Necunoscuta

Adulterinii

[necunoscuta]

am văzut-o pentru prima oară în seara aceia
era oacheşă şi plină de viaţă
pe podul Grant am văzut-o
îmbrăcată în rochie neagră
de sub care curgeau doua picioare albe
am dorit-o
pe lângă noi perechi îşi plimbau iluzii
eu doar ochii la sânii-i imenşi

în camera de hotel
goi
la primul orgasm scânci
la al doilea era pe cale să se înece
toate femeile dorite
se revărsară in ea prin ejaculare
mi-am luat hainele şi am ieşit
pe stradă
înspre casă unde soţia şi copii mă aşteptau cu masa pusă
mi-am dat seama că nu ştiu cum o cheamă
oricum nu are importanţă
niciodată nu o voi mai iubi

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să vin a doua oară, pentru că prima oară abia acum îmi dau seama că nu există. A trebuit să vin a doua oară ca să-mi dau seama că prima oară nu există niciodată.

Nichita Stănescu în Amintiri din prezent
Adăugat de Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţie bolnavă

A fost bolnavă ani şi ani;
Într-o zi m-a chemat să-mi spună ceva.
Nu putea vorbi limpede,
Iar lacrimile-i curgeau râuri pe obraz.
"Te împovărez cu nişte copii,
Cu copiii noştri, în curând orfani.

Nu-i lăsa flămânzi sau în frig;
Dacă greşesc nu-i lovi.
Când îl vei lua în braţe pe cel mic,
Legănă-l şi cântă-i de nani-nani.
Nu uita să faci asta."

Înainte de a muri a mai spus,
"Când i-am luat in braţe prima oară n-aveau îmbrăcăminte,
Iar acum hainele lor n-au căptuşeală."

Am închis uşile şi ferestrele,
Am părăsit copiii rămaşi fără mamă.
Când mi-am întâlnit prietenii, am plâns.
M-am aşezat jos, neputând să-i însoţesc.
I-am rugat să cumpere nişte dulciuri copiilor mei.
Am plâns în faţa lor.
Am încercat să nu mă vait, dar durerea era prea mare.

Am dat prietenilor banii trebuincioşi.
Când m-am întors acasă copiii
m-au întrebat de ce mama lor nu-i mai ia în braţe...
Am umblat încolo şi încoace
Prin camera aceea goală.

Apoi am ieşit afară şi am jurat,
"Voi uita şi nu voi mai vorbi despre ea niciodată."

poezie de Autor necunoscut,sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clark Kent: Lui Chloe îi place de mine.
Lana Lang: Tu ce simţi pentru ea?
Clark Kent: Cred că putem fi mai mult decât prieteni. Când am văzut-o azi cu Justin am fost puţin...
Lana Lang: Gelos?
Clark Kent: Este ca şi când secretul a ieşit la suprafaţă si totul capătă sens. Nu-mi vine să cred că nu mi-am dat seama pană acum.
Lana Lang: Uneori persoana potrivită este chiar sub ochii tăi, dar nu îţi dai seama.

replici din filmul serial Smallville
Adăugat de Laura Liţescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tărâmul în care stelele cresc din valuri

pentru o clipă mi-am închipuit că te văd
ca pe o afrodită îmbrăcată în rochie de seară
apoi un pescăruş m-a trezit din reveria nisipului
într-un miros verde (parcă a delfin jucăuş)
iar în larg printre luminile din rada portului
un licurici a ieşit mai devreme anul acesta
sau poate e doar un spiriduş
(sssst să nu cumva să realizeze că l-am dibuit)
risipindu-se printre valuri
precum luna în zănateca ei căutarea

toate aceste drept bonusuri
la un hotel de miliarde de galaxii
sunt garanţie că nu a fost deloc supărător
să dorm îmbrăţişat cu cerul nopţii
pe un pat de scoici clevetitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Charles a văzut-o pentru prima dată pe Mary, fiica noastră, a spus toate lucrurile potrivite pentru un proaspăt tătic. A privit trupul mic şi roşu şi a exclamat, "E mai frumoasă ca podul Brooklyn!"

citat din Helen Hayes
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce

copilării
şi dulci prostii...
în noaptea asta (a câta oară?)
bunăoară,
mi-am ignorat melatonina
gustându-te,
mi-am interzis dreptul la cuvinte,
verbe dorite,
am acceptat
încântat
mângâieri în cheia sol,
de dor,
în noaptea asta te-am cuprins
cu tot ce am, cu tot ce pot
şi mă socot
să fac din nou din noapte, zi,
să nu-ncetez a te iubi...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena a fost locul unde am simţit prima oară că pot vorbi. Personajele spuneau toate aceste lucruri pe care nu le-aş fi putut spune niciodată. Lucruri pe care nu mi-am dorit dintotdeauna să le spun, ceea ce a fost pentru mine o extraordinară descătuşare.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama că locuiesc într-un cartier rău famat abia când mi-am plătit chiria la timp, iar a doua zi mi-a bătut poliţia la uşă să mă întrebe de unde am banii...

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gest şi lumină

azi mi-am distribuit toată dragostea
ca o recuperare a ceea ce
am pierdut
am dat din mine totul
precum Dumnezeu din bunătatea sa
însetatului de băut
înfometatului de mâncare
îndrăgostitului toate sentimentele
şi-n cele din urmă
câteva motive pentru a iubi

e drept
am stat puţin în cumpănă
şi-am privit înspre locul în care
doar Dumnezeu poate întoarce capul

dintre toate mi-am păstrat doar emoţia
singura care mă poate ajuta
să trec printre oameni

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, mă iubesc mai mult ca ieri pentru că mi-am dat seama că merit să fiu iubită! Mi-am dat seama că doar eu pot să mă iubesc sincer şi dezinteresat, iar mâine mă voi iubi mai mult ca astăzi... Cine poate spune că nu există iubire sinceră?

Elena Bulancea (14 februarie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisorile tale

Nu ştiu de ce am aruncat scrisorile tale,
Nu mă întreba, cred că nici nu-ţi pasă.
Oricum, azi nu se mai scriu asemenea scrisori,
Poate doar la recuzită de teatru.
Cum ţi se par acum, puerile, desuete?
Dealtfel, le-ar fi stat foarte bine
Prăfuite în podul vreunei case,
În colbul din mijlocul drumului,
În cenuşa vreunei sobe părăsite,
În fumul care bântuia odată pe deasupra oraşului.
Dintre alte sute de nimicuri,
Nu ştiu cum naiba am aruncat
Tocmai scrisorile tale!
Apropo, pe ale mele le mai ai?
Le mai citeşti?
Nu că ar avea mare importanţă,
Oricum ai aruncat anii aceia la gunoi,
I-ai mototolit împreună cu ziarele vremii,
Cu evenimentele locale de doi bani,
Cu amantlâcurile tale nenorocite.
Totuşi dintre multe alte sute de nimicuri,
Volbură a anilor,
Scrisorile tale îmi lipsesc acut,
Îmi săreau mereu în ochi,
Păreau atât de nevinovate,
Atât de albe, de pure,
Ca prima şi ultima zăpadă
A celei mai albe dintre ierni,
De la începuturi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Fântânile de-a casă au secat
Casele mâncate de timp şi cari cad
Pustiul strigă pe străzile din sat
Pentru că eu
Mi-am luat sacul în spate şi-am plecat!

Mi-e dor de tine, ţara mea
Mi-e dor de uliţa pe care mă jucam
Copii mei nu ştiu, unde m-am născut
Iar eu acum ca să mă întorc
sunt prea bătrân!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cu privirea, nu e aşa?... Chiar m-ai văzut? Erai în lumină, eu în întuneric, desigur nu în beznă, pentru că rămân aprinse cele câteva aplice roşiatice împrăştiate ici şi colo prin loji, dar oricum, ce puteai să distingi? Doar silueta. Doamne, ce prostii îmi treceau prin cap! Îţi dai seama cât de zăpăcită eram? Cum silueta? De unde să îmi mai ştii silueta? Puteam să fiu o sfrijită sau o balabustă, un schelet sau un butoi. De altfel, mi-ai şi spus după aceea, nu mai târziu decât a doua zi, la lumina jupuitoare a zilei - o, mai bine aş fi primit o sută de perechi de palme decât să aud asemenea grozăvie! - că ai fi putut trece de nu ştiu câte ori pe lângă mine fără să mă recunoşti.

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!