Timpul negării

străinul cu faţa de ceară
îmi cerea să nu tac,
de parcă ar fi ieşit dintr-o iubire năpraznică
o tinereţe târzie.
lumea se făcea coada unui şarpe ce nu ajungea cu limba
în pahar,
valurile mării urmau dâra de sare,
încărcând atmosfera.
totuşi noaptea,
noaptea în care nu crezusem niciodată că voi nimeri
toiagul vreunui înţelept
deprins cu cercurile
şi certurile
sau bârna vreunui păcătos mai recunoscător
decât mine, cel care împietream
cu privirea la tine,
cerul s-a deschis pentru câţiva copii,
pe care Dumnezeu îi dădea exemplu:
unu şi cu unu fac mai mult decât viaţa.
degeaba îmi suflecam pantalonii să trec prin faţa Lui
murdar de intriga firii,
un crocodil pătrat îşi tăia din răsărit o porţie zdravănă
de nămol,
fericirea
părea cuvântul ce duce la moarte,
copaci din aceeaşi sămânţă cu rădăcinile-n casă
voiau să plece spre locurile unde păsările
nu puteau ajunge la muguri,
nici la braţul de lemne pe care imaginea mamei zăbovise
un timp de iubire.
mai mult decât orice beţie,
limba ceasului vechi trecea pe vârfuri
- balerină nefericită
pe podeaua ce înghiţea nesătulă
aplauze.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlnesc păsările

de câte ori le întâlnesc aflu că sunt alta
ochii devin încet încet rotunzi
limba alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
într-un trunchi drept de copac
cu ramuri-braţe pe care
se aşază una lângă alta nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre
un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce s-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce încă nu miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să le ascult foşnetul cât văd soarele ce apare de la răsărit luminându-le suişul
până vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit de la naştere cuibul
pentru întoarcere în vara
ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele lor
şi totuşi
îmi mai îndrept o dată spatele
şi aripile închipuite pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de remiză

ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crustacee

Dăruieşti totul, te dăruieşti pe tine,
Şi totuşi îţi păstrezi masca pe chip, nu vrei
Ca el să se apropie, mai mult decât ar
Putea să te rănească, sufletul tău îl
Ţi la adăpost, sub carapacea unui
Crustaceu, platoşă pe care o dezbraci
Doar în deplină singurătate, noaptea,
Când fumezi ţigară de la ţigară, şi
Îţi îneci durerile în lacrimi pure,
Asculţi valurile mării cum se sparg şi
Se retrag cu aceeaşi monotonie
În care se scurg acum minutele, în
Noaptea-aceasta, aştepţi să se întâmple o
Schimbare, radicală, vindecarea lui,
A ta, care mereu te dai îndărăt...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momente de mijloc

aşa începuse sfârşitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacţie lumea înainte de 11 septembrie

cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorinţa de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forţa
să neg existenţa răului din momentul plăcerii

mă entuziasma fiecare dimineaţă
singur
îmi aparţineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceaţă
de vişine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea faţă de semeni atât de instinctivă
încât
refuza întrebarea de ce noaptea -
un fel de legătură cu Universul
subliminală
subtilă
recunoştinţa mea că
moartea însemna o frumoasă lecţie
de dragoste făcea
limba în care mi-era dor să-mi schimbe gândirea

adormeam la volan

mă salva sunetul unor pagini întoarse
atât cât să-mi dau seama
cât este spaţiu negativ şi cât reprezintă viitorul
de neoprit precum poezia mea sau restul lucrurilor
împărtăşite lumii
urma să i se întâmple ceva mai presus de divin -
un fel de fior primordial pledând vinovat

mă va transforma într-un nor pe care oricine îl va putea
împinge cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă credinţă

Azi noapte m-am gândit la noi, şi cerul luminat de stele
Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate,
Să vadă cât de tristă sunt şi cât de mult privesc spre ele
Şi încă te aştept să vii pe o corabie cu pânze albe şi curate.

De mult nu te-am văzut iubite şi-un dor de tine mă omoară
Şi-aş vrea între pământ şi cer o scară să-mpletesc din vers,
Facându-mă să cred că vii iar gându-acesta mă-nfioară
Eu neavând ce să-ţi ofer decât iubire sau, pe mine mai ales.

Simpla credinţă-ntr-o iubire ce nu se va sfârşi vreodată
Este dovada că prin gânduri tu vii cu fiecare val,
Iar universul nu-mi va cere pentru iubire nici-o plată
Lasându-mă să te aştept mereu, aici la margine de mal.

De mult n-am mai văzut iubite un soare-n dulce răsărit
Cu pescăruşi zburând în stoluri veniţi acum din largul mării,
Şi parcă-n flăcări ochii mei pe tine-acolo te-au zărit
Făcându-mă să cred de-a pururi în veşnicia depărtării.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română

Limba română sunt eu!
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele
Pământene,
E plămădită în grai românesc.

Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule sau inimă.

Apoi... am gângurit primii paşi,
Laptele ce l-am supt
Şi braţele de gâtul mamei
Au fost în limba română.

Limba română nu se învaţă.
Ea există odată cu mine.
În şcoală am deprins doar
S-o şlefuiesc, s-o fac să strălucească
Şi, mai ales, s-o păstrez neîntinată.

Auzit-aţi grai mai frumos
Şi mai plin de expresivitate
Decât limba română?
Puteţi spune în alte graiuri
A ogoi, a jindui, a tânji ori a doini?
Nici poveste! Vorbe asimilate!

Limba română sunt eu!
Eu sunt patria, izvoarele, munţii,
Cimitirele şi ceilalţi asemenea mie
Din cuprinsul României.

Patria e dăruită de Dumnezeu
Cu nenumărate şi felurite bogăţii.
Ni le pot fura, smulge, străinii.
Dar cea mai mare şi mai sfântă bogăţie,
Limba română,
Nimeni nu ne-o poate lua.
Smintiţii de noi, ne cam batem joc
De limba română
Şi o mânjim, netrebnic, cu
Halloween, locaţii, a aplica.
Marfă de import. Circumstanţială
De mod, de timp, de loc.

Eu sunt limba română!
Când nu voi mai fi
Şi preotul va rosti, ca la orice slujbă:
"Să se desfacă în limba din care a fost făcut!
Amin!"

poezie de Virgil Răzeşu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om flămând de iubire, nu te pripi! Te-aş lua de mână într-o doară, fără explicaţii. M-am pierdut pe mine, căutându-te. Într-o lume în care fericirea nu e mai mult decât un răsărit de toamna târzie..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milenii într-un loc fără uşi

te comporţi de parcă am împărţit aceeaşi sămânţă,
în următoarele secunde apare în privirea ta
impulsivă -
luna, nocturnă chopiniană.

acolo unde este prea puţină lumină ca iarba să crească
îmi stă pe limbă să-ntreb:
mai vrei să-mi scot hainele?

te iubesc de parcă am dezgropat pomul
cunoştinţei
binelui şi răului
pipăi coaja, cu speranţa că nu mă voi pierde
în relieful unui desen dedicat:
Adam şi Eva, februarie 4036 îen.

ai cel mai frumos zâmbet, deşi nici glezna nu este de lepădat,
replica "pentru tine, femeie" îmi consumă rezerva
de aer
niciodată nu ai adus pe cineva în pragul nebuniei,
suspină piatra făcând aerul să roşească la atingerea degetelor
subţiri ce taie pâinea cu grijă
din dragoste pentru oameni.

speram că nu eşti în cealaltă parte a lumii
când îmi spuneai:
mă uit pe fereastră şi ninge...
cum să reformulez:
''os din oasele mele''...?

bucăţi de suflet pun carnea la loc,
matematic,
iubesc viaţa mai mult decât
atât de adânc
rădăcina pomului fără rod
sapă îndărătnic în mine.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolero românesc

Şarpele, senin, se strecura
printre zorii cartierului de blocuri,
pe drumul plin de lacuri, din asfalt,
cu sâsâitul prelungit ecou
împreună cu lătratul câinilor
care-l urmăreau jucăuşi
Ta-ra-ra tam-tam mii de portiere
spre muncă...

Nimic poietic din nepăsarea asta,
în care unii bunici
vroiau să construiască castele,
ca în basmele pe care le citeau nepoţilor...

Cel puţin aşa am auzit în cafenea...
la o cafea de dimineaţă... cu un trăitor
prin lumea aia de beton armat...
şi la propriu... şi la figurat.
Ţin minte că nici n-am mai sorbit
din amarul cel mai fin din faţa mea,
de spaimă că mă va trezi, prea mult.
Ar fi fost ca o porţie de nămol,
o vedenie a lumii din secolul XX
de după război, căutându-mi familia.
Aş fi fost că un biet surghiunit
pe ţinuturile unei lacrimi de serafim
admirând o cultură şerpuindu-se prin nămol...

Dar să lăsăm furiile pentru englezi,
la noi se zbat, pâlpâie, dansează tot mai aprins cu capacele pe piept,
ca nişte cavaleri ai ordinului chiftelei
ieşiţi dintr-o conspiraţie de chefi
cu multe stele pe epoleţii satirici...

Dar să lăsăm furiile pentru englezi,
la noi se şerpuieşte printre nori,
zburând printre neguri ca umbrele,
nici nu ştii când, şi de unde vom apărea,
camuflaţi în natură şi spirit
cu lumea, dar şi cu viaţa de salon...

Ei! cam aşa vedeam blocajul
spre care mă îndreptam, de la atâtea
imagini comice, şi grave, deopotrivă,
de parcă un costum de arlechin
m-ar fi înghiţit şi s-ar fi urcat
învelindu-mă în cel mai caraghios ritm
ca pe o legumă neastâmpărată
care nici nu vrea să danseze în ciorbă
ameţită de polonicul vreunui chef...

"Hoo-ho-ho ho-ho(!) ho-ho", prin cafenea.
Câte un nou bufon cum înflorea
ca un fel de commedia dell'arte,
o improvizaţie ce şerpuia
printre cafelele părăsite în amar,
pe mesele, acelea, de asfalt
ca între blocurile nepăsării
unde ecoul şarpelui se stingea...

"Bum-bum bum bum bum bum", explozii de capace.
Câţiva cavaleri căzuţi pe podea,
obosiţi de viaţa grea,
zăceau cu polonicele de peruzea
căzuţi în lupta ei de "chiftea"...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorul visător

Ai atâta ploaie-n tine,
Trec visările-n obsesii,
Ca o dimineaţă-n sine,
Dinspre-a nopţilor regresii,

N-am aflat de mă iubeşti,
Tu iubire ireală,
Fug de tine prin poveşti,
Pari un personaj de smoală,

Nu o zâna, ci o pală,
Într-o toamnă greu ploioasă,
O nevindecată boală
Dintr-o lume nefrumoasă

Care te doreşte mult,
Mult mai mult decât poţi duce,
Numai ţipete ascult,
Schimb acele legi caduce

Spre un bine iluzoriu
Întru care n-am habar
De acel premonitoriu
Al trăirii în zadar,

Nu te mai feri de mine,
Vom muri oricum cândva,
Răul trece înspre sine,
Eu rămân să fiu a ta,

Fiindcă te iubesc şi parcă,
În destinul ce-l petrec,
Zeci vapoare-aş da pe-o barcă,
Înspre tine doar să trec,

N-am profil de dezertor,
Nu sunt multe a mă frânge,
Sunt un martor visător
Dintr-o crimă fără sânge.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva îşi imaginează că un altul îşi apropie lucrul iubit prin aceeaşi legătură de amiciţie sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care şi-l câştigase numai pentru el, va fi afectat de ură faţă de însuşi lucrul iubit, şi va fi invidios pe celălalt. Această ură faţă de lucrul iubit, legată de invidie se numeşte gelozie, care, de aceea, nu este decât o şovăială a sufletului născută dintr-o iubire şi, în acelaşi timp, dintr-o ură, însoţită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură faţă de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obişnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, şi de asemenea în raport cu afectul de care era mişcat faţă de acel cu care îşi imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă îşi imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuşi urăşte;şi de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăşte.

citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă pleci la drum ca şi freelancer sau cu o tarabă (spre exemplu), dă-ţi voie să visezi mereu la un nivel superior al afacerii tale: să devii cel mai bun din ţară, din europa, din lume (orice ar însemna asta). Nu te mulţumi niciodată cu nivelul la care este afacerea ta, pentru ca autosuficienţa nu duce decât către faliment, în lipsa unui ideal la care să aspiri. Nu uita că afacerile nu pot creşte mai mult decât nivelul de educaţie al antreprenorului din spate. Orice piedică întâlneşti în această călătorie este dată de nivelul la care eşti tu şi nivelul tău de înţelegere a pieţei şi a ceea ce înseamnă antreperenoriat. O afacere nu poate creşte mai mult decât nivelul de educaţie al antreprenorului din spatele ei.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, de unde sta, i se părea câteodată că şi el făcea parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se-nvârtesc toate, prietenoase, înţelepte, tăcute ca şi el. Şi era fericit. Singura fiintă fericită! Iar când zorii mijeau şi când, liniştit urca acoperamântul să se strecoare iaraşi în noaptea vreunui pod, gândea, multumit, că n-are nici o îndatorire catre nimeni, cum nimeni n-avea către el. Şi cugeta: "Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău – să trăieşti singur: tu şi cerul deasupra".

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să cadă cerul pe noi

Dacă nu-ţi pierzi cumpătul
îţi pot explica ce nu-ţi convine
fără să cadă cerul pe noi,
de-o să se sperie păsările.

La mine am destule variante
care nu te lasă buimac,
să navighezi pe mări străine
fără să ştii unde ajungi sau naufragiezi.

Limba pe care n-o cunoşti
o poţi înlocui cu gesturi şi semne
bine conturate şi calme
care spun mai mult decât cuvintele.

Dacă înţelegi ce-ţi spun alţii
eşti cel mai înţelept intrus
împăcat cu gândul că nu-i niciun pericol
şi tot ce se întâmplă
e o curiozitate plăcută şi hazlie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai
ca o cocă super modelabilă
tu puteai să faci din mine
cea mai bună versiune a unui manechin
care să te însoţească decent în orice context
puteam fi femeia cameleon,
perfectă, cadână, albă-ca-zăpada,
madonna, puteam fi bossy sau glamour
dar niciodată eu nu puteam să aleg pădurea
în care să construiesc propria casă
ceva modest, de artist care jertfeşte iubirea pentru artă
şi astfel am câştigat de doua ori
rămânându-mi şi o poveste
despre care să scriu mai bine decât tine.
o fi şi asta o formă a pietrei, mult mai frumoasă prin ea însăşi
decât visând în griul unui monument.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frîmântă mâinile de aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
cel dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este asemănătoare unui act creator, în timp ce a fi obiect al iubirii seamănă cu o stare pasivă. Prin urmare, cei care deţin superioritatea în acţiune sunt şi cei animaţi de iubire şi de sentimente amicale. În sfârşit, toţi oamenii iubesc mai mult ceea ce le cere mai mult efort;de pildă, cei care şi-au agonisit singuri averea ţin la ea mai mult decât cei ce au primit-o moştenire. Acesta este şi motivul pentru care mamele îşi iubesc copiii mai mult decât taţii;ele suferă mai mult născându-i şi ştiu mai bine că sunt copiii lor.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul dragostei

de felul meu nu beau mai deloc
decât foarte rar
de-mbătat nici atât
însă sunt pe cale să mă îmbăt
cu dragostea ta

pe care mi-ai oferit-o la pahar
un pahar plin de iubire
pe care nu am cum să-l refuz
şi-l beau... tot

încep deja să fiu mahmur
euforia dragostei îmi dă fiori
sunt beat de fericire
o beţie din care nu vreau să mă trezesc

niciodată

îmi place să mă-mbat de ţine
să respir aburii bahici ai dragostei
prin ţine şi cu tine
până la ultima respiraţie

de mult căutam să mă îmbat
dar nu am găsit băutură preferată
acum că licoarea dragostei
mi-ai servit-o din toată inima

am devenit un... "alcoolic"

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!