* * *

A dispărut
Caietul copilăriei
Copiilor mei!
Nu am împăcare!

Şters a fost
De o mână
Barbară!
Care
Şi acum
Mai pretinde
A-mi fi prietenul mare!

Dispărută e
Acea scumpă carte!
Mă apasă!
Mă doare!...

Nu ştie
Acel miop
Cum mi-au crescut copiii

O adevărată comoară!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispitele iubirii

Au încercat să mă-ncolţească,
Ah, turme reci s-au înhăitat...
Iar lumea mea era firească
Şi liniştea nu mi l-au luat!

Au început să mă vorbească,
Bârfindu-mă în orice fel,
Prin alţii paşii mei să-mi pască!..
Eu soartei i-am rămas fidel!

Şi-au încercat să mă lovească,
Din spate, mult m-au atacat,
Iubeam făclia cea lumească,
Surâsul nu mi l-au luat!

Şi nu-ncetau să se oprească,
Chiar soarele era uimit,
Mergeam, ferindu-mi şi năpasta,
De atâtea ori rămas-am fript!

Şi m-au lipsit, chiar, şi de pâine,
Speranţe vii mi-au scuturat!
Rămas-am în a mea iubire
Cu care Crezul am urmat!

Şi au muşcat în carne vie,
În jar copiii mi-au împins,
Dar m-a salvat a mea iubire,
Ce Domnu-n inimă mi-a pus!

Mă ruinau în sfredelire,
Se învrăjbeau ei între ei,
Pe mine, m-a salvat din toate
Copiii mei! Şi Dumnezeu!

E rândul meu, am datorie sfântă,
O ţin în piept şi-aş vrea s-o-mpărtăşesc,
O ştie Domnul, vede Maica Sfântă:
Copiii mei, din lacrimă fierbinte,
Lăsaţi-mă să spun acum:
Eu vă iubesc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge o inimioară

Plânge-o inimă de fată
În grădina dorului,
În suspine zdrumecată
Şi nu spune nimănui.

Ar pleca, nu ştie unde?
Ar mai sta, nu are rost!
Cum să facă să mai uite,
Să nu ştie ce-a mai fost?..

Cine poate să-nţeleagă
A ei dragoste pierdută?!
Plânge-o inimioară dragă
Că a fost prea crud cernită.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum cea mai mare bucurie a mea este să fac cadouri. E un sentiment care mi s-a acutizat odată cu trecerea anilor. Pentru un om de vârsta mea, singura şansă adevărată este că mai îmbătrâneşte cu o zi. Aşa că mă bucur să descopăr în ochii celor dragi, ai copiilor din familia mea, mai ales, acea lucire pe care o dă pofta de a desface pachetul cu cadouri.

Mircea Albulescu în revista Formula AS (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După aventura de pe Everest, palmele mele au dispărut, mi-au degerat mâinile până la încheieturi. Nasul mi-a căzut, degetul mare a căzut şi el, iar o parte din arcadă s-a rupt. În următorul an, am trecut prin 11 operaţii pentru a-mi reface faţa şi mâinile. Acum am un nas cu piele de pe frunte, eram desfigurat când am ajuns acasă.

citat din Beck Weathers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

- Ce te doare?
- Nu ştiu... aştept un cititor
de poeme, să-mi spună ce mă doare!!
Aştept pe unul care mi-a fost o vreme
medic specialist în chirurgie cardio-vasculară,
mi-a fost iubit şi avocat,
mi-a fost judecător şi martor,
mi-a fost iubirea cu bisturiul rece
ce mi-a tăiat cordul în două,
şi-apoi şi-a luat un bilet de a pleca în vacanţă
să se relaxeze, după o aşa intervenţie chirurgicală.
- Şi-acum cum te simţi?
- Nu ştiu... aştept să se întoarcă chirurgul din vacanţă!
Simt că mă apasă ceva,
mă doare o bucată de carne
în partea stângă, sub prima coastă
acoperită de sânul sărutat de el
intr-o vreme.... când nu era licenţiat în operaţii
pe cord.
- Ce te doare, ce-ţi lipseşte, poate te pot ajuta!?
- Mulţumesc... dar mă doare inima, de lipsit nu se discută,
o am în piept, şi bate, în rest toate sunt la locul lor.
- Atunci ce pot să fac pentru tine?
- Caută pe acest cititor de poeme
caută pe acest doctor ce mi-a furat iubirea din inimă
şi a plecat cu ea,
lăsându-mă în comă, în incertitudine, în sentimentul de vinovăţie
că am crescut în adâncul inimii, o iubire aşa de mare,
pentru un pumn de ţărână,
pentru un suflet plin de tină,
pentru un om ce şi-a luat dreptul să-mi fure,
tot ce aveam mai bun... tot ce-mi ţinea Sinele liniştit
şi fericit, în pacea Dumnezeului meu.
- Şi acum ce ai de gând să faci?
- Nu ştiu... aştept un cititor divin
să-mi citească poemul
să-mi citească gândul din inima mea
şi poate... mă binecuvântează in timp
cu răbdare... şi cu toată iubirea ce mi-a fost furată
de acel chirurg... stângaci.

poezie de Adelina Cojocaru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii din noi să trăiască

din nou copil
mă întâlnesc cu toţi copiii
de pe strada mea
deşi mult prea înaltă mă iau de mână
mă prind în cerc
desenăm pe asfalt şotronul
căutăm o piatră cât mai netedă
o găsim repede oraşul e plin
sărim în pătrate
ca în canapelele din apartamente
ne ducem ne întoarcem
strigăm facem galerie
suntem chiote şi inc
ne plictisim repede
alt joc alt freamăt
alt desen
cu alte haine alte trăsături
suntem tot noi
ne-au crescut mâinile şi picioarele şi nasul
încercuim pământul
ne vedem pe telefon
pe facebook pe oriunde
altădată
imaginaţia era un embrion
continuăm să ne ţinem de mâini
să jucăm un joc al vârstei
soarele ne radiografiază
înlăuntru copiii copiilor noştri
se ţin de mână

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când adevărul doare!

Eşti îndoctrinat şi nu poţi distinge,
O adevărată realitate ce te va învinge.
Începi să simţi că tot ce şti e o minciună,
Când adevărul doare, nu-i deloc o glumă!

Tot ceea ce ţi s-a spus când erai mic,
Acum descoperi că de fapt nu şti nimic.
Şi afli din ce în ce mai multe informaţii,
Descoperi adevărul care-i doare şi pe alţii!

Şi te mai întrebi de ce atât de multă ură,
De unde până unde atât de multă incultură.
Şi mai realizezi că realitatea este foarte dură,
Că adevărul doare foarte tare în lipsă de cultură!

Acum că ai crescut descoperi mult mai multe,
Şi înţelegi prea bine că viaţa-i un mare munte.
Ce inevitabil va trebui să-l escaladezi dacă vrei,
Ca adevărul să nu doară, recunoscând realitatea ei!

poezie de Ovidiu Kerekes (10 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există acel spaţiu, acea tăcere şi acea nemăsurată energie, ia fiinţă acel ceva care este dincolo de orice nume, de orice măsură şi de orice timp; atunci ia fiinţă acel ceva care este sacru. Dar pentru a-l găsi, trebuie să ai mare iubire, mare compasiune, şi totul trebuie să înceapă acasă.

Krishnamurti în Mintea fără margini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dispărut

Mi-ai dispărut din gând,
Eu te chemam, în loc să te alung.
Ţi-am oferit spaţiu în mintea mea,
Tu ai revendicat-o, ca fiind, deja a ta.
Mi-ai dispărut din tablou,
Te-am reconstruit în vis.
Ţi-am dat noi valenţe
Şi culori de nedescris.
Mi-ai dispărut din vers,
Fără tine, e ambiguu, şters.
Tu îi erai pură armonie,
Acum plânge a nostalgie,
Se sprijină un vers pe altu'
Într-un ritm de vibrato.
Mi-ai dispărut din drum,
Nu mai vreau să aflu calea către tine,
Eu te ridicam pe un piedestal,
Eu, pentru tine, eram oricine.
Mi-ai dispărut ca şi nume,
Când te scriam pe pagini, anume.
Nu mai vreau să te ştiu, pe de rost,
Mi-a fost de ajuns, doar să te cunosc.
Mi-ai dispărut din tot,
Aproape, am reuşit să te scot,
Dar laşi urme adânci,
Nu priveşti înapoi şi fugi.
Mi-ai dispărut din suflet,
Şi nu plăteai chirie,
Am oferit în avans şi
Tot eu, am ieşit pe datorie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa şi-a acoperit

cadranul ceasului cu palma
dacă ştie cât e ora putea
să stabilească preţul
timpului
ar fi o greşeală să ştie
cât a îmbătrânit şi asta
se notează în caietul ei
de îmbătrânire
îl ascultă fără să privească
cadranul acoperit cu mâna
tic tac tic tac tic tac
trebuie să se privească-n oglindă
acum precis e o femeie
frumoasă ca mami
cu un soţ mai drăguţ
decât johnny cel cu maşina
roşie sport spălată cu apă
şi calgon
trebuie să-şi măsoare genele
părul să noteze în caietul
de schimbări zilnice
vinovat e ceasul de la mâna ei
arată cât a îmbătrânit
şi asta trebuie scris
în caietul ei de îmbătrânire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul sat

Creşteam cum florile-n boboci,
Sorbeam raze de soare
Şi tot zglobiul din poteci
Îl adunam, o mare!

Albastrul cela azuriu
Şi verdele-n poiene
Mă îndemna din nou să-i fiu
Un curcubeu pe gene!

Şi toţi ce tineri mai erau:
Ograda, mama, tata...
Împrospătată de culori,
Mahala nouă, satul!

Decor în vatră fremătând
Din glume înţelepte,
Acel izvor, mereu curgând,
Chema băieţi şi fete...

Şi hora-n mijloc încingea
Călcâie în scânteie,
Iar eu, copil, mă tot miram:
Cum viaţa-şi are o lege!

Acum revin în al meu sat,
Cuprind tot paradisul
Al clopotelor care bat...
Îmbătrânea şi dânsul!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de singurătate

Mi-am luat copiii de mână
Şi i-am dus departe, departe...
Au simţit lumina cum se sfărâmă,
Cum viaţa devine-nceput de moarte!

I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinţii ţi-i duci...

I-am luat de mână şi le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Şi le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii şi poteci!

... Şi tu, soţie scumpă, ţine-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viaţa mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!

... Şi tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum laşi viaţa mea atât de stranie şi-amară
Când nu mai ştiu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAŢA, scumpă comoară?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Mariei,

Draga mea Marie,
Draga mea soţie,
Pentru mine
Eşti o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti ce e viaţa,
N-aş şti bucuria.

Făra tine
N-aş şti ce-i lumina,
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemişcare.

Fără tine
Aş umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieţii mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soţie,
Ci şi mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin şi râvnă.

Ţi-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieţii,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce şi uşor,
Să nu simtă rece,
Şi nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu ştie lipsă,
Şi nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Şi să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii paşi în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Şi poveşti le-ai dat,
Să-şi urmeze drumul
Cu tot ce-au învăţat.
Să-şi câştige pâinea
Cu cinste şi dreptate.
Să fie în viaţă
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Şi-au făcut un rost.

Şi acum bunică,
Nu te-nvredniceşti
Să mai stai o clipă,
Să te odihneşti?

Să-ţi bucuri nepoţii
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun şi curat?

Ai crescut copii,
Acum creşti nepoţi,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poţi.
N-ai pus preţ pe tine,
Şi nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Fiinţă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-aşez în viaţa asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti şi slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soţie!

poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare ceva şi nu ştiu ce...

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apăsă cu apăsarea de pământ şi de cer,
cu mâinile mă agăţ de noapte şi ger,
sperând să-mi revin din apăsarea de fier

Mă înconvoaie gândul să pot să înţeleg
mersul de lucruri ce se pierd în eter
Definiţia vieţii rămane mister,
chinuiala zilei, la fel, pe care n-o cer

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apasă pe frunte, mă apasă pe piept,
noaptea şi ea mă apasă încet,
cu tot ce-a trecut şi pe care-l regret

Mă apasă zorii pe pleoape şi ochi,
salt pleoape încet să văd umbre de plopi,
lumina ferestrei pătrunsă în casă,
eu la fereastră apăsat de albeaţă

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
o boală absentă de diagnosticul ei,
nu pot s-o tratez şi nici s-o gonesc,
ştiu doar cum doare încercând s-o găsesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te cătam în fapt de seară,
Pe un câmp alb, înflorit,
Rătăceam prin zări de soare...
Erai zeul însorit!

Cuceream fiori de lună,
Coboram în văl de tei
Şi eram mână de mână
Între foc, între scântei!

Ne sorbeau aripi de vise,
Căutam al vieţii rai,
Ne pierdeam în clipa spuzei
Între-un Eu şi-un Ideal!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

În viaţă-am învăţat de toate
Şi ştiu de toate ori – nimic:
Cum roua-n raze, vai, se soarbe...
De fost-am mare, de-am fost mic.

Destinul meu mi-a fost o şcoală
Cu-nvăţăminte de apoi,
Ce bine-i să le ai icoană,
Când greutăţi se ţin şuvoi!

Au fost şi trec în rând, cuminte,
Aş da cuiva un sfat pe loc,
Dar în folos poate să mintă,
Când altă soartă-i pusă-n joc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuprinde, te prinde
Un val de scântei,
Tresare, răsare
Un nor de văpăi,
Dorul te-apasă,
În amurg să nu stea,
Coboară-nserarea,
Apare o stea.

Vin zorii, cocorii
Valsează prin iele.
Clipa dansează
Acum efemeră.
Admiră, te miră,
Fiori te îngheaţă...
Zâmbeşte, plăteşte
A rostului viaţă!

Şi fulgii de vise
Troiene or depune,
Coboară-nserarea...
Eu plec... Nu ştiu unde!

Şi marea se îneacă,
Talazuri cuprinde...
Ce scumpă e viaţa,
Ecou-mi răspunde!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să nu te ţii de urma mea,
Mă lasă!
Că eu sunt cel ce aştepta
Să intri-n casă!

Acum îmi zici că mă iubeşti,
Prea poate!
Dar şi acum mai rătăceşti
Cărări de toate!

Încerci să îmi mărturiseşti
Iubire mare...
Prea orb! Încerci să mai răneşti
Din drum o floare!

Strigai: "Finit-a toate între noi!"
De-o vreme-încoace.
Şi-acum să vezi: "noi amândoi..."
Lasă-mă-n pace!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!