Este-o domnişoară la moldova

bătrână care scrie poezii
pentru văduve
negre, deşi toţi prietenii pe care abia
i-a ucis cu indiferenţa ei de proa
stă gustare încă sunt vii (?!) se ră-sucesc
în mormintele unor... turmaşi-e
noriaşi - ca exerciţiu
de stare, asta, poeta, îi mai calcă puţin
pe cap în picioare, cu o perucă,
îi taie cu unghiile şi-i bate
pe spate cu o macetă, apucă
să-şi scoată şi pensia de ha-ha-
handicap meritoriu -
după care iară şi iară şi ia
ră dă la arte cum alţii ar da a
cel examen la permutare de sexe
cu totul simbolice

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luară, deci, pasărea şi o tăiaseră, o fierseră şi o duse împărătesei; iară ea, după ce se prefăcu că se însănătoşeşte, începu a se găti de cununie. Din sângele păsărelei crescu la fereastra împăratului un brad înalt şi frumos, şi era o minune cum de într-o noapte crescuse aşa de mare şi falnic. Împăratul chemă pre grădinar şi-i porunci să aibă cea mai marei îngrijire de acel pom. Iară ţiganca, cum auzi, n-avu odihnă şi-i puse gând rău. Pricepuse, drăcoaica, că încă nu scăpase cu totul şi cu totul de primejdie. Se făcu iară bolnavă, mitui iară pe vraci, cari spuseră împăratului că până nu va tăia bradul să-l fiarbă şi cu apa aceea să-i facă baie, nu va trece împărătesei. Împăratul se supără până la suflet, văzând că logodnica fiului său e piază rea, fiindcă de când a venit ea, n-a avut parte de nici un lucru ce i-a fost lui drag. Lăsă să taie şi bradul ca să nu mai aibă nici un cuvânt a-l mai supăra cineva cu ceva, şi se hotărî ca de aci înainte să nu mai facă pe voia nimănui, daca ar mai da peste ceva care să-i placă.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Gogh şi-a tăiat urechea pentru a lăsa posterităţii un autoportret, în vreme ce alţii nu sunt în stare să-şi taie nici unghiile de teamă să nu-şi mutileze personalitatea.

citat din Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele

sunt cele care îmi trec
pe sub nasul păinjenilor
în casa
de la ţară accept printre boabe
de struguri să fiu muşcat în direct şi feroce (?!) de
insectele mai bătrâne decât
vârsta
pământului pe care îl port ca răsad
sub unghiile bine crescute în anii ce au
rămas
de trăit până la pensia aia
anticipată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet de culoare

dintre prietenii virtuali
sau în viu
pe
cei care mă citesc pot să-i număr pe de
getele de la mâini şi picioare
frânte
în dimineţile tactice de-alergare
prin parcul balcanic –
ce
parc!
ce
prietenie puţină, subţire
-ntre băncile-n aşteptare...
pe
cine aşteaptă?
pe unul
ca mine cu suflul spre negru
cu suflul
atlet şi poet de culoare –
ah, eu
o să mor în lanţurile mele de aer
prea proa
spăt, prea
ca la nară

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul care nu e în stare să-şi iubească părinţii nu e în stare de nimic!

aforism de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barba lui

moş crăciun îmi creşte din obrazul stâng
iar eu îi cresc lui din urechea de dreapta
asta înseamnă
că stăm lipiţi ca-ntr-o poză abia colorată
încă de când aveam amândoi şapte ani
(?!) - şi atunci şi a
cum am cerut prin scrisori pensule şi vopsele
negândind că vreodată voi scrie şi cărţi
asta înseamnă
că undeva sunt poet dar încă mai pot să mă joc
printre imagini şi amintiri cu... anatomia

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte... un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren... eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren... Şi fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren... în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip... în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa este încă necesară omului, deşi am susţinut o viaţă că este doar o opţiune, şi asta pentru că am început să învăţ şi în absenţa ei, dar, uitându-mă în jur, la ceilalţi, realizez că încă este singurul mod de netăgăduit în care învăţăm ca specie, aşa cum învaţă un copil să nu mai pună mâna pe soba fierbinte abia după ce a simţit durerea transmisă terminaţiilor nervoase din epiderma topită. Doar cei care au avut parte de suferinţă pot avea compasiune pentru durerea altora, abia după ce au simţit-o şi au înţeles-o la rândul lor.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

nu mă mai plac prietenii
nu
de ce m-ar plăcea şi acum tocmai ei
prietenii mei care au
altă seară cu ei?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

R.A. Sterescu a anunţat volumul "Văduve de scriitori"

Radu scrie, ca să placă,
Văduve de scriitori.
Cartea, sigur, o să facă
Văduve de cititori!

epigramă de Traian Lalescu din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

cei care au
fost prieteni cândva şi-au schimbat
numele. ştiind despre pagina feţei

lor mai nimic (?!) acum nu se mai caută... totul
fără durere, în mare
fără bucurie, în mic

cei care au
fost nu mai sunt măsurabili cu numele
pe care nu-l au

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi iară se mai duse. Iară când fu să treacă nişte munţi, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte şi când fugea, iepurele pe spinare netezea, şi striga că n-are loc unde să fugă. Ţugulea îl întrebă ca şi pe ceilalţi, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă şi pe acesta şi porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustaţă albă şi cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace şi striga că moare de frig, deşi era pe la nămiezi şi soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă şi el voi să meargă cu dânsul, Ţugulea îl luă şi pe acesta, şi înainte, tot înainte şi înapoi nu se uita. Merse ce mai merse şi, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra scrisă

se bate cu pumnii reci re
ci în pieptul care o
lespede este şi se încălzeşte
în piatră

scrie cu litere ca de neon (?!) cam de

o şchioapă de-ai fi şi mă treci nu
te opri niciodată în
durerată nu te a
pleca după aşchii de fosfor

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care oferă cadouri simbolice va avea prietenii... simbolice; cât investeşte, atâta el primeşte, energia nu se păcăleşte.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul planetei

toţi mecanicii
toate... mecanicele
cu liceu absolvit: ma
şini-utilaje
toţi mecanicii mici cu pampers de şpan foarte moale
toate
angrenajele de o mecanică evidentă (?!) intră
în textul de faţă
puţin p
e la spate e loc e mai mult
spaţiu pentru dinţii de o
ţel cariaţi -
toţi meteorii încă mai ţin
în spectacol
penibil cerul planetei
pământ deo
camdată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El (Leonardo) nu cunoaşte câtuşi de puţin acea opoziţie, atât de grosolană şi definită aşa prost, între spiritul de fineţe şi spiritul geometric, pe care trebuia, trei jumătăţi de secol mai târziu, să o denunţe un om cu totul insensibil la arte (Pascal), care nu-şi putea închipui o asemenea delicată, dar firească îmbinare a feluritelor daruri; care credea că pictura este deşertăciune; că adevărata elocinţă îşi bate joc de elocinţă; care ne vâră într-un rămăşag în care-şi iroseşte orice fineţe şi orice geometrie; şi care, schimbând, pe una veche, noua-i lampă, e absorbit să-şi coase hârtii prin buzunare, deşi venise ceasul să ofere Franţei gloria calculului infinitului...

Paul Valery în Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci
Adăugat de PsychEul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul pe benzină

dacă aş coborî la maşină
în parcare unde mai am
o jumătate de sticlă de poezie di
stilată în buzunarul
de la bancheta din spate cu pielea
gri-gri-gri, poate
nu l-aş vorbi
chiar atât de bine pe poetul
iaru (?!) care se predă pe sine la unele work
shopuri
şi are înfăţişarea
unui poet
fost boem
fost poem
iaru
şi
iară

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la "Moromeţii", în tot ce-am mai jucat, fie că au fost partituri mai mari sau mai mici, a fost exerciţiu după exerciţiu, după exerciţiu. Şi se adună. Se scriu puţine roluri pentru femei, eu tot am dat-o ca exemplu pe Judi Dench, care joacă de nu mai poate şi are o vârstă respectabilă şi o invidiez. Acolo există scenarii pentru femei de o vârstă mai puţin tânără.

citat din Luminiţa Gheorghiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Afară, noaptea îmbrăcată-n tragedie oftează,
O uriaşă văduvă agăţată de fereastra mea.

Camera...
Printr-un uimitor miracol al luminii şi-al focului
Camera mea e o grotă a aurului şi-a pietrelor preţioase:
Atât de catifelat e muşchiul, atât de groase tapiseriile;
Şi totul e plin de viaţă, şi-i cald, şi-i aşa plăcut...
Parcă aş fi-n interiorul unei inimi.

Acolo,-n alb, patul meu este imaculat şi vaporos
Ca o floare a inocenţei.
Ca spuma unui viciu!
Această noapte cerne insomnie;
Sunt nopţi negre, negre, care desconspiră
Trandafirii al soarelui...
În aceste nopţi negre şi, totodată clare, eu nu dorm.

Şi te iubesc, Iarnă!
Îmi închipui că eşti bătrână,
Îmi închipui că eşti înţeleaptă,
Cu un corp divin de marmură lustruită,
Purtând greutatea Timpului ca pe o mantie regală...

Iarnă, te iubesc, iar eu sunt primăvara...
Eu roşesc, tu ningi:
Asta pentru că tu cunoşti totul,
Asta pentru ca eu visez totul...

Astfel, noi ne iubim!...
Acolo,-n alb,
Pe patul meu imaculat şi vaporos ca o floare a inocenţei.
Ca spuma unui viciu!
Iarnă, Iarnă, Iarnă,
Noi cădem într-un tufiş de crini şi trandafiri!

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-fericiţii

ne-am împrietenit demult
nu mai ştim
cine pe cine a încurajat...
cine este bărbatul cine femeia
cine e pur şi simplu blocat
(?!)
nu mai ştim nici
numele tastelor de apel, vezi, la numărul coastelor
din care cândva... pe
ne-răsuflate iară se
făcea că încă o dată ne va
re-crea-re-crea de
fel unul ori una ca noi: ne
fericiţii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!