Primăvară în gura leului

burlacii vizitează america de sud vai ce entuziasm
după o vârstă florile de portocală miros mai frumos
euro este cel mai bogat fluviu şi călătoria te poartă
până la marginea bancnotei adânc în verdele junglei
primele amintiri sunt fântânile în care ochii aleg
să-şi planteze cascada lacrimilor de la rădăcină
s-au oprit din creştere mici lujeri pe obrazul murdar
al bătrânilor care îşi duc viaţa sub poduri
marile metropole cu felinare electrice
motani imenşi hrăniţi ca nişte regi
şi armata de soareci care traversează podul calicilor
în fiecare dimineaţă rod din bărcuţele micilor speranţe
curcubeul se opreşte la capătul lumii
sinucigaşul zâmbeşte după ultima ploaie
i-au îngheţat în buzunar seminţele de otravă
ciorapii rupţi în pantofii de la văduva bancherului
dar nimic nu te poate opri din plimbarea de primăvară
o zi rubensiană încape în tot oraşul
cip cirip printre ramuri te face să ai din nou
poftă de mâncare poftă de viaţă
cine mai ştie care a fost ultima ta dorinţă
înainte de a înfuleca sendvişul din geantă
o ţigară apoi şi hai să te întorci la treabă
printre cursele de şoareci pauza de masă s-a terminat

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ploaie

rătăcit
cerul tace
în litere cuvinte picături
printre clădiri
luminează, iubiri
cu felinare

îţi tremură trupul, speriat
îl simt, tresare
o ultimă îmbrăţişare
ne-am despărţit

pe un tablou am pictat apoi cândva
ultima noastră noapte
de iubire
cu acele cuvinte litere care au căzut
din cerul tăcut
după ultima noastră ploaie

poezie de Viorel Muha (iulie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta

în spatele celui care vânează pasărea măiastră
e un boxeur bătrân cu pumni obosiţi
dar o dorinţă atât de vie să nască
mici revoluţii în mulţimi adormite
să împrăştie din seninul cu care
a pierdut marile runde cu sine
tânjeşti uneori să găseşti alinare
la marginea mileniului care se închide
ca ultimul meci în ovaţii şi sânge
nişte suporteri poate mai tineri
te întreabă ce faci când îţi îmbătrânesc iluziile
mânanci respiri frămânţi speranţe le spui
inima ta îţi permite să încasezi
şi ultimii pumni ai destinului
nu-i un secret că lupta are gustul cel mai dulce

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ninge printre umbre

păşeşte printre momente
nu le speria
dacă e nevoie îngenunchează
şi linişteşte-le spaimele
simte în palmă pâlpâirea
luminii din ele

ai dansat ultima dată pe acea şosea
care despărţea cireşii de mai de
caişii lui septembrie
treceam în drum spre miazănoapte
ai spus opreşte vom aştepta ploaia
ninsoarea între aceste palme ale pământului
deschise într-o dorinţă de cer
am oprit şi am aprins o ţigară
îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte
mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui
rochia albă răsfira aerul învolt
şoseaua a dispărut în urma noastră
s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

iartă-mă
păşeşte printre aceste momente
nu le speria
mai mult de atât nu poate să-mi pară rău

în curând va ninge printre umbre

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmplinire

5
tatăl meu are o gaură în inimă
în fiecare dimineaţă
îşi aprinde o ţigară
o dorinţă
o minciună
însă nimic nu umple golul
absolut nimic

4
mai toarnă-mi un pahar din viitorul tău
fă-mă să-mi aduc aminte cine sunt

3
mereu lipseşte ceva
începea cu
şi se termina cu poate

2
trezeşte-te
haide
trezeşte-te
ţi-am asortat şosetele
cu ştreangul
haide
o să intarzii la propriul spectacol
ştii foarte bine că Electricianul
nu aşteaptă pe nimeni

1
în curând
vocile vor fi mai tăcute
decât un apus de miercuri dimineaţă
în care tatăl tău îşi aprindea ultima dorinţă
haide

0

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte a ultimei ierni

întorsesem fila
tocmai citeam un alt paragraf
din viaţa mea
căutam un capitol
în care personajul principal
avea să înţeleagă
sensul criptic al propriei naivităţi

râdeai ca o primăvară
(buze întredeschise
dinţi strălucitori
poftă de sărut)
se hârjoneau gândurile prin iarbă
iar ochii tăi adunau verde crud

iubito
(buzele noastre se căutau disperate)
mă voi reciti
în ultima noapte a ultimei ierni
la lumina amintirilor mele

până atunci
răsfoieşte-mă tu

poezie de Cristian Lisandru din Atunci când vara se reinventa (15 martie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia simplităţii

Îmi dau seama
că nu pot să ţin ritmul
cu oamenii care bat pasul pe loc.
În goana după fericirea perpetuă
sunt trasă de picior
în cascada timpului,
în plină eră a grabei.
Îl invidiez pe bătrânul din junglă,
el are timp să înveţe orice,
are timp sa doarmă un somn fertil,
să cureţe pe îndelete coaja unui fruct,
să observe semnele trecerii in albia râului.
Are timp să nu îşi propună nimic.
M-am îndepărtat de verdele crud.
Simplu,
în câteva nopţi
în care visele se iveau tot mai pale,
în câteva dimineţi cu alegeri
între nuanţe de confort aparent,
pe care nimeni nu are timp să le distingă niciodată prea bine.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbarea

Plimbarea printre stele,
Dorinţa timpului.
Plimbarea printre veacuri,
Suportul veşniciei.
Plimbarea printre cuvinte,
Durerea sufletului.
Plimbarea printre milenii,
Nobleţea timpului.
Plimbarea printre lacrimi,
Durerea trupului.
Plimbarea printre nori,
Surâsul apelor.
Plimbarea printre cristale,
Dorinţa Soarelui.
Plimbarea printre pietre,
Amintirea trecutului.
Plimbarea printre gene,
Drumul către somn,
Plimbarea către tine,
Iubire seculară.
Plimbarea peste noapte,
Putere nemărginită.
Plimbare printre inimi,
Dragostea bucuriei.
Plimbarea fericirii,
Suport al venerării.
Plimbarea-i dependentă
De Lumină,
Plimbarea este regina sufletului,
Plimbarea păşeşte cu vremile ce vin,
Plimbarea-i surâsul zorilor,
Plimbarea-i semnul dragostei
Când petreci timpul cu iubirea.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi credeau că Hrabal a murit în timp ce hrănea porumbeii

fumez prea mult în poeme
şi mai mult în realitate
poate de asta le şi ofeream cu nonşalanţă
muribunzilor de la spitalul nouă
care puteau renunţa la orice
mai puţin la ţigări
ultima ţigară
şi nu le spuneam
că totul va fi bine
pentru că ştiam că de acum
nimic nu va mai fi bine
mă plimbam pe coridoare
şi mă aşezam pe calorifer
la fereastră
de unde priveam porumbeii
şi doctorul meu mă întreba

dacă mă gândesc la sinucidere
nu mă mai gândesc la nimic
sau cel puţin asta încerc
copiii joacă fotbal eu n-o să mai
şi poate că e mai bine
că nu mă vizitează decât mama
care-mi aduce portocale
ştii, am ştiut dintotdeauna
că tu-mi aduceai şi de crăciun i-aş zice
poate de asta din toţi
porumbeii hămesiţi şi diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr

unul singur a venit la mine
şi în timp ce scrumam tacticos pe jos
şi mă uitam după o femeie frumoasă
care nu mai apărea
a început să ciugule cu poftă
din scrumul de ţigară
i-aş fi zis băiete
am fi putut
ca nils şi gâsca lui
să fim prieteni
şi să nu ne pese
de ţigări
şi femei frumoase
de porumbeii diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr
şi ciuguleau, ciuguleau

poezie de Adrian Diniş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...

s-ar putea să
nu mă mai iubiţi
asta pentru că port
marea vină de a exista şi
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu ştie
deşi trece pe acolo zi de zi

oricum moartea mea
a îmbătrânit şi
nu vede prea bine...

s-ar putea...

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e compusă din două grupe mari: cei care au mai multă mâncare decât poftă de mâncare şi cei care au mai multă poftă decât mâncare.

citat clasic din Chamfort
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia rămâne ultima speranţă (Motto. Poetul este ultima speranţă. Mircea Eliade)

Poezia este ultima speranţă.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Şi nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.

Căci cînd a ieşit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.

Şi cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Şi din muzică un tezaur.

Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranţă,
Pentru acel care iubeşte viaţa mult
Şi nu are inima de faianţă.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Viaţa este atât de scurtă,
Dar plină de bucurii
Şi amintiri plăcute,
Micile copilării…

Primul brad de crăciun,
Luminat până în vârf,
Iar sub, cadouri frumoase,
Toţi sunt la masă acum…

Primul sărut şi prima dragoste,
Primul nou născut,
Primii paşi…
Nu am să-i uit.

Prima despărţire,
Primul nepoţel,
O nouă bucurie,
Un nou ţel.

Prima singurătate,
După un veac,
Prima lacrimă deşartă
Până am să cad.

Primul album de fotografii
Primele clipe şi memorii,
Primele nostalgii,
Pline de bucurii.

Prima clipă de amor,
Primul sărut,
Primul trandafir
Nu am să uit….

Clipe preţioase
Ascunse într-un raft,
Printre cărţi uitate
De mai mult de un veac.

Prima lumânare aprinsă
La mormânt de piatră,
Într-o zi geroasă,
În ziua noastră….

Primul somn adânc,
Ultima suflare,
Părăsesc acest tărâm,
Pentru prima dragoste…

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie?

Cine ştie câte amintiri
Strânse ani şi ani de zile,
Au în ele trandafiri
Sau sunt triste, inutile?

Dintre multele trudiri
Printre care ai trecut,
Ţi-au adus şi trandafiri
Ce mai greu s-au vestejit.

Eu ţi-aduc doar suveniri
Care poate sunt minore,
Pozele cu trandafiri
Şi cuvintele sonore.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul

iarna asta s-a mutat cu viză de flotant în oameni
despre iubire nici-un semn
blocurile s-au ascuţit şi-n colţuri şoareci cu rânjete de oameni nebuni
rod vertiginos din spiritul vieţii

la magazinul din bulevard două şiruri indiene de umbre
inegal aşezate horcăie la două uşi

pâinea transpiră înainte să fie înfulecată de orfanii ciumei roşii

în partea dreaptă în rândul burduşit la ghişeul cu fericire
se îmbulzeau nebunii
părăsiţi precum corbii lui Hitchcock

în partea inimii ghişeul defrişat de tristeţi
doi copii şi-un derviş rotitor la preţ redus
vindeau poezii

pe şina ruginită de cale ferată
nici un marfar să-şi mai tragă sufletul pe drum

soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul
reflectat în moneda de argint căzută din buzunarul orb al poetului
şi eu... aşteptând la rând precum ultima zi din scriptură iubirea

poezie de Mihaela Meravei (5 martie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr

Ce este după verdele trăit
mai adevăr de adevăr
şi curat ca florile de măr?
Nu este Dumnezeu?
De ce sunt vinovată eu
că-mi este dor de floare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare?
Recunosc
pasul meu contagios
de dor de viaţă,
de anotimp frumos.
Ce primăvară molipsitoare!
Mă uit cum se rostogoleşte în zare
şi nu ştie unde sunt...
Te-aş privi cu ochii în pământ
Adevăr de adevăr,
presus de florile de măr.
Tu eşti răspuns, speranţă şi cântare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare...

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (19 aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogaţie

cine eşti tu? când te-am chemat ai apărut
ca un drum de seară în zaţul meu de cafea
la câteva zile mă uitam la studenta din parcul eroilor
citea sartre avea sandale ieftine şi în lumina părului ei răvăşit
mi s-a părut că văd un gulliver în ţara uriaşilor
siluete şterse se mişcau rapid în sensul unic al limbilor de ceas
în loc de zgomotul normal al bulevardelor
copiii ţipau şi părinţii aveau urechi înfundate
oamenii uitaseră primul limbaj aveau nevoie de coduri
în care să comunice şi de câţiva ciudaţi
care să le spună ce înseamnă expresiile faciale
nişte elevi care se mândreau cu tatăl lor
şi fetiţa cu palton spălăcit care le desena minunat
portretele apoi zâmbetul ei când i-au spus
hei, poţi fi prietena noastră
creierele mici sunt închisori izolate dar în expansiune
nişte străini te-au mângâiat pe creştet
până ai reuşit să te ridici de pe bancă spre momentul
în care nu te aşteptai să auzi din nou cine eşti tu?

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de suprarealism

trotuarul este umed şi întunecat
noroc că, în ritmul celei mai bizare muzici,
picioarele mele ştiu drumul pe de rost
billie holliday
mă poartă până la prima cârciumă
în care vreau să îmi sting setea de suprarealism
se simte intens în ochiul din frunte
el nu vrea, nu vrea de data asta
să se închidă.

e ciudat cum în viaţă
ţi-ai acordat perfect anumite mişcări
cu mersul lucrurilor
nu şi cu mica ta busolă
uneori este aşa plăcut
să te îndepărtezi puţin câte puţin de tine
când îţi devii de nesuportat
să cutreieri
să cânţi
să te abandonezi în mici explozii de confetti
să nu mai târăşti după tine acele părţi
care alcătuiesc un aparat de zbor experimental
ci să le laşi pur şi simplu să ruginească
la marginea drumului
să devii aşa un om practic
fără nicio povară
devine din ce în ce mai uşor
să te regăseşti într-o variantă mai acceptabilă
trebuie să te acomodezi
cu străinul care ai devenit
şi care crede că a făcut
o mişcare bună la şah
o mişcare lipsită de imaginaţie, dar sigură
nu îi pare rău că a pierdut nirvana
şi atâtea sensuri ascunse
şi grădini care freamătă de mister
şi triluri
şi pământ pe care să îţi aşterni urechea
apoi să începi să-l modelezi
cu mâini vii, de artist.
în final, după pactul ăsta de zile mari
apare duioşia cu care
omul îmbrăţişează resemnarea la o masă de plastic
şi bea, bea întruna
să stingă setea de suprarealism.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noptieră-o carte

Pe noptieră, lângă geam,
Îşi dă ultima suflare
O carte, unde găseam
Negrul în splendoare.
Şi privind spre geamul rece,
Îşi pune ultima dorinţă,
Înainte ca să plece
Pe-o zi să fie o fiinţă.

Să poată păşi pe stele,
Cum pe rândurile-i scris,
Să simtă cât sunt de grele
Visele de neatins.
Să vadă cu ochii ei,
Răsărit şi-apus de soare,
Fiindcă-n ea, sunt doar idei,
Întorci foaia şi dispare...

Vrea să simtă adierea
Vântului de primăvară,
Vrea să simtă ce-i iubirea,
Dacă-i dulce, sau amară.
Vrea să vadă universul viu,
Dincolo de ultima copertă,
Şi să-şi umple geniul pustiu,
De-o iubire imperfectă.

poezie de Mihaela Rusu (12 martie 2016)
Adăugat de Jannete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o dragoste

cu gust de ciocolată amăruie
rafinată de buzele moi şi parfumate
avea toate ingredientele unei magii
priveam pierdut în ochii ei
vedeam nesfârşitul şi mă înfricoşa

era o dragoste cu picioare lungi şi fine
plină de nopţi cu atracţii electrice
unde cuvintele sunt mici poezii şoptite

era o dragoste rătăcită-n acorduri
de chitară clasică cu miros de parfum
arătai ca un trandafir care trage din ţigară
scoteai fum printre zâmbete suave

era o dragoste netratată de inimă
care stătea în îmbrăţişarea noastră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!