Lipici ceresc

Crispat ca un păianjen agăţat de cer
Mă înecam în strigăt, în gestul unui mut!
Sub mine moartea, cu surâs himer,
Îmi amăgea căderea zicând că-mi este scut.

Mă trimisese mama, în sin, să caut ouă,
Să-mi ostoiască foamea revărsată...!
Ea prinsă în război... ţesea o pânză nouă
Şi m-aştepta în gând s-apar odată.

Carul sub mine, costeliv şi gol,
Inert şi surd la zbaterile mele,
Nici că-i păsa, mă aştepta frivol
Să-mi care visul undeva prin stele!

Sleit în neputere m-am încleştat în clipă
Ca o ventuză nouă cu lipici ceresc,
Şi din seninul zilei un înger pe-o aripă
Sosi să-mi pună scara şi să cobor firesc.

Fu asta cu putinţă când am strigat că mor
Şi-un unchi fiind pe-afară sări în ajutor,
Şi îngerul de-alături plecă din nou în zbor,
Înseninat că-s viu, că azi nu o să mor!

De-atunci cobor pe scară fuştel după fuştel
Şi-o văd pe mama albă, o lacrimă în prag...
Mai hoinăresc pe-aicea pribeag ca şi un miel,
Sortit să sânger visul în jertfa unui mag.

poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, visul meu frumos

Se naşte-n suflet, fior nedefinit,
O bucurie ce din adâncuri vine,
Un gând îmi spune de cineva dorit,
Că va sosi cât de curând la mine.
Aud deodată un ciocănit sfios,
Deschid încet, cu inima-n derută,
Şi-n prag e mama, visul meu frumos
Ce mă priveşte duioasă şi tăcută.
O strâng în braţe lipindu-mă de ea
Şi faţa-i spăl cu lacrimile mele,
Sunt copleşită de neputinţa sa,
Ea, luna mea printre atâtea stele.
Uimită-i mângâi păru-ncărunţit
Şi trupul firav tot mai împuţinat,
Nu pot să cred, refuz al ei sfârşit,
Alung din gând al mamei scăpătat.
În ochii ei zăresc oceanul de iubire,
Dar şi regret, parcă dosit de mine,
Apoi un soi de frică şi de nefericire
Că steaua ei poate s-apună mâine.
O, măiculiţă, visul meu frumos,
Rămâi în veci sfântă icoana mea,
Mă voi ruga la înger luminos
Să fii mereu sub îndrumarea sa.

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu nu mai eram de mult Femeie. Încetasem să mai fiu femeie, de când nu mă mai puteam apleca să-mi leg şireturile. Nici să alerg. Nici să urc sau să cobor scări, fără a mă ţine de ceva sau de cineva. Încetasem să mai fiu femeie, când nu aveam cui spune La mulţi ani, dragule, sau Noapte bună sau când nu aveam pe cine aştepta, acasă, şi când nu a mai fost nimeni să-mi deschidă uşa. Să-mi spună că i-a fost dor de mine.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc vital

M-am gândit să-mi fac viaţa sul,
S-o strâng când simt că prea s-ar pierde,
Sau ca s-o curăţ, de-i murdară...
Depozit s-o pun la scop nul,
S-o rotunjesc în pururi verde...
Roşu covor s-o întind, pe-o scară.

Aşa, mă întreb cum s-o fac lucru,
Că de-i a mea, la propriu s-o am.
Nu să dispună ea de mine,
Să-mi stoarcă-n lacrimi, dulce-sucu',
Să mi-o transform din timp, în ban...
Să-mi cumpăr nouă... de nu ţine.

Îmi caut membri pentru club;
Să ne plătim toţi cotizaţii
Pentru un fond, la reciproc...
Nu să plătim dobânzi la cub,
Cu zilele s-avem tranzacţii!...
Poate Divin ne-acceptă troc...

Eu, m-am în... "scris"! Poate am noroc!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN STELE CĂZĂTOARE POT SĂ-MI FAC O SCARĂ-Rubaiat-
Din stele căzătoare pot să-mi fac o scară
Să evadez din lumea asta mult precară,
Să hoinăresc prin universuri paralele,
Să ştiu că şi acolo lumina-i necesară.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Şi se făcea că Dumnezeu
mă luase-n sfânta mână
şi-n raiul cel din visul meu
îmi aşternu grădină.

Eram acolo ca la sân
şi m-alăptam cu miere,
viaţa mea avea stăpân
şi timpul înviere,

dar niciun dor sfâşietor
să-mi urle-n piept şi creier
şi-n gama sferelor lipsea
cântecul de greier.

N-aveam o lacrimă de-alean,
cu ea să-mi stâmpăr visul
şi nici oglinzi ca de cristal
să-mi văd în ele scrisul

I-am cerut lui Dumnezeu:

Doamne, mai lasă-mă puţin
în lutul vieţii mele
să-i împlinesc acel destin
scăpărător de stele,
să-mi simt curgând la nesfârşit
sângele-n poeme
şi carnea lor să-mbrace-n alb
arcane mari de vreme,
şi-n schimbul raiului ceresc,
ce mi l-ai pus grădină,
dă-mi numai suflet omenesc
pe-o filă de lumină,
căci sunt un pumn de oseminte
şi pân* la cer iubire
şi doar o viaţă nu-i de -ajuns
s-o-mpart la omenire.
Dă-mi, Doamne, locul cel mai sfânt
al Iubirii celei sfinte
din care sufletu-mi să-mi ardă
o flamură fierbinte!

Şi-atunci, Cel Bun m-a coborât
aici, între cuvinte.

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintiri te caut...

Când mi se face dor,
În amintiri te caut,
Umblând încetişor,
Prin sufletu-mi precaut...

Dar fără să-mi dau seama,
Plâng pleoapele-amândouă,
Aşa cum spunea mama:
"Că şi-n oameni mai plouă."

Cănd mi se face frig,
Tânjesc să-mi fii aproape,
Dar între noi e-un dig,
"Uscat" ferit de "ape"...

Şi fără să-mi dau seama,
Ajuns-ai să-mi fii viciu,
Aşa cum spunea mama:
"Că dragostea-i supliciu."

Cănd mi se face rău,
De-atâta "fără tine",
Ţi-aş da arma, călău,
Rănind, să mă faci bine...

Căci, fără să-mi dau seama,
Mi-eşti ambele deodată,
Aşa cum spunea mama:
"Că eşti slabă, măi fată."

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Mi-am urzit din sunet şi coloare,
Din cuvinte dure, zi de zi,
Turnul versului înalt, în care
Îmi adorm durerea de-a trăi.

Zi de zi şi lună după lună,
Izvorăsc din mine ca din mări
Insule de gânduri, ce adună
Cânturi fremătând peste uitări.

Ani de ani şi clipă după clipă,
Vierme de mătase m-am făcut,
Fluturul simţindu-l, ce-n aripă
O să-mi schimbe braţele de lut...

Dar cum stau cu lampa lângă mine
Şi cum scriu, un singur ţipăt greu
Din odaia-ţi de bolnavă vine-
Şi ce mic, ce gol e visul meu!

poezie celebră de Ion Pillat din Limpezimi (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger re-creat

cu dedicaţie pentru Nana Ileana Filip şi fiica ei plecată printre îngeri, Izabela Alina

Înger re-creat în suflet, înger re-creat în gând...
Altarul dragostei pe care mama
A îngenunchiat şi a plâns,
Abundă de îngeri şi stele,
De cântec, de vrajă, de râs...
Quasar ce ivit pe pământ
Te-ai stins odată cu zorii
Fericirii de mamă,
Porţi pe chip sideral
Sărutul, întâiul şi ultim sărut,
Porţi în frageda palmă
Forţa unui nou început.
Departe, cu însemnul altei iubiri,
Floare de colţ, floare de foc, floare de colţ, stea,
Ai rămas vis pulsând în inima mea.
Nu te-a alungat nici timpul, nici gerul...
Chipul tău - icoană de lumină,
Adoarme cu mine în fiecare seară.
Aşteaptă! Cândva, mama la tine-o să vină!
Ţi-ai purtat moartea prin foc,
Dar eşti purificată prin mine,
Pe drumul naşterii, din clipa aceea, divine.
Azi îţi las coroane de îngeri,
Săruturi caste şi stele albastre,
La altare de plângeri...
Izabela Alina, tu eşti pentru mine
Întâia iubire, lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste bucureşteană

Ploua teribil, era seară,
Asta acum vreo câţiva ani,
Pe sub umbrelă, prima oară,
Doar ce-am dat colţu' pe Lipscani...

Când am văzut-o, se-nopta,
Ne-am înţeles în mod firesc,
Parcă pe mine m-aştepta,
La patru poli, îmi amintesc;

Am dus-o-acas' ca şi un fur,
Părea străină-n casa mea,
O săptămână-n şir, v-o jur,
Prin gând nu m-am atins de ea,

Însă acuma, după ani
Chiar dacă nu-s la fel de junc,
N-aş da-o nici pe gologani,
Nici ca pe-o cârpă s-o arunc...

Mă iau fiori când o dezbrac,
Uşor, atâţia năsturei,
O zi întregă parcă zac,
Pe piele-i simt mătasea ei,

Numai că seara, e urgie!
Şi o declar neruşinat...
Atât de mult ce-mi place mie
Când stă pe mine noaptea-n pat;

Cobor din bloc la câte-o tablă
Şi-ai mei vecini devin iar trişti,
Le iau la marţuri, treaba-i oablă,
Când sunt cu ea-s ghinionişti!

Acuma io, mă dau şi mare,
În dungi, cu guler kimono....
Cin' papuceii mei mai are
O pijama aşa mişto?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi albi

Trec zilele tăcute, rând pe rând...
adie câte-o boare de cuvânt
pe podul inimii, din când în când...
apari, dispari, ca steaua unui mag;
sângerează ochii îngenuncheaţi în prag,
se scurge strălucirea smaraldelor în zare,
în jerbele cu tremur de nestăpânit,
te caut în flori, prin fragedul fir al ierbii,
prin recele izvor ce-adapă cerbii,
prin desişul unde stau la pândă lupii,
prin luminişul unde căprioara-şi plimbă puii;
când totul se trezeşte la o nouă viaţă,
gândesc la clipa când mă iei în braţe
tandru, şoptit, fierbinte de dorinţă...
nu! nu te opri, ieşi din rubiniul gând!
cuibăreşte-mă la pieptul tău puternic,
ascultă-mi inima cum bate năucă
înfulecând din frazele tale de miere;
urcă în privirea mea, de dor pierdută!
cucereşte-mi sufletul, ca pe-o redută!
o noapte şi o zi, uită de lumea mare,
doar noi doi, îmbrăţişaţi în visul sub soare;
o clipă, doar, să-mi furi înrourat, sărutul
şi pot, să mor în fluturi albi, lăsând cuvântul.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil

Credit şi debit:
Să te corectez!
Să-ţi pun cuvinte pe doruri
Şi vrere în teamă.
Să-ţi schimb adresa inimii
Cu una mai aproape
Şi să-ţi fac livrare la domiciliu:
Tratament preferenţial...

Pe drum, să te răzgândeşti:
Şi să vrei mai mult.
Să-ţi caut o nouă "comandă",
Cu produse mai apropiate
Cererilor tale.
Să-mi răspunzi diplomat
Şi să-mi zâmbeşti firesc:
Scop atins...

Credit şi debit:
Să te corectez!
Să-ţi livrez cutii de "probabil"
Şi-un raport cu "posibil".
Să-ţi reglezi inima-n decizii
Când întreb tăcând.
Şi să-mi spui, fiind:
Aşa e, iubito, aşa e!

poezie de Gabriela Chişcari (4 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Există-n astă lume o credinţă
că, dacă-n noapte somnul nu-ţi mai vine,
eşti prins, în visul ei, de-o altă fi'nţă,
iar tot ce faci e-ascuns de vagi cortine.

Aşa că, draga mea, vreau răzbunare
şi, dacă noaptea albă vrea să-mi fie,
voi căuta să intr-un transa care
în visul tău mă duce, prin magie,

În braţe să te iau în zbor cu mine,
să te aşez pe-o plajă tropicală,
acolo unde mângâierea vine
ca valul ce nisipurile spală.

În umbra mea vei fi adăpostită
de-a soarelui lumină-n noaptea-n care
vei fi cum n-ai mai fost nicicând iubită:
pe-o insulă, intens, ca... răzbunare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu te-aş fi ştiut!

Ţi-aş răsădi un pui de gând pribeag
Pe lângă aşteptările aldine,
Să-ţi crească dorul, să-mi răsari mai drag,
Să nu-mi goneşti urările de bine!

Ţi-aş fi răspuns la setea de culori
Când te trezeai din foamea de cuvinte;
Eu te găsesc lumină, tu mă dori
Cu umbra dintr-o vară ce mă minte.

Şi toamna asta m-a născut cu-n dor
De noi, de tine, de o altă lume;
Tu-mi scuturi visul, eu în vis te-ador
Şi mi-ai uitat şi lacrimă şi nume.

Şi dacă nopţile vor troieni
Iubirea ce-o ascund aşa cuminte,
În noaptea ce ne ştie voi veni
Să te întreb, din mine, ce ţii minte?

Cum te chemam când nu erai aici,
Uitat pe altă strună de vioară!
Sau poate-mi mai ţii minte sânii mici?
Dar, orice-ai spune, tot o să mă doară.

Un pui de gând pribeag mi-aş răsădi:
De nu te-aş fi ştiut, de nu te-aş şti!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu uiţi,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
şi muguri, şi sloi, şi zăpezi înflorind
şi-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ţi mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând şi zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins şi nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte şoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aştept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
şi strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ţii tâmpla în palmă
şi să-mi mângâi şi ochii, şi umerii reci
să nu uiţi să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ţi şopteşte "mi-e dor, să nu uiţi să mai treci..."

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi...

M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Pot spune, totuşi, că sunt încă vie
Deşi... în mine iarăşi am murit.
O nouă zi, o nouă agonie.
Absenţa ta de clipe s-a lipit!
Clepsidra frânge visele şi ştie
Că moartea dintre versuri a zâmbit.
Se răzvrătesc cuvintele şi mie,
Mi-e dor de ora-n care te-am zărit;
Aş schilodi un veac, de nebunie,
Să şterg blestemul ce mi te-a răpit!
Mai vărs un gând pe coala de hârtie,
Mai beau otrava unui dor smintit,
Iubirea ta în mine-i încă vie
Deşi... cu moartea ai plecat grăbit.
M-am sinucis c-o altă poezie,
C-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Deşi pe-afară par atât de vie,
Pot spune că în mine am murit...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din urmă visuri

din paşi răsar anotimpuri
şi-n urmă se scurge cerneala timpului
prin visuri de cuvinte
urmele tăcutelor drumuri
spun vorbe în mine despre tine
în amurguri

nu mai cad decât urme de toamnă
în paşi frunzele caută
trecutul
nu pot să fiu un sens fără lumină
încerc să mă agăţ de o greangă de timp
să-mi bandajez rănile sufletului
prin cărări care nu mă mai duc nicăeri
nu mă mai pot amăgi în apusuri răsărituri
nu mai pot fi aripă de pasăre
fără zbor
nu mai pot dormi
decât
în visul unui gând
rătăcit

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!