Teodor Dume

Gest și lumină

azi mi-am distribuit toată dragostea
ca o recuperare a ceea ce
am pierdut
am dat din mine totul
precum Dumnezeu din bunătatea sa
însetatului de băut
înfometatului de mâncare
îndrăgostitului toate sentimentele
și-n cele din urmă
câteva motive pentru a iubi

e drept
am stat puțin în cumpănă
și-am privit înspre locul în care
doar Dumnezeu poate întoarce capul

dintre toate mi-am păstrat doar emoția
singura care mă poate ajuta
să trec printre oameni

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Teodor Dume

În clipa dintre mine și Dumnezeu

poate mai am nevoie de puțin crez
așa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul și
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
își va aduce aminte de mine

și-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de (2014)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

și ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști

mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...

știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...

poezie de din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Pentru o oră de liniște

te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăța rănile pline de așchii

... și începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furișez înspre singurul loc neatins...

din singurătăți îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Diana Niță

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniștea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă și spațiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaștere,
Abilitate dezvoltată din naștere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere și zgomot.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar recunoașteți-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-ști". Hristos, sau "A-Fi" este infinit și își dansează iubirea în toate formele acestei lumi. "A-ști" are întotdeauna și fără excepție drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deșertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării - EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez și nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie, dar pentru inimă, este deja veșnica voastră libertate.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un "Dumnezeu" la discreția gândului, e doar un sclav pe viață. Mintea îl va vinde și cumpăra pentru cine oferă mai mult pe deșertăciunea ei numită "înțelegere". Doar recunoașteți-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-ști". Hristos, sau "A-Fi" este infinit și își dansează iubirea în toate formele acestei lumi, "A-ști" are întotdeauna și fără excepție drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deșertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării- EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez și nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie dar pentru inimă, este deja veșnica voastră libertate.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Învață-mă tu

Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...

Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...

poezie de (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Singur ...

mi-am luat singurătatea de mână
și am scos-o puțin la plimbare
pe o bancă
din parcul de alături
ședea Dumnezeu
era frig și purta
un hanorac cu glugă
ne-am privit ca și cum
ne-am duce moartea pe umeri
apoi a lăcrimat
ca un copil căruia i se furase mingea

atunci mi-am amintit de mama
care îmi spunea că și Dumnezeu plânge
când rămâne singur

și e îngrozitor să fii singur...

poezie de (2021)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Să știi

sunt zile în care umbrele ies
dintre ziduri
ca ecoul
unui psalm de duminica
știu
Dumnezeu și-a pierdut răbdarea
orice gest
îmi va șterge urma și
toate drumurile care duc înspre tine

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Un nou început

Am vrut să-mi scriu iubirea
Și am privit din nou la mine.
Mi-am șlefuit privirea
Și-am zis să pun în rime,
Nu eram la fel cum mă știam,
Eram schimbat de timp, de ani,
Am păstrat o lacrimă de porțelan,
Eram fericit și fără bani.
Mi-am propus să spun un STOP,
Să opresc schimbarea mea,
Să stau, să mă opresc pe loc,
Să încetez a mă uita.
Vreau un început de viață,
Un fundal de colinde ce m-alină,
Să-mi topesc sufletul de gheață,
Și s-aștept dragostea să vină.
Mi-am zis să mă opresc din toate,
Să uit de Instagram,
Să am timp de bunătate,
Căci acum am doar un gram.
Adio Instragram!
Adio, tuturor!
De azi îmi schimb un plan,
De mâine-un viitor!

poezie de (20 decembrie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel PetrașcSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Traiectorii

în mine mai port câteva urme și
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutățile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremația vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopții clipește des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns

trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...

poezie de (2015)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Un ultim gest...

începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furișez
înspre un loc
unde să- mi pot curăța
rănile pline de așchii
din singurătăți
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot fi...

e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și aștept...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Femeia cod

nu-mi pasă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
deasupra lutului dar asta
e o altă poveste
în care alerg spre nicăieri
mă opresc doar atât cât
să-l rog pe Dumnezeu
să-mi asculte inima
în urmă rămâi doar tu femeia - cod
colțul tău e un univers parțial întunecat
iar lumea o arteră pe care se circulă în paralel
ca într-un oraș aglomerat...

nu mi-am dorit niciodată atâtea lucruri
într-un singur loc în care
nu ne-am fi putut îmbrățișa
ca doi oameni

chiar dacă aș fi murit de două ori aș fi ales
calea înspre tine deși nici nu știu
cât contează o moarte
sau poate
aș fi fost mai frumos și mai bogat
cu un Dumnezeu dar la ce bun dacă
Dumnezeu m-ar fi creat
din moartea altuia

știu că nu mai sunt cel ce am fost
sunt doar o metaforă care îmbracă o stare
iar identitatea mea e un drum imaginar
semnalizat intermitent

oricum nu mai contează...

tu ești femeia - cod
deși dormi cu fiecare în pat
nu țipi nu urăști și nici nu iubești
ci doar mergi pe o linie continuă

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineața aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns

ploua și era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iași, (2019)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Eu cred în oameni

unii cred în ceea ce nu sunt
alții în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria

uneori poate sunt puțin arogant și egoist
mă gândesc doar la mine și la acea
așteptare încordată fără
prieteni vecini
și neamuri

n-am nimic de ascuns

în orașul meu plouă
dimineața la amiază și seara și
oamenii mor după fiecare țigară
strivită sub picior sau aruncată la coș
știu că o să mi-se întâmple și mie asta
voi pleca tăcut ca și când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici și
plete peste umeri

unii cred în asta
eu cred în oameni...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Dumnezeu știe de ce...

sufletul meu simte depărtarea
ca pe o durere ce
fierbe tăcut
sub poșghița vremii
nu mă încumet să o strig
acolo este locul ei

mă uit în oglindă și
nu văd nimic
degeaba îmi revendic
ceea ce am pierdut
nici umbra
nu se mai agață de mine

și ce trist

trupul mă debarcă
pe deasupra ființei
un alt anotimp
fără amprentă

dar nu-i bai

diferența dintre mine și
celelalte lucruri
e doar
o virgulă pusă între
subiect și predicat...
de fapt
e un simplu gest de intimitate
dăruit vieții
pe care
n-am apucat să o trăiesc

Dumnezeu știe de ce...

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook