A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâşmă, la crâşma aceea era o crâşmăriţă; crâşmăriţa avea o fată, şi pe fată o chema Floriţa.

începutul de la Floriţa din codru de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa.

începutul de la Doi feţi cu stea în frunte de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost... a fost odată o văduvă care avea o fată, Lia, şi văduva era săracă de nu mai ştia cum să-şi înnoade zdrenţele, iar Lia, fata ei, se făcuse harnică de creşteau flori pe unde-i călca piciorul şi da muguri lemnul uscat când ea punea mâna pe el.

începutul de la Limir-Împărat de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa. Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpşune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpşunele, îndată se aude un şir de tropote, ca şi când ar veni şi s-ar apropia o ceată de călăreţi. Era cine era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu prietenii şi cu curtenii săi la vânat. Tot voinici frumoşi, crescuţi în şeile cailor, dar cel mai frumos şi pe cel mai înfocat armăsar era... cine altul putea să fie?... Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stâmpără în zărirea celor trei surori şi călăreţii deteră în pas mai încetişor, până ce, veniţi şi sosiţi, se simţiră duşi.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Şi nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleţ o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăţiei, ştiind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ţinea de câra împăratului ca să se însoare, şi mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu şi văzu că scăpare nu este, se lăsă şi el după sfatul mai-marilor împărăţiei. Dete condurul răposatei împărătese şi doi trimişi ai Sfatului împărătesc răzbătu ţări şi cetăţi, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult şi se întoarseră precum se duseră, fără nici o ispravă. Pasămite, condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o ţărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde întinde arcul, dădu drumul săgeţii, şi tranc! drept în căpăţâna de cal lovi, de sări cât colo de sub capul omului. Acesta odată sări în sus, şi ia pe fată de unde nu e. Umplu urcioarele numaidecât. Apoi ca gândul porni sărind câte zece conace dodată; ajunse pe fată tocmai la poarta palatului şi, trecând pe lângă dânsa, îi sparse şi urcioarele cu pietrele de la picioarele lui. Ajungând şi fata şi mergând şi dânsa la împăratul îi spuse toată şiretenia. Împăratul toată noaptea n-a putut să doarmă, frământându-se de gânduri. A doua zi, unul din sfetnici, care ştia păsul împăratului, veni şi-i spuse ce să mai zică lui Ţugulea să mai facă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul era vesel peste măsură văzând că din atâţi feciori de împăraţi şi domni al său se deosebea prin isteţimea, boiul şi înţelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în nişte haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosiţele ei împletite cu meşteşug şi date pe spate îi atingeau pulpele şi ea era aşa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat şi numai lângă dânsul juca până către seară. Vorbiră, râseră, îşi povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era ruşine feciorului de împărat să râză şi să vorbească aşa înaintea tătâne-său şi apoi toţi fiii de împăraţi îşi dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu mai era al său. Se mira însuşi de schimbarea ce simţea într-însul, dară nu cuteza să spuie nimănui. El îşi pusese în gând ca, la hora din urmă ce va juca, să întrebe pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, şi se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, a fost cândva

A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ţinându-ne de mână
colindam ţara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărţea nici tunet.
Viaţa noastră aşa a fost.
Aşa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau şi eu în veşnicie.
Şi-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viaţa.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat să aibă şi o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Şi apoi, vai şi amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soţie de împărat şi stăpână peste împărăţie, iară nu Lăptiţa, fata cea de păcurar. Şi acuma sărmana Lăptiţa avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voinţa lui Dumnezeu. Vezi! aşa e lumea: chiar şi acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptiţa, să facă pe lume să creadă şi să creadă feciorul de împărat că nu e precum este şi precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi şi noapte, lângă soţia lui. Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată; că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti. Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.

începutul de la Prâslea cel voinic şi merele de aur de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor îmi e de tine ...

Dor îmi e de tine, dragă,
Dor de ieri, cu dor de azi.
De noi doi ce-o să se-aleagă,
De nu vii la piept să-mi cazi?!

Dor îmi e de tine, fată,
Tu mi-eşti dragostea dintâi,
Ce-a plecat ca niciodată,
Când credeam c-ai să rămâi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Nu-s nici flori, nu-s nici fântâni,
Lângă ele-a gurii fragă
Să mi-o dai fără s-amâni.

Dor îmi e de tine, fată.
Crezul meu e că m-aştepţi,
Proaspătă şi-mbujorată,
Vechi fiori să redeştepţi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Să te salt de subţiori.
Lumea, dacă ne reneagă,
Ne-om iubi din seară-n zori.

Dor îmi e de tine, fată,
Vreau să-ţi mângâi părul tău.
De destin mi-ai fost tu dată
Şi iubită şi călău.

Dor îmi e de tine, dragă,-
Toate-s vânt, iubirea-mi nu.
Vechi simţiri pe veci ne leagă
Şi-am să vin de vrei şi tu!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o femeie şi femeia asta avea trei fete. Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru că avea un singur ochi şi era aşezat ochiul acesta tocmai în mijlocul frunţii; pe cea mijlocie o chema Doi-ochi, pentru că avea doi ochi, iar pe cea mai mică, Trei-ochi, cel de-al treilea fiind aşezat tot în mijlocul frunţii.

începutul de la Pomul cu merele de aur de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai şti,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil şi ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Şi a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripaţi,
Jinduită de ea şi de mine.

Şi aşa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiţi în Ceruri,
Pe ea şi pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci,
toţi oamenii au ştiut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopţii,
Şi a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaş din ceaţa îngheţului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Şi-ale ei rude înalte au sosit şi au luat-o
Pe un val uriaş şi au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăşi,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înţelepţi –
Şi nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoşi,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi aşa, toate nopţile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viaţă, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă pistruii-ar fi fost drăguţi şi dacă ziua-ar fi fost noaptea mare,
Iar varicela-ar fi fost frumoasă şi minciuna n-ar fi fost minciună,
Viaţa ar fi fost încântătoare –
Dar lucrurile nu urmează-acest traseu,
Pentru că dacă ele-ar ar fi mers pe calea bună
Eu, desigur, nu aş mai fi fost eu.

Dacă pământul ar fi fost cer şi-atunci ar fi fost acum,
Dacă ieri ar fi fost azi şi neadevărul adevăr
Viaţa-ar fi căpătat alt sens şi alt parfum –
Iar eu n-aş mai fi fost aici pentru-a privi lumea pe fereastră,
Fiindcă dacă lucrurile n-ar fi mers cumva-n răspăr,
Nici dumneavoastră n-aţi mai fi fost, desigur, dumneavoastră.

Dacă frica-ar fi fost curajoasă şi sferele pătrate,
Dacă jegul ar fi fost curat şi lacrimile pline ochi de bucurie,
Lucrurile-ar fi părut mai just aranjate,
Deşi-ar fi existat, oricum, alte disperări şi-alte nevoi –
Pentru că dacă-aici ar fi fost acolo, cel puţin în teorie,
Noi n-am mai fi fost, desigur, noi.

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

... şi dacă n-ar fi fost aşa să fie
cum s-a-ntâmplat nesigur între noi
ce-aş fi făcut cu toamna străvezie
din vara scufundată în noroi

şi dacă n-ar fi fost de sus să cadă
în toiul iernii umbrele de ploi
aş fi crezut că stai în ambuscadă
în primăvară care curge peste noi

şi dacă n-ar fi fost aşa cum este
şi ar fi fost aşa că nu mai eşti
aş fi putut eu oare trece peste
aceste anotimpuri din poveşti.?!

poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un moş şi moşului ăstuia îi murise nevasta, şi-a mai fost şi-o femeie bătrână, şi femeii ăsteia îi murise bărbatul. Şi moşneagul avea o fată şi băbuţa avea şi ea o fată. Fetele se cunoşteau de când erau micşoare şi totdeauna le vedeai preumblându-se împreună. Şi după fiece plimbare veneau de braţ la casa văduvei.

începutul de la Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După aceea, dat fiind că n-avuseseră nimic de mărturisit, au fost aruncaţi într-o celulă şi bătrânul Garcia, căzând, şi-a crăpat ţeasta şi şi-a dat duhul până a doua zi, când eroarea deveni manifestă şi colonelul Pereira ordonă să li se dea drumul de îndată ce vor fi în stare să umble. Cei doi fraţi erau năuciţi şi nu voiau să se mişte. Au fost părăsiţi acolo cu puţină hrană timp de zece zile şi fără îndoială că ar fi fost uitaţi pe vecie de n-ar fi fost criză de celule.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Am un dor nemaipomenit de fierbinte
Ce mă arde în interior,
Este dorul de un părinte
Un dor nebun şi arzător.

E greu să trăiesc fără dragoste de tată
E greu să fiu singură printre străini
Să cresc precum o floare fără apă
Sau ca un trandafir lipsit dr spini.

Ce dor îmi e de tine, acum, tată,
Eu te iubesc enorm şi te respect.
Dar nu ai fost lângă mine o viaţă,
Şi asta cel mai tare eu regret.

Am vrut să fiu şi eu o fată,,
Să am multă bucurie,
Să cresc alături lângă tată,
Dar iată, nu a fost să fie.

Dar sper că va veni şi ziua
Când şi tu îţi vei da seama
Că e foarte greu să fiu fată
Şi să cresc numai cu mama.

poezie de Maria Crudu (27 ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Crudu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea a fost o zi de neuitat pentru mine, căci a adus mari schimbări în sufletul meu. Dar aşa se întâmplă în viaţa oricărui om. Închipuiţi-vă că o anumită zi n-ar fi existat şi gândiţi-vă ce deosebit ar fi fost drumul vieţii voastre. Voi, care citiţi rândurile acestea, opriţi-vă o clipă şi gândiţi-vă la lanţul lung de fier sau de aur, de spini sau de flori care nu v-ar fi legat niciodată dacă prima verigă nu ar fi fost făurită în ziua aceea neuitată...

Charles Dickens în Marile speranţe, IX
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!