gând curaj, voiam sosire ție.
oceanul îl voi trece călare pe o închipuire
sau pe un rechin îmblânzit de o algă vie,
tu, poeme să-mi mângâi și coralii-mi însoțire,
în colț de gând de mă cauți, să-ți rămân ție.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre trecut sau poezii despre negru
Ghiocei de primăvară
Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!
Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca și muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!
Urcă gândul înapoi
Pe a vieții mele scară
Și mă văd copil vioi
Ghiocel de primăvară!
Îi culegeam de pe deal
Și-aveam inima ușoară,
Viața fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!
Chiar de anii au trecut
Și s-au dus pe-a vieții scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!
Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie sau poezii despre început

Sonetul umoristului
O, suflet trist și vesel totodată,
În tine râsul plânge uneori,
Când vede crângul luminând cu flori,
Lumina lor de-acuma înghețată.
Tu râzi cu tot amarul și adori
Să vezi cum râde lumea zbuciumată
Și veselia asta, cam ciudată,
E una din râvnitele comori
Ce-atrage omul prin a ei căldură
Și bucurie-n starea cea mai pură,
Făcându-l ca să uite de declin.
Așa se scurge timpul și ne pare
Că viața bună capăt nu mai are
Și-abia de auzim al tău suspin...
sonet de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre tristețe, poezii despre plâns, poezii despre gheață sau poezii despre flori

Anotimp în do major
Primăvară primăvară
vaca mea imaginară
cum răsare soarele
sar pe tine florile
Să-ți smulgă cântările
din tuspatru zările
să-ți umple găleata iar
cu al veșniciei var
Primăvară pe felie
fi-ți-ar mugurii să fie
iarba dă din colț în colț
și ne scoală iar din morți
Și ne-aruncă firmament
pe-al iubirii continent
sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (10 martie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vaci, poezii despre muzică, poezii despre muguri, poezii despre imaginație sau poezii despre continente

In memoriam
Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Și privesc printr-o ferestră.
Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvășite;
Gândesc ce o să mai fie
Și tristețea mă cuprinde.
Pe măsuța prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd și lada îmbătrânită
Așezată în colț cu'n rost.
Unde ești tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.
Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet și geme.
E micuțul greieraș
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaș
Rămas singurel pe lume.
Că stăpâni-s duși departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.
Și... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei și ce sunt eu.
Ei țărână...
Și un nume care-i al meu.
Supărat în miez de noapte
Și cu somnul dispărut
Aud gâzele în șoapte
Și tot cuget la trecut.
Unde ești tată acuma?
Să-ți sapi pomii din grădină,
Unde ești tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.
Voi m-ați trimis departe
Lăsând plugul și plăvanii
M-ați trimis să-nvăț carte
Să-mi făuresc destinul, anii.
Dacă am fost un copil rău
Să mă ierți o tată al meu
Și tu scumpă mamă a mea
C-așa-i viața și lumea.
Unul naște, altul moare
Într-un colț din univers
Și atunci când el dispare
N-are cale de întors.
Cugetând târziu în noapte
La ce a fost și ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!
poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre supărare sau poezii despre somn
Mama, primăvara noastră
Auzi tu, măicuță dragă, cum primăvara vine-n zori,
cum grădina dă în floare, în martie de sărbători?
Auzi cum mugurii plesnesc, cum trandafirii dau în floare,
cum toate florile-înfloresc, cum cântă razele de soare?
Vezi cum iarba înverzește, cum păsările vin acasă,
cum natura primenește viața să fie frumoasă?
Gâze se-încălzesc la soare, albinele ies din stup,
copacii toți dau în floare, fluturi se adună-n grup.
Pentru tine, mamă dragă, natura-i în sărbătoare.
Se gătește-n mare grabă, să-ți aducă-n viață soare.
Mamă scumpă, noi copiii, azi în plină sărbătoare,
îți dăruim toți trandafirii și iubirea noastră mare.
Pentru tot ce ai trudit, pentru cât ai chinuit,
Sărutul nostru, floare rară, ți-l dăruim în primăvară,
să-ți bucure cugetul, să-ți aline sufletul.
Cu mult drag te-îmbrățișăm și mâinile îți sărutăm.
poezie de Dumitru Delcă (5 martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre apicultură sau poezii despre trandafiri