Anul tristeţii

precum semnătura unui kilogram de plutoniu care tocmai
şi-a schimbat proprietarul
anul tristeţii îmbătrâneşte urât
din vina unui gol de singurătate
aura chipului nostru mută nebunul de alb
sigur pe instincte
tânărul domn se aşază pe tron

praful ne face să întoarcem privirea
molecule de curaj îmbunătăţit reclamă dreptul
la replică
îngerul meu cască gura în faţa vitrinelor pline
mă las ademenit de imaginea ta răsturnată
- războiul imaginar cu mine însumi ocupă jumătate din emisfera de nord
în perioada soarelui roşu ce tocmai şi-a pus miezul
să scoată mai mult oxigen din vertebrele contorsionate
la buna plăcere a speciei

neuronii înverşunaţi
susţin deschiderea buzelor după mişcarea pământului
inima ta îmi dăruieşte spectacolul unei iubiri invazive
prietene faţa ta este plină de cicatrici semnate
de Goya
faptul de a plânge cu cei ce plâng
îmi dă libertatea să nu respect termenul

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii bărbaţi se simt mai la largul lor pe un teren de duel, în faţa unui bărbat care le ameninţă inima cu spada, decât în faţa unei femei care, după ce se văicăreşte timp de două ore, face pe moarta şi cere săruri pe la nas.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea cântărilor

am zile când îmi amintesc
soarele
intră în casă iar eu
mulţumesc lucrurilor din apropiere
că am
pentru ce să nu caut ceea ce caută lumea
bani
respect
onoare
libertatea de-a alege binele şi răul
tot mai aproape de buzele tale
false precum zâmbetul unui clown ce reprezintă
atracţia vieţii
în oraşul meu ridicat pe acte de violenţă
lipsurile provocau anii întunecaţi peste care
iubirea trecea cu buretele
ploaia umplea trotuarul de spumă
mă aplecam în faţa acelei ape de sus
şi ziceam
asta-i sare din trupurile celor care n-au ascultat
dacă în loc de stropi suflete se înalţă şi se întorc
din straturile mai reci ale atmosferei
sunt sigur că unuia ca mine provenit din Sud
nu i-ar plăcea în cer
am avut timp să-mi văd încercările
bucuriile refuzate
viselor despre ce nu trebuia să-mi doresc
mie cel ce vă vorbeşte
cărţile îmi dau voie să plâng
în pumni
strigându-mi numele
runele
cele mai ascuţite tăceri
din iubirea ta după care săpam în bărăganul uscat de uitarea
primilor oameni arşi pentru convingerile lor
adevărat
nu trebuie să-mi fie frică de
cei neputincioşi
îmi oferă comorile mâncate de molii
desfac mâinile şi aţe lungi se destramă în aer
sărate şi ele
vrăbiile după o noapte de dragoste
duc vorba dintr-o parte în alta
cântarea cântărilor.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nouraşi de ceaţă străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă nişte albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Şi pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineţii liniştit
Se aşază moale ca un puf.

Şi prin vălul scânteierii roze
Nu te poţi uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Şi Dimineaţa,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belşug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Şi Dimineaţa,
Înseninăndu-şi, de răcoare, faţa,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Şi-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu faţa la apus.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

stratul de ozon

Stratul de ozon este o concentrare subţire de molecule de oxigen, fiecare formată din o combinaţie de trei atomi de oxigen, care străbate stratosfera şi filtrează o parte din radiaţia ultravioletă a Soarelui, care altfel ar atinge suprafaţa Pământului.

definiţie de Kenneth Owen
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii - replică la ""Poem scris pentru dulceaţa unui surâs scris" de Ionel Arădoaie

Ţi-apar în vis la miezul nopţii
Şi zbori cu dorul ne-ntinat
Până la mine-n faţa porţii,
Pe-aripa gândului visat.

Eu te aştept surâzătoare,
Lăsându-ţi uşa descuiată,
Zâmbind, îţi fac din flori cărare,
Te-ntreb apoi, un pic mirată,

Cum de-ai ajuns atât de iute,
Ce nor lunatic te-a purtat
Prin beznele necunoscute
Când zeci de leghe ne despart.

Tu mă priveşti ca pe o zână,
Din basme vechi coborâtoare,
Ce şi-a croit un fir de Lună
Printre steluţe căzătoare

Pentru-a-mplini al tău destin
Şi-a poposi în viaţa ta
Un înger blond, cu chip senin,
Privind cu ochi de peruzea.

Tresar timid când simt o mână
Ce îmi dezmiardă lin privirea:
,, Nu m-ar fi-nvins nicio furtună,
Spre tine m-a purtat Iubirea!"

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul negării

străinul cu faţa de ceară
îmi cerea să nu tac,
de parcă ar fi ieşit dintr-o iubire năpraznică
o tinereţe târzie.
lumea se făcea coada unui şarpe ce nu ajungea cu limba
în pahar,
valurile mării urmau dâra de sare,
încărcând atmosfera.
totuşi noaptea,
noaptea în care nu crezusem niciodată că voi nimeri
toiagul vreunui înţelept
deprins cu cercurile
şi certurile
sau bârna vreunui păcătos mai recunoscător
decât mine, cel care împietream
cu privirea la tine,
cerul s-a deschis pentru câţiva copii,
pe care Dumnezeu îi dădea exemplu:
unu şi cu unu fac mai mult decât viaţa.
degeaba îmi suflecam pantalonii să trec prin faţa Lui
murdar de intriga firii,
un crocodil pătrat îşi tăia din răsărit o porţie zdravănă
de nămol,
fericirea
părea cuvântul ce duce la moarte,
copaci din aceeaşi sămânţă cu rădăcinile-n casă
voiau să plece spre locurile unde păsările
nu puteau ajunge la muguri,
nici la braţul de lemne pe care imaginea mamei zăbovise
un timp de iubire.
mai mult decât orice beţie,
limba ceasului vechi trecea pe vârfuri
- balerină nefericită
pe podeaua ce înghiţea nesătulă
aplauze.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă consider exclusiv actor de comedie, dar îmi face mare plăcere reuşita unui rol comic. Un atare rol mă cucereşte, mă obsedează, mă stimulează să fiu mai departe. Eu pentru asta exist. Aşa mă justific în faţa ochilor mei, în faţa conştiinţei mele şi, mai ales, în faţa oamenilor care vin să mă vadă şi să mă audă...

Toma Caragiu în interviu realizat de Eva Sîrbu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chandler: Hei, o fată a venit la mine şi a spus "te vreau, Dennis" şi şi-a băgat limba în gura mea. Îmi place petrecerea asta.
Joey: Întrebare rapidă despre volei.
Chandler: Volei?
Joey: Da, am făcut un teren de volei în camera ta. Nu îţi plăcea foarte mult lampa aceea gri, nu?
Chandler: Joey, o femeie tocmai şi-a băgat limba în gura mea. Nici măcar nu te aud.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în faţa unui tirbuşon. Câtă asemănare cu mişcarea Pământului în jurul centrului Galaxiei!

aforism de Mihail Mataringa (1 mai 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină, în faţa treptelor

Sub luna plină,-n faţa treptelor, s-au scuturat toate florile de cireş,
Învăluită-n fum, ea pare tristă acolo-n pat.
Simte astăzi acelaşi regret ca acum un lung an în urmă.
Cele două cosiţe-s un nor destrămat, faţa ei e palidă şi străvezie,
Corsetul rubiniu este ud de la atâtea lacrimi.

Dar care-i pricina pentru care suferă astfel?
În faţa ferestrei, ea zace-n beţia unui vis.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiţi despre iad.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insolaţii de viaţă

Peste umerii tăi s-a lăsat seară
cu mine
într-o baltă de tine
în gară.

am stat în voia soarelui la mare
şi-acuma tremur
tremuri toată
în sala de-aşteptare şi uitare.

şi ne uităm la tren cum doarme sub perdele
şi la magia unui porumbel pierdut
la un ţigan ce vinde trei inele
la mersul trenurilor
de la început.

Şi am plecat cu plaja după noi acasă
c-un personal emoţionat de rouă
şi miroseam a tren şi-a motorină
şi-a soare mult, a scoici
şi-a viaţă nouă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenusa

De unde vii, pasăre măiastră?
Din ceruri înalte
Ai coborât
Ș i ţi-ai nimicit aripile….

Glasul tău,
Ochii şi parfumul tău,
Mă induce într-o visare cumplită,
Dar ignoranţa ta mă omoară…..

Dorul,
Cumplita tortură,
Ce macină sufletul meu,
Arde în mine!
Ah şi ce dor mi-e de tine….

Teama,
Mă trimite în tăcere,
Mută!
Mă simt în faţa ta
Plină,
De sentimente ascunse
Este inima mea,
Ș i aş vrea să le aflii,
Dar mi-e teamă….

Nopţile plâng şi tremur;
Mi-e atât de teamă,
Că eu oi fi de mult moartă
în inima ta….

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre molecule încă se mai poate spune ceva

o moleculă s-a întors fericită acasă
după ce a muncit o viaţă
la ADN-ul unui prost

*

o moleculă s-a schimbat la faţă
după ce-a trudit o viaţă
la ADN-ul unui prost
care-ncerca să-şi facă rost

*

molecule, molecule
toate zero, toate nule

cântecul suprem al morţii
gluma care-a luat proporţii

*

moleculele de sare
au creat o mică mare
cu nisipuri mişcătoare

ha, ha, ha, ce închisoare!
spuse o ciocănitoare

desigur, dezgustător
pe principiul izbitor
dacă e să mor, nu mor

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

îmi vine să râd şi să plâng deodată
sunt soră cu norocul
păsările în mine
îşi serbează faimă şi
pot să zbor

îmi vine să râd şi să plâng
dintr-o dată
toamnele în mine
îşi restrâng cocorii şi
pot zbura

îmi vine să râd şi să plâng
laolaltă
urme de roşu umplu
golul meu stâng
amurguri, răsărituri,
inima ta şi
îmi poţi ameriza mările cereşti

îmi vine să râd şi să plâng
câteodată
tăiată în jumătate,
împărţită în tine
tremur lung de şoaptă
străveche şi
mă pot zbura suflet-pereche

şi-mi vine să mă mir
de râsu-mi
de râsu-mi
de mine însumi
colibri

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată intrat în muzeu, Giuleaşcă ajunge în dreptul portretului lui Bălcescu, convins că se află în faţa unui mare domnitor. Mintea lui încearcă febril să-şi amintească cu cine o fi luptat Bălcescu: cu romanii sau cu turcii? Mut de admiraţie, cu pălăria în mână, priveşte tabloul şi îl închipuie pe Bălcescu călare pe un roib, cu o sabie în mână şi îndemnându-şi oastea: "Pe ei, ma!" "Da, da... îşi confirmă Giuleasca sieşi, mare domnitor". Are însă o tresărire. Şi-a adus aminte de altceva. Din buzunarul interior al hainei scoase o bancnotă pe care o purta cu el mereu. Este de pe vremea când era ginerică şi a primit-o de la naşul lui, astăzi un prosper om de afaceri, proprietarul a cinci carmangerii. Este o bancnotă de 100 de lei vechi. Iar pe ea, efigia lui Bălcescu! Giuleaşcă e din ce în ce mai încurcat. Priveşte chipul revoluţionarului imprimat pe bancnotă. Ridurile de pe faţa sa devin din nou adânci. Se scarpină în creştetul capului. Apoi, după urechea stângă. Fluieră scurt, semn că are o revelaţie: "Da, zise el într-un târziu. A fost ministru de finanţe!"

Corneliu Sofronie în revista "Urzica" (1988)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a iubi

făcea ca genele noastre să se combine minunat
precum naşterea unei vieţi cu destinul
la mâna timpului
ce voia să-şi recâştige domeniul

ploile repezi vegheau între progres şi sălbăticie
aşa după cum obişnuia ghinionul să se ţină scai
de coada celor şapte ani
fără pâine

pentru noi moartea rămânea un străin cu haine frumoase şi moi
din oraşul râvnit de primii părinţi
de pe ambele maluri

cu privirea mereu înainte
după obiceiul de a citi măruntaiele unui vişin sălbatic
m-am aşezat singur pe tron
simţeam în mulţimea poftelor dorinţa de intimidare
dar ca un om ce nu se sperie lesne m-am lăsat purtat
pe braţele furiei
soarta - dansatoare ieşind dintr-un tort
rafinat
m-a învăţat gustul minţii învăţate
să cearnă

vinul care ne-a făcut amanţi nu se va acri niciodată
indiferent de schimbarea polilor sau topirea calotei gheţare
niciun cap nu rămâne la locul lui
când e vorba de dragoste

nopţile lungi fac diferenţa

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât panica creşte mai mult, cu atât mai înălţătoare, mai inspiratoare, este imaginea unui om care refuză să îngenuncheze în faţa terorii.

citat clasic din Ernst Junger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!